indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

Doi nemţi blonzi şi 12 rromi: Fanfara Ciocârlia ne cântă România

Dani Rockhoff

 

Oare cum ar fi într-o ţară a ţiganilor? „Mare harababură, domniţă, îmi spune clarinetistul Ciocârliei, Oprică Ivancea, „căci nu toţi cântă, ca noi, mai sunt şi ţigani criminali”. Deci să rămânem la ţările ştiute şi la universul fără graniţe al muzicii. Două sute de „bätäi” pe minut fac renumele Fanfarei Ciocârlia de cea mai rapidă fanfarä a lumii. Doisprezece muzicanţi care „suflă” din toata puterea plămânilor muzica învăţată acasä, în comuna „Zece Präjini”, de şase ani ridică în picioare publicul internaţional, incitat de ritmul si naturaleţea muzicii lor. Deşi turneele lor în lume au început în 1997, în România ei n-au dat nici un concert, doar vreun spectacol aprig pe la nunţi. Periplul mondial al Fanfarei a început în 1997: azi la nuntă în Moldova, mâine pe avion spre Japonia, Australia, Spania, Germania, Franţa, Austria sau Scandinavia. Anul trecut, instrumentiştii au fost, pentru a doua oară,în Statele Unite, la ediţia "de argint" a Playboy Jazz Festival, produs de Hugh Hefner. La spectacolul din 27 martie de la Laboratorium Stuttgart, Fanfara avea deja în spate un drum de 5 ore din Austria.


Am stat de vorbă pe îndelete cu clarinetistul Oprică Ivancea, care mi-a spus „povestea Ciocârliei” din comuna Zece Präjini, comunä moldoveană situată între Roman şi Iaşi: „ Pe noi ne-a descoperit
şi ne-a lansat o firmă de manageriat nemţească. Dar, mai înainte, ne-a des-coperit doamna Speranţa Rădulescu, doctor etno-muzicolog, care a venit în satul nostru cu o grupă ce filma pentru Franţa”. Echipa de filmări a descoperit, la Zece Präjini -dincolo de limitele proiectului său de cercetare şi evaluare etnografică- şi autenticul, virilitatea muzicii unui sat românesc de ţigani.

Întreaga presă, mass-media si autorităţile româneşti şi internaţionale se feresc să uziteze în terminologia lor numele de ŢIGANI. De ce? Pentru că sună peiorativ. Şi pentru că, gândindu-se la „mâncatul de lebede”, la furtişagul din buzunare şi masiva migraţie a populaţiei sinti si rroma din România înspre Vestul cel ordonat, civilizat şi programat, mulţi se feresc de imprevizibilul comportamentului unei mase de oameni nonconformiste.

 

 Scena foto. Delir la Laboratorium din Stuttgart

 

Al unei mase de oameni care trăieşte după alte criterii de viaţä decät cele ale societăţilor „cuminţi”. Ţiganii cântă, dansează, „mai dau şi cu jula”. O fac pentru că -din moşi-strămoşi- banul a fost o certitudine, compensativă, a naţiei lor, în general desconsiderate. Şi n-o mai fac acum, ca până acum, pentru că, prin deschiderea graniţelor europene şi mondiale, li se deschide perspectiva unui trai „în rândul lumii”.

Cei doi tineri nemţi, Henry Ernst şi Helmut Neumann, poposiţi la Clejani, voiau să înveţe să cânte la ţambal, dar după ce i-au descoperit pe muzicanţii de la Zece Prajini s-au ales cu neveste şi cu o afacere -o firmă de impresariat-. Ei se ocupă ca fanfara să nu ducă lipsă de angajamente, iar instrumentiştii nu le ies din cuvânt. Când Henry, care este directorul artistic al firmei Asphalt Tango, a decis că formaţia are nevoie de mai mult ritm, l-a chemat în studioul de înregistrări pe socrul său, Nicolae Ioniţă. După ce au înregistrat cel de-al doilea album, Baro Biao (1999), muzicantii ieşeni au decis să-l coopteze pe acesta în echipa lor. La Stuttgart însă Ioniţă lipseşte, deci continui discuţia cu „şeful“ Ivancea: "Am fost peste tot; în Australia, Japonia, America, Europa, nu mai vorbesc... Da' să ştiti, că nicăieri nu-i mai frumos ca la noi", spune Ivancea. Şi totuşi un lucru l-a impresionat peste hotare în mod deosebit: "Oamenii. Au altă mentalitate, alt mod de viaţă. Te priveşte altfel lumea pe stradă“. E evident o aluzie la discriminarea din România.

 

Scena Foto: Mega Show la Festivalul Culturilor 2003

 

De-aici, şi paseismul politic al rromului de rând. „Îl cunoaşteţi pe candidatul rromilor la preşedenţie, pe Viorel Bumbu din Alba-Iulia?“ l-am intrebat . Nu-l cunoştea şi nici interes prea mare pentru alegerile de anul acesta n-a arătat. Altceva îi interesa însă pe muzicanţi: „Ne-am bucura ca la spectacolele noastre să vină mai multi români. Doar peste tot in lume sunt asociaţii de români. Iar noi cântăm pentru toţi: mai întâi, nişte melodii mai lente, mai batrâneşti, şi apoi un program de melodii ritmate, pentru că asta se caută; întâi se ridică tinerii şi joacă printre rânduri, dar pâna la urmă se ridică toată sala, chiar dacă sunt oameni la costum şi cravată. Dansează toata lumea".

Cu repertoriul acesta, Fanfara Ciocarlia a cântat la festivaluri, în cluburi, discoteci, dar şi pe scena Filarmonicii din Köln. Festivalul Culturilor din vara trecută, de la Stuttgart, le-a rămas însă în amintire ca un apogeu artistic al lor: în aer liber, fără miros înecăcios de ţigară şi într-o Piaţă Centrală plină cu mii de oameni, de toate naţiile, care au dansat, i-au aplaudat si bisat îndelung, ba chiar au aruncat un banuţ zornăitor in pălărie.
Dani Rockhoff

 

 indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia sitului, redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco    [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.