Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

CINE ESTE VINOVAT DE PIERDEREA MOŞTENIRII GOJDU?

PETIŢIE

 

 

Către,

Ion ILIESCU, Emil CONSTANTINESCU, Traian BĂSESCU, Petre ROMAN, Teodor STOLOJAN, Nicolae VĂCĂROIU, Ion VASILE, Victor CIROBEA, Adrian NĂSTASE, Călin POPESCU TĂRICEANU, Teodor MELEŞCANU, Mircea GEOANĂ, Răzvan UNGUREANU, Adrian SEVERIN, Adrian CIOROIANU, PREA FERICITUL PĂRINTE TEOCTIST, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE, DOMNULE PREŞEDINTE, DOMNULE PRIM MINISTRU,  DOMNULE MINISTRU,

 PARLAMENTULUI UNIUNII EUROPENE,

 Începem prin a mulţumi MAE pentru răspunsul* ( * la subsidiar) dat la petiţia trimisă de “Clubul de Initiativă Cetăţenească al Intelectualilor din Craiova"  în legătură cu Moştenirea Emanoil Gojdu. Răspunsul conţine o serie de precizări şi aduce clarificări utile despre drumul parcurs de chestiunea “Mostenirii Gojdu” şi, în acelaşi timp, sugerează posibile căi diplomatice si juridice de urmat pentru rezolvarea acestei probleme de interes major pentru un mare număr de cetăţeni ai României. In acelasi timp, el impune noi răspunsuri şi clarificări pe care opinia publică doreşte să le cunoască. Cu permisiunea D-voastră, apelăm la unul din principiile enunţate de Nicolae Titulescu, cel mai reprezentativ ministru de externe pe care l-a avut România, diplomat care a participat direct la soluţionarea conflictului născut din transferul către crestinii ortodocşi români din Ardeal şi Banat care au devenit cetăţeni ai României după 1918, a drepturilor cu care au fost investiţi prin Testamentul din 1869.

 

Nu vom renunţa niciodată la pricipiul egalităţii statelor, adică la dreptul de a dispune fiecare de soarta noastră si de a nu primi niciodată o hotărîre care să ne privească la care noi nu am consimţit”, declara Nicolae Titulescu, diplomatul român despre care subsecretarul general al Societătii Natiunilor, Thanassis Aghnides, spunea că „a lăsat o traiectorie luminoasă pe cerul Genevei, iar A. A. Frangulis, preşedintele Academiei Diplomatice Internaţionale, afirma că a fost „ poate, cel mai mare diplomat al timpului său”. 

Puse sub această „cupolă luminoasă a istoriei diplomaţiei româneşti”, întrebările pe care le impune răspunsul  incomplet şi evaziv care s-a dat la petiţia noastră arată că factorii români de autoritate şi de specialitate, în principal Ministerul Afacerilor Externe, au abandonat moştenirea Fundaţiei Gojdu în mâna Guvernului de la Budapesta şi a unor cercuri de interese private din sectorul şapte al Budapestei.

MAE a încălcat regulile internaţionale care guvernează relatiile dintre statele independente si suverane România şi Ungaria, care, în 1938, au semnat un Tratat prin care s-au angajat să finalizeze diferendul  generat de aplicarea prevederilor Testamentului Emanoil Gojdu. Ministerul Afacerilor Străine a fost instituţia care a reprezentat şi a apărat interesele cetăţenilor români care aveau dreptul să beneficieze de prevederile testamentului, din 1920 si pînă în 1938 , şi tot el era cel care trebuia, după 1989, să aplice întocmai principiul după care s-a condus politica externă românească pînă în 1940.

Raportând la principiul enunţat de Nicolae Titulescu lipsa actiunilor diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe în contenciosul Moştenirii Gojdu, unde socotiţi că pot fi clasificate prestaţiile tuturor ministrilor de externe români din anii 1990-2007? De ce, pînă în 1940, Ministerul Afacerilor Străine a fost cel care a actionat pentru respectarea clauzelor Testamentului Gojdu, iar după 1990 această obligaţie nu a mai fost a instituţiei a cărei conducere şi obligaţii le-aţi girat sau le girati în virtutea mandatului ce vi s-a încredinţat de Parlamenul ales prin voinţa electoratului român, inclusiv a milioanelor de alegători ortodocşi români din Ardeal şi Banat ?

Vinovat de iminenta pierdere a unor valori estimate la peste 10 miliarde euro care aparţin de drept şi creştinilor ortodocşi români din Transilvania şi Banat este, după opinia ministerului, doar Biserica Ortodoxă Română. Ce se ascunde în spatele „tăcerii” conducerii Bisericii Ortodoxe Române ? Statul Român, prin Ministerul Afacerilor Externe dar şi prin Ministerul Justiţiei, nu este vinovat de însuşirea abuzivă a conturilor din bănci şi a bunurilor imobiliare de către municipalitatea Budapestei şi de Guvernul Ungar ! Oare ?

Cum poate să se descarce Ministerul Afacerilor Externe de sarcinile ce i-au revenit si-i revin în rezolvarea contenciosului ce decurge din aplicarea Acordului româno-ungar din 1938 care a reglementat modalităţile de restituire a bunurilor ce au aparţinut Fundaţiei Emanoil Gojdu ?  De ce avem Ambasadă Română la Budapesta dacă ea nu veghează, nu informează, nu propune şi nu susţine acţiuni diplomatice şi juridice impuse de legislatia ungară, atunci când aceasta aduce atingere intereselor şi proprietăţii cetăţenilor români în ţara respectivă ?

Responsabilităţile există, domnilor preşedinţi, prim-miniştri, miniştri, Prea Fericite Părinte, responsabilii sunt demnitarii, miniştrii, ambasadorio, consulii, Inaltele Feţe Bisericeşti, iar opinia publică cere să  fie nominalizaţi şi să se dispună să răspundă pentru neonorarea obligaţiilor pe care le-au avut. Ei au o răspundere morală fată de poporul pe care îl reprezintă. Atitudinea lor este un atentat la suveranitatea României, la demnitatea naţională.

Ignorând demersurile prin care Guvernul Ungariei si Primăria Budapestei au încălcat Declaratia Universală a Drepturilor Omului, care la Art. 26 prevede că : „Toţi cetăţenii au dreptul la educaţie ; accesul la studii superioare trebuie să fie deschis în deplină egalitate... el trebuie să favorizeze întelegerea, toleranţa şi înţelegerea între toate naţiunile şi toate grupele rasiale sau religioase, ca şi dezvoltarea activităţilor Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii”, factorii responsabili din Ungaria au atentat la dreptul de folosinţă al unui bun care le-ar fi permis creştinilor  ortodocşi din Ardeal şi Banat fără posibilităţi materiale să-şsi trimtă copiii la studii.

Cerem factorilor români de autoritate şi specialitate să nu abandoneze moştenirea Fundatiei Gojdu în mâna guvernului de la Budapesta şi a unor cercuri de interese private din sectorul şapte al Budapestei.

Asa cum se întâmplă în toate statele care compun Uniunea Europeană, România şi Ungaria trebuie să intre sub cupola „domniei legii”. Charta Europeană a Drepturilor Omului ne dă dreptul, ca cetăţeni ai Europei, să rugăm Parlamentul european să primească petiţia noastră şi să recomande Guvernelor de la Bucuresti şi Budapesta să se întoarcă la litera Testamentului lui Emanoil Gojdu, să respecte voinţa acestui mare european, să respecte drepturile creştinilor ortodocşi români din Ardeal si Banat, cetăţteni ai Europei .

Clubul de Initiativă Cetătenească al Intelectualilor din Craiova militează pentru o chestiune de interes naţional şi nu pentru una partinică, de aceea ne considerăm obligaţi, dar şi onoraţi să precizăm că nici unul din membrii nu este angajat politic şi nu dorim decât ca demersul nostru să se bucure de tratamentul pe care îl impune statutul de cetăţeni ai Uniunii Europene.

CLUBUL DE INIŢIATIVĂ CETĂŢENEASCĂ AL INTELECTUALILOR DIN CRAIOVA

Craiova, 21 Iunie 2007

 


*  Răspunsul Ministerului Afacerilor Externe: Ref. nr. H3/P/344 din 14 mai 2007,

domnul Luchian Deaconu, Craiova.

 

Ideea înfiinţării Fundaţiei Publice Româno-Ungare „Gojdu” a aparţinut părţii române şi a făcut obiectul unor negocieri dificile cu partea ungară; principalul obiectiv a fost să se evite transformarea ansamblului „Curţile Gojdu” (cca. 5.000 mp) din Budapesta într-un complex comercial, care să nu mai păstreze memoria lui Emanuil Gojdu. În prezent, imobilele alcătuind Curţile Gojdu sunt proprietatea unei firme private, care desfăşoară activităţi de renovare menite să transforme aceste spaţii într-un ansamblu rezidenţial şi comercial.

Cum au ajuns imobilele din Curţile Gojdu în proprietatea unei companii private? La 1 martie 1952, prin legea ungară a naţionalizării, bunurile imobile ale Fundaţiei Gojdu din Budapesta au devenit proprietatea autorităţilor locale din Ungaria, şi nu a Guvernului ungar. În decembrie 2004, în baza autonomiei locale, autorităţile locale (Primăria sectorului VII din Budapesta) au vândut imobilele care au aparţinut Fundaţiei Gojdu şi imobilele din împrejurimile acestora unei firme private. Soluţia propusă de partea română a fost singura la îndemâna statului român care, nefiind proprietar, nu poate da, în această calitate, statul ungar în judecată.

În Republica Ungară, spre deosebire de România, nu există un cadru juridic care să reglementeze chestiunea retrocedărilor. Din această cauză, principiul reciprocităţii nu a fost invocat pe parcursul negocierilor bilaterale pentru recuperarea patrimoniului Gojdu. Actul normativ ungar referitor la retrocedări a fost emis în anul 1991 (Legea XXXIII), domeniul său de aplicare fiind însă limitat exclusiv la imobilele lăcaşelor de cult. În consecinţă, numai cultele religioase au putut depune cerere de retrocedare sau cerere de despăgubire, în termenul de prescripţie cerut de partea ungară, respectiv de doi ani.

În baza acestei legi, Vicariatul Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria a primit, în anul 1993, o despăgubire în bani în valoare de 43 milioane forinţi (cca. 200.000 euro, la cursul actual) şi o parte a imobilelor care au aparţinut Fundaţiei Gojdu, în suprafaţă de 957 mp. În spaţiul retrocedat Vicariatului funcţionează, în prezent, Capela Ortodoxă a Românilor din Ungaria. Valoarea despăgubirii primite de Biserica Ortodoxă Română pentru imobilele care nu au fost retrocedate nu poate fi comparată cu valoarea lor actuală, mult mai mare.

În 1993, activitatea Fundaţiei Gojdu era suspendată, iar Biserica Ortodoxă Română a considerat că retrocedarea şi despăgubirea obţinute de la partea ungară sunt juste şi echitabile. Biserica Ortodoxă Română a primit imobilul şi despăgubirea în contul său şi nu al Fundaţiei Gojdu, deşi Biserica Ortodoxă Română a avut doar drept de folosinţă asupra imobilului înainte de naţionalizare, proprietar fiind Fundaţia Gojdu. Guvernul României nu a fost informat, la acel moment, despre cererea de retrocedare, respectiv cu privire la cuantumul despăgubirii care urma a fi cerută autorităţilor ungare.

Activitatea şi statutul Fundaţiei Gojdu nu au fost subiecte de negociere între România şi Republica Ungară. Fundaţia Gojdu cu sediul central la Sibiu este continuatoarea de drept a Fundaţiei create prin testamentul lui Emanuil Gojdu şi recunoscută ca atare. În această calitate, Fundaţia Gojdu este cea chemată să aplice, în litera şi spiritul său, testamentul lui Emanuil Gojdu, act juridic valabil în continuare.

Totodată, Fundaţia Gojdu are capacitatea juridică de a iniţia o acţiune în instanţă în Ungaria pentru recuperarea patrimoniului Gojdu. Nici Fundaţia Gojdu, nici Biserica Ortodoxă Română, care are un rol important în ceea ce priveşte moştenirea Gojdu, nu au întreprins, până în prezent, un proces bine fundamentat în justiţia ungară. În ianuarie 2000, Fundaţia Gojdu a iniţiat o acţiune în justiţie în Ungaria, respinsă pentru vicii de formă. Pe de altă parte, trebuie luate în considerare şansele pe care un asemenea proces le poate avea în lipsa unui cadru juridic intern ungar, care să permită retrocedarea imobilelor naţionalizate, având în vedere prescrierea termenelor din Legea nr. XXXIII din 1991.

În ceea ce priveşte apelul la instanţele internaţionale, o acţiune la Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu ar avea şanse de succes, chiar după epuizarea căilor de atac interne în Ungaria, deoarece, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii, este necesar ca proprietatea să fi fost „pierdută” după intrarea în vigoare, în Ungaria, a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Nu este cazul deoarece în Republica Ungară, Convenţia a intrat în vigoare în anul 1991.

În situaţia de faţă, proprietatea fiind pierdută înainte de 1991, singura ipoteză în care Curtea poate judeca acest caz ar fi cea în care ar exista un cadru juridic în Ungaria care să permită retrocedarea şi care să fi fost adoptat de statul ungar după 1989. Pentru un proces la Haga, este nevoie de acordul statului ungar, conform Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie.

O altă temă care nu este înţeleasă pe deplin de către opinia publică din ţară şi din străinătate ţine de denumirea şi scopul fundaţiei propuse prin Acordul bilateral din 2005. Motivul pentru care Ministerul Afacerilor Externe a propus părţii ungare utilizarea patronimului lui Emanuil Gojdu în denumirea fundaţiei este unul de o mare încărcătură simbolică.

Pe lângă o carieră politică şi profesională de succes, prin opera, exemplul personal şi viziunea sa, Emanuil Gojdu a demonstrat că apropierea, înţelegerea şi cooperarea sunt posibile. Prin aceasta, Emanuil Gojdu a fost nu numai un Mare Român şi un reprezentant al Românităţii Orientale, dar şi un profund European. Disponibilitatea părţii ungare de a se implica în acest proiect de cinstire a memoriei lui Emanuil Gojdu ilustrează aprecierea şi recunoştinţa de care se bucură marele mecena şi în Ungaria.

Între Fundaţia Publică Româno-Ungară „Gojdu”, persoană juridică ungară, cu sediul la Budapesta şi „Fundaţia Emanuil Gojdu”, având personalitate juridică română şi sediul central la Sibiu există diferenţe clare în ceea ce priveşte conceptul, denumirea, sediul. Ele au în comun doar grija faţă de cinstirea, aşa cum se cuvinte, a memoriei lui Emanuil Gojdu.

Testamentul lui Emanuil Gojdu este sursă de inspiraţie pentru Fundaţia româno-ungară. Conform art. 3, alin. 2 din Acordul din 20 octombrie 2005, „scopul Fundaţiei Publice constă în cinstirea memoriei marelui mecena Emanuil Gojdu şi în sprijinirea dezvoltării cooperării între Părţile Contractante” (România şi Ungaria). Programul de burse proiectat în cadrul Fundaţiei româno-ungare are o sferă de aplicabilitate mult mai mare decât cea prevăzută în testamentul lui Gojdu, o dovadă în plus că această fundaţie româno-ungară nu şi-a propus punerea în practică a dispoziţiilor testamentare ale lui Gojdu. Ea urmăreşte promovarea unei generaţii de tineri de elită, prin sprijinirea tinerilor merituoşi, români şi unguri, cu rezultate de excepţie la învăţătură.

Proiectul de înfiinţare a unei fundaţii româno-ungare care să acorde burse, care să se preocupe de înfiinţarea unui muzeu şi a unei biblioteci în memoria lui Emanuil Gojdu şi a unui institut de cooperare româno-ungar, ţine de interesul pe termen lung al României. Pe de o parte, este un proiect care investeşte în tineri şi asigură, totodată, o prezenţă românească consistentă în centrul capitalei ungare, a cărei misiune este cinstirea memoriei lui Emanuil Gojdu. Pe de altă parte, el este expresia evoluţiei relaţiilor româno-ungare.

Acestea sunt motivele pentru care Ministerul Afacerilor Externe, în spiritul promovării interesului naţional, are convingerea că demersurile sale vor fi înţelese, pentru ca proiectele de cinstire a memoriei lui Emanuil Gojdu să poată fi puse în practică.

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)