“Greva stewardeselor“  -

 însoțitorii de bord de la Lufthansa intră de joi în grevă

Dani Rockhoff, Germania
 

Pentru pasagerii Lufthansa incepe de joi, 30 august, un razboi al nervilor. Sindicatul Ufo a anuntat ca mai multe aeroporturi vor fi afectate de greva insotitorilor de bord. “Detalii precise vor fi anuntate doar cu putin timp inainte” relateaza pagina online a postului de televiziune NTV. http://www.n-tv.de/wirtschaft/Erster-Streik-am-Donnerstag-article7080081.html 

Peste jumatate dintre cei 19.000 de insotitori de bord au raspuns chemarii la greva. Sindicatul cere 5% majorari salariale, dar nu numai. Anuntul initial a fost facut miercuri dimineata de catre presedintele sindicatului Ufo, Nicoley Baublies, la ARD-Morgenmagazin. Reprezentantii Lufthansa au declarat doar ca joi “pornim normal lucrul zilnic”.

Dupa declaratiile facute de Baublies, grevele vor dura mai multe ore, pe parcursul urmatoarelor zile. Pasagerii vor fi informati de Lufthansa prin SMS sau e-mail. Sunt vizate mai cu seama aeroporturile germane, nu si cele internationale unde zboara Lufthansa. Cu toate acestea, turistilor aflati in concediu nu li se garanteaza transportul inapoi. Daca un avion nu zboara din Germania fiindca e in greva, pur si simplu “nu se afla nici acolo, de unde sa ridice pasagerii de zbor” a declarat seful de sindicat. 
Negocierile sindicatului cu conducerea firmei dureaza de mai multe luni si nu s-a ajuns la un consens. Pe langa majorari salariale de 5%, Ufo depune o rezistenta masiva la masurile de austeritate impuse de Lufthansa. Concernul face uriase eforturi de a-si reduce costurile si de a-si pastra competitivitatea, mai cu seama pe plan international. In afara de concurenta cu companii arabe puternice, la zborurile pe distantele medii si lungi, Lufthansa trebuie sa faca fata operatorilor de zbor ieftini, preturilor in crestere la combustibili si taxelor germane mari, aplicate traficului de zbor.

In 2011, Lufthansa inregistrase un profit de 114 milioane de euro. In prima jumatate a anului 2012, compania sufera pierderi operative in valoare de 20 de milioane de euro. Pentru a contracara pierderile, este conceput programul de reduceri de cheltuieli “Score”, prin care Lufthansa spera sa isi amelioreze pozitiv bilantul cu 1,5 miliarde de euro, pana in anul 2014. Cu 22% costuri de personal, Lufthansa evaluaza ca si in acest sector trebuie facute economii. Intre masurile care au starnit revolta sindicatului insotitorilor de zbor sunt nu doar taierile salariale, ci si a unor zile de concediu. 

Punctul culminant il reprezinta insa intentia companiei de a folosi cu prioritate “angajati de imprumut”, de la firmele de intermediere de forta de munca. Acestia sunt mai ieftini si compania angajatoare se poate dispensa de ei oricand. Din declaratiile Ufo, Lufthansa ar mai urma sa transfere si cca 2.000 de angajati la o companie-fiica, unde salariile sunt sensibil mai mici. Modelul a fost aplicat de Lufthansa la Austrian Airlines (AUA). Incepand cu 1 iulie, pilotii si insotitorii de zbor ai AUA au fost transferati, fara voia lor, la operatorul de zboruri ieftine Tyrolean Airways.

Salariul de pornire al unui insotitor de zbor la Lufthansa Classic este de 1.533,23 euro, caruia i se adauga un spor de schimb de tura de 16%. Pe parcurs, salariul creste tarifar in patru trepte si poate ajunge, la finele unui parcurs profesional, pana la 4.000 de euro. Tarifele nu sunt valabile decat pentru Lufthansa, si nu pentru firmele-fiice Swiss, Austrian Airlines sau Germanwings. Cu atat mai putin sunt acestea aplicabile “fortei de munca de imprumut”, adica angajatilor proveniti de la firma intermediara Aviation Power.

 

29.08.2012 

Dani Rockhoff

Germania