Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Navetist de cursă lungă

Să lucrezi la oraş, să locuiesti „în plin verde"

 

30.05.09 Dani Rockhoff

 

 

Ora 7 dimineata. Rush-hour. Pe B27, inspre Stuttgart, puhoi de masini. Pe sens invers, ceva mai putine. La fel e la München, Ulm, Frankfurt, Berlin sau in marile orase industriale din bazinul Ruhr. Sunt navetistii in drum spre serviciu. Alexandru are in fata 55 de km, pe ruta Darmstadt-Frankfurt. Tot asa „penduleaza” Michail, de la Stuttgart la Reutlingen. Alexandru merge cu masina. Michail cu tramvaiul, trenul si autobuzul. Naveta e permanenta, locul de munca il ai unde il gasesti. Casa, linistea, verdeata si oxigenul de zi cu zi, vrei insa sa ti le pastrezi. Daca se poate. Si, in general, in Germania se poate. (Foto: Frankfurt am Main si suburbii).

Iarba verde de acasa

Cultul propriilor patru pereti e vechi, in Germania. S-au molipsit de el si imigrantii, puternic stimulati de banci si stat. „Cine construieste o casa, acela vrea sa ramana“ spune un proverb. Si chiar daca nu o construieste cu mainile lui, ci o primeste la cheie si cu rate la banca, pentru imigrant locuinta proprie e o certitudine. Ca a reusit, macar in parte. Ca are o existenta sigura, pe pamantul strain, cata vreme ratele la banca sunt platite la timp.

Relativ putini imigranti din Germania cumpara case si locuinte ca investitie imobiliara, desi, intre timp, lucrurile incep sa evolueze si in sensul acesta. Cei mai multi vor „patru pereti“ pentru familie, poate si pentru vremea de pensie. Putini vor, in momentul unei achizitii imobiliare „eterne“ (zeitlos, cum spune neamtul) sa locuiasca in buricul targului, in plin zgomot si smog. Cei mai multi trag inspre zonele suburbane mai linistite, inspre cartierele selecte „de pe deal“, in oraselele-satelit din jurul metropolelor sau chiar mai departe, la sat.

La sat in Germania. Mai ales in sud si sud-vest, te „loveste“ idilicul si linistea locurilor. Ai verdeata, flori, copaci si aer cat cuprinde, ai uneori vecini invidiosi sau certareti. Tot cum spune neamtul, „nu le poti avea pe toate“. Johann, venit din Banat, are acasa o ferma de jucarie: porumbei, gaini, iepuri, pucelusi, ba chiar si doua capre. Cand le lasa pe islazul din Münsingen-Auingen, vecinii iau ocheanul. Insa e dreptul lui, e hobby-ul lui, stie si primaria.

Josef B. e avocat ungur, si el s-a mutat de la oras dupa deal, inspre Lichtenstein, unde are o vila, gradina mare si caini-lup. 60 de kilometri pe zi, dus-intors, la biroul de avocatura din Reutlingen, e o nimica toata. Johann O., traducator si tehnolog din Timisoara, s-a dus in aceeasi directie, ceva mai departe. A cumparat o casa veche, si-a renovat-o aproape singur, in vreo trei ani. Apoi, s-a mutat in ea cu Bonnie, Saint-Bernard-ul sau drag si cu gandul la inca o nevasta. Daca aceasta nu se-arata, tot nu-i e teama. La pensie, are acolo maicute care ingrijesc batrani, nu va ramane singur si neajutorat.

Micul Sacalaz si marele Rall

Casele vechi, cu aspect exterior rustical, sunt solide si mai ieftine. Le poti renova cum vrei pe dinauntru, le poti ecologiza, o parte din cheltuieli iti sunt returnate de fisc, de la stat. Nu numai nemtii, sasii, svabii, ci si romanasii de pe-aici fac treaba buna cu constructii noi, dar si renovari de case mai vechi, in satele din apropiere. Intre Reutlingen si Metzingen, se zice ca „s-a mutat tot Sacalazul“ din Banatul romanesc. Se locuieste ca la tara, se munceste in fabrica sau in birou, la oras. (foto: Reutlingen Sondelfingen).

Firma imobiliara Dr.Rall GmbH este a doua ca marime, din regiunea Reutlingen si imprejurimi. Are o traditie de peste 35 de ani, este la a doua generatie de patroni din familia Rall. Are sute de „obiecte“, cum se numesc cladirile, in termeni imobiliari, unul dintre primele a fost un „zgarie-nori“ cu 13 etaje. Majoritatea proiectelor firmei Dr. Rall, pe linie de locuinte (caci ea construieste si cladiri de birouri, sau spatii comerciale) sunt dedicate „paturii mijlocii“ si intra in categoria „lux mediu“. Prin aceasta, se inteleg locuinte in complexe imobiliare de dimensiuni mici sau mijlocii, care se afla in zone si cartiere selecte, la marginea orasului: foarte putin zgomot, mult ozon si factor de risc minim, in ce priveste criminalitatea.

Ce ai in sky-scraperul din Reutlingen-Sondelfingen, numit Hochhaus Achalm, dupa numele dealului verde din fata? Ai o priveliste de zeci de kilometri, daca locuiesti mai sus. Ziua e verde, noaptea e o mare de luminite colorate. Stai pe balcon, respiri aerul curat, te bucuri de liniste, dupa o zi de stres. Nu deranjeaza mai deloc traficul de masini si nici linia ferata din preajma, se circula silentios. Sirene de salvari si de politie auzi rar, n-ai senzatia ca esti permanent intr-un „film cu catastrofe“. Avioane vezi sus-sus, nu impuindu-ti urechile la decolari si aterizari.

Nu-i prea auzi nici pe vecini. Nu-i cunosti, ii intalnesti si te saluti cu ei in lift. Si cam atat, caci fiecare e cu treaba lui. Esti intre doua lumi, intre cer si pamant, daca stai la etajele de sus. Esti intre doua lumi oricum, ca imigrant, intre cei patru pereti de siguranta. Esti intre doua lumi si altfel: suburban intr-un oras de 120.000 de locuitori, „la tara“ fata de Stuttgart-ul aflat la 40 de km, inspre care se scurg puhoaiele de masini de rush-hour, dar si trenuri la fiecare jumatate de ora.

Te misti, deci existi

Esti bine conectat in Germania, oriunde te-ai gasi. Ai autostrazi, ai sosele de legatura, ai trenuri, autobuze, metrouri si S-Bahn. Vin punctual, te poti baza ca nu intarzii la serviciu.
Pentru aproape orice varianta de naveta zilnica „usor digerabila“, ceea ce inseamna aici cca 50 de km dus, ai alternativa la masina: tren, bus plus tramvai. E ok, te si culturalizezi, citind un ziar, o carte, sau ascultand muzica la casti.

Naveta din suburbie sau de „la tara“ la oras isi are si avantajele ei financiare, fiscul luand in considerare o pausala minima de deplasare (920 de euro). Daca „pendulezi“ (dt. pendeln) mai departe, primesti 0,30 euro/km pe drumul „dus“, la serviciu, pe ruta cea mai scurta. In banii astia intra benzina, asigurarea, cheltuielile de intretinere a masinii. Banii de naveta au fost anul trecut subiect de aprinsa disputa politica in Germania, acum s-a revenit la calculul lor incepand „cu primul kilometru de parcurs la serviciu“.

„Angajatul modern trebuie sa fie mobil – asta a devenit, intre timp, o filozofie mondiala“ spune Manuela Rottmann (37), specialista in probleme de mediu la magistratura din Frankfurt. Jurista considera ca protectia climatica si de mediu sunt premise ale unui oras sanatos si care da calitate vietii. Intr-un context de lucru cum este metropola financiara Frankfurt am Main, faptul ca 66,4% dintre angajati fac naveta din imprejurimi e un simptom.

Peste Germania s-a abatut demult „avalansa de navetisti“. Intr-un interviu recent, Rottmann se refera la crearea „zonelor verzi“ din orase si metropole, in care s-a introdus obligativitatea plachetei verzi, la masini. Ea se mai refera la transportul alternativ al navetistilor la locul de munca, cu mijloacele de transport in comun. „Cei mai bine platiti angajati fac naveta“, se zice. Cand esti supercalificat, sau pur si simplu ai un job bun si sigur, „a renunta la mobilitate poate fi o noua forma de lux“ mai zice jurista din Frankfurt.

Cei mai multi navetisti din Germania nu renunta nici la linistea celor patru pereti proprii, nici la aerul fara smog. Chiar daca ii costa ceva timp si ceva nervi de ambuteiaj, pana si de la serviciu. Caci pe drum, la volan sau pe tren, ei adulmeca „verdele de acasa“.

30.05.09 Dani Rockhoff

Germania

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com