Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Interviul profesorului Richard Wisser cu Martin Heidegger

 

Difuzat pe canalul al doilea al postului german de televiziune ZDF, în 24 septembrie,1969, cu ocazia împlinirii de catre Heidegger a vârstei de optzeci de ani. Traducere din limba germană

 

Editura Mesagerul, Bistriţa, 2007

 

Victor ŞTIR

 

 

Wisser: Domnule profesor Heidegger, exista în epoca noastra, mai multe voci care se aud-si aceste voci se doresc întotdeauna mai insistente - pentru a proclama ca sarcina cea mai grea a timpului nostru consta într-o transformare a relatiilor sociale, si a considera aceasta transformare, ca singurul punct de pornire promiţător pentru viitor. Care este poziţia dumneavoastră cu privire la o orientare asemănătoare a ceea ce se numeşte “spiritul epocii ”, în ce priveste, de pildă, reforma universitară?

 

Heidegger: Nu voi răspunde decât la ultima întrebare, de fapt, la ceea ce ma gândesc eu este mult mai amplu. Raspunsul pe care-l voi da este cel pe care l-am oferit acum patruzeci de ani în lectia mea inaugurală de la Universitatea din Freiburg, în 1929.

 

Citez un paragraf din conferinta “Ce este metafizica?”: “Domeniile ştiintelor sunt situate departe unele de altele. Modul de tratare a obiectivelor acestora este fundamental distinct. Aceasta multime de discipline separate nu reuseste sa mentina unitatea actuala, mijlocind organizarea tehnica a universitatilor si facultatilor si nici sa pastreze un sentiment unitar datorat finalitatii practice a disciplinelor. Mai mult, radacina stiintelor în ceea ce consta fondul lor esential, s-a pierdut complet. ”

 

Cred ca acest raspuns ajunge.Sunt motive foarte diferite care aduc intentiile moderne spre a da drumul, în plan social sau în cel al relatiilor dintre indivizi, unei reorientari a scopurilor (finalitătilor) si a unei “restructurari” a datelor faptice. Evident, e în joc multa filosofie, pentru bine sau pentru rau. Credeti ca are filosofia o misiune sociala?

 

Nu! În acest sens nu se poate vorbi de o misiune socialü. Dacă se doreşte să se raspundă la această întrebare, mai întâi trebuie să raspundem la “ce este societatea?”, şi să meditam despre faptul că societatea actuală este absolutizarea subiectivităţii moderne, ca pornind de aici, o filosofie care a depăşit punctul de vedere al subiectivităţii nu are pentru nimic dreptul de a se exprima în acelaşi ton.

 

A şti până la ce punct putem vorbi cu adevarat de o transformare a societătii este o alta temă. Intrebarea despre exigenţa transformării lumii ne duce la o fraza foarte citată, din “Tezele despre Feuerbach” de Karl Marx. Se poate cita exact si verifica: “Filosofii s-au limitat să interpreteze lumea în diferite feluri; important însa e de a o schimba.”

 

A cita aceasta frază si a o aplica înseamnă a se pierde din vedere ca transformarea lumii presupune o schimbare a reprezentarii despre lume, si ca o reprezentare a lumii nu poate fi atinsă decât prin intermediul unei interpretări suficiente a lumii. Aceasta înseamnă că Marx se baza pe o interpretare bine determinată a muncii prin pretinderea “transformării”, si aceasta demonstrează că fraza citată nu este fondată. Da impresia de a se fi pronuntat ferm împotriva filosofiei, pe când în partea a doua a frazei necesitatea unei filosofii este inclusa, tacită, presupusă.

 

În ce fel flosofia dumneavoastra poate actualiza în ziua de nelinistile si speranţele sale cu privire la o societate concretă cu multiplele sale sarcini si preocupări? Au dreptate acei critici care semnaleaza că Martin Heidegger se ocupă de “Fiinta” cu atâta intensitate, încât a sacrificat conditia umană, Fiinta omului în societate şi în persoană?

 

Aceasta critică este o mare neîntelegere! Acum când întrebarea despre fiintă si desfasurarea acestei întrebari se presupun ca incluse în interpretarea conceptului Dasein, adică o determinare a esenţei omului. Si ideea care stă la baza gândirii mele este cu certitudine că, fiinta, sau puterea de manifestare a fiintei are nevoie de om si vice-versa, omul este unic în masura în care e manifestare (descoperire) a Fiinţei. Astfel, ar trebui sa rămână ferma problema de a şti în ce masură mă ocup numai de Fiinţă, uitând de om. Nu se poate întemeia întrebarea despre Fiintă, fără a o pune pe cea a esenţei omului.

 

Nietzsche zicea odată ca filosoful e conştiinţa rea a timpului sau. Putin interesează ce întelegea Nietzsche prin aceasta. Dar dacă se considera intentia dumneavoastră de a vedea în istoria filosofiei trecutului o istorie a decadentei referitoare la Fiinta, cu consecinta de “a o distruge”, cineva ar putea fi tentat să-l numeasca pe Heidegger constiinta rea a filosofiei occidentale. În ce ar consta pentru dumneavoastră semnul cel mai caracteristic, pentru a nu spune monumentul cel mai caracteristic, cel pe care dumneavoastră îl numiti “uitarea Fiintei” si “abandonul Fiintei”?

 

Mai întâi trebuie sa corijez un aspect al întrebării, când se vorbeşte de “istoria decadenţei”. Această expresie nu este întrebuintată în sens negativ. Eu nu vorbesc de o istorie a decadentei, în afara destinului Fiintei, în masura în care se retrage de fiecare dată, dar în relatie cu manifestarea ei (Fiintei) la greci, pâna devine o simplă obiectivare pentru stiintă, si actualmente un simplu capat de rezerva pentru domeniul tehnic al lumii.

 

Atunci, ne întâlnim nu într-o storie a decadentei, ci într-o retragere a Fiintei. Semnul cel mai caracteristic al uitării Fiintei - şi uitarea trebuie mereu gândită aici plecând de la grecescul lethe, adica de la faptul că fiinta se sustrage, se voalează, aşadar, semnul cel mai caracteristic al acestui destin care e al nostru, este, deoarece pot numai întrezări faptul ca întrebare despre Fiinta, pe care am pus-o si înca nu a fost înteleasă.

 

Exista doua lucruri pe care dumneavoastra le-ati dezbătut mereu si ale caror caracter problematic l-ati semnalat: pretentia ştiinţei de a domina, si o manieră de a concepe tehnica, pe care nu o văd, decât ca pe un mijloc util de a ajunge mai repede la respectivul scop vizat. Precis, în epoca noastra, când majoritatea oamenilor asteapta totul de la stiinta si când li se demonstreaza prin emisiuni televizate internationale, chiar extraterestre, că în aceasta epoca mul atinge prin intermediul tehnicii acel lucru care se propune, ideile sale despre stiinta si despre esenta tehnicii provoaca dureri de cap multor oameni. Ce întelegeti dumneavoastră în primul rând când se afirmă: “stiinţa nu gândeşte?”

 

Sa începem mai întâi cu durerile de cap: cred ca sunt cu adevarat salvatoare! Încă există destul de puţine dureri de cap în ziua de azi în lume si o mare lipsa de idei, care sunt cu precizie, functie a uitării Fiintei. Si fraza: stiinta nu gândeste, care a facut atâta zgomot când a fost pronuntata în cadrul unei conferinte la Freiburg, semnifica: ştiinţa nu se miscă în întinderea filosofiei. De exemplu: fizica se desfăşoară în spatiu, timp şi miscare. Stiinta, cât e de stiinţă, nu poate hotarî ce este mişcarea, spatiul, timpul. Stiinta în consecintă nu gândeşte, nu poate gândi cel putin în acest sens cu metodele sale. Nu pot spune de exemplu, cu metodele fizicii, ce este fizica. Ce este fizica pot doar gândi în felul unei interogatii filosofice. Fraza: stiinta nu gândeşte, nu este un reproş, ci o simplă constatare a structurii interne a stiintei: apartine esentei sale ceea ce, pe de o parte, depinde de ce gândeşte filosofia, numai că, pe de alta parte, ea însăşi uită şi neglijează ceea ce se cere gândit aici.

 

Si ce întelegeti dumneavoastră, în al doilea rând, când se spune ca un pericol mai mare decât bomba atomică este pentru umanitatea de azi, ansamblul legilor care înfiinteaza tehnica, “dispozitivul”, cum numeati dumneavoastră trăsătura fundamentală a tehnicii, care constă în a descoperi realul în locul ascuns; ce s-a cerut în trecut, în alti termeni, prin a face ca toti şi fiecare, să poată fi chemaţi apasând un buton?

 

În ce priveste tehnica, definiţia mea pentru esenţa tehnicii care până în prezent nu a fost acceptată de nicio parte, ca sa o spun în termeni concreti, este că stiinţele moderne ale naturii se întemeiază în cadrul dezvoltării esentei tehnicii moderne şi nu invers. Trebuie să spun în primul rând că nu sunt împotriva tehnicii. Niciodată nu voi fi împotriva tehnicii, si cu atât mai putin împotriva a ceea ce se numeste caracterul “demonic ” al tehnicii. Dar încerc sa înteleg esenţa tehnicii. Când dumneavoastră amintiti ca această idee a pericolului pe care-l reprezinta bomba atomică şi pericolul încă mare pe care-l reprezintă tehnica, mă gândesc la dezvoltarea de azi a ceea ce numim biofizică. Într-un timp previzibil, vom fi în stare sa creăm omul, adica să-l construim în însasi esenta sa organica, asa cum se cere: oameni abili si oameni greoi, inteligenti şi proşti. Haideti sa ne oprim la aceasta! Posibilitatile tehnice sunt azi în acest punct, si deja am fost obiectul unei comunicări din partea unor laureati Nobel pe parcursul unei reuniuni din Lindau; deja am vorbit despre aceasta într-o conferinta la Messkirch acum câtiva ani. Atunci: dispare totul înaintea oricarei respingeri a neîntelegerii ca potrivit careia eu aş fi împotriva tehnicii...

 

În tehnica, înteleasă în esenţa sa, observ că omul este plasat sub posibilitatea unei puteri care sa-i permită să accepte dispreţul şi respectul între care el nu este încă liber. Vad că se anunţă ceva aici, o relaţie între Fiinţă şi Om, relaţie care se disimulează în tehnica si ar putea într-o zi sa se descopere cu toata claritatea. Nu stiu dacă este întâmplator. Totodată vad în esenta tehnicii, întâia descoperire a unui secret mult mai profund pe care-l numesc eveniment; dumneavoastră, ati putea deduce ca în niciun caz nu poate fi vorba de o pozitie împotriva tehnicii sau de sentinţa. Dar problema este de a înţelege esenţa tehnicii şi lumea tehnicii. Dupa părerea mea, aceasta nu se poate întâmpla în timp ce noi ne miscăm, în plan filosofic, în relatia subiect-obiect. Aceasta înseamnă ca esenţa tehnicii nu poate fi înteleasă plecând de la marxism.

 

Toate reflectiile dumneavoastră se clădesc si se regăsesc în întrebarea fundamentala a propriei filosofii, întrebarea despre Fiintă. Dumneavoastră ati amintit mereu ca nu doreati sa adăugati o noua teza celor numeroase existente deja despre Fiintă. Cu sigurantă, pentru că Fiinta a fost definita în feluri diferite, de exemplu ca şi calitate, ca posibilitate si realitate, ca adevăr, inclusiv ca Dumnezeu; dumneavoastră puneti problema unei armonii (Einklang) susceptibile ce a fi înteleasă, nu în sensul unei supra-sinteze, ci ca o punere în chestiune a sensului Fiintei. În ce sens v-ati orientat pe parcursul gândirii raspunsul la întrebarea: de ce exista fiinta si nu mai bine nimic?

 

Trebuie sa raspund aici la doua întrebări: În primul rând să limpezesc chestiunea Fiintei. Cred ca întrezăresc o anumita lipsă de claritate în felul cum ati pus întrebarea. Expresia “Întrebare despre Fiinta” este ambiguă. Întrebarea despre Fiinta semnifică în primul rând întrebarea despre Fiinta în Fiinţa. Si în această întrebare, se defineşte ceea ce este Fiinta. Răspunsul la aceasta întrebare da definitia Fiintei.

 

Chestiunea Fiintei poate totodata fi înteleasă în sensul următor: Pe ce se fundamentează orice spuns la întrebarea despre Fiinta, adica pe ce se bazeaza în general revelatia (die Unverborgenheit) Fiinţei? De exemplu: grecii defineau Fiinţa ca prezenta (Anwesenheit) a ceea ce este prezent. Notiunea de prezentă aminteşte de actual (die Gegenwart), actualitatea este un moment al timpului, şi definirea Fiintei ca prezentă se referea atunci la timp.

 

Dacă vreau acum să determin prezenţa pornind de la timp si caut, în istoria gândirii, ceea ce a fost, despre timp, găsesc ca începând cu Aristotel esenţa timpului se determină plecând de la o Fiinta deja determinată. Atunci conceptul traditional de timp este de neutilizat. Si din acest motiv am încercat să dezvolt în ”Fiinta si timp” un nou concept de timp si de temporalitate în sensul deschiderii ecstatice (ekstatische Offenheit). Cealaltă întrebare este întrebarea pusa deja de Leibniz si a fost reluată de Schelling, si eu o repet la sfârsitul conferintei mele “Ce este metafizica?”, deja amintită.

 

Dar această întrebare are pentru mine un sens total diferit. Ideea de metafizică, pe care o avem în general despre ceea ce se cere în aceasta întrebare, semnifică: De ce este Fiinţa si nu mai bine nimicul? Adica: unde este cauza (Ursache) sau fundamentul (Grund) pentru ca există Fiinţa si nu nefiinta ?

 

Eu, din contra, mă întreb: De ce există Fiinta si nu mai bine, preferabil, nimic? Pentru că fiinţa are prioritate, pentru ca nimicul nu este gândit ca identic cu Fiinţa? Adică: de ce domneşte uitarea Fiinţei si de unde vine? E vorba atunci de o întrebare în întregime diferita de problemă metafizică. Adica, întreb: “Ce este metafizica?” Nu pun o întrebare metafizică, ci pun în chestiune esenţa metafizicii.

 

Cum se poate vedea, aceste întrebări sunt extrem de dificile si în fond, nu sunt accesibile înţelegerii comune. Ele cer “multă bătaie de cap”, multă experientă, si o adevarată luptă cu marea tradiţie. Unul dintre marile pericole ale gândirii noastre actuale este cu siguranţă ca gândirea - prin care înteleg gândirea filosofică, deja nu are o adevărată legatură cu traditia.

 

Este evident, ceea ce va intereseaza înaintea tuturor este deconstruirea subiectivitătii, si nu ceea ce actualmente se scrie cu litere mari, antropologia si antropologicul, nu ideea ca omul le are deja în constiinţa de sine însusi pe care o posedă şi în actiunile pe care le realizeaza si-a cuprins propria esenta. Dumneavoastra invitati omul sa dea atentie mai ales experientei lui “a fi aici” (Da-sein), unde omul se recunoaşte ca o esenta deschisă a Fiintei si Fiinta i se ofera ca dezvelire, revelare (Unverborgenheit). Toata opera dumneavoastră este dedicată verificarii necesitatii transformarii astfel a fiintei omului, plecând de la experienta lui a fi “aici”. Găsiti indicii care permit sa se creada ca aceasta gândire considerata ca necesara va deveni realitate?

 

Nimeni nu stie care va fi destinul gândirii. În 1964, într-o conferinta pe care nu am tinut-o eu, dar al carei text tradus a fost citit la Paris, vorbeam de “Sfârsitul filosofiei şi sarcina gândirii”. Am facut atunci diferenţa între filosofie, adica metafizica, si gândire, asa cum o întelegeam.

 

Gândirea pe care în aceasta conferintă o diferentiam de filosofie - cea care se întâlneşte mai ales când încerc să clarific esenta - această gândire, este în mod fundamental în relatie cu metafizica, mai simplă decât filosofia, dar, datorita simplitătii, este mult mai greu de realizat.

 

Si aceasta cerere e o preocupare nouă a limbajului, nu o inventie de termeni noi, cum mă gândisem odinioara; mai mult, o întoarcere la continutul originar al limbii care ne apartine, dar care este victima unei înrăutaţiri continue. Pentru ca un gânditor să ajungă de fiecare data să aşeze înaintea sarcinii de a asuma efectiv acest mod de gândire pe care îl pregăteam, va trebui pus de acord cu un cuvânt al lui Heinrich von Kleist care scria într-o zi: “Rămân absent înaintea a orice nu este încă aici, dar mă înclin, la o mie de ani după, înaintea spiritului sau.”

 

Difuzat pe canalul al doilea al postului german de televiziune ZDF, în 24 septembrie,1969, cu ocazia împlinirii de catre Heidegger a vârstei de optzeci de ani. Traducere din limba germană

 

Editura Mesagerul, Bistriţa, 2007

Victor ŞTIR

 

Interviuri in revista AGERO cu Martin Heidegger, aici:

 

Dialog cu Martin Heidegger (2), după revista "Der Spiegel, traducere

Trei dialoguri cu Heidegger (1). După Horacio Potel , “Heidegger en castellano”

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)