Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

In fata uşilor inchise
Mihaela Stîngă - Muenchen

 

Impresii si pareri personale in FORUM


„Bate si ti se va deschide!“ e una din pildele ce mi-au parut demne de urmat in viata.
Drept e ca daca nu ceri nu ti se va da si daca nu bati nu ti se va deschide, dar in ziua de azi se pare ca pilda asta nu prea mai e la moda, sau poate ca trebuie reformulata.
La cite usi am batut pina acum, de cind am venit in Germania nu mai stiu, le-am pierdut demult sirul.
Ce stiu e ca inca nu mi s-a deschis niciuna larg, nimeni nu m-a intimpinat cu bunavointa chiar si numai pentru a ma refuza. Ici colo voci reci si indiferente m-au intrebat din spatele usilor inchise ce vreau, si fara sa ma priveasca in ochi mi-au sugerat sa-mi caut de drum.
Dar care e drumul? Unde e usa in spatele careia e cineva dispus sa ma povatuiasca prieteneste incotro sa merg mai departe?
Ma aflu in Germania de aproape 7 ani. Timp de sase ani mi s-a dat doar drept limitat de sedere, si am sezut, caci n-am putut face alta. Drept de munca n-am avut in acest rastimp, in general nu mi s-a acordat nici un altfel de drept decit de sta, de a sta acasa intre peretii astia care s-au saturat de privirea mea intrebatoare si disperata.
Lantul slabiciunilor se genereaza din aproape in aproape. Nu muncesti, nu ai bani, nu ai bani, nu-ti poti finanta nici macar o scoala de limba, nu stii limba nu poti comunica, nu poti comunica nu te poti integra in societate, nu esti integrat, se cheama ca ramii in afara ei si uite-asa, pe zi ce trece devii un neadaptat, un nemultumit, un insingurat, un nimeni.
De buna seama ca nimeni nu m-a obligat sa vin aici, iar de tinut nu m-a tinut nimeni cu forta, doar speranta ca intr-o zi va fi mai bine.
Intre timp mi s-a intimplat si mie ce i se intimpla fiecarui suflet plecat din tara lui, am constatat ca niciunde nu mai sunt acasa, nici aici, si nici acolo, ca "traiesc" intre doua lumi fara sa mai apartin niciuneia. Si totusi, unde mi-e locul?
Un gind rautacios si cinic imi sopteste mereu in ureche: „Nicaieri“.
Dupa fiecare incercare ratata de a ma integra in lumea asta, gindul acela cinic revine mereu rinjindu-mi rautacios in minte:
„He, he he, ti-am zis doar, locul tau nu e aici“.
De la Arbeitsamt nici un ajutor, nici macar un sfat. De finantare nici vorba, doar n-am lucrat niciodata, ca n-am avut voie nu e un argument.
Studiile mele pedagogice din Romania nu ma ajuta la nimic, in afara de diploma de bacalaureat, nu mi s-au recunoscut alte studii. Ca sa pot lucra mai departe cu copii, fie si la o cresa, e nevoie de atestat. Un an de „studiu“ despre cum ii treaba cu menajul in casa si rudimentare informatii despre copii, ofera dreptul de a lucra cu copii. Eu nu mai pot face un curs ca acesta, pentru ca am prea multa scoala, insa paradoxal, nu suficient de multa ca sa mi se echivaleze anii de studii si de experienta cu copiii macar la acest nivel. Mi se pare ciudat, lipsit de logica si stupid, dar poate ca numai mi se pare si o avea un chichirez toata aiureala asta.
Ei bine, am hotarit ca nu am nici o calificare si e timpul sa-mi fac una. Logic oarecum, dar ce te faci, ca intre timp ghinionista de mine, in loc sa intineresc, am adunat anii in „buchetelul vietii“ iar studiile se fac pina la 30 de ani, asa ca sansa de a mai visa de-aici inainte la o calificare a ramas practic o utopie. Bineinteles ca exista scoli private unde platesti din buzunar, dar pentru asta trebuie sa ai ceva prin buzunare. Bineinteles ca exista Universitati, dar anii si neuronii ce mi-au mai ramas au inceput numaratoarea inversa.
Plecind de la premisa asta am decis sa-mi caut un job mai intii. Dar ce job sa-ti gasesti daca nu stii sa faci nimic anume. Culmea culmilor, nici pentru cele mai de jos slujbe nu sunt in regula....de ce? Pur si simplu sunt prea calificata...nu-i de-a dreptul interesant cum se inchide cercul?
Ma intreb daca s-au mai invirtit si altii in caruselul acesta de prost gust, sau voi fi facind eu ceva gresit.
Oameni buni, impartasiti-mi din experienta voastra, dati-va cu parerea, voi cum ati reusit, de unde ati inceput?
Mai sunt printre cititori si alte persoane in situatii similare? Ce e de facut, trebuie sa existe o iesire din cercul asta nebunesc, haideti sa ne punem informatiile si energiile impreuna, unde-s doi puterea creste, iar de-s mai multi si mai bine.
Astept comentariile voastre pe FORUM, sau pe adresa mea privata mihaela@stinga.de

 

Mihaela Stîngă

 

  Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Webmaster (editor) : conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco    [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.