Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

From Pittsburgh with love

Un an de criză, bilantul amăgirilor şi de ce unii văd

roşu în faţa ochilor.

 

Dani Rockhoff, Germania

Citiţi acest articol în limba germană >>

 

 

După doar jumatate de an de munca la Arcandor, seful pleaca cu 15 milioane de euro compensatie. Holdingul comercial si turistic Arcandor, cu primele sale 21 de firme, printre care Karstadt si Quelle, a intrat in insolventa la 1 septembrie. Miile de concedieri anuntate ca necesare pentru restructurarea si insanatosirea firmei au inviorat bursa, cursul actiunii a prins avant. La cazinoul bursei globale, spiritele sunt din nou incinse, de parca nu s-ar fi intamplat nimic. Pentru speculanti, rechinii finantelor si managerii de firme verosi, criza care a saracit o buna parte din lume a fost si este o oportunitate. Oamenii insa incep sa vada rosu in fata ochilor, tot mai multi se intreaba daca nu cumva viermele este in sistem. Foto: Dani Rockhoff

 

Intre marii castigatori ai tombolei cu premii pe „esec” se afla presedinti si CEO de companii si concerne, care se pare ca si-au concentrat energiile in sensul canalizarii firmei pe care au condus-o spre insolventa -cu ciopartirea ulterioara a acesteia si integrarea ei, prin fuziune, intr-un nou oligopol.

 

Efectele previzibile au fost si sunt inchiderea sau relocalizarea centrelor de productie si  vanzare, urmate de concedierile masive de personal, ajuns adeseori la mila statului. Ex-seful premiat prin clauze de contract private, confidentiale si deci inatacabile in justitie, si-a putut insa freca mainile de bucuria buzunarului preaplin.

 

  • Mici atentii de divorţ

 

Cateva exemple de „cadouri de despartire”, pentru ex-managerii de varf, inaripeaza imaginatia: 350.000.000 USD - Lee Raymond (concernul petrolier din SUA ExxonMobil, 2005);  210.000.000 USD - Robert Nardelli (retailerul din SUA Home Depot, 2007); 200.000.000 USD - Hank McKinnell (concernul farmaceutic cu centrala la New York Pfizer, 2007).

 

100.000.000 EUR  a primit Gerhard Bruckermannde, de la fosta banca irlandeza DEPFA Bank, vanduta in 2007 bancii de investitii Hypo Real Estate (HRE) cu sediul la München. Aceasta fuziune bancara a condus la masive pierderi ale HRE, care e actualmente nationalizata de statul german si cu gauri de lichiditate de 26 de miliarde de euro, anuntate doar pentru anul 2009. Salvarea se asteapta prin noi bani de la stat, adica de la contribuabilul din Germania.

 

Exemple notorii sunt si compensatia de 30.000.000 de euro primita in anul 2000 de ex-seful Mannesmann, Klaus Esser, sau de 25.000.000 de euro, in 2002, de ex-seful concernului Bertelsmann, Thomas Middelhoff, „relocalizat“ la Arcandor.

 

Dupa patru ani de „succesuri“ la actualmente insolventul Arcandor, Middelhof a plecat si de acolo, cu 4 milioane de euro recompensa. Dar sa zicem ca aceste „mici atentii de divort“ au avut loc in vremuri mai bune.

 

  • Slogan de criza: „Mâncaţi-i pe bancheri!“

 

Practica insa continua si in vremuri de criza, desi acum un an, lumea in SUA, Marea Britanie si alte tari ale Europei iesea pe strazi cu pancarte de protest impotriva escrocilor din finante, a bonusurilor si compensatiilor „nerusinate“ incasate pentru malpraxis de unii manageri de concerne si banci.

 

In iulie 2009, dupa o speculatie de bursa dubioasa, prin care a incercat un putsch de preluare a VW, seful Porsche AG Wendelin Wiedeking pleaca, cu 50.000.000 de euro compensatie. Seful finantelor de la Porsche e mult mai modest, incaseaza doar 12.500.000 de euro. 

 

Karl-Thomas Neumann, directorul consiliului de administratie de la furnizorul auto Continental, pleaca si el la mijocul lunii august, cu 7.400.000 de euro bani de batiste, pentru stersul lacrimilor. Continental a fost inghitita „cu noduri“ de firma de familie Schaeffler, producator de masini si automotive.

 

La inceputul anului, Frau Schaeffler organiza masive iesiri in strada, cu cei 28.000 de angajati ai sai din Germania, pentru bani de la stat si sprijin ca pentru Opel. In prezent, Conti/Schaeffler are 12 miliarde de euro datorie la banci, 90% din Conti si tot sectorul vanzari operative fiind sub ipoteca.

 

  • O chestiune de morală

 

Exemplele ar putea continua, culminand cu recentul caz Arcandor si ex-seful sau Karl-Gerhard Eick. Indiferent daca el isi duce sau nu pana la sfarsit contractul de cinci ani, actionarii bancii private Sal. Oppenheim i-au garantat o suma intre 10  si 15 milioane de euro“ scrie Financial Times Deutschland. Aceasta, in conditiile in care Eick primea, calculandu-i-se salariul si restul facilitatilor de la Arcandor, cca 80.000 de euro pe zi.

 

Desi n-a stat decat o jumatate de an la Arcandor, lui Eick totul i se pare totul normal. La fosta sa firma, Telekom, top-managerul Eick castiga 2,8 milioane de euro pe an, intr-un context in care firma demarase un drastic program de restructurare, cu reducerea in urmatorii ani a 30.000 de locuri de munca.

 

Cazul Eick a starnit mare valva in randul angajatilor firmei Arcandor, amenintati de somaj, si al opiniei publice. Cancelarul Merkel s-a referit concret la acest caz, precum si la cel al unor bancheri -in speta de la Commerzbank, care are participatie de stat: „Avem multe probleme cu contractele vechi, in care oamenii s-au aranjat de plati bune. Moral, nu mi se pare in regula“ a spus Angela Merkel, citata de Financial Times Deutschland.

 

Aspectul moral a fost invocat de Angela Merkel (CDU) si in duelul, mai precis „duetul“ electoral cu contracandidatul sau Frank Walter Steinmeier (SPD), transmis luni de televiziunile germane.

 

Insa morala si lacomia fara margini n-au nimic in comun. Chiar daca, sub presiunea opiniei publice si de frica scandalului in presa, unul sau doi dintre beneficiari declara ca sunt gata sa renunte la o parte din bonusuri si compensatii, aceasta nu inseamna ca paguba nu ramane.

 

E pagubit clientul bancii care plateste, prin dobanzi crescute, cheletuielile „de la varf“. E pagubit angajatul amenintat de somaj sau prost platit al firmei care cumpara tacerea unui top-manager devenit indezirabil. E pagubit actionarul, care incaseaza mai putine dividende. E pagubit clientul care cumpara produsele firmei, la pret mai ridicat, din cauza de „costuri colaterale“.

 

  • From Pittsburgh, with love. Angie, Sarko & the G-s

 

De la declansarea oficiala a crizei financiare actuale, 15 septembrie 2008, cand a fost facut public falimentul bancii americane Lehman Brothers, au avut loc interminabile discutii, la nenumaratele G-uri si summituri internationale pe tema gestionarii crizei.

 

Saptamana viitoare, in 24-25 septembrie, G-20 se reuneste la Pittsburgh (Pennsylvania, SUA) si, dupa cum scrie Die Zeit din surse, se pare ca nu va fi ultima intalnire la varf, anul acesta. Ar mai urma una, in Coreea de Sud.

 

Dupa cum se vede, „marii si tarii“ acestei lumi au prins drag de aceste reuniuni, cu iz aproape „familial“, incheiate cu obligatoria sueta de dineu. Public, politicienii de varf  ai lumii fac valuri promitand reguli mai stricte in sectorul financiar-bancar, inclusiv in comertul cu produse financiare toxice, cu un inalt grad de risc, ca si stabilirea unei granite superioare pentru remuneratiile top-managerilor.

 

S-a vorbit de reducerea evaziunilor fiscale si transparenta in relatiile interbancare cu paradisurile fiscale. Ministrul de finante german Peer Steinbrück (SPD) a propus chiar „impozitul pe tranzactie“. Ceea ce inseamna impozitarea, in Uniunea Europeana, a tuturor operatiunilor financiare cu devize, actiuni si derivate.

 

Nici una dintre aceste promisiuni nu a fost concretizata pana acum, pariurile de la cazinourile financiare de pe Wall Street, de la Londra sau Frankfurt au reinceput, intr-o si mai mare veselie si relaxare. „Too big to fail“ (n.t. Prea mare ca sa cada) e sloganul anglo-american al salvarii de angoase, in cazul unei noi prabusiri.

 

  • Elefantul şi firul de iarbă

 

De anul trecut, fuziunile bancare s-au inmultit, „marii“ au devenit colosi: banca Wells Fargo a cumparat Institutul Wachowia, pana acum numarul patru pe piata bancara americana. JPMorgan Chase a inghitit Bear Stearns si Washington Mutual. Bank of America si-a incorporat Countrywide si banca Merrill Lynch. In Germania, Commerzbank a ingalbenit verdele de brotacel al Dresdner Bank. Galben si verde sunt culorile-logo ale celor doua banci, inghitirea se face cu eforturi, girate de stat.

 

In toti acesti Goliati ai mediului financiar, acum se stie: la o adica, ne salveaza statul, adica banii de ieri, de azi si de maine a unor intregi generatii de platitori la buget. Ben Bernanke, seful Federal Reserve - banca de devize si tiparnita de dolari a SUA- a spus: „Cade un elefant, striveste si iarba“.

 

Cu astfel de pilde, statul si factorii sai politici si decizionali pot fi usor santajati de marii actori ai finantelor si economiei globale. Insa statul e doar o arhitectura, banii vin de la oamenii care muncesc si gireaza viitorul copiilor lor pentru dezastrul produs de masinatiile unor clici de profitori fara scrupule.

 

  • Văzând roşu

 

Saptamanalul german Spiegel apreciaza la 15 mii de miliarde de dolari pierderile globale cauzate de criza. State intregi au fost in pragul colapsului. Fondul Monetar International (FMI) a confirmat statelor nevoiase sprijin financiar in valoare dubla, fata de aceea pusa la dispozitie in timpul crizei de pe pietele Asiei, in anii 90. In lume, 59 de milioane de oameni si-au pierdut locul de munca, ca urmare a crizei actuale, evalueaza publicatia sus-numita.

 

In Germania, stindardul sperantei a fost sus ridicat de statul german, cu zeci de miliarde de euro pompati in banci si economie prin programe conjuncturale, de criza. In America, Franta, Marea Britanie si alte tari, la fel. In Romania, pe langa imprumuturi mai mici, din alte surse, colacul de salvare a venit de la FMI. Acesta a aprobat Romaniei un imprumut de 20 de miliarde de euro, din care a fost achitata o prima transa.

 

Pentru urmatoarea transa, e nevoie de reforma institutiilor statului, iar aceasta chirurgie e dureroasa: sute de mii de bugetari romani isi vor pierde locurile de munca sau anumite avantaje salariale. Cu sacrificatii de la Arcandor, acesti oameni si alti someri de criza, din Romania, au probabil un punct comun: cu totii vad rosu, in fata ochilor.

 

16.09.09

Dani Rockhoff

Germania

Citiţi acest articol in limba germană >>

 

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com