Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Să aduni singurătatea

într-o lacrimă de vers

 

Recenzie de Marius Chelaru

Selecţiuni din versurile lui Ionuţ Caragea (Canada)

 

 

păsări la cap

uneori dragostea te loveşte ca un bumerang

în moalele capului

exact atunci când sperai să prinzi pasărea-n zbor

alteori îţi înfige ghearele-n ochi

şi-ţi ciopârţeşte ficatul

vezi tu

în înaltul cerului sunt doar păsări de pradă

aşa că mai bine stai cu capu-n pământ

şi le priveşti doar umbrele

rotindu-se-n jurul tău

ca într-o horă

a morţii

 

(Din volumul „Omul din cutia neagră” - 2007, Ionuţ CARAGEA)

 

Să îl catalogăm/ analizăm pe Ionuţ Caragea (foto) în funcţie de faptul că trăieşte în Canada (să spunem ca „poet al exilului”) ar fi dificil, din mai multe puncte de vedere, dincolo de conotaţia strictă a cuvântului „exilat”. Probabil cel mai semnificativ ar fi că „înstrăinarea” este în poezia lui altceva – poate „convertită” mai ales într-un anume fel de a percepe pe „a fi departe” sau „a fi singur” (de altfel, scria: „numai singurătatea îţi poate aduce profund împlinirea”).

         Am putea, de pildă, compara felul în care resimte plecarea un poet din exilul albanez în S.U.A., Leom Kolmnela, la care se întrevăd accentele rupturii de patrie, uneori versul având un aer de dezorientare/ decepţie/ înstrăinare („Acolo am pierdut calităţile umane/ Mai departe am hrănit trădările convingerii/ Mai încolo ne-am pierdut în cărările neconvingerii” – Istoria). Sau, având în vedere şi diferenţele de limbă/ mentalitate, cum vede un arab, Hassouna Moshabi (din 1986 în München), în romanul Întoarcerea la Tarshish[1], înstrăinarea de propria ţară şi alienarea în cea aleasă – Germania. Protagonistul, Abdulfattah, se întoarce în Tarshish[2] după 10 ani de exil şi capitala îi lasă o impresie dezolantă, ca şi întreaga ţară, şi prietenii, înrolaţi în poliţia secretă, înecaţi în băutură sau resemnaţi. Şi în Germania, marcat de exil, de ruperea de rădăcini/ limbă, pare să se simtă înconjurat de neprieteni: „Dacă un trecător e neprietenos, de exemplu, mă întreb – de ce mă tratează astfel? Pentru că sunt arab, pentru că arăt ca un străin? De fapt el este neprietenos cu oricine.”. Concluzia lui Moshabi era că, în ciuda legăturii puternice cu ceea ce înseamnă „acasă” (religie, limbă, cultură), după ani de exil într-o lume în care aproape totul, de la limbă la muzică, este diferit, personalitatea dar şi ceea ce înseamnă pentru el tradiţie vor suferi schimbări importante. Practic, deşi nu îşi pierde/ schimbă faţa, îşi schimbă identitatea. Chiar şi numele îi este pronunţat diferit. Sau poeţi ca Reem el-Ban (Yemen), care scria, în Emigrantul: „Patria mea mi-a distrus identitatea naţională/ Şi mi-a schimbat profilul personal/ Dintr-un bun cetăţean/ Într-un turist – nimic mai mult.”

         La Ionuţ Caragea, în mod evident, nu este vorba despre o astfel de percepţie a depărtării de „Acasă” – de altfel, am putea discuta şi despre diferenţele între creaţia celor plecaţi de acasă înainte de 1989, comparativ cu a celor care au plecat după acest an de schimbări profunde în România (şi în lume).

Este greu, altfel spus, să definim poezia lui Ionuţ Caragea punând faţă în faţă modul cum se scrie în România (nu uităm că a pornit pe calea poeziei – despre care spunea, de pildă, că „e o trecere de pietoni între viaţă şi moarte”; sau: „fiecare poezie este o reîncarnare sub o altă limbă de moarte” – publicând constant pe net, fiind în contact permanent cu site-urile de poezie românească), ori că s-a „adaptat”, acceptând/ adoptând ce înseamnă tematica, felul de a scrie din Canada sau, extinzând, America de Nord (cu tendinţe/ trenduri ş.a.). Deşi sunt unele elemente care îl apropie de acest spaţiu, cu preocupările şi angoasele lui (suferinţa/ singurătatea/ lipsa de comunicare sau o doză de superficialitate a relaţiilor, angoasele, în oarecare măsură alienarea şa.), acest fapt este destul de puţin vizibil, atât în ce priveşte construcţia poetică, cât şi inclusiv maniera de alcătuire a tropilor.

La o repede analiză, putem reitera că lecturile destul de bogate, plecarea din ţară, experienţa ruperii de locurile natale, toate sunt prezente, în varii proporţii, în poezia lui Ionuţ Caragea care scrie parcă neavând în vedere canoane/ reguli, ci mai mult dorinţa de a se confesa, de a „spune”, de a ieşi din capcana amintirilor (afirma, în altă carte: „să mă dau afară/ din suflet”). Cultivă metafora, uneori chiar cu oarecare asiduitate, şi în acest volum mergând pe aceeaşi linie – unele figuri de stil sunt de o originalitate aparte, altele sunt atinse şi de uşoare tuşe de preţiozitate.

Prezentând cel de-al treilea volum al lui Ionuţ Caragea, spuneam, printre altele, că poate cel mai bine s-a definit pe sine şi creaţia lui în al doilea volum: „nu voi uita mama întindea rufe pe sârmă/ au rămas doar cârligele familia mea/ şi-au luat cu toţii hainele au plecat/ fără să lase nici măcar un petec” – Bate vântul, mi-este frig şi tuşesc, dar şi în „m-am născut pe Google/ am deschis ochii şi am privit printr-o fereastră/ către cealaltă lume căreia probabil trebuia să-i spun Mamă” – M-am născut pe Google. Adăugam că cele trei volume (Delirium tremens, M-am născut pe Google, Donator universal) nu diferă substanţial din punct de vedere tematic/ stilistic, excepţia fiind, oarecum, cuvântul înainte al autorului din Donator universal, în notă confesiv/ explicativ/ sentenţioasă.

În aceeaşi manieră începe şi acest volum, cu un cuvânt înainte (Punctul Zero – în finalul cărţii adaugă, în plus un text intitulat Cartea în trecut, prezent şi viitor), continuând apoi, mai curând în notă de accentuare, drumurile deschise în M-am născut pe Google, mai ales, dar şi în volumele anterioare. Astfel, reiterez, versurile sale sunt scrise în nota în care se întrevedea un „stil” în cărţile anterioare – colorate uneori cu tuşe de ironie, introspecţie (alteori o oglindă în care vede fie un colţ de lume, fie pe sine în lume), observaţie (de la banal, tern, truism, la profund, grav); alteori versul său aduce a jurnal/ îndreptar, de parcă doreşte să împărtăşească/ povestească cititorilor prin ce a trecut, ce a învăţat din viaţă, experienţa lui (pe care o consideră din destule puncte de vedere semnificativă); alteori par eboşe din cotidian/ tern, ori seamănă a fi o lecţie de viaţă sau, poate, o confesiune, adesea amară. Unele poeme sunt scurte (sau din strofe cu puţine versuri/ cuvinte), frizând, vag, conciziunea cu iz oriental – dar numai formal. Alteori, par „definiţii” personale – continuând, cum am amintit, felul de a scrie în volumele anterioare: „viaţa este un muzeu cu oameni de ceară/ care fug speriaţi de umbre/ TOPINDU-SE); sau: „crucile astea nu sunt decât nişte pansamente/ pe faţa pământului”. Când vorbim de singurătate (poate şi o tuşă de înstrăinare), de pildă, am putea găsi o reflectare în nuanţele de fatalism, dar care sunt pigmentate cu tuşe (să le spunem) ironic-hedonice în care vede viaţa/ soarta: „sunt sigur că există mai multe vieţi următoare/ pentru care dăm interviu la judecata de apoi/ avem atâtea boli referinţă atâtea chinuri/ vrem un job mai bun pe lumea cealaltă/ şi o iubită de unică folosinţă”.

Apoi, ajungem la femeie/ dragoste, o temă majoră în creaţia lui Ionuţ Caragea (fie că este vorba despre căutare, fie de speranţă, dorită împlinire ş.a.), dar şi, din nou, la stilul de „definire”/ „vers/ poem concentrat”: „iubirea o hoaţă care ne buzunăreşte/ mereu şi mereu”; sau: „spune-i unei femei că frumuseţea/ are dată de expirare/ şi se va mumifica în argilă” ş.a. Uneori „salvarea” din faţa dragostei poate fi să te ascunzi, pur şi simplu, cum se vede din poemul păsări la cap: „uneori dragostea te loveşte ca un bumerang/ în moalele capului/ exact atunci când sperai să prinzi pasărea-n zbor/ alteori îţi înfige ghearele-n ochi/ şi-ţi ciopârţeşte ficatul/ vezi tu/ în înaltul cerului sunt doar păsări de pradă/ aşa că mai bine stai cu capu-n pământ/ şi le priveşti doar umbrele/ rotindu-se-n jurul tău/ ca într-o horă/ a morţii” Şi, atunci, scrie poetul: „un pahar face cât mai multe guri de femeie”. Femeia este, de altfel, creionată în varii ipostasuri în poezia lui, am putea spune pe o „scală” parafrazând, de la „înger” la „demon” sau, în „termenii” autorului, „donna ingrata”. Sau în versuri precum: „lumina învierii/ o să mai ardă-n pântecul muierii”. Spuneam, analizând celelalte volume, că Ionuţ Caragea scrie de dragoste, singurătate, durere, căutare. Că este marcat evident de ce înseamnă internetul, şi scrie o poezie care pare, uneori, a se situa undeva în vecinătate cu nihilismul/ latura „prognostic/ profetică”, tipice generaţiei world wide web, simţind poezia ca „un download ceresc”, dar şi ancorat cu sufletul în teluric – care înseamnă şi acasă, mama, femeia, dragostea, viaţa, moartea.

Şi aici, lumea, aşa cum este văzută de Ionuţ Caragea, poate fi şi frumoasă, dăruindu-ne femeia, dragostea (care, spre deosebire de volumul anterior, nu poartă, încă, un nume), viaţa, în final (sau vieţile). Dar poate apărea şi plină de „surogate”, singurătăţi, în care parcă „fiecare lucru trebuie să renască/ precum omul în piatră/ şi piatra în om într-o criză/ terifiantă de fiere”, o lume în care este nevoie chiar şi de „iisus reloaded”, o lume „ce are nevoia imperioasă de horror/ ca sângele de aer şi aerul de sânge”. O lume în care „respirăm prin camere web/ deschidem porţi virtuale/ să ne ţinem de cald/ şi tot mai vrem ca iisus/ să ne fie herald”.

Dacă anterior scriam că poezia lui pare a reflecta mai curând îmbinarea între căutarea unui stil propriu, a unui limbaj în care să-şi îmbrace discursul, uneori cu rezultate ca „balansul” între ironie şi introspecţie, observaţie (aparent) detaşată  şi ludic, „joaca” de-a cuvintele sau/ şi drumul între două „lumi”, virtuală şi reală, prin acest volum se poate spune că Ionuţ Caragea a pornit mai decis pe calea pe care vrea să meargă ca să-şi definească/ construiască un drum al său întru vers, pe care îi dorim să-l afle cât mai curând.

Şi, în loc de încheiere, să rămânem cu imaginea a trei direcţii, trei poli între care pot să graviteze căutările/ versul lui Ionuţ Caragea: viaţa, femeia, fericirea: 1. „viaţa este ca un joc de cărţi/ în care-ţi licitezi anii/ mizând pe nişte atuuri/ şi cel puţin o strigare/ dar până la urmă totul depinde/ numai de cel care face cărţile...”; 2. „nu poţi privi niciodată/ în universul interior al unei femei/ acolo unde dumnezeu/ se joacă mereu de-a v-aţi ascunselea”; 3. „fericirea este gaura cheii/ prin care tragi cu ochiul/ la ceea ce numai visul poate atinge/ iar cu ochiul minţii...”

 

Marius Chelaru

 

[1] Tarshish – vechiul nume arab al Tunisului.

[2] Ediţia germană, apărută în anul 2000, i-a adus premiul „Tukan” pentru cel mai bun roman publicat de un autor din München.

 

..............................................................................

 

Din volumul „Omul din cutia neagră” - 2007

*pe drumul de ţară

viaţa trece liniştită, monotonă
ca o căruţă trasă de-o gloabă
pe drumul de ţară

la biserică bat clopotele
cineva se roagă
cineva se pregăteşte
să moară

unii îşi scot pălăriile
şi zâmbesc ciudat
alţii se opresc din fumat

din când în când latră câinii
copiii îi alungă cu pietre
femeile plâng şi-mbătrânesc
pe vetre

viaţa trece liniştită, monotonă
ca o căruţă trasă de-o gloabă
pe drumul de ţară

*trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine

trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine
şi mă gândesc la ţăranul ce-şi ia coasa
şi taie capetele plecate
ale spicelor de grâu
fără să-i pese că şi oamenii
au capetele plecate în faţa morţii

moartea cuiva este foamea altcuiva

trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine
şi simt cum este să-ţi chiorăie maţele
de dragostea celuilalt
ce trece ca un bolovan de cocă
prin stomac

trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine
şi mă gândesc la sânii iubitei
ca două pâini rumene
înmuiate în lapte

trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine
tot ce-a mai rămas din pâinea mea
cea de toate zilele

*niciun răspuns

niciun hoţ nu deschide porţile raiului
niciun mort nu deschide ochii
niciun Dumnezeu
nu deschide uşa bisericii
niciun musafir nu te-ntreabă
nu vrei dar nu vrei
să murim împreună
de singurătate?

niciun chiştoc nu-şi trage sufletul
niciun pahar de şampanie
nu-şi umezeşte buzele
niciun pas nu-şi chinuie urmele
niciun glas nu-şi urlă tăcerea
niciun viers nu-şi pierde memoria
nicio inimă nu-şi lasă jumatea pe drumuri
nu vrei dar nu vrei
să pornim împreună
la drumul mare?

nicio pasăre nu-şi leapădă zborul
nicio rază nu-mi aduce soarele-n casă
nicio stea nu vrea să-mi fie
mireasă niciun răspuns
călătorule printre
lumi de nimic


*întreabă-l pe nichita de ce a murit

îţi zic un pahar face cât mai multe guri de femeie
întreabă-l pe nichita de ce a murit
întreabă-mă pe mine de ce beau
ha!
întreabă-l pe ovidius ce înseamnă exil
întreabă-l pe dumnezeu ce înseamnă
TANDREŢE
dar mai bine...
întreabă-l pe nietzsche
de ce dumnezeu a murit
întreabă-ţi singurătatea
de ce este atât de perversă
pe femeie nu ai ce s-o întrebi
dai paharele pe gât
şi cauţi un final
doar nu vrei să mori
mă întreabă nichita


*cad crucile


eu şi cu moartea iubita mea fidelă
flirtăm de-o viaţă
îi tot trimit scrisori ajunse la pubelă
nu-mi râde niciodată-n faţă
doar le înjunghie
pe cele ce mi-s drage
colecţionează oase-n sarcofage

şi până când stimată doamnă moarte până când
iubirea-n bezna nopţii-o să mă poarte
să merg un somnambul cu mâinile întinse
spre cimitirele cu lumânări aprinse
şi oare când lumina învierii
o să mai ardă-n pântecul muierii
tu nu te saturi doamnă să mai numeri
atâtea morţi şi dai mereu din umeri

cad muzele ca picăturile de ploaie
cad crucile sunt mult prea obosite
de-atâta aşteptare şi nimic
prin cimitire părăsite
cad crucile şi eu
nu le ridic

Din volumul „Delirium Tremens” - 2006

Eu te-am iubit cu foc de artificii

şi dacă totul trece şi nopţi rămân stinghere
de chipul ei rotund ce-mi luminează paşii
ascunsă-n prundul cosmic de farmecele zării
iubita mea devine o simplă amintire
atunci voi pune norii
să tragă ca ocnaşii
la jug să-mi are cerul
să-mi semene urmaşii
nimic şi efemerul

privesc cu ochi albaştri pierduţi în largul mării
aştept să cadă-o stea, să cred într-o minune
voi împleti cunună din gândurile bune
voi arde semne rele şi alte superstiţii
şi multe premoniţii
în foc de artificii
din mii de sacrificii
să te mai văd o dată
iubito… de-altădată

şi dacă totul trece, voi trece în uitare
mă voi ruga la valuri să mă îmbălsămeze
să fiu şi eu un chip din alt etern abis
în care timpul slut să nu mă mai urmeze
acolo nu mocneşte
nicicând o supărare
nici alte artificii
nu vor usca în palme
durerea-n bob de sare

Visul unui eunuc

La început a fost cuvântul cu vântul
a călătorit şi am rămas înmărmurit în măr murit
cu gândul la femeia ce-şi acoperea cu haíne haine
sufletul plăpândul

şi sparge liniştea cuvântul cu vântul frunzele şoptesc
te ispitesc să devii prund şi fir de iarbă uscată
sub tălpile femeii eşti una cu pământul

am descoperit secretul nemuririi înghiţindu-mi lacrimile
şi lumea mea cealaltă e sărată şi locuiesc la malul unei mări
în amintirea sărutului ce mi-a făcut răni pe buze şi meduze
şi singurul legământ deznodământ la început şi la sfârşit
un dor de dragoste cumplit şi timpul timpanele
îl prefăceau în sunet ascuţit
în cânt încântător

cuvântul cu vântul dezvirgina tăcerea
şi se năştea moştenitorul trup de lut

iubirea a devenit un rut
arhicunoscut
de toţi cei care au păşit pe lume
şi s-au trezit printre cutume

ce noroc în acest paradis cresc arbori de cauciuc
mă duc
să îmi iubesc femeia din biblie
să o păstrez în visul unui eunuc

La început a fost punctul

la început a fost punctul
şi în jurul lui miriade de virgule fecundându-l
astfel s-a format o stea
prima literă a universului: Alfa
a crescut mare până a ajuns Omega
a explodat dând naştere la restul literelor din alfabet

literele au început să facă dragoste între ele
din nevoie de cuvinte
acestea simţeau însă că lipseşte ceva
şi au pornit discuţiile cu părinţii
care au stabilit reguli sub formă de propoziţii
dar copiii au protestat în lungi şi interminabile fraze

la un moment dat nu au mai rezistat şi au fugit de acasă
au cutreierat lumea înţelegând cât este de frumoasă
şi atunci au încercat să dea o definiţie
s-au adunat cu toate pe o foaie şi au scris o poveste
pe care alţii au catalogat-o drept proză

anii treceau
cărţile erau din ce în ce mai multe şi mai greu de citit
până-ntr-o zi când cuvintele au îmbătrânit şi au devenit
mai înţelepte
au spus că vorba multă aduce sărăcia cuvântului
şi au inventat poezia

la început a fost poezia simplă cu rimă
pe care toţi la vremea aceea au catalogat-o sublimă
cu timpul însă au asociat-o cu monotonia
şi au condamnat-o la moarte prin spânzurătoare
puterea a fost luată de cuvintele la întâmplare

şi cuvintele la întâmplare s-au transformat în propoziţii
şi propoziţiile s-au transformat în fraze
şi frazele au realizat că au nevoie de virgule
şi virgulele au realizat că au nevoie de puncte
şi punctele au realizat într-un final că sunt
cele dintâi şi din urmă semne ale existenţei
negrului în universul alb infinit


Locuiesc în casa cu multe ferestre

Locuiesc într-o inimă
Mă numesc ionuţ şi-mi place să privesc
În fiecare dimineaţă
Lumea

Cresc
Sunt suflet mare
Acum vreau să iubesc
Îmi întind degetele dincolo de ferestre
Aici toate camerele-s nelocuite
Triste

Câteodată nu pot sta locului
Încerc să zbor
Dar mă lovesc de gratii
Şi visurile dor

Mă trezesc
Locuiesc într-o celulă
Aştept graţierea
Lui Dumnezeu

Îmi amintesc
Locuiam împreună cu Ea
Sub cerul liber

Privesc pereţii
Prind viaţă
Amintirile
Rupestre

Locuiesc în casa cu multe ferestre

Din volumul „Donator universal” - 2007

Supravieţuim jocului

timpului…
nu-i tremură niciodată mâinile
îşi plimbă încet bisturiul pe feţele noastre
ca un criminal în serie îndrăgostit de arta sa
numai mie îmi tremură mâinile
când încerc să mă rad
îmi zic mereu astăzi trebuie să fiu mai frumos
poate mă întâlnesc cu sublimul
mă îmbrac cu acelaşi costum de haine
pe care îl port de-o viaţă cuvântul meu
merg pe stradă râzând
poate că mă voi pierde în această forfotă
şi timpul mă va scăpa din privire
însă oamenii se întorc la casele lor
rămân singur în faţa destinului
mâinile-mi tremură iubire
supravieţuiesc jocului în care lumea se-ascunde
după fiecare apus mâinile-mi tremură
închinăciune către tine
cel care m-a învăţat să trăiesc după regula
că totul se reduce la unul şi acelaşi costum de haine
în care mă nasc în care trăiesc în care mor

Sub talpa unui pantof

oameni şi oameni
ne întâlnim pe stradă
fără să ne mai aducem aminte vreodată
şi totuşi te gândeşti că dumnezeu este capabil
să ne asculte pe toţi
să ne privească să ne iubească
iar noi cel mai bine ştim să uităm
mergem indiferenţi
cu mâinile în buzunare
pe drumul nostru împrejmuit de ziduri înalte
din toată lumea asta atât de mare
am ales să ne privim în oglindă
să ni se usuce oasele într-o cutie de chibrituri
sângele s-a învechit îndeajuns în cupa inimii mele
am hotărât să mă opresc în mijlocul celor care vin şi pleacă
am întins mâinile şi am strigat
veniţi treceţi prin mine
m-au călcat în picioare
aşa am început să cutreier lumea
sub talpa unui pantof

Margine de vis

pasiunea mea
colecţie de apusuri pentru viitor
filozofie cu embrioni pe bandă rulantă
masterat în iubire halucinantă

evoluez înspre eternul vid
dumnezeu are privirea în ceaţă
cobor cu liftingul pe rid
şi mi-e atât de greaţă

mi-am lins rănile mi-am închis porii
celule vii şi bolnave
se bat precum
gladiatorii

mă culc pe-o margine de vis
alint partea perversă a clipei
o caut intrigat de concis
pun perna pe masca ispitei

mi-am încuiat moartea în mine
şi-am aruncat cheia departe
în adâncul râului Styx


Geometrie perfectă

tentaţia este pretutindeni
tentaţia vieţii sau a morţii
şi dragostea, da dragostea, care doarme înlăuntrul nostru
ca o femeie bătrână îmbrăcată în negru
şi timpul un cancer
care nu dă niciodată înapoi
şi satana care lasă întotdeauna bacşiş
după ce bea sângele unui incest
n-am nicio idee despre dorinţa asta
care şerpuieşte spre tine
lepădându-şi cămaşa

tentaţia este pretutindeni
tentaţia atacului sexual
războiul pe care l-ai pierdut deja
de prea multe ori ca să mai numeri
răniţii

singura victorie este să regăseşti nirvana
când cele doua sexe desăvârşesc
geometria perfectă
a unei renaşteri

Din volumul „M-am născut pe Google” - 2007

M-am născut pe Google

m-am născut pe Google
am deschis ochii şi am privit printr-o fereastră
către cealaltă lume căreia probabil trebuia să-i spun
Mamă
am atins-o cu degetele mele pătrate
şi mi-a fost teamă… din păcate
să nu o rănesc şi să nu mă rănească
cuvintele mele aveau nevoie de atingere pământească

degeaba ne ţinem de mâini
nu vom avea niciodată priză la public, ci doar la curent
ştim amândoi că adevărata mană cerească
este un abonament

mai demult am primit mesaj de la Dumnezeu
îmi spunea că va veni o zi în care
va exista o singură biserică universală
credinţa, da, credinţa va fi o stare
de euforie declanşată de o perpetuă mişcare
spre nihilism

m-am născut pe o pagină de istorie care
nu va fi niciodată scrisă, cu certitudine
va rămâne o întâmplare
în spaţiul infinit dintre două secunde
mărginit de milioane de pixeli

am murit pe Google
înconjurat de miliarde de ferestre
deschise pur şi simplu din greşeală
sau poate nu ştiai că Dumnezeu este orb

Disconnect

şi dacă pică serverul mai sunt poet?
şi dacă pică brusc internetul în toată lumea
cine va mai auzi de mine?

mi-ar plăcea să se dea o lege
prin care să se interzică poezia în locurile publice
să te duci în locurile special amenajate
cu un creion şi o foaie de hârtie
să scrii numai pentru tine
ca şi când poezia ta
ar fi un inel de logodnă
sau o promisiune de iubire

mi-am rănit sufletul pe hârtie
într-o baltă de cuvinte
tu îi spui clişeu
deşeu
sau pur şi simplu
vorbărie

în timp ce poezia
este o trecere de pietoni
între viaţă şi moarte

sau un mistreţ fugărit de alice
într-o pădure virgină

ceea ce scriu nu-i o simplă îndeletnicire
ci o dedicaţie pentru Dumnezeu
care uneori îţi pune palma
pe frunte
femeie

chiar dacă viaţa înseamnă un spital
în care oamenii te tratează
cu pastile de sictir
în timp ce moartea inventariază
suflete

dacă ar pica internetul
aş merge cu picioarele goale prin ţărână
să simt trupul rece al înaintaşilor mei
sau m-aş tunde zero
să nu-şi dea nimeni seama
cât de frumos ninge

aş renunţa la această vorbărie
şi ţi-aş trage un şut acolo
unde
te doare cel mai tare
să-ţi arăt
cât de mult te iubesc

m-am născut pe Google
toată lumea ştie
şi tot caut, tot caut locul
în care
să mă spovedesc

Linişte claustrofobă

Îmi poţi auzi dragostea? Este atât de periculoasă…
Ascultă sufletul cum vibrează
Ce zbucium furtună liniştea mea
Ce gânduri ascunde această iubire maladivă
Vreau să te strâng în braţe nedefinită de singurătate

Tu fato de ce nu mi-ai spus că ai forma vântului
Urăsc clepsidrele în care timpul se zbate
Din toate încheieturile roase
De umbre

Ce sentiment obscur
Migrează spre visurile cambrate
De suflul greu al zidurilor reci
Ce linişte claustrofobă
Mă sugrumă

Mă îmbăt cu lacrimi amare
Plânsul meu în acest deşert de cuvinte
Oază de tristeţe în care îţi admiri chipul
Fără să-ţi fie sete

Îmi poţi simţi dragostea? Este atât de periculoasă…
Priveşte palmele astea bătătorite
Drumuri de piatră filozofală între viaţă şi moarte
Atinge-le dar lasă-mi degetele iubirea să-mi poarte
Să exploreze tărâmul virgin al şoaptelor nedesluşite
În noapte pe o pagină frigidă
Să violez intimitatea nopţii cu o lumânare
Şi să mă sting orgasmic


Voi fi mereu de partea ta

voi fi mereu de partea ta
şi de cealaltă parte doar prizonier al lumii
să împărţim acelaşi trup între lumină şi-asfinţit
iubito, să te iubesc cum nu te-am mai iubit
pe înserate când vom deschide cartea de bucate
să ne citim în palme cuvintele să ne foşnească
să ne şoptească umbrele se vor iubi şi ele
să-ţi curgă lacrimi vinul de Fetească
şi să te gust din toate cele...
de vom dormi sub Luna plină
iubito, ne vom trezi plini de lumină
cu zâmbetul precum răsare-n colţul gurii
îţi voi gusta şi buzele şi nurii
voi fi mereu de partea ta
şi de cealaltă parte vor arde-n şemineu cărbunii
te voi privi când flăcări îţi vor dansa pe piele
mă voi gândi din nou la toate cele...
voi fi mereu de partea ta
şi de cealaltă parte ne vor chema străbunii
să împărţim aceeaşi lume şi cu ei
şi morţi să fim şi vii
şi dumnezei
 

 
........................................................................................
 

Ionuţ CARAGEA - Activitate literară:

- Webmaster şi promotor literar pe siteul www.ionutcaragea.ro, creaţii personale şi autori români contemporani

- colaborator cu INTERMUNDUS MEDIA - Divizia Publicatii - Asociatia Romana pentru Patrimoniu

- redactor şef al revistei de literatură S.F, poezie şi eseistică - Sfera

- membru al cenaclului literar Virtualia, Iaşi,

- membru al cenaclului literar Atheneum, Canada

- membru al cenaclului literar Alternativa, Canada

- membru al cenaclului literar Bocancul literar, România

- membru al cenaclului literar Candela, Montréal, Canada


- apariţii în publicaţii din România: Cuget Liber - Constanţa, FeedBack - Iaşi, Fereastra - Ochiul conştiinţei - Mizil, Carpenoctem, Arcada, Mozaicul - Craiova, Agenţia de presă Romanian Global News, Revista TÂNĂRUL SCRIITOR , LUCEAFĂRUL ROMÂNESC, Revista Monitorul Cultural, Revista Analize şi Fapte, Revista Ecoul, Revista O CARTE PE ZI, ETOILE DU DANUBE, ziarul Hunedoreanul, revista Visul - Orăştie, revista POEZIA - Iaşi, Sci-Fi magazin, Revista Argos, etc.

- apariţii în publicaţiile româneşti din Canada: Observatorul - Toronto, Alternativa - Toronto, Terra Nova - Montréal, Pagini Româneşti - Montréal, Candela - Montréal, Atheneum - Vancouver, Actualitatea Canadiană - Montréal

- alte apariţii: http://bookblog.ro/poezii, revista Conexiuni - New York, www.opoeziepezi.com, www.crestini.com, www.luminitasuse.com , www.rugby.ro , www.rugbyparco.com , www.infoportal.ro , www.poezie.ro , www.citate-celebre.com , www.citatepedia.ro , http://www.rightwords.eu , http://www.romaniaitalia.net, www.youtube.com etc., www.agero-stuttgart.de

Volume personale

1. Delirium Tremens, poezii, Colecţia Debut, Editura STEF din Iaşi, iulie 2006 - www.editurastef.ro
2. M-am născut pe Google, poezii, Colecţa Universal, Editura STEF, martie 2007
3. Donator universal, poezii, Colecţia Universal, Editura STEF, iunie
2007
4. Omul din cutia neagră, poezii, Colecţia EIDOS, Editura FIDES, decembrie 2007

Despre Ionuţ Caragea au scris: Dumitru Scorţanu, Emilia Vaşadi, Daniel Constantin Manolescu, Virginia Mateiaş, George Filip, Florin Ţupu, Maria Prochipiuc, Marius Chelaru, Viorel Zegheru, Ioana Florea, Petre Flueraşu, Daniel Bratu, Adrian Erbiceanu, Rozina Vaum.

Premii obţinute
Premiul I - Concursul naţional de literatură “Visul”, ediţia a doua, 2007 – secţiunea Poezie.
Premiul I - Concursul naţional de literatură “Visul”, ediţia a doua, 2007 – secţiunea Proză.
Premiul III - Concursul de proză organizat de clubul timişorean de anticipaţie Helion, ediţia 2007, cu schiţele “Penitenciarul”, “Jesus Cyborg” şi “Atempus”.
Premiul II - Concursul de poezie creştină “Nimic fără Dumnezeu” organizat de Editura Platytera şi revista Bocancul Literar în anul 2006.

Ionuţ Caragea este din 25 august 2007 membru al Uniunii Scriitorilor Români din Canada
www.scriitoriiromani.com

 

Comentarii de la cititori

-------------------------------------------

-- Formular: Părerea 02.01.2008

-------------------------------------------

 

1. Ce doriti sa ne transmiteti?: Opinia

2. Tema / articolul / autorul::Ionut Caragea

3. Numele si prenumele Dvs.:Mahmoud Djamal

4. Adresa Dvs. E-mail: djamalmahmoud@yahoo.com

5. Numarul Dvs. de telefon (fix):

6. Numarul Dvs de telefon (mobil):

7. Textul mesajului Dvs.:Ionut, te felicit petru publicarea noului tău volum de poezii, mă bucur pentru tine şi îţi urez succes şi mulţi cititori. Un an nou fericit. la multi ani! Djamal


   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor şi redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]