HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

Cele mai importante ştiri culturale pentru saptămîna 03 - 10 iulie 2011

 

Oana Constantinescu, Germania

 

* FNT la rampă. Ediţia 2011 a Festivalului Naţional de Teatru, care se va desfăşura la Bucureşti, între 28 octombrie şi 6 noiembrie, are ca generic câteva cuvinte care-i aparţin unuia dintre cei mai importanţi dramaturgi ai lumii, Anton Pavlovici Cehov, sub semnul căruia a stat, de altfel, intervalul supus selecţiei, întrucât anul trecut s-a aniversat un secol şi jumătate de la naşterea scriitorului. Este şi unul dintre motivele pentru care secţiunea intitulată „Focus” se concentrează asupra personalităţii şi creaţiei regizorului Andrei Şerban, artist de renume internaţional şi autor, în ultimii ani, al câtorva spectacole inspirate, direct sau indirect, din universul cehovian. Acestora li se adaugă un număr notabil de producţii foarte diverse ca stil şi ideologie, semnate atât de regizori de valoare unanim recunoscută, cât şi de tineri directori de scenă aflaţi la începutul carierei. Director artistic şi selecţioner unic al ediţiei 2011 este criticul de teatru Alice Georgescu, iar director executiv - Aura Corbeanu, vicepreşedinte UNITER.

 

* Sibiu: Lucrările pentru reabilitarea a nouă biserici-cetăţi fortificate din Transilvania au început. Lucrările pentru reabilitarea câtorva biserici - cetăţi fortificate din Transilvania au început, aceste ansambluri urmând să fie introduse, din 2013, în circuitul turistic. Nouă biserici fortificate vor fi reabilitate, lucrările făcând parte dintr-un proiect mai mare, în valoare totală de peste 22 de milioane de lei, care prevede modernizarea şi introducerea în circuitul turistic a unui număr total de 18 biserici fortificate din judeţele Sibiu, Braşov, Alba şi Mureş. Proiectul presupune intervenţii de urgenţă, reparaţii şi consolidări, dar şi dotarea bisericilor cu mobilier pentru crearea unei infrastructuri turistice. Obiectivul este ca numărul turiştilor care vizitează aceste zone să ajungă, în 2013, la 150.000. Managerul general al proiectului, Valentin Păun, a anunţat că lucrările la celelalte nouă obiective din proiect vor începe în anul 2012, fiind imposibil să se lucreze pe 18 şantiere în acelaşi timp.

 

* Artiştii români Victor Man şi Dan Perjovschi expun împreună, în oraşul german Lübeck . Artiştii români Victor Man şi Dan Perjovschi vor prezenta expoziţia "The Painting, The Drawing and Other Objects and Situations", în perioada 3 iulie - 14 august, la Kunstverein Lübeck, în Germania. Victor Man şi Dan Perjovschi, artişti recunocuţi pe plan internaţional, cu solo show-uri în instituţii de renume, expun pentru prima dată împreună în cadrul acestei manifestări. Lucrările lor au două abordări artistice ale aceleiaşi tematici, a schimbărilor sociale şi politice apărute odată cu deschiderea graniţelor Europei de Est, şi implicit nevoia de adaptare la noua economie de piaţă. Societatea Overbeck, Asociaţia Artistică Lübeck, a fost numită după pictorul Johann Friedrich Overbeck, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului al XIX-lea. Înfiinţarea acesteia, în anul 1918, se afla în strânsă legătură cu noua tendinţă privind o educaţie democratică a poporului după Primul Război Mondial, iar scopul principal al asociaţiei este acela de a susţine şi de a promova arta contemporană.

 

* Competiţia "Carpathian Adventure" va fi organizată, în luna august, în Apuseni. Competiţia "Carpathian Adventure", ajunsă la cea de-a unsprezecea ediţie, va fi organizată, în luna august, în Munţii Trascăului şi cei ai Gilăului, din Apuseni. În acest concurs şi-au anunţat deja participarea echipe din Bulgaria, România şi Ungaria, foarte multe din Bucureşti, Timişoara, Deva, Piteşti şi Târgu Mureş. Din cauza problemelor financiare, la ediţia din 2011, "Carpathian Adventure" nu va mai avea două categorii, de începători şi avansaţi, ci doar una singură, în care vor intra toate echipele. Tabăra de bază va fi la Rimetea, lângă Arieş. În total, concursul va avea în jur de 220-230 de kilometri, cu toate probele incluse. Între acestea se vor număra probe de canoe, de peşteră, de coborâre în rapel, dar şi probe surpriză. Competiţia va dura 76 de ore non-stop. Data limită de înscriere a concurenţilor este 20 iulie, iar echipele vor fi formate din patru membri. Obiectivele concursului sunt de a pune la încercare condiţia fizică şi mentală, precum şi abilităţile de orientare ale participanţilor, dezvoltarea spiritului de echipă între participanţi, dar şi cunoaşterea frumuseţii şi sălbăticiei naturii din România şi îmbunătăţirea modului de percepţie şi de aplicare a măsurilor de protecţie a mediului.

 

* "Dracula - Mit şi realitate", la All Nations Festival, pe 2 iulie, la Berlin. România va participa la cea de-a unsprezecea ediţie a "All Nations Festival - Ziua porţilor deschise la ambasade şi institute culturale", care se va desfăşura la Berlin, cu programul "Dracula - Mit şi realitate", eveniment organizat la Institutul Cultural Român "Titu Maiorescu". România participă pentru a doua oară la acest festival cu o zi a porţilor deschise. Pornind de la motto-ul "Dracula - Mit şi realitate", la ICR vor fi prezentate filme şi o expoziţie de afişe cinematografice, în timp ce grupul "Cimpoierii din Transilvania" va cânta muzică medievală. Vizitatorii instituţiei vor afla cum se gătesc mâncăruri tradiţionale româneşti cu usturoi. Oaspeţii vor putea vedea, de asemenea, şi diferenţele dintre mit şi realitate în cazul domnitorul Vlad Ţepeş. Printre producţiile proiectate în cadrul manifestării se numără filmul istoric "Vlad Ţepeş", din 1978, în regia lui Doru Năstase, filmele documentare "Dracula, legendă şi adevăr", în regia lui Ion Bostan, şi "Bela Lugosi, Vampirul Căzut", regizat de Florin Iepan, precum şi filmul horror "Dracula", în regia lui Tod Browning, cu actorul de origine română Bela Lugosi.

 

* „Romania, mon amour”. La Sala Polivalentă Parco Monteclaro din Cagliari va avea loc, în perioada 6-10 iulie, cea de-a doua ediţie a manifestării multiculturale „Romania, mon amour”. Succesul de public al ediţiei precedente şi oportunitatea acestei iniţiative în oraşul Cagliari şi regiunea Sardinia fac ca evenimentul „Romania, mon amour” să devină o tradiţie şi un important reper cultural românesc în zonă. Publicul va avea ocazia să viziteze o expoziţie de obiecte din diferite regiuni ale României: ceramică de Horezu, ceramică de Cucuteni, icoane, ouă încondeiate, troiţe din Maramureş, costume populare, icoane şi podoabe din Negreşti Oaş precum și fotografii. Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti va participa la această ediţie cu expoziţia “Culorile României”, cuprinzând costume tradiţionale din diferite regiuni ale ţării. Cu același prilej, tânăra fotografă Anelise Salan va prezenta o expoziţie de fotografie virtuală.

* Filmul "Şcoala noastră" a câştigat marele premiu la AFI-Discovery Silverdocs. Documentarul "Şcoala noastră", de Mona Nicoară şi Miruna Coca-Cozma, a primit premiul Sterling la AFI-Discovery Silverdocs, festival care a avut loc în Silver Spring, Maryland, Statele Unite. Filmul urmăreşte destinul a trei cetăţeni romi care vor să meargă la şcoală, în Transilvania. "Calitatea cinematografică a acestui film, viziunea realizatoarelor şi puterea poveştii au impresionat juriul, aducând pe marele ecran imaginea unei comunităţi reprimate şi subreprezentate, a cărei voce este rar auzită", se arată în motivaţia juriului american. Pelicula este o coproducţie România/ Statele Unite ale Americii/ Elveţia. Producţia a fost proiectată şi la unul dintre cele mai celebre festivaluri de film din lume, Tribecca, din New York. De asemenea, documentarul "Şcoala noastră" a fost prezentat la Festivalul Internaţional de Film Transilvania de la Cluj.

 

* "Imigranţi cu abilităţi extraordinare", de Saviana Stănescu, la Londra. Dramaturgul de origine română Saviana Stănescu îşi va prezenta piesa de teatru "Imigranţi cu abilităţi extraordinare” la Londra. Evenimentul va avea loc în cadrul unei manifestări organizate de Fundaţia Raţiu din Marea Britanie/ Centrul Cultural Românesc de la Londra, cu sprijinul Profusion International Creative Consultancy. Spectacolul este găzduit de Mike Phillips, romancier, istoric şi curator, consultant pentru diverse organizaţii culturale europene, distins cu Ordinul Imperiului Britanic. Piesa "Imigranţi cu abilităţi extraordinare" este o comedie amară despre Nadia, un clovn din "cea mai nefericită ţară din lume", Moldova, care îşi pune toate speranţele în obţinerea unei vize de lucru pentru Statele Unite ale Americii. Vânată de agenţii Departamentului pentru Siguranţa Statului, entuziasmul Nadiei este curmat de primirea unei scrisori de deportare.

* Istanbulul văzut de cinci pictori români- expozitie la Bucuresti. În perioada 4-14 iulie, Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir din Istanbul organizează, la București, o expoziție de pictură dedicată orașului de pe Bosfor. Expoziția este un omagiu adus Istanbulului, capitală culturală europeană în 2010, și aduce perpectiva artistică românească asupra megapolisului. Pictorii Sorin Adam, Vadim Crețu, Mircea Doinaru, Minu Movilă și Mihai Potcoavă vor expune lucrări dedicate metropolei de pe Bosfor la Muzeul Municipiului Bucuresti. Expozitia, prezentată la Istanbul în decembrie 2010, a fost realizată în urma unui stagiu de documentare efectuat de către cei cinci pictori în luna iunie a anului trecut, la invitația ICR Istanbul.

 

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com