HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

Plângea o roşie pe raft. O poveste despre Euro

Dani Rockhoff, Germania

 

Am intrat la Norma si am vazut o rosie lacrimand. Si plangea, tomata mea! Ferice de ea, caci suratele ei nici de plans nu mai aveau putere, de flescaite ce erau. Bune doar de bulion. M-am apropiat mai tare de raftul cu legume, cautand o plasa cu rosii intacte. Si era sa cad pe spate, auzind voci. „Da` voi cat mai costati?”, intreba grav un castravete pe vecina de raft, salata. Aceasta, netezindu-si cochet doua foi care-i atarnau vestejite, raspunse peltic: „Pe mine m-au scumpit de doua ori, de cand cu Euro”. La acest raspuns, castravetele se piti adanc in ladita, caci pe el nu-l scumpisera decat o data si jumatate.

 

Pe un raft mai jos, cu glas cam spart, se baga in vorba gulia: „Eu am ramas la fel, mi-au adaugat la pret doar cativa centi”. Ridichile, ceapa verde si gogosarii se fac ca nu aud discutia, ocupati cu rasucitul de pe o parte pe alta, in asteptare de clienti. Doar dintr-un colt, se aud glascioare: „Pe noi ne-au ieftinit, ca suntem din import”. Nici nu si-au terminat bine lauda ardeii galbeni adusi din Ungaria, ca au si disparut in cosul unui cumparator.

 

Asa incepea o povestioara pe care am scris-o la inceputul anului 2002, cand marca germana a disparut din afisajul de preturi, fiind inlocuita cu Euro. Entuziasmul fata de moneda unica europeana a fost moderat, in Germania. Doar la nivelul finantelor si politicii s-a facut tam-tam-ul cuvenit, pentru a se contracara scepticismul populatiei si reticenta acesteia la schimbare, in virtutea atasamentului national fata de Deutsche Mark, dar si a intuirii cresterii de preturi. Care s-a dovedit, in mare parte, justificata. In limbaj popular, Euro s-a transformat in Teuro (teuer=scump).

 

Salariile s-au injumatatit, prin echivalarea lor in Euro, caruia ii reveneau 1,95583 DM. Preturile insa, „s-au acomodat”. Spus mai pe sleau, multe dintre ele -mai ales la bunurile de larg consum din magazine-, s-au dublat, in virtutea principiului ca introducerea unei noi monede e o infinita sansa de profit. Astfel, ce costa inainte 1 DM, a ajuns foarte curand sa coste 1 Euro. De degringolada mentala a momentului s-a profitat cu varf si indesat, cumparatorul a fost pur si simplu devalizat.

 

Acum, aud ca Romania isi stabileste anul 2015, ca tinta de adoptare a monedei Euro. Dincolo de faptul ca, probabil, n-are incotro, daca tot se afla in clubul european, aceasta intentie mi se pare cel putin curajoasa, in contextul in care Euro s-a aflat anul trecut pe marginea prapastiei, iar acum face echilibristica pe sarma, pentru a nu cadea in abis.

 

  • Euro si parasuta

 

Criza financiara globala, declansata oficial in septembrie 2008, a atins puternic, in cel de-al doilea sau val, moneda europeana. „Cazul Grecia” si a restului de „bolnavi” PIIGS (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania), impreuna cu actiunea concertata a unei clici de pariori la burse contra Euro, au fortat masuri de protectie la care nimeni nu s-ar fi gandit. Fara „parasutele salvatoare”, pachetele de garantii de sute de miliarde fabricate rapid, incepand de anul trecut, de statele puternice ale UE si marile institute financiare europene, Euro s-ar fi rostogolit in prapastie, in ranjetele unor speculanti.

 

Interventia de urgenta n-a fost insa doar o masura defensiva a statelor europene. Ea este pretul pe care acestea il platesc pentru greseli, escrocherii si populism, o sfidare a regulilor jocului, care poate costa si mai scump. Adoptarea monedei europene a fost posibila doar in conditiile unui pact de stabilitate financiara care sa fie respectat de toate tarile Euroland-ului. Aceasta stabilitate presupune stricta incadrare intr-o limita de deficit bugetar, o politica financiara solida si comuna.

 

Cu raportari si statistici falsificate, Grecia a dovedit ca se poate si altfel. Nu doar in PIIGS s-a jonglat cu cifrele, ci si, pe alocuri, in Germania si mai toate tarile europene. Iar presiunile si sanctiunile Bruxelles-ului au slabit, ajungand sa existe mai mult pe hartie.

 

Inainte de introducerea monedei unice, statele europene dispuneau de o parghie extrem de eficienta de ajustare financiara: cursul de schimb al monedei nationale. Acesta reflecta situatia pe piata a economiei unui stat, urcand cand aceasta era in crestere, scazand cand economia si finantele tarii erau in declin. Acum, acest fin mecanism de reglare nu mai exista, in Euroland. Un euro slab poate avantaja exporturile firmelor, insa nu si consumul la nivel de cetatean, asaltat cu produse mai scumpe, din import.

 

Cand Euro scade, guvernele tarilor trebuie sa adopte drastice masuri de austeritate si mariri de taxe si impozite, care se rasfrang direct asupra companiilor private si cetatenilor. De aceea, mai ales in perioadele electorale, guvernele prefera sa indatoreze si mai mult statul, decat sa adopte masuri nepopulare in randul electoratului. Cum s-ar spune, cladesc minciuni peste minciuni, rostogolind bulgarele datoriilor publice nu doar asupra generatiei prezente, ci si a celor viitoare.

 

  • Mandria Europei

 

Uniunea monetara demarata in 1999 la nivel de tranzactii bancare si la 1 ianuarie 2002 in circulatia banului cash a fost insotita de o alta mare uniune: cea a unei potentiale piete de 320 de milioane de oameni, locuind intr-un spatiu economic comun. 23 de state folosesc Euro, dintre care 17 sunt membre ale UE. Euro a insemnat si mai inseamna „mandria europeana”, o rezerva monetara a batranului continent si replica la suprematia dolarului, care se clatina si ea.

 

Pentru Romania, adoptarea Euro este, ca si intrarea in Schengen, o treapta pe scara catre stelele UE. Cand esti la jumatatea scarii, aproape nimic nu te mai intoarce inapoi. Cel putin la nivel declarativ, politic. Schengen si Euro sunt acum, pentru guvernantii Romaniei, doua cuvinte tot atat de magice cum erau, pentru predecesorii lor, NATO si Uniunea Europeana.

 

Ralierea la aceste entitati suprastatale -dincolo de faptul ca e inevitabila pe un continent si un mapamond in care nici un stat nu traieste singur-, apare insa si ca o medalie pe care guvernele succesive si-o pun pe piept si care are, in ultima instanta, efectul unui carlig electoral.

 

Ce n-au stiut nemtii, cand au adoptat Euro, a fost ca, daca grecii traiesc opulent, pe credit si falsifica statistici, aceasta se va reflecta si in buzunarul lor. Ce nu se stie sau nu se vrea sa se stie la nivel „de mase”, este ca, daca Greciei sau Portugaliei ii merge rau si s-au indatorat prea tare, efectul este direct si asupra Germaniei, a Frantei sau a altei tari din UE. El se masoara in cresteri de taxe si impozite, ce impovareaza populatia si firmele private.

 

Economiile bolnave sau mai putin competitive ale UE nu rezista, mai ales in contextul de criza, fara „solidaritatea europeana”. Insa intelegerea, la nivel de cetatean, fata de taierile de salarii, reducerile de pensii si alte masuri de austeritate impuse de aceasta, e destul de redusa.

 

Dupa opulenta trecuta, si nemtilor le e greu sa inteleaga politica gospodinei svabesti, care isi dramuieste fiecare banut. Cata intelegere vor avea romanii fata de sacrificiile pe care le va aduce cu sine introducerea Euro, ramane de vazut. Pana in 2015, oricum mai e timp si in acest timp se pot schimba multe.

 

Dani Rockhoff, Germania

 

Articolul a aparut initial in ziarul online Hotnews.ro, preluarea sa de catre alte publicatii trebuie sa includa sursa si numele autoarei.  

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com