HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

Cele mai importante stiri culturale româneşti săptămâna 28 februarie - 6 martie 2011

 

Oana Constantinescu, Germania

 

* Două piese ale "Studio Theater" din Stuttgart vor fi prezentate, la începutul lunii martie, la Sala Studio a Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, ambele reprezentaţii jucându-se în limba germană. Primul spectacol, "Stern ohne Namen / Steaua fără nume", va avea loc în 4 martie, iar cel de-al doilea spectacol, "Ein Strich auf der Mitte der Brücke / O linie în mijlocul podului", este programat în 5 martie, la Sala Studio a Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, începând cu ora 19.00. "Steaua fără nume" este o comedie romantică ce prezintă întâlnirea dintre un profesor de astronomie timid dintr-un oraş mic de provincie şi Mona, o doamnă de societate cu pretenţii. Cei doi regizori ai spectacolului, Christof Küster şi Georg Peetz, reuşesc să creeze o poveste plină de simbolism subtil. Piesa este o adaptare după textul dramaturgului român Mihail Sebastian şi a avut premiera în 11 februarie 2010. “Ein Strich auf der Mitte der Brücke” este o dramă istorică ce prezintă povestea de iubire dintre Clara şi Rober, doi tineri ce înfruntă marea grevă din RDG a anilor 1953. Scenariul spectacolului a fost scris de Thor Truppel, după texte de Peter Frömmig, ambii autori fiind originari din Eilenburg, oraşul în care are loc acţiunea din spectacol. Regizorul Christof Küster convinge prin tonul liniştit, chiar delicat, în care politicul apare ca un fenomen care distruge relaţiile interumane.

 

*Institutul Goethe din Bucureşti organizează, la Noul Cinematograf al Regizorului Român,  timp de zece luni, o retrospectivă a filmelor celebrului cineast Wim Wenders. La fiecare proiecţie va fi invitată o personalitate din lumea filmului românesc sau german pentru a oferi o introducere şi pentru o discuţie la sfârşitul peliculei. În perioada martie -decembrie, în prima zi de marţi a fiecărei luni, cei interesaţi vor descoperi capodoperele lui Wenders. Seria se va deschide cu "Himmel über Berlin" ("Cerul deasupra Berlinului"), primul invitat fiind criticul Andrei Gorzo. Filmele vor fi subtitrate în limba română. Wim Wenders a fost invitatul special al ediţiei de anul trecut a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, iar la ediţia de anul acesta a evenimentului ce are loc la Cluj-Napoca îi va fi prezentată cea mai nouă peliculă, "Pina".

 

* Institutul Cultural Român "Titu Maiorescu" din Berlin organizează, pe întreaga durată a anului 2011, programul cadru “Film – reţeta noastră secretă”. Acest program cuprinde o serie de întâlniri între regizorii români de film şi publicul german. Cunoscutul şi premiatul regizor de film documentar, Alexandru Solomon, va deschide, această serie, cu prezentarea filmului „Capitalism, reţeta noastră secretă“. Dupa proiecţie, Alexandru Solomon va susţine un masterclass, va răspunde la întrebările publicului şi va purta o discuţie legată de creaţia şi inspiraţia peliculei. Invitaţi la dezbateri sunt studenţii renumitelor şcoli de film din Berlin şi Potsdam, precum şi studenţii departamentului de ştiinţe politice de la Institutul Otto-Suhr, din cadrul Freie Universität dar şi studenţii de la Humboldt Universität din Berlin. Următoarea întâlnire cinematografică este programată pe data de 14 iunie cu proiecţia filmului "Poliţist,  adjectiv", urmată de o dezbatere cu regizorul Corneliu Porumboiu.

 

 

* Max Schreck, actorul german care a stabilit un model pentru filmele cu vampiri prin legendarul rol Nosferatu, a fost onorat cu o nouă piatră de mormânt care îi marchează locul în istoria cinematografiei. Schreck a stabilit în 1922 un model pentru reprezentarea vampirului în cultura pop, prin interpretarea înspăimântătorului conte Orlok din filmul “Nosferatu” al lui Murnau, considerat în prezent un clasic al genului horror. Actorul a mai jucat în alte aproximativ 40 de filme, însă locul în care fusese îngropat nu a fost cunoscut mulţi ani. “S-a presupus că mormântul lui Schreck era la Munchen, unde a murit” în urmă cu 75 de ani, a spus Stefan Eickoff, autorul biografiei despre actor. Un jurnalist care făcea o cercetare în cimitirele din Berlin a descoperit din întâmplare că “Nosferatu” era de fapt îngropat în sudul capitalei germane.

 

* Concertul de deschidere a turneului “George Enescu în Italia”, dedicat aniversării a 130 de ani de la naşterea marelui violonist, compozitor şi dirijor George Enescu, va avea loc pe scena prestigiosului teatru La Fenice din Veneţia. Soliştii recitalului vor fi violoniştii Remus Azoiţei (directorul artistic al Societăţii Enescu de la Londra) şi Gabriel Croitoru (câştigătorul dreptului de folosinţă a viorii Guarnieri ce a aparţinut lui George Enescu) şi pianiştii Eduard Stan (fondatorul Festivalului Enescu de la Heidelberg/Mannheim - 2005) şi Karim Said (câştigătorul primei burse oferite de Societatea Enescu şi ICR de la Londra în parteneriat cu Royal Academy of Music). În aceeaşi seară, în foaierul teatrului va fi inaugurată expoziţia “Omagiu lui George Enescu – 130”, organizată de Muzeul Naţional “George Enescu” din Bucureşti.

 

* Peste 15.000 de volume au plecat, săptămâna aceasta, către Canada pentru a umple rafturile primei biblioteci publice româneşti la Montreal. Cărţile au fost strânse din donaţii, în urma unei iniţiative a Fundaţiei Culturale "Biblioteca Românească". În mai puţin de 80 de zile, volumele vor ajunge peste ocean. Biblioteca Românească din Canada este "un proiect de suflet" demarat în 2007 de Consiliul de iniţiativă al Fundaţiei Culturale "Biblioteca Românească" şi patronat, din postura de preşedinte de onoare, de maestrul Mircea Albulescu. Fondul de carte, constituit în exclusivitate din donaţii, s-a dublat într-un timp record - de la 8.000 de volume, la jumătatea lui ianuarie, la peste 15.000, miercuri, când s-a închis containerul. Au contribuit la acest demers instituţii de cultură, biblioteci judeţene, edituri, tipografii, fundaţii, muzee, şcoli şi licee din mai multe judeţe ale ţării, scriitori şi numeroase persoane fizice.

 

* Asociaţia Editorilor din România organizează, în perioada 25-29 mai, în incinta Complexului expoziţional Romexpo din Capitală, cea de-a şasea ediţie a Salonului de carte Bookfest. Târgul este un proiect iniţiat, în anul 2006, de către Asociaţia Editorilor din România cu scopul de a pune la dispoziţia editorilor un cadru de expunere adecvat şi de a răspunde, în acelaşi timp, nevoii de informare a publicului iubitor de carte. Onorându-şi promisiunea de a creea o tradiţie prin invitarea unei ţări, după găzduirea - în 2010 - a Spaniei, ediţia din 2011 se va bucura de prezenţa Ungariei, de care România este legată prin vechi tradiţii de dialog cultural. Dorinţa organizatorului este să evidenţieze, la "Bookfest", bogata moştenire culturală a Ungariei şi să încurajeze interesul cititorilor români pentru a o cunoaşte în mai mare profunzime. 

 

* Ion Hobana a murit marţi seară, la Spitalul Colţea din Capitală, după o lungă suferinţă. Ion Hobana s-a născut pe 25 ianuarie 1931, la Sânnicolaul Mare, judeţul Timiş. A fost scriitor, ziarist, editor, secretar al Uniunii Scriitorilor. În ultimii ani, el a condus secţia de literatură pentru copii şi tineret a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, fiind şi membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor din România. A publicat cinci volume de versuri pentru copii şi un roman, "Sfârşitul vacanţei", înainte de a se consacra, cu precădere, literaturii SF. Debutul în literatura de gen datează din 1955, cu povestirea "Glasul mării". Au urmat nuvela "Ultimul văl", volumele de povestiri "Oameni şi stele", "Un fel de spaţiu" şi "Timp pentru dragoste", versiunea teatrală a "Omului invizibil", după Wells, pusă în scenă la Bucureşti, Braşov şi Iaşi.

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com