Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Cum am devenit, după 18 ani de aşteptare, cetăţean german!

 

Interviu cu Dragoş Trică,

arhitectul „ex-greencardist”

 

Dani Rockhoff, Germania

 

 

In primavara anului 90, Piata Universitatii gemea de golani cu ecusoane de carton in piept si diplome universitare acasa. In Piata Libera de Comunism, infierata cu „mai animalule“, sute de mii de oameni, pentru care Revolutia n-a fost nici comanda de la centrala, nici eveniment TV, au avut pentru cateva saptamani, impresia de reala schimbare. Unii dintre „golanii“ cu capete si inimi sangerand dupa mineriada din 90, au luat drumul strainatatii. Arhitectul Dragos Trica (45) este unul dintre acestia. Azi, pentru Trica s-a incheiat un capitol identitar. Dupa 18 ani de asteptare, el a primit in sfarsit cetatenia germana. Cum, de ce asa tarziu si cat a costat, ne spune el insusi intr-un interviu exclusiv.

 

Dani Rockhoff: Dragos, tocmai ai devenit cetatean german. Cand s-a intamplat asta?

 

Dragos Trica: Dupa exact 18 ani si o luna de la venirea in Germania. M-a costat 255 de euro cetatenia, cate 100 de euro cursul de integrare si cel de limba, 30 de euro Zertifikat Deutsch. De cursul de 600 de ore de limba germana am scapat, din motive evidente. Mi-a trebuit si cazierul, asigurarea de sanatate si de pensie, ca si dovada venitului pe ultimele trei luni. Pot sa ma laud ca, la testul de limba, am avut 298 de puncte din totalul de 300.

 

D.R.: Felicitari. Insa de ce asa ti-au dat nemtii cetatenia asa tarziu?

 

D.T.: E o poveste lunga, care a inceput in anul 1990, in luna iulie. La o luna dupa venirea minerilor la Bucuresti. A urmat o intreaga odisee: cererea de germanitate, cererea de azil, respingerea uneia, respingerea celeilalte. Apoi, renuntarea la cetatenia romana.

 

D.R. Renuntarea la cetatenia romana a fost o solutie de ramanere in Germania?

 

D.T. Nu numai din motivul asta am renuntat la cetatenia romana. Am facut-o in cursul procedurii de germanitate, care s-a complicat, deoarece am sosit in Germania cu o luna mai tarziu dupa ce s-a pus in vigoare o lege noua, care era valabila numai pentru cei cu apartenenta germana din Romania. Deci procesul de recunoastere a germanitatii mele a durat, in loc de cateva luni, 8 ani. In final, cererea de recunoastere a germanitatii mi-a fost respinsa.

 

D.R. Ai scris lucrurile astea intr-o carte pe care ai publicat-o in 2004. Poti sa spui cateva cuvinte despre asta?

 

D.T. Am terminat conflictele principale, pentru azil, germanitate, iar apoi pentru recunoasterea statutului de apatrid. Sapte ani a durat pana cand mi-a fost recunoscut acest statut, din 1994 pana in 2001. Insa ma apasa atat de tare experienta asta, incat am simtit nevoia sa ma eliberez si m-am eliberat scriind „Apatridul”. http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1217517-golan-lumii-civilizate-apatridul.htm.

 

D.R. Au fost ani de cosmar, sau ai putut trai cat de cat normal?

 

D.T. Stresul plana asupra mea 24 de ore din 24. In afara de nesiguranta statutului de apatrid care nu-mi era recunoscut, oricand era posibila o incercare de a fi expulzat de catre autoritatile germane, chiar daca n-ar fi avut unde si chiar daca n-ar fi fost legal. Nici un apatrid nu poate fi expulzat din Germania decat daca a incalcat grav legile tarii, sau daca e un pericol pentru siguranta publica.

 

D.R. Apatrizii care au fost expulzati din Germania in Romania si au ajuns pe aeroportul Otopeni au comis ilegalitati? O serie dintre acesti apatrizi au stat ani buni in zona neutra a aeroportului.

 

D.T. N-au comis nici o ilegalitate. Expulzarea lor din Germania si trimiterea lor cu avionul, pe Otopeni, a fost ilegala. Procedura asta a fost o ilegalitate a autoritatilor germane.

 

D.R. Unul dintre ei s-a sinucis, altul (dupa cum a scris si presa romana) a fost foarte grav bolnav. Ai cunostinta ca, la nivel de state, roman si german, sa se fi reactionat cumva la situatiile acestea deosebite?

 

D.T: Te referi la situatiile...

 

D.R. La situatiile expulzatilor din Germania, apatrizi fosti cetateni romani, care au considerat de cuviinta ca, si dupa expulzarea pe Otopeni, sa nu reintre pe teritoriul Romaniei si sa se judece in continuare pentru reintoarcerea lor in Germania, cu statul german.

 

D.T: Drept sa spun, nu cunosc ce s-a intamplat dupa anul 2001, cand eu am reusit sa-mi rezolv problemele cat de cat, si de atuncea nu m-am mai interesat. N-am vrut sa ma mai interesez de problematica asta.

 

D.R. Inteleg. Ti-ai refulat toata problema, te-ai gandit ca ti-ai rezolvat partial lucrurile si te-ai detasat cumva de situatia celorlalti. Cum a evoluat, in continuare situatia ta? Esti arhitect, din punct de vedere profesional ai avut drepturi depline?

 

D.T: In privinta profesiei, n-am avut nici cea mai mica problema. Diploma mi-a fost recunoscuta imediat, fara examene de diferenta. Dupa doi ani de lucru ca angajat, am fost primit in Ordinul Arhitectilor din landul Baden-Württemberg si am putut sa am joburile pe care mi le-am dorit. Dar n-am avut voie sa lucrez ca independent.

 

D.R. Ce inseamna sa lucrezi ca arhitect independent in Germania?

 

D.T. Eu nu am avut voie sa lucrez decat ca angajat, cu autorizatia de munca semnata de patronul unui birou sau al unei firme de arhitectura. Cativa ani mai tarziu, exact formularul si hartia respectiva avea sa fie prezentata de autoritatile de aici, ca asa-numitul Greencard.

 

D.R. Consideri ca a fost o discriminare profesionala, faptul ca nu ai putut lucra decat sub aceasta forma?

 

D.T. Cu siguranta, pentru ca am o profesie in care nu gasesti asa usor un post de angajat. Majoritatea arhitectilor sunt independenti, chiar daca lucreaza ca liber-profesionisti in cad4ul unui birou de arhitectura mai mare.

 

D.R. In Romania se cauta specialisti, muncitori calificati, dar si oameni pentru munci de jos. Se face propaganda pentru intoarcerea romanilor inapoi. Ai incercat si in Romania sa-ti croiesti o cale profesionala mai usoara?

 

D.T. Pana acum mi-a fost greu, pentru ca avand statutul de apatrid eram mai prejos decat orice cetatean strain din tara asta.

 

D.R. Din tara asta Germania, sau Romania?

 

D.T. Germania si Romania. Nu eram nici cetatean german, nici cetatean roman, nici cetatean al Uniunii Europene. Si pentru a vizita Romania, aveam nevoie de viza. Iar viza nu o primeam prin posta, ci trebuia s-o iau de la München, personal.

 

D.R. Ai obtinut greu viza turistica?

 

D.T. Nu am obtinut-o greu, insa toata procedura era dificila. Nu puteam sa-mi iau pur si simplu biletul de avion, ci trebuia sa ma duc intai la Consulatul roman de la München, 300 de km dus, 300 intors. Mai erau apoi cozile si mitocania pe care le intalnesti la consulat. Nu ma refer la consul sau la personal, ci la cei care vin cu anumite probleme la consulat.

 

D.R. In Romania ti s-a oferit vreun proiect pe linie de arhitectura, pe care ti l-ai fi dorit si te-a impiedicat statutul tau de apatrid?

 

D.T. Incontinuu. Tot timpul am avut oferte si invitatii: de la joburi ca angajat, pana la colaborari si propuneri de proiecte foarte interesante si care ar fi fost foarte banoase.

 

D.R. Banuiesc a trebuit sa le refuzi pe toate.

 

D.T. Da, din pacate.

 

D.R. Acum insa, ai obtinut cetatenia germana. Poti sa-mi spui data exacta?

 

D.T. 19 iulie, la 18 ani si o luna de la sosirea in Germania.

 

D.R. Deci puteai sa ai un copil major, intre timp.

 

D.T. Da…mi-am facut eu majoratul in apatrizie.

 

D.R. Acum, dupa ce ti-ai atins visul, exista vreun fel de impedimente pentru a intra in proiecte imobiliare, pe care sa le realizezi aici sau in tara?

 

D.T. Nu mai exista ici un fel de impediment. Singurul impediment era sa primesc o cetatenie a Comunitatii Europene,  pentru a putea avea un domiciliu in Romania si astfel sa ma pot inscrie in Ordinul Arhitectilor din Romania, ceea ce am si facut. Acum sunt membru al Ordinului Arhitectilor din Romania si al Camerei Arhitectilor din Germania.

 

D.R. Ai vreun proiect mare, sau interesant, pe care ni-l poti dezvalui?

 

In Romania sunt mai mult la nivel de tratative si de promisiuni. In Germania am, chiar in Piata Centrala din orasul in care locuiesc. De fapt, cele mai mai trei santiere din orasul Hechingen sunt ale mele. Nu numai santierele, ci totul: am avut de la faza de schita si proiect, pana la supravegherea de santier si datul la cheie.

 

D.R. Astepti deci, solicitari si din tara?

 

D.T. De ce nu?

 

D.R. Din punct de vedere profesional, trecutul si viitorul apar clare. Revenind insa la fostul tau statut cetatenesc: unii oameni, la un moment dat au fost nevoiti sa faca pasul renuntarii la catatenia romana. Poate  ca au facut-o in ciuda vointei lor si cu rupere de inima. De ce crezi ca acesti „John Lackland“, apatrizii, sunt asa prost priviti la nivel de state?

 

D.T. Pentru ca sunt ceva confuz, ceva neclar, o minoritate.

 

D.R. Sunt ei o minoritate? Exista inca multe persoane?

 

D.T. Nu exista multe. Insa problemele, ca apatrid, le intalnesti oriunde. Pe aeroport, cand prezinti pasaportul, nu stiu unde sa te inregistreze si sa te catalogheze. Eu am invatat pana si numerele de telefon din Germania, pentru categoria speciala a apatrizilor.

 

D.R. Sunt cetateni care nu pot fi luati, la o adica, la raspundere, de nici un stat, si care nu cad sub incidenta legilor din nici un stat?

 

D.T. Ba da, ei cad sub incidenta legilor statului unde locuiesc. Insa cand ajung in alta tara, nimeni nu se mai considera responsabil pentru ei. Daca mie, cand eram inca apatrid, mi s-ar fi intamplat ceva, as fi avut un incident sau conflict in Romania, romanii ar fi spus: nu e cetatean roman, a venit cu viza turistica, n-avem nici o treaba cu el. Germanii ar fi spus la fel: nu e cetateanul nostru, nu e treaba noastra.

 

D.R. Aceste situatii care au existat la un moment dat, pot fi ele considerate greseli din partea statelor care elibereaza dintr-o cetatenie pe cineva, celalalt stat nu-l adopta, si atunci pun persoana in dificultate?

 

D.T. Nu, Romania n-a incalcat nici o lege cand m-a eliberat pe mine, la cererea mea, de cetatenia romana. Germania era, conform legilor si a Constitutiei sale, obligata sa-mi recunoasca statutul si, dupa un anumit interval de timp, sa imi acorde posibilitatea de a primi cetatenia. Singurul stat care si-a incalcat propriile legi si legile internationale, in privinta apatriziei, este Germania.

 

D.R. Dincolo de aspectul tau strict personal: ai venit casatorit din tara, in Germania. Impreuna cu sotia ta balerina, ati intrat in demersul renuntarii la cetatenia romana, iar apoi al apatriziei. Ti-a afectat in vreun fel acest demers, viata familiala?

 

D.T. Bineinteles ca da. Am trait intr-o nesiguranta continua, ceea ce probabil ca a alterat si relatia noastra. Ca dovada, acum suntem despartiti. In plus, avand nesiguranta asta, si ca apatrid, n-am putut sa risc sa am un copil. Mai ales ca am vazut experienta altor familii, care au avut copii si care, desi erau nascuti in Germania, n-au fost recunoscuti ca germani. Au fost copii apatrizi, aveau si ei problemele pe care le aveau parintii lor.

 

D.R. Este un rau care nu mai poate fi dat inapoi. Simti ca te-ai razbuna pe cineva pentru toti acesti 18 ani de chinuri?

 

D.T. Nu, nu. A fost o experienta interesanta. M-as fi lipsit de ea, insa asa fiind, o tratez ca pe o experienta constructiva. Mi-am descarcat toti nervii scriind cartea „Apatridul“. http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1217517-golan-lumii-civilizate-apatridul.htm. Acum nu mai am nici ranchiuna, nici nervi. A ramas doar ura mea pentru cativa politicieni romani care au alterat si revolutia, si o evolutie mai pozitiva a Romaniei. Salutari lui Ion Iliescu!

 

01.11.08                                                                                           

Dani Rockhoff

Germania

 

 

 

 

 

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)