Reclama Dvs.

  Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri

Asigurarea de sanatate in Germania, necesara si sigura!
Tratamentul nu constă numai în remedierea sechelelor ci, în combinaţie cu metode traditionale si moderne din domeniul fizioterapiei, chiropatiei,naturologiei,medicina quantică,etc. permite să se acţioneaze cu precizie, încercându-se în primul rând să se înlăture „rădăcinile răului iniţial”, care stau la baza/originea problemei, nu să se efectueze doar un tratament simptomatic. Scopul nu este doar calmarea durerilor, ci combaterea cauzei care provoacă durerea, înlăturarea ei definitivă.

 

Asigurare de sanatate in Germania, ghid practic pentru cetatenii romani, de la locuinta, servici, sanatate, ieftin, eficient, medic, sanatate, limba romana

 

Prof. Dr. George Popa

Viaţa filozofică, viaţa poetică

Poezia este demnitatea Filozofiei.

Dante, Inf. IV, 102

Din Dumnezeu iese opera mea.

Friedrich Hölderlin

 

 

La grecii antici filozofia nu constituia doar o formă de activitate a minţii, ci era forma lor de viaţă. Tot astfel la indieni. Pe de altă parte, Friedrich Hölderlin scria : „plin de merite, omul poetic trăieşte pe pământ” pentru că „poeţii întemeiază   ceea ce dăinuieşte”. Ce legătură poate exista între cele două forme de viaţă ?

*

Viaţă filozofică a avut, la modul absolut,  Everestul gândirii filozofice moderne, Immanuel Kant. El  s-a dedicat exclusiv filozofiei şi a trăit conform preceptelor etice sale, cea mai nobilă ca viziune şi vieţuire efectivă şi cea mai înaltă din punct de vedere uman. Aceasta pentru că „imperativul categoric”, instituit de filozoful din Königsberg drept normă morală supremă, presupune o viaţă superioară reprezentând un comandament al  propriei noastre conştiinţe, şi nu sub porunca şi ameninţarea unei divinităţi care judecă şi pedepseşte (deus irae).  Exemplu unic în acest sens. Dar, dacă stilul din Critica raţiunii pure este pur asertoric, vibraţia lirică răzbate în finalul Criticii raţiunii practice (unde evocă entuziast sublimitatea cerului înstelat alături de cea a legii morale din sufletul său), pentru ca poeticitatea să fie  larg prezentă, sub o formă decantată, în Critica puterii de judecare.

            Viaţă filozofică de exemplară etică – model stoic - a petrecut împăratul Marc-Aureliu, aşa cum ne-a transmis în meditaţiile sale din cartea scrisă în limba greacă, Ta eis heauton – „Către sine însuşi”  - unde pledează pentru respectarea naturii, temperanţă, bună înţelegere şi mai ales efortul continuu către  perfecţiunea morală de sine.

            Viaţă filozofică intensă, de ordin mistic, petrecută in apex mentis, a avut Magister Eckhart, o gândire depăşind dogmele creştine. El concepe o Deitate – Gottheit, aflată mai sus de Gott – Dumnezeu, pe care îl creează pentru ca acesta din urmă, la rândul lui, să creeze lumea. În acest fel, Deitatea nu este contaminată de imperfecţiunea omenescului.  (Similar, din aceleaşi raţiuni de a salva puritatea absolută a increatului,  în religia hindusă Brahman, neutru, creează pe Brahma, masculin, iar acesta creează lumea în conjuncţie cu Maya, iluzia).  Mai sus încă, Eckhart considera că, prin viaţa sa spirituală, omul transcende dincolo de sine, şi poate crea pe Dumnezeu. În felul acesta, cel mai de seamă mistic al Evului Mediu depăşeşte nu numai creştinismul, ci şi orice religie, căci toate religiile concep aservirea omului de către divinitate. Iată un text capital : „Când sufletul se desprinde de esenţa sa creată, străluceşte pe el imaginea originală increată în care şi el se află ca un lucru increat”. Este „moartea în Dumnezeu – moartea divină”. Drept care, dată fiind altitudinea cvasi inaccesibilă a acestei viziuni, la finele unui „microtratat”, el scrie: „Acest discurs nu este adresat nimănui decât celui care îl consideră deja ca propria sa viaţă, o arzătoare dorinţă a inimii sale.”  Iar acest lucru -   „Cei aleşi îl vor înţelege, ceilalţi vor trebui să creadă”.

            Viaţă filozofică şi mistică, dar de esenţă intens poetică,  a avut Giordano Bruno, care concepea libertatea metafizică absolută ca un zbor ascensional neîncetat al „intelectului eroic”, parte a Divinităţii, care suie mereu către absoluitatea sa. Aşa cum am mai relevat, Eminescu intenţiona să modifice Luceafărul şi mai ales „să-i înalţe cu mult sfârşitul”, în viziunea zborului neîncetat al intelectului „eroic” din lirica lui Giordano Bruno.

*

            Gânditorii presocraticii, precum şi Platon, şi-au creat viziunea metafizică în elan poetic exprimând însăşi viaţa lor.  În versuri presocraticii – mai ales Empedocle şi Parmenide –au fundamentat toate adevărurile primordiale, toate conceptele care urmau să fie ale întregii filozofii occidentale, după ce acele adevăruri urmau să fie sintetizate de Platon. Fără Pitagora, Tales, Empedocle, Heraclit, Parmenide, Zenon din Elea, Democrit etc., nu ar fi existat Platon, iar pe de altă parte, Wittgenstein afirmă, pe drept cuvânt, că sistemele filozofice euro-occidentale ulteriore antichităţii nu sunt decât „note de subsol” la Dialogurile platoniciene.

            Prin urmare, din poezie s-a născut filozofia occidentală, la fel şi cea indiană. Şi amintim că tot din poezie, sub forma ei cea mai pură, s-a născut şi filozofia morţii din balada Mioriţei, în viziune unică pe plan universal : moartea ca  hierofanie feerică a omului cu întreaga natură, începând cu „gura de rai” de pe plaiul pământesc şi sfârşind cu cerul înstelat.

            Iar vorbind de indieni, trebuie reliefată viaţa lui Rabindranath Tagore care reprezintă un model paradigmatic de trăire filozofică şi poetică – în spiritul panteismului hindus, unificarea universală având loc sub semnul iubirii – kama.

*

            La moderni, Nietzsche, a îmbinat, asemenea presocraticilor, la modul ideal gândirea cea mai profundă cu poezia. Întreaga sa filozofie are vibraţie şi elevaţie lirică, în pisc aflându-se Also sprach Zarathustra. Aşa fiind, Platon şi Nietzsche sunt citiţi mai mult decât alţi filozofi, tocmai pentru poeticitatea gândirii lor. La fel şi Spinoza - citit mai ales de filozofi ca Hegel şi Nietzsche - din cauza purităţii poetice şi a elanului intelectual – amor intellectualis Dei -  din Ethica sa, depăşind infinit faptul că vorbeşte în teoreme şi demonstraţii cu aer rigid, more geometrico. Dar o altă atracţie a cărţii sale o constituie demnitatea pe care o conferă omului de a fi una cu divinitatea. Şi anume, aci pe pământ, căci pentru Spinoza nu există transcendent. Desigur şi Heidegger este mult citit, dar nu numai pentru că existenţialismul este la modă – şi trăit şi scris – ci mai ales fiindcă filozofia sa a suferit o comutare radicală datorită liricii lui Hölderlin, căreia i-a şi dedicat o inspirată carte.

            Preferinţa îndreptată către gânditori precum cei sus amintiţi se datoreşte faptului că adevărul uman este poetic, este creaţia imaginarului nostru – grecescul poiein însemnează a face, a crea - pe când silogismele filozofice pot păcătui prin uscăciunea lor, alături de pretenţia de absoluitate. Or, mintea noastră ştie a priori că nici o cunoaştere umană nu este absolută, şi cu atât mai puţin afirmaţiile apodictice care se vor ultime. În schimb, imaginarul poetic deschide fereastra spre realul pur uman, -  care constituie fapta faustică şi grandoarea omului.

*

            Omar Khayyam este modelul lui uomo universale care a creat nu numai pe plan ştiinţific – astronomie, matematică, medicină, - dar totodată a creat şi vieţuit pe plan filozofic şi liric - de  la  tonalitate  melancolică :

            Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,

            Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul şi splendoarea.

            Şi nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii :

            Ce sens avu venirea ! Şi-acum – ce sens plecarea ?-

 

la entuziasm :

            Surâs şi puritate ! O, răsărit divin !

            În cupe scânteiază câte-un imens rubin.

            Fă dintr-un ram de santal o harpă să vibreze

            Şi arde altă creangă ca să ne parfumeze.

 

şi până la  zbor mistic ultim :

            La cei răi nu-mi voi spune, nici la cei buni secretul.

            A gândului esenţă în verb sărac ar fi.

            Eu văd un loc mirific, dar nimănui nu-ncredu-l

            O taină am pe care n-o pot dezvălui.

*

Pindar şi Hölderlin şi-au trăit viaţa la cea mai înaltă temperatură a liricii, şi anume „gândirea poetică”. Căci, scrie cel de seamă poet grec: „De orice înţeles, muritorii nu-şi aduc aminte, dacă el nu dă în floare pe înălţimile sofiei”.  Iar autorul romanului Hyperion este poetul spiritualităţii absolute pe plan universal. „A fost arhetipul poeţilor, scrie Herman Hesse despre Hölderlin, predestinat de Dumnezeu şi jertfit de Dumnezeu, strălucind  în puritatea sa supraomenească, plin de nobleţe şi dureroasă frumuseţe”. De aici dificultatea de a-l apropia. Iată avertismentul lui Heidegger, infinit dator lui Hölderlin : „Ne-ar trebui multe zile cu multe ore privilegiate pentru ca meditaţia noastră să poată urmări la modul cuvenit drumul către un poem”. De acest  lucru Hölderlin era conştient, chiar şi în perioada de penumbră a minţii : „Totul este lăuntric, / Aceasta separă / Acest lucru îl apără pe poet // Temerarule, ai vrea faţă în faţă. / Să-i vezi sufletul / Te-ai prăbuşi în flăcări”. Aceasta pentru că - nota în aceeaşi perioadă - „Din Dumnezeu iese opera mea”. Tâmplarul Zimmer, care, pe malul Neckarului, l-a găzduit, ultimii 37 de ani de viaţă, părăsit complet de familie şi prieteni, afirma: „nu este nebun; ştie prea multe”.

            În afară de Sonete,  poezie profund gânditoare este teatrul lui Shakespeare. Monologuri precum cel al lui Hamlet („To be , or not to be, that is the question”…), al lui Macbeth („Mâine, şi-apoi mâine, şi iar mâine/ Cu paşi înceţi se-alungă de la o zi la alta/ Până la ultima silabă-nscrisă-n timp”…), al regelui Lear purtând pe Cordelia moartă în braţe în mijlocul furtunii („Vă spun, nimeni nu este de vină, nimeni”), tragedia Furtuna - sunt doar câteva exemple de profundă poezie.

Citim în  Visul unei nopţi de vară un tablou expresiv al celor trei mari „condamnaţi” la imaginarul poetic:

 

            Nebunu, -ndrăgostitul şi poetul

            Din fantezie pe de-a-ntregul sunt făcuţi ;

            Diavoli mai numeroşi ca-n vastul iad

            Nebunul vede ; îndrăgostitul, în delirul său,

            Vede-a Elenei frumuseţe pe-o frunte din Egipt.

            Rotindu-şi ochiul de extaz cuprins,

            Poetul vede cerul pe pământ, pe cer pământul.

            Celor neştiute, condeiul lui, le dă un chip

            Iar vaporosului nimic îi află

            Sălaş să locuiască,  şi un nume.

 

Rainer Maria Rilke, cel mai influent poet al modernităţii, şi-a trăit, viaţa ca un neîntrerupt poem, o poezie prin excelenţă suprasolicitând, în neîntrecută măiestrie, metafora De aici influenţa autorului Sonetelor către Orfeu asupra întregii lirici ulterioare, care a devenit „rilkeană”, inclusiv la Lucian Blaga - desigur fiecare poet asumând metaforismul la modul propriu. Dar, (sub influenţă freudiană) lirica autorului Elegiilor duineze este vădit impregnată de un erotism dus până la obsesii antipoetice. Spre deosebire de Rilke, în lirica lui Hölderlin, metafora lipseşte aproape complet; în schimb, autorul lui Hyperion sacralizează totul şi astfel, poezia sa este cea mai pură.

            La noi, cel care şi-a trăit viaţa la cea mai înaltă tensiune poetică şi intuiţie ideatică a fost Eminescu. A fost prin excelenţă Denkender-Dichter, poet gânditor, lirica lui suind supremele trepte ale gândirii.

            În acest sens, a creat viziuni filozofice noi, de uimitoare altitudine. Cea mai importantă  este concepţia despre geniu, ca fiind un străin într-o lume străină,  o entitate din afara Creaţiei, aşa încât,  după ce se va elibera din „corpul cel urât”, în care a fost captat, geniul îşi va crea o lume a sa, paralelă celei a lui Dumnezeu. O altă originalitate  constă în termenul de arheu definind identitatea ontică a fiecărui om, ADN-ul său spiritual, unic pentru fiecare dintre noi. Concepţii noi a formulat pe plan universal de asemenea despre libertatea metafizică, despre prezentul poetic etern, sau despre frumuseţe ca fiind - nu o armonie  statică, încremenită - „secţiunea de aur” a vechilor greci - ci o armonie în mişcare, aşa cum are loc în dans.

             Este de la sine înţeles că „poezie gânditoare” nu însemnează filozofare versificată, („faţă de poezie, filozofia este o caricatură”, afirma Schiller), ci acea poezie iluminată activă care impulsionează inima, sufletul, spiritul la trăirea transfigurată a unei ideatici înaripate. Este viaţa ideală.

            Cititorul ales, cel cu vocaţia trăirii poetice, află acest impuls transfigurator la poeţi-gânditori şi gânditori-poeţi precum filozofii presocratici, Pindar, Platon, Khayyam, Shakespeare, Hölderlin, Nietzsche, Eminescu, Tagore - şi de sigur şi la alţi creatori din aceeaşi familie cu largi deschideri luminătoare. Citiţi şi recitiţi, de fiecare dată descoperim în operele lor alte sensuri şi de fiecare dată ne naştem altfel, purificaţi - mai sus de noi înşine, cum cerea Nietzsche.

 

Prof. Dr. George Popa

 

 

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea),  care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 

 

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero,  Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu. Redakteure: Ion Măldărescu,  Cezarina Adamescu (Rumänien)