Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | Īn limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Dosarul GOJDU - informarea la zi

Clubul de initiativă cetăţenească al intelectualilor din Craiova (CICIC)

Prin grija dl. dr. Luchian Deaconu (foto)

 

 

Consecvent cu sine īnsuşi şi hotarāt să informeze opinia publică īn legatură cu demersurile pe care le face pentru recuperarea MOSTENIRII GOJDU, Clubul de iniţiativă cetatenească al intelectualilor din Craiova (CICIC) pune la dispoziţia celor interesaţi, alături de ultimele răspunsuri primite la Petiţia pe care a adresat-o Ministerului Afacerilor Externe, care ne asigură că "atenţia societăţii civile faţă de acest dosar este salutară şi motivantă", editorialul apărut īn ziarul "Cuvāntul liber", la Targu Mures, intitulat: "IN POLITICĂ, ĪNAINTE DE TOATE, SĂ FIM ROMĀNI !" "Moştenirea Gojdu" şi "Retrocedările de bunuri catre cultele religioase maghiare", sunt două chestiuni surori, ele īi privesc direct şi nemijlocit pe romāni, pe noi toţi.

 

Anexele evidentiază două modalitati diferite de abordare, de legiferare şi de rezolvare a problemei retrocedărilor, comună tuturor tărilor din fostul lagăr socialist, dar tratată diferit. Totodată, ele sugerează paşii, instituţiile, fortele şi căile ce trebuiesc urmate pentru "revenirea la situaţia anterioară punerii in aplicare" a măsurilor antistatale şi antiromāneşti prin care a fost confiscată "Mostenirea Gojdu" si s-au operat "Retrocedărilor de bunuri către cultele religioase maghiare" īn Ardeal. Impreună cu parlamentarii şi ministrii responsabili, cu funcţionarii si judecătorii cinstiti, Asociaţiile cetateneşti, Fundaţiile, Sindicatele dar, in primul rand, Justitia, sunt chemate să se implice īn realizarea demersurilor legale pentru intrarea īn normalitate. Suntem convinsi că, şi de aceasta dată, sprijinul, opiniile şi sugestiile Dv. pot schiţa directiile de actiune si pot determina un demers national imperios necesar si benefic pentru Tara.

 

Vă mulţumim.

CICIC

 

P.S. O parte din textele următoare au fost publicate fără diacritice

 

Ref. nr. H3/P/344 din 14 mai 2007, domnul Luchian Deaconu, Craiova


Ideea īnfiinţării Fundaţiei Publice Romāno-Ungare „Gojdu” a aparţinut părţii romāne şi a făcut obiectul unor negocieri dificile cu partea ungară; principalul obiectiv a fost să se evite transformarea ansamblului „Curţile Gojdu” (cca. 5.000 mp) din Budapesta īntr-un complex comercial, care să nu mai păstreze memoria lui Emanuil Gojdu. Īn prezent, imobilele alcătuind Curţile Gojdu sunt proprietatea unei firme private, care desfăşoară activităţi de renovare menite să transforme aceste spaţii īntr-un ansamblu rezidenţial şi comercial.

Cum au ajuns imobilele din Curţile Gojdu īn proprietatea unei companii private? La 1 martie 1952, prin legea ungară a naţionalizării, bunurile imobile ale Fundaţiei Gojdu din Budapesta au devenit proprietatea autorităţilor locale din Ungaria, şi nu a Guvernului ungar. Īn decembrie 2004, īn baza autonomiei locale, autorităţile locale (Primăria sectorului VII din Budapesta) au vāndut imobilele care au aparţinut Fundaţiei Gojdu şi imobilele din īmprejurimile acestora unei firme private. Soluţia propusă de partea romānă a fost singura la īndemāna statului romān care, nefiind proprietar, nu poate da, īn această calitate, statul ungar īn judecată.

Īn Republica Ungară, spre deosebire de Romānia, nu există un cadru juridic care să reglementeze chestiunea retrocedărilor. Din această cauză, principiul reciprocităţii nu a fost invocat pe parcursul negocierilor bilaterale pentru recuperarea patrimoniului Gojdu. Actul normativ ungar referitor la retrocedări a fost emis īn anul 1991 (Legea XXXIII), domeniul său de aplicare fiind īnsă limitat exclusiv la imobilele lăcaşelor de cult. Īn consecinţă, numai cultele religioase au putut depune cerere de retrocedare sau cerere de despăgubire, īn termenul de prescripţie cerut de partea ungară, respectiv de doi ani.

Īn baza acestei legi, Vicariatul Bisericii Ortodoxe Romāne din Ungaria a primit, īn anul 1993, o despăgubire īn bani īn valoare de 43 milioane forinţi (cca. 200.000 euro, la cursul actual) şi o parte a imobilelor care au aparţinut Fundaţiei Gojdu, īn suprafaţă de 957 mp. Īn spaţiul retrocedat Vicariatului funcţionează, īn prezent, Capela Ortodoxă a Romānilor din Ungaria. Valoarea despăgubirii primite de Biserica Ortodoxă Romānă pentru imobilele care nu au fost retrocedate nu poate fi comparată cu valoarea lor actuală, mult mai mare.

Īn 1993, activitatea Fundaţiei Gojdu era suspendată, iar Biserica Ortodoxă Romānă a considerat că retrocedarea şi despăgubirea obţinute de la partea ungară sunt juste şi echitabile. Biserica Ortodoxă Romānă a primit imobilul şi despăgubirea īn contul său şi nu al Fundaţiei Gojdu, deşi Biserica Ortodoxă Romānă a avut doar drept de folosinţă asupra imobilului īnainte de naţionalizare, proprietar fiind Fundaţia Gojdu. Guvernul Romāniei nu a fost informat, la acel moment, despre cererea de retrocedare, respectiv cu privire la cuantumul despăgubirii care urma a fi cerută autorităţilor ungare.

Activitatea şi statutul Fundaţiei Gojdu nu au fost subiecte de negociere īntre Romānia şi Republica Ungară. Fundaţia Gojdu cu sediul central la Sibiu este continuatoarea de drept a Fundaţiei create prin testamentul lui Emanuil Gojdu şi recunoscută ca atare. Īn această calitate, Fundaţia Gojdu este cea chemată să aplice, īn litera şi spiritul său, testamentul lui Emanuil Gojdu, act juridic valabil īn continuare.

Totodată, Fundaţia Gojdu are capacitatea juridică de a iniţia o acţiune īn instanţă īn Ungaria pentru recuperarea patrimoniului Gojdu. Nici Fundaţia Gojdu, nici Biserica Ortodoxă Romānă, care are un rol important īn ceea ce priveşte moştenirea Gojdu, nu au īntreprins, pānă īn prezent, un proces bine fundamentat īn justiţia ungară. Īn ianuarie 2000, Fundaţia Gojdu a iniţiat o acţiune īn justiţie īn Ungaria, respinsă pentru vicii de formă. Pe de altă parte, trebuie luate īn considerare şansele pe care un asemenea proces le poate avea īn lipsa unui cadru juridic intern ungar, care să permită retrocedarea imobilelor naţionalizate, avānd īn vedere prescrierea termenelor din Legea nr. XXXIII din 1991.

Īn ceea ce priveşte apelul la instanţele internaţionale, o acţiune la Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu ar avea şanse de succes, chiar după epuizarea căilor de atac interne īn Ungaria, deoarece, īn conformitate cu jurisprudenţa Curţii, este necesar ca proprietatea să fi fost „pierdut㔠după intrarea īn vigoare, īn Ungaria, a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Nu este cazul deoarece īn Republica Ungară, Convenţia a intrat īn vigoare īn anul 1991.

Īn situaţia de faţă, proprietatea fiind pierdută īnainte de 1991, singura ipoteză īn care Curtea poate judeca acest caz ar fi cea īn care ar exista un cadru juridic īn Ungaria care să permită retrocedarea şi care să fi fost adoptat de statul ungar după 1989. Pentru un proces la Haga, este nevoie de acordul statului ungar, conform Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie.

O altă temă care nu este īnţeleasă pe deplin de către opinia publică din ţară şi din străinătate ţine de denumirea şi scopul fundaţiei propuse prin Acordul bilateral din 2005. Motivul pentru care Ministerul Afacerilor Externe a propus părţii ungare utilizarea patronimului lui Emanuil Gojdu īn denumirea fundaţiei este unul de o mare īncărcătură simbolică.

Pe lāngă o carieră politică şi profesională de succes, prin opera, exemplul personal şi viziunea sa, Emanuil Gojdu a demonstrat că apropierea, īnţelegerea şi cooperarea sunt posibile. Prin aceasta, Emanuil Gojdu a fost nu numai un Mare Romān şi un reprezentant al Romānităţii Orientale, dar şi un profund European. Disponibilitatea părţii ungare de a se implica īn acest proiect de cinstire a memoriei lui Emanuil Gojdu ilustrează aprecierea şi recunoştinţa de care se bucură marele mecena şi īn Ungaria.

Īntre Fundaţia Publică Romāno-Ungar㠄Gojdu”, persoană juridică ungară, cu sediul la Budapesta şi „Fundaţia Emanuil Gojdu”, avānd personalitate juridică romānă şi sediul central la Sibiu există diferenţe clare īn ceea ce priveşte conceptul, denumirea, sediul. Ele au īn comun doar grija faţă de cinstirea, aşa cum se cuvinte, a memoriei lui Emanuil Gojdu.

Testamentul lui Emanuil Gojdu este sursă de inspiraţie pentru Fundaţia romāno-ungară. Conform art. 3, alin. 2 din Acordul din 20 octombrie 2005, „scopul Fundaţiei Publice constă īn cinstirea memoriei marelui mecena Emanuil Gojdu şi īn sprijinirea dezvoltării cooperării īntre Părţile Contractante” (Romānia şi Ungaria). Programul de burse proiectat īn cadrul Fundaţiei romāno-ungare are o sferă de aplicabilitate mult mai mare decāt cea prevăzută īn testamentul lui Gojdu, o dovadă īn plus că această fundaţie romāno-ungară nu şi-a propus punerea īn practică a dispoziţiilor testamentare ale lui Gojdu. Ea urmăreşte promovarea unei generaţii de tineri de elită, prin sprijinirea tinerilor merituoşi, romāni şi unguri, cu rezultate de excepţie la īnvăţătură.

Proiectul de īnfiinţare a unei fundaţii romāno-ungare care să acorde burse, care să se preocupe de īnfiinţarea unui muzeu şi a unei biblioteci īn memoria lui Emanuil Gojdu şi a unui institut de cooperare romāno-ungar, ţine de interesul pe termen lung al Romāniei. Pe de o parte, este un proiect care investeşte īn tineri şi asigură, totodată, o prezenţă romānească consistentă īn centrul capitalei ungare, a cărei misiune este cinstirea memoriei lui Emanuil Gojdu. Pe de altă parte, el este expresia evoluţiei relaţiilor romāno-ungare.

Acestea sunt motivele pentru care Ministerul Afacerilor Externe, īn spiritul promovării interesului naţional, are convingerea că demersurile sale vor fi īnţelese, pentru ca proiectele de cinstire a memoriei lui Emanuil Gojdu să poată fi puse īn practică.
 

***

 

Ref. nr. H3/P/483 din 7 august 2007

Domnului Luchian Deaconu
Clubul de Iniţiativă Cetăţenească al Intelectualilor din Craiova

Īn continuarea răspunsului Ministerului Afacerilor Externe din 21 mai 2007, facem următoarele precizări:

Problema Fundaţiei Gojdu figurează pe agenda tuturor īntālnirilor bilaterale cu partea ungară. Eforturile diplomatice s-au intensificat īn ultimii ani, această temă fiind subiect de negocieri şi consultări nu doar la nivel de experţi, ci şi īn cadrul mecanismelor bilaterale de cooperare (Comisia Mixtă Interguvernamentală, Comitetul de specialitate privind colaborarea īn problemele minorităţilor naţionale), precum şi īn contextul contactelor politico-diplomatice la nivel īnalt (Preşedinte, Premier, Ministrul afacerilor externe).

Demersurile īntreprinse dovedesc īntreaga disponibilitate a autorităţilor romāne de a sprijini orice iniţiativă formulată de cei direct vizaţi de testamentul lui Emanuil Gojdu, respectiv Fundaţia Gojdu avānd sediul central la Sibiu. Aşa cum am subliniat şi īn răspunsul precedent, posibilităţile de intervenţie ale autorităţile romāne sunt limitate, fără ca aceasta să semnifice īnsă, dezinteresul statului romān, īn general, şi al Ministerului Afacerilor Externe, īn particular, faţă de soluţionarea problemei īn conformitate cu prevederile testamentare ale lui Emanuil Gojdu.

Atenţia societăţii civile faţă de acest dosar este salutară şi motivantă. Este important, totodată, ca particularităţile acestui dosar să fie bine īnţelese, iar Ministerul Afacerilor Externe īşi exprimă īncrederea că precizările pe care este onorat să le facă de fiecare dată cānd i se solicită, duc la lămurirea neclarităţilor.


***


"In politica, inainte de toate să fim romani!"
Editorial, nr. 110/ 8 iunie, 2007


"Una din problemele cu care s-au confruntat si se confrunta si īn prezent guvernarile Romāniei de dupa decembrie 1989 a fost aceea a revendicarilor pe care cultele religoase maghiare, asa-zisul Status romano-catolic (ardelean, din Transilvania etc), asa-zisele Ordine calugaresti catolice maghiare, precum si unii cetateni romani de etnie maghiara le au asupra unor averi ce constau in bunuri mobile si imobile: cladiri (scoli, internate, biblioteci, arhive etc), terenuri (de constructii, arabile, paduri, pasuni etc), mobilier, mobilier sacru, carti si altele. Toate acestea sunt bunuri situate īn Transilvania, Banat, Crisana, Satmar si Maramures. De fapt si de drept aceste valori sunt mostenirea spirituala, morala si materiala, comuna tuturor etniilor si confesiunilor din spatiile geografice si de civilizatie amintite, implicit sunt proprietatea, intr-o proportie covarsitoare, a Statului Roman".
Sunt cuvintele de inceput ale "Introducerii" la cartea domunului Corneliu D. Pop "Studiu privind retrocedarile de bunuri catre cultele religioase maghiare si alti solicitanti".
O carte cu documente si argumente temeinic sustinute privind lipsa de suport juridic pentru retrocedarile de bunuri cerute de cultele religioase maghiare si de organizatii care nu au avut, de drept, calitatea de proprietari si de persoane juridice, precum si de unii particulari de etnie magihara. O carte binevenita, necesara, mai ales in acest context in care retrocedarile, dupa cea mai stupida lege romaneasca, daca ne referim la reglementarile din acest domeniu, din toate celelalte tari foste comuniste, se fac dupa unu tipic amintind de Codrii Vlasiei.
Nu zadarnic, in motto-ul ales, Corneliu D. Pop isi manifesta, atitudinal, o pozitie la care guvernantii actuali ar trebui sa ia seama cu mare atentie: "Sa asisti la savarsirea raului, fara a interveni, nu este culpa de indiferenta, este crima de complicitate".
Prin aceasta adevarata "crima de complicitate" a fost furat si vaduvit statul roman, de o serie de imobile in care se aflau licee, scoli, spitale, institutii administrative.
Prin aceeasi "crima de complicitate", transformata in pornire agresivaīmpotriva propriului popor si a propriei tari, guvernarile postdecembriste romanesti, cu inconstienta si fara limite, dand legi sub presiunea imperativa "restitutio in integrum", au permis in Ardeal, reintoarcerea intr-un trecut pe care nu ni-l dorim reinviat.
Restituirea bunurilor pe aceasta cale constituie o ofensa adusa "muncii stramosilor nostri", prin punerea unui bun al natiunii in "palma uzurpatorilor".
O necunoastere crasa a paginii zbuciumatei istorii a Ardealului, la nivelul autoritatilor legiuitoare, adminstrative centrale si locale, precum si al Justitiei, a dus la erori de neiertat.Motiv pentru care este nevoie de "revenirea la situatia anterioara punerii in aplicare" a actelor normative, stramb aplicate, pentru ca legiuitorii si justitia sa faca dreptate, sub semnul cumpanirii drepte a "discernamantului si demnitatii", indreptand strambatati si aparand "patrimoniuol natiunii romane".
Din pacate, in Romania decizia politica - asa cum subliniaza si autorul - n-a fost elaborata pragmatic, netinandu-se cont de cunoasterea adevarului istoric in legatura cu "modul in care au fost create si sustinute aceste valori", nici de "repercusiunile cu multiple si extrem de grave consecinte, dintre care cele mai afectate sunt: securitatea nationala, demnitatea si munca romanilor".
Nu s-a tinut cont de "contextul istoric respectiv", de "sursele si mijloacele financiare si materiale folosite la realizarea si sustinerea acelor valori" revendicate "pentru sine, cu insistenta, ca pe niste bunuri strabune ale bisericilor, ale asa-zisului Status romano-catolic, din Ungaria mai ales".
Interesele meschine, de partid, de grup sau personale, "slugărnicia si lasitatea", sfidarea interesului national, a muncii si a suferintei de secole ale iobagilor si ale clericilor romāni au dus la excluderea dreptului de proprietate spirituală, morală si materială a romānilor majoritari, dintotdeauna, in Ardeal.
De precizat ca in toate celelalte state "succesoare ale statului dualist, Austro-Ungaria, destramat dupa Primul Razboi Mondial, bunurile mobile si imobile au trecut in proprietatea statului, conform principiilor de drept", "aparandu-se, astfel, interesele majore ale statului, precum si demnitatea cetatenilor proprii". Romanii, mereu apasati de "domnii celor trei natiuni" (ungurii, secuii si sasii), reprezentand cele patru religii recepte (romano-catolica, reformata, luterana si unitariana), erau doar cei truditori "pentru folosul tarii, atata vreme cat valahii sunt TOLERATI..." Deci, romanii aveaustatut de "neam tolerat, iar Biserica ortodoxa nu era recunoscuta, ceea ce nu a impiedicat statul sa beneficieze de munca (prestatii iobagesti etc), de contributiile financiare (dari, taxe, onorarii etc) si materiale (dijma, alte obligatii in natura etc), pe care iobagii romani si clericii romani, cu toate ca erau numai tolerati - nu aveau decat dreptul la munca in favoarea stapanilor din cele trei natiuni recepte -, erau obligati sa le achite si sa le presteze sau sa le dea".
Denuntarea, la 17 iulie 1948, a Concordatului incheiat intre Romania si Sfantul Scaun (la 10 mai 1927), a acordurilor si a conventiilor ulterioare, duce la trecerea "in proprietatea Statului Roman a bunurilor bisericilor, congregatiilor, comunitatilor sau praticularilor ce au servit pentru functionarea si intretinrerea institutiilor de invatamant general, tehnic sau profesional".
Este vorba despre foste colegii catolice, reformate, unitariene, precum si alte institutii (azi revendicate), "construite si sustinute ...de-a lungul secolelor", din resurse publice, "īn special din contributia romanilor".
"Legea nationalizarii culturii - afirma marele istoric, academicianul David Prodan - nu e o opera ceausista ... Ea nu a venit ca o asuprire, ca o nedreptate a noastra, a venit ca o reparatie istorica necesara, o armonizare, pe cat se poate, a anomaliilor unui lung trecut,...nationalizarea (bunurilor istorice, cluturale comune) nu e ceausism, cio mare reparatie istorica".
Printr-un deficit de memorie, opresorii romanilor ardeleni au trecut peste "sudoarea muncii si peste suferinta impilarii" iobagilor si clericilor romani care au contribuit la "formarea veniturilor publice" revendicate de urmasii lor azi, cu insistenta.
Toate acestea, īn ciuda faptului ca natiunea romana, "ca cea mai numeroasa, a contribuit la Stat cu partea cea mai mare si, prin urmare, a conferit cel mai mult spre formarea fondurilor scolastice".
Mentinerea, fara nici o motivatie, a unor organisme perimate si ostile, instrumente in serviciul revizionismului si iredentismului maghiar, indreptate contra Tratatului de pace de la Trianon, ordinele calugaresti, actiunile subversive contra statului roman, mijloacele folosite, falsurile, ilegalitatile sfidatoare ale Status-ului, incompetenta, lasitatea si slabiciunea autoritatilor romane au dus la aberatiile si abuzurile privind demersurile pentru retrocedarea cladirii Liceului "Simion Barnutiu", din Simleul Silvaniei, a imobilelor de pe str. Iuliu Maniu din Cluj-Napoca, la deciziile Judecatoriei din Miercurea Ciuc, privind litigiile din Alba-Iulia si Miercurea-Ciuc, la revendicarile unor cetateni maghiari din Transilvania, Banat, Crisana, Satu Mare si Maramures.
O constatare se impune.
Nu a fost, deloc, fructificata experienta altor tari. Or, suverana si crasa necunoastere si superficialitatea acuzatoare, care si-au dat mana cu organizatii antistatale si devalizatoare, oficializate in Romania, toate au dus la revendicarea unor bunuri care apartin azi, de drept, Statului Roman.
Astfel, "Statul roman practica un mod original de autodesconsiderare, de sinucidere economica, de autodevalorizare a patrimoniului public si de autosubminare asigurantei nationale".
De ce se lasa batjocorite autoritatile, administrative si judecatoresti, ale statului roman, complacandu-se in postura de "sluga umila" in fata unor "revendicatori verosi care nu au, in majoritateacazurilor, nici cel mai micdrept de a revendica ceva"?
De ce guvernantii asista neputiciosi "la actiunile ce sapa la temelia Statalitatii Romane"?
Fara minimul "exercitiu de inteligenta", fara niciunsemn de demnitate nationala, superficiali, rau-voitori, din necunoastere, guvernantii lupta impotriva interesului public.
Suprafetele imense de paduri date, imobilele retrocedate, fara nicio motivatie, fara drept, unor lacomi revendicatori, contribuie la o devalizare a Statului Roman "cu consecinte in timp, prezent si viitor, pentru Tara".
Nedreptatile trebuie indreptate, "pentru a pune in locul lor adevarul si dreptatea", "pentru ca munca romaneasca si Statul Roman sa intre in drepturile sale".
"Dar, pentru aceasta - spune Corneliu D. Pop - este nevoie de a se da curs indemnului rostit de I. C. Bratianu, in ziua de 6 iulie 1870, in Parlament:" In politica, inainte de toate, sa fim romani!"


LAZAR LADARIU

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | Īn limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face īn virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)