HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

Cele mai importante ştiri culturale pentru saptămîna 30 mai - 5 iunie 2011

 

Oana Constantinescu, Germania

 

 

* Revista „Vacanţe şi Călătorii” şi Fundaţia Amfiteatru organizează, în perioada 1 - 8 iunie, în pasajul Universităţii, ediţia a XIII-a a Salonului Naţional de Fotografie Turistică. Tema acestei ediţii -  „Identitate, expresivitate, unicitate” - dă şansa participanţilor să exprime, prin intermediul fotografiilor, un concept, o idee, o stare sufletească, conturând o imagine proprie a activităţii turistice

 

* Bihor: Primăria Municipiului Oradea organizează, în perioada 1-3 iunie, în Orăşelul Copiilor, cea de-a III-a ediţie a „Târgului creşelor”

 

- "Ziua internaţională a ocrotirii copiilor"; Ziua copilului a fost menţionată prima dată la Geneva la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanţi din diferite ţări, au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului; după această conferinţă, multe guverne au introdus „Ziua internaţională a copilului”

 

* Cluj-Napoca: Catedra de Limbi Moderne Aplicate (LMA) a Facultăţii de Litere a Universităţii ''Babeş-Bolyai'' organizează, între 2 şi 5 iunie, primul Congres Internaţional de Limbi Moderne Aplicate din România

 

* Cluj-Napoca: Gala premiilor celei de-a X-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), la care sunt decernate şi premiile celei de-a XI-a ediţii a Concursului Naţional de Scenarii, organizat de HBO România, în parteneriat cu Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul TIFF (3 - 12 iunie)

 

* Roxette, cel mai cunoscut duo suedez, susţine, pentru prima dată, un concert în România, la Zone Arena, în organizarea Emagic. Concertul de la Bucureşti va fi inclus într-un nou turneu mondial programat pentru 2011, fiind cel de-al zecelea din cariera trupei ce s-a reunit anul trecut după aproape 8 ani de pauză

 

* Ofensiva” filmului românesc în Polonia. Cel mai nou program al ICR-Varşovia de promovare a filmului românesc se desfăşoară, în perioada 27 mai – 22 iunie, în patru importante oraşe poloneze: Varşovia, Poznań, Cracovia şi Wrocław. Timp de o săptămână, în fiecare oraş, vor fi proiectate nouă dintre cele mai recente producţii cinematografice româneşti. Evenimentul include o selecţie a celor mai recente creaţii ale cineaştilor români, premiate la festivaluri internaţionale. Pornind de la cel mai nou film al lui Cristi Puiu, Aurora, în care regizorul a ales să întrupeze personajul principal, după o căutare îndelungată a actorului potrivit, periplul cinematografic va continua cu Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu de Andrei Ujică, realizat în totalitate din imagini de arhivă, film care depăşeşte statutul de documentar datorită talentului regizoral. Selecţia include şi tulburătorul Eu când vreau să fluier, fluier, în regia lui Florin Şerban, câştigătorul de anul trecut al „Ursului de Argint” la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, un excelent exemplu al minimalismului cinematografic românesc actual.

 

* Scriitorul Mircea Cărtărescu va primi premiul Festivalului Literar de la Vilenica, Slovenia. Scriitorul Mircea Cărtărescu va primi premiul Festivalului Internaţional Literar de la Vilenica, Slovenia, ajuns la cea de-a 26-a ediţie, care se va desfăşura între 7 şi 11 septembrie. Evenimentul va avea loc în peştera cu acelaşi nume, cunoscută ca fiind cea mai veche peşteră turistică din Europa, aflată în apropierea oraşului Seľana, precum şi în alte sate şi oraşe din împrejurimi. Încă de la prima ediţie, din 1986, punctul culminant al festivalului l-a reprezentat acordarea Premiului Literar Vilenica unui scriitor din Europa Centrală, pentru realizări excepţionale în literatură. Printre laureaţii Premiului Vilenica se numără şi Ana Blandiana, alături de Milan Kundera şi Peter Eszterházy.

 

* Romancierul irlandez John Banville a câştigat Premiul Franz Kafka. Romancierul irlandez, John Banville, a câştigat prestigiosul Premiu Franz Kafka. Din juriul internaţional care a ales câştigătorul acestui premiu anual în valoare de 10.000 de dolari au făcut parte cunoscutul critic literar german Marcel Reich-Ranicki şi editorul britanic John Calder. Premiul este acordat de Societatea Franz Kafka, cu sediul la Praga, autorilor ale căror scrieri 'atrag cititorii indiferent de origine, cetăţenie sau cultură'. Reprezentanţii Societăţii Franz Kafka au anunţat că Banville a fost de acord să se deplaseze la Praga, în octombrie, pentru ceremonia de acordare a premiului. John Banville a câştigat, în 2005, și premiul Man Booker, cea mai prestigioasă distincţie literară din Marea Britanie, pentru romanul 'The Sea'.

 

* Spectacolul "Însemnările unui necunoscut", după Dostoievski, în premieră,laBulandra. Spectacolul "Însemnările unui necunoscut", montat de Alexandru Darie după Feodor Dostoievski, va avea premiera oficială, la Sala "Toma Caragiu" a Teatrului Bulandra din Capitală. Din distribuţie fac parte Mihai Constantin, Virgil Ogăşanu şi Tamara Buciuceanu-Botez, alături de Alexandru Potocean, Ana Ioana Macaria, Manuela Ciucur, Marian Râlea, Ion Besoiu, Gheorghe Ifrim, Petre Lupu, Mirela Gorea, Andrei Runcanu, Bogdana Darie, Ilinca Manolache, Lucian Ifrim, Antoaneta Cojocaru şi Matei Constantin. La baza spectacolului stă o dramatizare de Ion Cojar după romanul "Stepancikovo şi locuitorii săi" de Feodor Dostoievski. De altfel, spectacolul îi este dedicat, ca un omagiu, lui Ion Cojar. "Însemnările unui necunoscut" reprezintă o explorare comică a lumii din jurul micului tiran, o frescă a absurdităţii vieţii care rivalizează cu Gogol şi care oferă un spectacol de suflet cu o construcţie simfonică pe o muzică de excepţie - totul îndreptându-se într-un crescendo nebunesc spre un final simbolic.

* Presa din vremea lui Caragiale, tema unei conferinţe la ICR Viena. Institutul Cultural Român din Viena şi Institutul de Romanistică al Universităţii din capitala austriacă organizează, marţi, 7 iunie, o conferinţă cu titlul 'E foarte greu să scrii româneşte... Presa din vremea lui Caragiale', susţinută de Ioana Pârvulescu. Cele două instituţii îşi propun să continue şi să dezvolte parteneriatul vechi de 6 ani prin inaugurarea unui ciclu de conferinţe semestriale dedicate comunităţii  româneşti din Viena. Conferenţiarul invitat în semestrul de vară 2011 este unul dintre cei mai avizaţi cunoscători şi actori ai peisajului editorial şi al revistelor culturale din România de azi. Ioana Pârvulescu este conferenţiar la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, a publicat mai multe cărţi şi traduceri din limbile franceză şi germană şi a iniţiat şi coordonat colecţia 'Cartea de pe noptieră' a Editurii Humanitas. Lui Caragiale i-a dedicat un volum de eseuri, 'În ţara Miticilor. De 7 ori Caragiale', şi o scrisoare dedicată 'caragialofililor şi caragialofobilor', în 'Cartea întrebărilor'. Evenimentul din 7 iunie se va desfăşura în sala de conferinţe a Institutul de Romanistică şi va fi deschis publicului larg.

 

* Trei scriitori români în turneu în Spania: Varujan Vosganian, Petru Cimpoeşu şi Mircea Cărtărescu. Trei scriitori români - Varujan Vosganian, Petru Cimpoeşu şi Mircea Cărtărescu - se află în Spania, până pe 5 iunie, pentru a-şi promova lucrările şi pentru a se întâlni cu cititorii din această ţară, anunţă Institutul Cultural Român din Madrid. Varujan Vosganian este, în acest moment, cel mai comentat scriitor român în Spania, după ce volumul său 'Cartea şoaptelor' a avut cronici elogioase în cele mai importante ziare, reviste şi pe bloguri. Alături de traducătorul său, Joaquín Garrigos, el va călători în Granada, Sevilia, Zaragoza, Barcelona şi Madrid. Cel de-al doilea scriitor român care vizitează Spania în această perioadă este Petru Cimpoeşu, căruia i s-au tradus două cărţi în Spania. El va fi alături de Varujan Vosganian la târgul de carte de la Zaragoza şi va avea două sesiuni de semnare de autografe la târgul de carte din parcul Retiro. Mircea Cărtărescu, autor cu mai multe titluri traduse în spaniolă, va fi şi el prezent la târgul de carte de la Madrid. În plus, Cărtărescu va vorbi cu cititorii spanioli într-una din librăriile cele mai frecventate în acest moment din Madrid, Tipos Infames, o librărie-cafenea celebră pentru întâlnirile cu mari scriitori ai momentului.

 

* Primăria Craiova susţine proiectul 'România pe urmele lui Brâncuşi'.
Primăria Craiova a anunţat că susţine proiectul 'România pe urmele lui Brâncuşi', proiect iniţiat de scriitorul Laurian Stănchescu care a plecat pe jos din Hobiţa, localitatea natală a marelui sculptor, către Paris, locul în care este înmormântat acesta, pentru a-i aduce osemintele în ţară. Prin acest marş cultural, Laurian Stănchescu vrea să refacă întocmai drumul pe care Brâncuşi l-a făcut în 1903 -1904 şi să împlinească dorinţa acestuia de a-şi trăi veşnicia în cimitirul din Hobiţa. Traseul marşului este Hobiţa - de unde Laurian Stănchescu a plecat pe 21 mai – Craiova, Timişoara - Szeged - Budapesta - Viena - Munchen - Zurich - Basel - Paris. Români din întreaga ţară sunt aşteptaţi, mâine, la Craiova, pentru a se alătura poetului Laurian Stănchescu în marşul spre mormântul marelui artist din cimitirul Montparnasse din Paris.

 

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com