Reclama Dvs.

Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri








 

 

Boala numelui

Grid Modorcea

 

Nu-mi mai place de America. De dimineață până seara nu aud decât un nume. Trump în sus, Trump în jos, Trump la dreapta, Trump la stânga. Mă duc la Starbucks să-mi beau cafeaua, iau ziarul, dar totate ziarele sunt pline de același nume. Chiar dacă 90 la sută din texte sunt critici sau ironii la adresa lui. Pe internet, primesc zilnic câte 20 de mesaje de la Trump și echipa sa, să știu tot ce face, cum se îmbracă, cum își suflă nasul, ce gândește marele conducător pentru binele poporului său, ce mai face Melania, Ivanka și designerii lor. Peste tot proteste cu Obamacare. Și-au piedut oamenii dreptul la sănătate, s-au desființat zeci, sute de policlinici, ceva fff grav! Președintele a tăiat o lege vitală, la care societatea americană a lucrat ani în șir, fără să pună nimic în loc. Cică va pune. Când? La Paștile Cailor. A chemat specialiștii, medicii. Așa ceva se face cu mare greutate. Lumea e năucă, nimeni nu mai înțelege nimic. Dar Trump înțelege? Dau drumul la televizor, numai el e pe lumea asta, el în sus, el și în jos. Acum se cerată cu Jeff Zucker, fost prieten, directorul CNN, devenit indezirabil. Fug la Barnes & Noble, la bibliotecă, să evadez, dar chiar de la intrare sunt asaltat de imaginea cărților lui! Caut să evadez în film. Mă uit la gala Premiilor Oscar. Dar prezentatorul îmi vorbește numai de Trump, la fel fiecare câștigător face apropouri la politica lui, iar Farhadi, regizorul iranian premiat, lipsește, altcineva dă glas unei scrisori de protest față de măsura lui Trump de a interzice cetățenilor din 7 țări musulmane accesul în SUA (mai nou, a ridicat embargo-ul pentru Irak).Chiar acum vine de la ADDA, s-a deschis The Art Show, cel mai mare târg de artă al dealer-ilor, iar galerista de la Cheim & Read, născută în America, dar din părinți greci, mi-a spus că se teme pentru părinții ei să nu fie expulzați (nu mi-a venit să cred câți greci își fac bagajele!). Mă duc la magazinele cunoscute, cum ar fi „Benocchio”, dar vânzătorii mexicani au dispărut peste noapte și ceilalți discută prin semne...

 

 

A apărut un fel de suspiciune dubioasă. Totul mi-aduce aminte de „epoca de aur”, când eram sufocați de un același nume, Ceaușescu, de dimineața până seara. L-au omorât, dar tot de el vorbim, comparativ cu alții, care i-au luat locul. De ce? Ca să se vorbească numai de ei. Și așa am fost sufocați ani în șir de un alt altoi, Iliescu, apoi de un alt nume, Băsescu, și de alte arătări, ca Becali, de care se vorbea și când era în pușcărie, încât s-a ajuns la simbolul Fecali și la fecalizarea României, așa cum a scris unul dintre „intelectualii lui Băsescu”, că poporul român are „structura fecalei”.  Bombardamentul cu nume duce până la urmă la compromiterea numelui, la bătaia lui de joc. Așa cum Patapievici a ajuns Patahârbici, iar Liiceanu, Liicheanu. Am scris o carte despre un cântăreț cunoscut, cu scopul de a-l vindeca de obsesia sinelui. Nu s-a putut. Boala lui e atât de gravă încât Mozart, Beethoven, Enescu sunt niște nimeni, niște demonici, față de el, care e un sfânt! Și căruia trebuie să i se ridice o statuie pe Caraiman. E un fel foarte agresiv de a vedea mitomania în acțiune, cum ucide România.

Când am fost în Anglia prima oară, sufocant era numele Diana, fiindcă era pe vremea când această prințesă regală trăia. Am văzut ce înseamnă demența numelui, peste tot Diana, iar un ziar de mare circulație a făcut un clasament  al celor mai repetate nume de pe glob. În fruntea saturației era Diana, fiindcă clasamentul era așa cum se face la Hollywood topul celor mai proaste filme din lume. Așa cum la rugbi, cea mai slabă echipă primește ca premiu o lingură! Cred că acest premiu acum trebuie să-l primească Kate, înlocuitoarea Dianei!

Mă gândesc să mai stau o lună aici. Dacă se continuă tot așa, plec. Azi toată presa era plină de discursul ceaușist al lui Trump ținut Congresului Statelor Unite. Un discurs lung și repetitiv. Ca la Congresele PCR. Ne-am săturat de vorbe. Vrem fapte. Dacă nu apar fapte demne de democrația americană, plec. Mă duc. Unde?

 

 

În România? Acolo dau peste alde Dracnea și Ciolannis sau alte nume pocite, pe care și le pune la proțap Mircea Dinescu în izolarea sa dunăreană. Nu scapi de ele. Te sufocă. Am să plec în cer. Dar și acolo am să dau de alt nume rostit de îngeri la sufocare, Dumnezeu. Ceea ce m-a dranjat întotdeauna la Bible, a fost repetarea, cu violență chiar, a numelui Dumnezeu. Să nu ai ați Dumnezei în afară de Mine. Pedeapsă mare te aștepată dacă nu-Mi ridici continuu osanale. Numai Unul, el, Unul, și nimeni altcineva. Dacă citești cărțile Sfinților Părinți, te sufocă cu aceeași obediență față de un singur nume. Iar în Confessiones, la fiecare frază Augustin scrie de trei ori același nume. Creștinismul a pierdut prin această repetare obsedantă a numelui Dumnezeu. Dovadă că locul Lui a fost ocupat de Biserică, o instituție mai puternică decât El, care nici nu mai contează, poate să nici nu existe, căci ea este atotstăpână. O să plec în iad. Dar și acolo am să dau peste Satana. Satana în sus și în jos. Voi fi sufocat de același nume, chiar dacă unii îi vor spune și Scaraoțchi sau Lucifer. Tot un drac!

Nu putem ieși de sub fatalitatea numelui. Chiar și acest articol, aș vrea să-l dau anonim, dar nu se poate, fiindcă cititorul vrea să afle cine a scris minunea aia sau prostia asta! Recitesc Cratylos, unde se deapănă povestea numelui. Aflăm cum suntem prizonerii lui. Și ce forță are numele. Când pronunț cuvântul pădure, zice Socrate, simt că merg prin el, adică printr-o pădure. Numele, chiar și simpla lui pronunțare, are puterea de a întemeia lumi. Dar are și puterea de a distruge lumi.

Mi-e dor de epoca Obama. Pe cât de discret era Obama, pe atât de toboșar este Trump. Erau săptămâni întregi când nu întâlneam numele Obama în nici un ziar. Iar americanii obișnuiți nu făceau politică. Nu întâlneai pe nimeni care să vorbească despre ce se întâmplă în viața politică. Americanii făceau politică doar în preajma alegerilor, o dată la patru ani. După ce își exprimau votul, își vedeau de treabă. Și îi lăsau și pe politicieni să-și vadă de treabă, iar politicienii își vedeau. Nu-ți trmiteau acasă mereu plicuri sau mesaje să te bombardeze cu ce fac ei sau să le cumperi șepci și tricouri cu lozinca Make America Great Again”!

Adevărata politică este atunci când cetățeanul de rând o duce bine și nu știe cine e președintele țării, primul ministru sau ministrul muncii! Așa cum spunea Brâncuși, că își visa ca operele lui să fie anonime, să se joace copiii peste ele și să nu se știe cine le-a făcut. Boala numelui este de lungă durată și nevindecabilă.

 

Grid Modorcea

Corespondență de la New York 

 

 

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea),  care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 

 

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero,  Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu. Redakteure: Ion Măldărescu,  Cezarina Adamescu (Rumänien)