Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

 Arta culinară, unul din cei mai buni ambasadori

 

Impresii si pareri personale in FORUM

Convorbire cu Harald Hubbes - Interviu de Liviu Vălenaş

 

Liviu Vălenaş: - Stimate d-le Harald Hubbes, conduceţi o instituţie de succes în Nürnberg, "Metzgerei Mooser". Să începem cu dvs., de unde proveniţi şi ce aţi făcut până aţi preluat conducerea firmei?
Harald Hubbes: - M-am născut la la 17 iunie 1947 în comuna Hălchiu (Heldsdorf) de lângă Braşov, unde mi-am făcut primele clase de şcoală, studiile liceale le-am terminat la Braşov. Imediat după bacalaureat am lucrat doi ani în cadrul redacţiei ziarului "Volkszeitung" din Braşov. Am fost redactor, de fapt "băiat bun la toate", mă ocupam de cronici, interviuri, am scris chiar foiletoane. "Volkszeitung" era un bisăptămânal, din el s-a desprins mai târziu redacţia publicaţiei "Karpatenrundschau", care există şi în prezent. Am încercat să intru la facultate, însă, din păcate, nu am reuşit. În această situaţie am practicat mai toate meseriile, am fost tratamentist călitor, am lucrat pe un şantier, am fost ghid pe litoral etc., cred că am făcut vreo zece meserii... Nu mi-a fost niciodată ruşine de muncă, munca de fapt te înnobilează.
L.V.: - Pe urmă v-aţi săturat de raiul lui Ceauşescu, însă cam târziu, de ce?
H.H.: - Da, ne-am săturat destul de târziu, probabil am fost mai naivi decât alţii. Am sosit în Germania abia în decembrie 1986. La o săptămână după ce am ajuns aici soţia mea a născut doi gemeni, un băiat şi o fată...
L.V.: - Să vorbim de "Metzgerei Mooser", când a luat fiinţă?
H.H.: - Socrul meu, Johan Mooser (originar tot din Hălchiu) a venit în Germania în 1984, iar 1986 a fondat acest magazin de produse de măcelărie-carmangerie cu specific
transilvănean. Era pe un teren nedefrişat, căci în 1986 nu exista practic ceva asemănător în Nürnberg. Eu, de cum am sosit, am lucrat în cadrul acestei firme, fără întrerupere până în ziua de astăzi, cu excepţia a doi ani de şcolarizare (am trebuit, cu alte cuvinte, la peste 40 de ani, să învăţ o altă meserie...).
L.V.: - "Metzgerei Mooser" este, ceea ce se cheamă, "o firmă familială"?
H.H.: - Exact! Eu am preluat în 1992 conducerea instituţiei, după ce socrul meu s-a pensionat. Aici lucrează şi soţia mea, iar băiatul meu, care a împlinit acum câteva luni 18 ani, este ucenic la noi. Când voi ieşi eu la pensie, sper ca el să preia firma. Coeziunea familiei, da, trebuie să spun cu o deosebită sinceritate, ne-a ajutat enorm. Poate a fost chiar cheia succesului.
L.V.: - Dar v-a ajutat şi tradiţia culinară a Ardealului...
H.H.: - Asta fără nici o discuţie! Produsele noastre de carmangerie sunt deasupra ştachetei din Germania Federală, nu degeaba suntem distinşi anual cu premii, inclusiv premiile întâi, pentru mai toate produsele noastre. Cu diplomele şi medaliile primite, fără falsă modestie, putem face un mic muzeu, sau, mă rog, măcar un colţ muzeal. Ca să răspund mai precis intervenţiei dvs., în Transilvania tradiţia culinară a principalelor naţii, românii, ungurii şi germanii, a sfârşit prin a se contopi într-o singură bucătărie. Fiecare a luat de la celălalt ce este mai bun. Tocmai acest melanj a lipsit Germaniei. Drept urmare, clienţii noştrii sunt nu numai saşi şi şvabi din România, dar şi românii şi unguri din această ţară. Însă din ce în ce mai mulţi germani, născuţi aici de generaţii, ne calcă pragul. Explicaţia? calitatea produselor noastre!
L.V.: - Clienţii ţi-i câştigi în ani de zile, dar îi poţi pierde într-o singură secundă...
H.H.: - Este foartă bună precizarea dvs.! Pentru orice comerciant cinstit aceasta este sabia lui Damocles. Ca să nu ne pierdem clienţii, nu facem nici un rabat calităţii, suntem vigilenţi ca nişte gardieni să nu facem o greşeală. Tocmai de aceea am investit şi zeci şi zeci de mii de Euro în utilaje moderne, unele computerizate. Însă maşina, oricât de perfecţionată ar fi, nu poate înlocui omul, în produsele noastre este nu numai muncă, ci şi dragoste. Si nu puţină...
L.V.: - Concurenţa vă deranjează?
H.H.: - De ce să ne deranjeze? Trăim şi evoluăm într-o economie de piaţă, suntem însă siguri că clientul face până la urmă cea mai bună alegere. Când vorbesc de concurenţă nu mă refer numai la celelalte măcelării cu specific românesc din Nürnberg, ci mai ales la concurenţa pe care ne-o fac marile magazine, "super-marketurile". Acolo, desigur, preţurile sunt mai mici, însă cine vrea calitate, vine la noi.
L.V.: - Este măcelăria, carmangeria, o artă? Iar dacă da, poate fi această artă şi o bună propagandă pentru un popor, pentru o regiune, pentru o ţară?
H.H.: - Aţi pus "punctul pe i"! Dacă se vorbeşte atât de mult despre arta culinară, sigur că şi produsele de carmangerie-măcelărie întră aici. Am fi desiguri simplişti dacă ne-am rezuma la enunţul, atât de folosit, că "totul trece prin burtă", însă o realitate este clară: arta culinară de mare calitate este o excelentă propagandă pentru o ţară, pentru Transilvania în cadrul nostru. Arta culinară, categoric, este un mijloc de propagandă foarte bun, face mai mult decât o mie de discursuri pe care le ţin politicienii. Cine ne gustă produsele (şi nu sunt deloc puţini) realizează că Transilvania, România în general, este o regiune, o ţară, unde trăiesc oameni care nu sunt deloc înapoiaţi, pentru că cei înapoiaţi nu pot produce produse culinare rafinate...

Nürnberg, 15 februarie 2005
Liviu Vălenaş
 

 index revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.