indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

LA TRAVIATA

de Emilia Schintzel

Draga Katia, am o dispozitie formidabila ! Aseara la Stuttgart în Liederhalle , in enorma si ultramoderna sala "Hegel", plina aproape pâna la refuz, am trait unul din cele mai fericite momente ale anul 2003! "LA TRAVIATA" Pe la începutul lunii decembrie citesc într-o revista culturala a Stuttgartului, "Marele turneu în Germania al Operei de stat din Galati, cu primi solisti ai Arenei din Verona : Bamberg,Nürnberg,Bielefeld,Rosenheim, Stuttgart(29.12.03),Karlsruhe,Regensburg,Gertshofen,Frankfurt. - . Nu îti pot descrie ce emotii m-au cuprins la citirea unui singur cuvânt - "GALATI ", pentru mine un cuvânt magic, sfânt. Si acum îmi dau lacrimile. "GALATI , este un singur oras pe lumea asta, orasul meu iubit, asa cum am avut numai o mama si un tata".

 

Imediat am pus mana pe telefon si mi-am rezervat doua bilete. Zilele Sfântului Craciun au trecut pline de bucurie si asteptare. Numaram cu emotie si nerabdare , ca o adolescenta care merge la primul ei bal, zilele care ma desparteau de marele eveniment : luni 29 decembrie, ora 20 , LA TRAVIATA cu Teatrul Muzical din Galati. Dupa 24 de ani, eu cea care mi-am petrecut tinereatea si am trait multe evenimente luminoase, cuibarita într-un fotoliu capitonat cu catifea rosie în sala plina de farmec de lânga Gradina publica, al teatrul Nicolae Leonard, aveam aceasta marea fericire si bucurie a revederii. Stiam din paginile ziarului Viata Libera, ca actualul director al teatrului este dl. Florin Melinte. Ii vazusem si fotografia în ziar. "Dar oare în orhestra voi descoperi vre-un chip cunoscut, ori pe scena in cor?" Prin cunostinte am aflat nr.de telefon al domnului director Florin Melinte si l-am sunat.M-am prezentat scurt si i-am spus ca m-asi bucura sa-l cunosc. Ne-am dat întalnire la intrarea în sala. Ne-am strâns mâinile ca niste vechi cunostinte, care nu se vazusera de mult: cu bucurie si un pic de curiozitate.

 

L-am rugat sa facem o fotografie împreuna, înainte de începerea spectacolului. Ne-am indreptat catre fosa, apropiindu-ne de orhestra. Eram înbujorata si plina de emotii. Si deodata o exclamare:"Emilia, stiam eu ca te voi vedea la spectacol !"."Nici nu se putea altfel!"- Era fostul meu coleg de la Scoala populara de arta , dl. Nicu Moldoveanu , contrabasistul de o viata al Filarmonicii galatene. Bineînteles ca în pauza, m-am dus în cabinele artistilor. O doamna tanara si frumoasa, îmbracata în rochia epocii, s-a apropiat de mine , a pus mâna cu bucurie pe bratul meu si a exclamat:"M-am gândit eu !".

 

Imi era jena sa recunosc ca dupa 24 de ani nu îmi pot reaminti de chipul ei. M-a strâns cu drag de mâna si mi-a spus:"am fost eleva Elenei Patrichi la Scoala populara de arta". Mi-au dat lacrimile de bucurie, dar si de amintiri dureroase, pentru aceea care a fost buna mea prietena si o mare solista de opera si ea o inegalabila Violeta si o excelenta profesoara de canto - Elena Patrichi. Gongul ne-a trimis pe fiecare la locurile noastre. In sala cufundata în întuneric, cuibarita în fotoliul comod, la loja, cu privirea încetosata de lacrimi, nu numai de frumusetea inegalabila a muzicii marelui Verdi,am urmarit cu sufletul la gura,desfasurarea minunatei partituri. Sceneografia supla,gratioasa,luminoasa a creat un cadru fermecator.O Violeta (Monica Tarone) , ca un bibelou de alabastru: gingasa,superba,fermecatoare cu o voce cristaliana,plina de forta si sentimente. Chiar, de unde scoate faptura aceasta gingasa asemenea tonuri? Mi-asi fi dorit un Alfredo(Federico Lepre) mai temperamental,mai plin de verva, cu posibilitati vocale mai ample.

 

Eh!! Criticii astia! In schimb am fost cu totii despagubiti de vocea si interpretarea exceptionala al tatalui lui Alfredo (Stefano Anscimi). Dumnezeule! De ce sunt asa de mici italienii astia si de unde au asemenea voci?! Aria sampaniei, balul în casa Florei în Paris, duetul cu tatul lui Alfredo din actul doi, duetele din actul patru ! Din când în cand, închideam ochii si savuram pasajele corale, armoniile inegalabile si eram iarasi în fotoliul din sala de lânga Gradina Publica. Interpretare perfecta a corului, ca întotdeauana ! Anii au trecut, multi,dar muzica a ramas. Si apoi finalul, trist,ireversibil ! Virtuosul dirijor,Greg Hocking, si-a lasat mâna dreapta cu tactul fermecat,în jos,usor ,cu grija si aceeasi eleganta dar si perfecta cunostere si stapânire cu care a dirijat întreg spectacolul.Pot spune chiar cu piosenie în fata marei si nemuritoarei opere .Cortina s-a lasat încet, grea, irevocabil peste o Violeta plapânda,stinsa ca o flacara în vânt. Un scurt moment de liniste si apoi aplauze asurzitoare, frenetice.Am ramas cufundata în fotoliu, fara a aplauda si am savurat acest tumult ca si când ar fi fost al meu. I-am îmbratisat pe toti cu privirea, erau multi pe scena luminata decent,pe masura tristului final: corul ,baletul,solistii,orhestra,domnul director Florin Melinte,domnul dirijor Greg Hocking.I-am îmbratisat cu inima si m-am bucurat pentru succesul lor, dorindu-le în continuare aceleasi succese, aceleasi aplauze si un An Nou bun, cu mult NOROC, sanatate, bucurii si realizari depline. LA MULTI ANI - dragii mei !

 

Emilia Schintzel - Esslingen

Email pentru Emilia

   

 indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia sitului, redactarea Revistei Agero :  ec.Lucian Hetco     [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.