indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

Libertatea - un elixir plin de reacţii adverse

comentariu de Simona Anomis

 

Impresii si pareri personale in FORUM

 

 

“ Cu un glonte în ceafă” îşi şoca publicaţia Spiegel de curând publicul. Atras de un asfel de titlu dramatic, cititorul putea afla amănunte despre cariera criminală a unui tânar rus. Ajuns aici în Germania, Eugen N. a devenit în scurt timp şeful unei grupări internaţionale criminale, care are deja şapte oameni pe conştiinţă, dacă se poate vorbi de vreo conştiinţă în acest caz. Eugen N. a şocat autorităţile prin lipsa de scrupule dovedită şi energia criminală dezlănţuită la vârsta de 20 de ani, când alţii abia întâlnesc prima iubire.

Tânărul rus nu este o excepţie, ca el sunt mulţi, cu un trecut şi prezent mai mult sau mai puţin dramatic şi cu un viitor dedicat “drumului strâmb”. Anul de cumpănă din istoria Europei, 1989, a deschis multora, larg, porţile înspre libertate. Numai că transferul de bunuri, oameni şi informaţie între ţările Europei a facilitat şi strecurarea, “mărfurilor negre”, circulaţia drogurilor între graniţe, a deschis portiţa din spate a mafiei internaţionale spre o piaţă nouă: copiii comunismului, adolescenţii perioadelor de interdicţie, tinerii aflaţi după “ perdeaua de fier”, flamânzi de nou, avizi de senzaţii tari. Pentru că nu scrie pe fruntea nimănui “bun” sau “rău” au ajuns destule elemente criminale din est în El Dorado-ul mafiei – Occidentul. Urmările nu se lasă mult aşteptate.

A te numi străin în Germania, mai exact “Ausländer“, denotă un mare curaj civil. Cuvântul în sine nu defineşte o injurie, nimic altceva decât pe acel reprezentant al altei naţii, aflat pe teritoriu străin, o stare absolut normală în zilele noastre. Şi totuşi prin repetiţie, prin uzare şi mai ales “abuz” s-a transformat un cuvânt banal într-unul “delicat”. A spune în ziua de azi cuiva în faţă “Ausländer” denotă lipsă de respect, dacă nu chiar jignire. De ce? Strănii pe care îi primeam pe vremuri cu braţele deschise în România, aveau statutul unor semizei, în nici un caz a unor marginalizaţi ai societăţii.


Cu toate acestea nu erau altceva decât nişte “Ausländer”, aşa cum suntem mulţi dintre noi aici în Germania. Că poate ne numim Aussiedler, ca să îndulcim realitatea, pentru un număr însemnat de autohtoni suntem tot străini: acei straini care vin ca sa le ia locurile de muncă, care acceptă salarii mai mici, sunt resemnaţi şi docili şi pe deasupra bine calificaţi, asta în cel mai bun caz. Suntem consideraţi uneori şi acei asociali care încasează ajutorul social, pensiile generaţilor trecute, veniţi de la sapă de lemn ca sa dezechilibreze sistemul social al Germaniei. Oricum am fi, suntem acei români care jefuiesc automate de bani, alţii ca noi sunt acei polonezi care fură de când învaţă să meargă în două picioare, acei turci, bosnieci, sârbi, italieni, acei ruşi, mai ales acei ruşi, care trăiesc pe picior mare în Germania, care sunt despăgubiţi pe spatele nemţilor cu mii de euro, care au Audi şi Mercedes la poartă şi-şi permit să fie cazuri sociale. Astfel de clişee s-au ancorat an după an în minţile oamenilor şi mass- media nu face altceva decât să le adâncească. Ne-am învăţat să găsim săptămânal în publicaţiile germane poze compromiţătoare cu copii vagabonzi şi drogaţi din estul Europei, atacuri ale mafiei ruse, trafic de droguri, crime şi furturi şi totuşi nu ne lasă rece tragediile din jurul nostru, dar nici nu ne eliberează minţile de prejudecăţi . Sigur că la fel de multe sunt şi actele criminale săvârşite de nemţi, dar acest lucru nu pare a atârna cu aceeaşi greutate în balanţa acuzaţiilor. Şi unde se dă o luptă din start nedreaptă, ne bucurăm când putem pasa cioara vopsită altui grup etnic. Când mai primeşte câte un rus o bulină neagră parcă răsuflăm uşuraţi că nu suntem iarăşi, noi românii de vină. Nu ştiu dacă facem chiar şi haz de necaz dar măcar ne adaptăm proverbului: “ Dacă moare capra mea lasă să moară şi a vecinului!”

Integrarea străinilor în Germania – de multe ori doar o lozincă.

Eforturile depuse de instituţiile de stat germane pentru integrare- un cuvânt care ar putea fi desemnat drept cuvântul deceniului- par a fi doar parţial fructificate. Prin punerea în funcţiune a aşa numitelor “ Wohnheime” au fost izolaţi membrii unei comunităţi faţă de restul populaţiei. Băştinaşii au învăţat repede cum se ocolesc « cartierele » de turci sau ruşi, la şcoală copiii străinilor sunt marginalizaţi, ţinta atacurilor verbale şi fizice, nu rareori cu urmări fatale. Proiectele iniţiate de stat prin intermediul Serviciilor de migratie, în special pentru tineri şi femei, reuşesc doar în mică parte să acopere necesităţile şi au încă nevoie de angajament voluntar din cauza resurselor financiare limitate. Cadrele didactice care se angajează în astfel de proiecte sunt greu de găsit şi mentalitea celor din Est nu uşurează cu nimic munca acestora, fiind ca un zid despărţitor, greu de escaladat. Chiar şi în cazul în care copii străinilor reuşesc să se integreze şi să-şi însuşească limba la perfecţie, să evite marile ispite şi să se înscrie în rândurile populaţiei ” normale” , nu să alunece pe drumul drogurilor, furturilor, crimelor sau a prostituţiei, procentul celor care nu reuşesc este îngrijorător de mare. Familia îşi pierde treptat rolul de protecţie. Elementul “gaşcă” preia rolul primordial în viaţa adolescentului şi acţiunile acesteia sunt din cele mai imprevizibile. De la mici infracţiuni, acţiuni riscante, până la fraude uriaşe, sau chiar crimă, paleta activităţilor preferate de anumite găşti este foarte largă. Discrepanţele sociale sunt evidente, străinii îngroaşă în Germania pătura celor de jos nu a milionarilor, copiii acestora îşi caută recunoaşterea printre “cei de aceeaşi teapă”, care împărtăşesc o experienţă similară lor, nu printre băştinaşi. Părinţii îşi concentrează deseori toată atenţia spre un loc de muncă, asigurarea bazei materiale, imaginându-şi că siguranţa odraslelor este oarecum asigurată de sistemul şcolar în Germania. Femeile sunt în general victimele numărul unu ale încercărilor eşuate de integrare. Crescute într-un mediu tradiţional, clasic şi îngust în concepţii, ele se sacrifică pentru familie, rămân acasă, se izolează, nu învaţă limba, pe când soţii sunt obligaţi de situaţie să accepte munci grele, ore suplimentare, prost retruibuite. Prăpastia dintre copil şi părinte se măreşte. Limba germană este şi ea un duşman. “Aussiedlerii” îşi imaginează că o vorbesc la perfecţie, dar constată că germana lor este antică, iar Germania nu este neapărat acel ”acasă” pe care sperau să-l regăsească. Dacă în ţara de baştină erau numiţi nemţi, aici ei sunt numiţi de către nemţi: români, polonezi, ruşi. Copiii străinilor stăpânesc în general limba germană după scurt timp, părinţii rămân de căruţă. Dacă o învaţă, tot nu reuşesc s-o vorbească corect, accentul trădează ţara de provenienţă, pentru care mulţi tineri se ruşinează. De ce să fii înjurat drept ” rusul acela” când tu vorbeşti deja fără accent, poate ai crescut aici, nu-ţi mai aminteşi multe despre ţara lui Jelzin?

Germania a fost şi mai este pentru mulţi un fel de Arcă a lui Noe, paiul de salvare din condiţii mult mai cumplite decât le-am avut noi vreodată în România, începând cu persecuţia minorităţii germane de către regimul comunist în Rusia şi până la războaiele etnice din fosta Jugoslavie. Declinul economic din ultimii ani, încercările eşuate de reforme, politica dezastruoasă ne face să ne întrebăm pe bună dreptate: până când? Ar fi simplu să tragem toţi, indiferent de apartenenţă etnică, politică sau religioasă în aceeaşi direcţie, acum că tot suntem aici, să nu scufundăm prin revolte şi prejudecăţi corabia salvatoare. Nu lipseşte nici entuziasmul, nici spiritul de iniţiativă, nici măcar regulile după care ar trebui să acţionăm nu ne sunt necunoscute, nici nouă nici celor de la conducere. Formula nu lipseşte dar punerea ei în aplicare pare imposibil de realizat. Că o fi vorba de un român, un rus, un Eugen, o Evă sau un Adam, până ne mai dă un şarpe târcoale să ne ispitească cu mărul discordiei, n-avem mari şanse să ajungem la un liman, poate doar la alte discuţii şi titluri de senzaţie în presă.

 

Simona Anomis
 

 index revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [    Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.