Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

Suntem în Postul Paştelui

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Julia Maria Cristea – Viena


Denumit şi „Postul Mare” sau „Al patruzecimii” ( Quadragesima) Postul Paştelui este cel mai sever şi mai lung din calendarul creştin-ortodox şi durează şapte săptămâni (48 de zile), începând anul acesta pe 14 martie şi terminându-se în Noaptea Învierii, pe 1 mai, având două zile când este permis a se mânca peşte – de Buna Vestire (25 martie) şi la Intrarea Domnului în Ierusalim – adcă de Florii ( 24 aprilie).

Cele 40 de zile de post sunt calculate simbolic prin analogie cu relatările bibliei.
Astfel Potopul Biblic a durat 40 de zile, timp de 40 de ani au călătorit israeliţii prin deşert; Moise a aşteptat pe muntele Sinai „Tablele Legii”- adică Cele 10 Porunci, timp de 40 de zile în post şi rugăciuni; tot acelaşi interval de timp l-a petrecut profetul Elias ( 870 î.e.n.- considerat în Vechiul Testament drept precursor a lui Messia) în drumul său spre Horeb şi în sfârşit tot 40 de zile a petrecut Iisus în deşert pentru a primi mesajul divin.

Iniţial postul avea justificări sociale, spunându-se că cine economiseşte postind, va putea să dea de pomană săracilor. Prin Conciliul din Nisa ( 325 e.n.) s-a stabilit ca timp de 40 de zile înaintea sărbătorii Paştelui, să se mănânce numai seara, fiind interzisă complet carnea şi vinul în toată această perioadă. În unele ţări pe lista alimentelor interzise erau incluse şi ouăle – considerate drept „carne lichidă”, precum şi toate derivatele din lapte.
Creştinii din Evul Mediu cunoşteau 100 de sărbători pe an dar şi 160 de zile de post ( deci alimentaţie fără carne).
Cel mai sever era şi a rămas postul din timpul Săptămânii Mari adică Duminica Floriilor – Duminica Pascală, de fapt Săptămâna Patimilor Mântuitorului când de regulă se ţinea şi se mai ţine post negru, adică se bea doar apă.
În prezent biserica a stabilit cum trebuie să postească un bun creştin, astfel luni şi marţi din prima săptămână a postului, toată Săptămâna Patimilor şi în mod special Vinerea Mare se ţine post negru, iar în rest este interzisă alimentaţia cu orice proteine animale. Evident, fac abstracţie de la această tradiţie copiii, femeile gravide, batrânii, bolnavii şi militarii în termen.

Postul ca manifestare religioasă

În toate timpurile şi în toate religiile este cunoscut postul şi ascetismul ca mijloc de purificare a sufletului şi organismului.
Astfel în Grecia antică era considerat ascetism antrenamentul sever făcut de către sportivi şi soldaţi. Mai târziu prin ascetism se înţelegea renunţarea la alimentaţie, sex, avere şi comunicare cu semenii, adică ceea ce făceau pustnicii sau sihaştrii care se retrăgeau în peşteri pentru ca prin sigurătate şi meditaţii să se poată întâlni cu propriul EU şi să înţeleagă problemele vieţii.
Părintele Medicinei – Hyppokrat (460-375 î.e.n.) a enunţat teoria că postitul şi renunţarea la anumite alimente întreţin sănătatea organismului şi ţin departe bolile. Prin aceasta se curăţă şi dezintoxică organismul. Dictonul său: „niciodată să nu te scoli sătul de la masă” este valabil până în zilele noastre.
Bazele teoretice, principiul acestei autorenunţări a fost fundamentat de către filozoful grec Platon (427-347 î.e.n.) care a spus că alimentele în exces dăunează sufletului şi trupului.
Vrăjitorul tribului înaintea executării unui ritual religios postea, aceasta pentru a putea acumula puteri magice.
Guatama Siddarta Buddha (566-486 î.e.n.) – întemeietorul religiei şi filozofiei budhiste a postit îndelung sub un măslin până când a avut „Iluminarea”.
Religia creştină a preluat acest concept şi l-a dezvoltat-o mai departe. Aşa precum cele 10 porunci, sub o formă sau alta există în toate religiile – fiind de fapt reguli sociale ce trebuiesc respectate pentru a exista o bună convieţuire între oameni, şi principiul reducerii alimentaţiei prin post are un fundament ştiinţific, chiar dacă iniţial justificarea era exclusiv mistico-religioasă – aşa cum a preconizat scriitorul bisericesc latin Quintus Septimus Tertullian (160- 220 e.n): „un corp slab poate pătrunde mai uşor prin porţile cerului”.
Şi întemeietorul religiei islamice – Mahomed a preluat şi aplicat principiul postului. Ramadamul este perioada de 30 de zile în care până la apusul soarelui nu ai voie nici cel puţin să te clăteşti cu apă în gură.
Au existat şi excese. Astfel în religia romano-catolică sfânta Catherina din Siena a fost beatificată datorită faptului că a murit prin înfometare – ca manifestare a credinţei. Astăzi, o asemenea „credinţă” se numeşte anorexie şi este încadrată în capitolul bolilor psihice greu de tratat.

Postul ca manifestare politică şi din motive speculative

Istoria consemnează postul din motive politice ca formă de protest, aşa numita grevă a foamei întâlnită în toate timpurile.
În Irlanda Evului Mediu exista obiceiul ca să fie pedepsiţi datornicii prin înfometare, după care li se iertau datoriile.
În 1933 un emigrant rus din America a postit timp de 40 de zile pentru a determina autorităţile să-i dea dreptul de şedere în ţară. În acest timp, zilnic fugea 16km. pentru a realiza o mai spectaculoasă scădere în greutate. În final şi-a atins însă scopul.
A rămas în istorie „marşul foamei” a lui Mahatma Gandhi care în anii 30 a protestat vehement în acest fel faţă de ascensiunea englezilor în India.
Ce este interesant, fanaticii politici precum Robespierre, Lenin, Che Guevara, au fost adepţii posturilor indelungate pentru a-şi întări puterea psihică. Faţa osoasă. descărnată, ochii arzători, structura firavă nu denotau întransigenţă revoluţionară ci înfometare – aşa cum au dedus psihologii şi medicii.
Există posturi din motive speculative. Astfel în 1880 doctorul american Henry Tanner, timp de 40 de zile nu a pus nimic în gură decât apă, în urma acestui „maraton al foamei” a câştigat 100.000 $ din biletele de intrare vândute celor care doreau să intre să vadă comedia.
În 1905 la München, în timpul Serbărilor Recoltei din octombrie, un adept al postului negru, închis într-o cuşcă de plexiglas, i-a enervat într-o aşa măsură pe iubitorii de veselie, de mâncare şi petrecere încât au spart cutia transparentă şi l-au îndopat cu prăjituri cu asemena furie pe ascetul improvizat, încât erau cât pe ce să-l înăbuşe.
În 2003 artistul londonez David Blaine, a stat timp de 44 de zile atârnat într-o cuşcă de plexiglas, deasupra lui Tower Bridge, timp în care nu a băut decât apă. S-a apreciat că ciudăţenia a fost admirată de peste 250.000 de spectatori, care zilnic au aruncat în el cu zarzavaturi diferite şi mingi de golf şi pentru a-i face viaţa imposibilă, cât era ziua de lungă făceau o gălăgie infernală, cu tobe, capace de gunoi lovite, trompete şi orice posibilitate de a produce zgomot.

Vechea concepţie – A fi gras înseamnă a fi puternic.

Înainte se credea că a fi puternic însemna să fi masiv, gras, să ai corp şi forţă de taur. Prin grăsime şi masivitate se vedea că persoana respectivă aparţine unei anume pături sociale elitare, obişnuită să trăiască în opulenţă, aşa că mult timp puterea de orice natură era asimilată cu dimensiunile corpului.
Rubens adora femeile cu forme revărsate, spunând că acesta este idealul frumuseţii feminine pe care l-a imortalizat în toate tablourile sale. Astăzi, asemenea femei sunt considerate suprarponderale, obeze şi predispuse la grave boli cardiovasculare şi hormonale ( diabet)
Strămoşii noştrii de pe toate meridianele considerau că mâncatul este alături de sex, cea mai mare plăcere a vieţii.
Astfel istoria relatează că în sec. II î.e.n. la curtea Împăratului Chinei, în mod normal existau 2000 de oameni care trebuiau să se ocupe zilnic doar de mâncare şi băutură pentru împărat şi haremul său. Existau ca feluri de mâncare în jur de 342 de specialităţi de peşte, 64 de vânat, 24 de broască ţestoasă şi scoici. Împărăteasa Chinei - Cixi (1835-1908) avea pretenţia de a-i fi făcute zilnic 600 de feluri de mâncare. Bucătarul ei, neputând să gătească până în prânz atât de multe feluri, a lăsat să se execute din porţelan, bucate deosebit de apetisante, care erau puse doar ca să fie masa plină. Într-o zi, întâmplarea a făcut ca împărăteasa să poftească tocmai o asemenea mâncare. Văzând că este doar ornament, deci a fost înşelată, ea a dat ordin ca bucătarului să i se taie capul.
Domnitorul aztec – Montezuma II (1502-1520) obişnuia să aibă la masa sa nici mai mult, nici mai puţin de 300 de feluri de mâncare.
Împăratul Leopold I al Austriei (1658-1705) prin decret de stat a stabilit numărul felurilor de mâncare admis a se servi zilnic, în funcţie de rangul social. Astfel, la masa imperială se făceau 16 feluri, la nobili 8 feluri, descrescând la funcţionarii de stat, comercianţi 4 feluri. Populaţia de rând nu era inclusă în această legiuire, dacă reuşeau să-şi asigure pâinea cea de toate zilele era suficient.
Cel mai mâncăcios rege european a fost Ludowic XVI.(1774-1792) El înfuleca la aceeaşi masă carne de porc, pui, oaie, vânat, ouă...astea doar ca aperetiv înainte de mâncarea de bază.
Cancelarul Germaniei prinţul Otto Bismark ( 1815-1898) consuma la micul dejun 16 ouă. Ei, chiar dacă la bătrâneţe a avut gută, totuşi longevitatea sa vine în contratimp cu teoria excesului de colesterol provocat de ouă...
Ce este interesant, tocmai propagatorii multiplelor posturi religioase, erau cei care „păcătuiau” cel mai îndârjit, astfel că în sec. XVI chiar biserica a dat un edict prin care se îngrădea numărul felurilor de mâncare servite obişnuit la mesele episcopale – „numai” 6 mâncăruri cu carne şi 4 garnituri însoţitoare. Nu e de mirare că şi atunci ca şi acum, majoritatea slujitorilor lui Dumnezeu sunt mult prea „împliniţi”. Dar, să nu fiu maliţioasă...


Aspectele medicale pro şi contra legate de post

Există o vorbă: „de la sublim la ridicol e un singur pas”.
Deci, atenţie, postul nu este un lucru de joacă.
Din punct de vedere medical, postul trebuie tratat după principiul clasic din medicină: „nu există boală ci bolnav”. Deci, regimul alimentar implicat de post nu poate fi aplicat unitar ci diferenţiat în funcţie de vârstă, efortul depus, metabolismului personal, mediul de viaţă, factorii de stres al mediului înconjurător, afecţiuni preexistente...iată doar câteva prerogative care impun necesitatea consultării doctorului.
În general, abordarea unei alimentaţii lacto-vegetariene în lunile de primăvară este benefică, se ştie că un regim bogat în grăsimi şi proteine animale, aduce un aport crescut de colesterol – unul dintre factorii determinanţi ai bolilor cardio-vasculare, deci o epurare a organismului reduce nu numai aportul acestui factor încriminat ci şi implicaţiile legate de acesta. Consumarea fibrelor vegetale asigură o mai bună funcţie a aparatului digestiv.
Pentru aceasta în general este indicat ca cel puţin de posturile importante (Crăciun şi Paşte) să schimbăm sistemul de alimentaţie dezintoxicând astfel organismul.
Deci, aspectele pro şi contra trebuie să fie bine analizate de cei care dorind să fie buni creştini respectă fidel prescripţiile religioase. Mai ales bătrânii care, datorită vârstei înaintate pot avea reale probleme prin înfometare şi însetare. În primul rând frustarea organismului de apă ( în mod normal este necesar 2,5-3lt pe zi, când doctorul nu are alte contraindicaţii)poate avea consecinţe catastrofale. De aceea orice post, mai ales cel negru nu poate fi făcut fără asentimentul doctorului. De altfel cei peste 58 de ani sunt scutiţi de post.
Orice fel de post este interzis persoanelor care suferă de diabet, boli metabolice, boli ale ficatului, bulimie sau anorexie.

Posturile îndelungate făcute din motive estetice, pentru a fi frumos şi în pas cu moda au reversul foarte urât şi cu mari consecinţe. Sunt vizate mai ales femeile, care acceptă orice sacrificiu adus pe altarul marii zeiţe „Frumuseţea”.
Femeile subnutrite devin infertile şi au toate şansele să facă depresii, anemii, sensibilizarea sistemului imunitar – deci sunt mai receptive la boli, tulburări de metabolism, îmbolnăviri ale tractului digestiv, carii dentare şi osteoporoză. Iată doar câteva aspecte, vreţi să ştiţi mai mult consultaţi doctorul. Dar prin comparaţie, gândiţi-vă ce randament va da maşina Dvs. dacă în loc de benzină puneţi petrol sau apă?

Superstiţii şi tradiţii legate de post

Încă din timpurile străvechi a existat credinţa că în alimente, mai ales în carne, există forţe rele, malefice. Pentru aceasta exista superstiţia ca părinţii să postească înaintea naşterii copilului, mirii înaintea nunţii, la fel şi rudele în perioada doliului – asta pentru a împiedica ca prin alimente sufletul pribeag al răposatului să intre în corpul celor rămaşi pe pământ.
„Lunea curată” este prima luni din Postul Paştelui. Potrivit tradiţiei se spală temeinic cu leşie vasele în care s-a mâncat „de dulce”, apoi se duc în pod. În Banat această zi se mai numeşte Spolocanie. Bărbaţii merg la cârciuma satului şi se „spală cu băutură”pentru mâncare „de dulce” de până acum. Tot în prima zi de post este tradiţia Cucilor, un ceremonial de fertilizare şi purificare a spaţiului şi timpului, prin practica „Bătutului ritual”. Bărbaţi şi flăcăi, cu o glugă lungă şi fuste, având pe cap măşti ce reprezintă diferite animale, cu coarne lungi suprapuse ca o scară, cu un clopot în spate şi un băţ lung în mână, aleargă de dimineaţă prin sat ca să atingă femeile, bărbaţii şi copiii cu băţul. Cei care nu erau atinşi se credea că în acel an vorfi tot bolnavi. După amiază Cucii se strângeau pe la curţile oamenilor unde jucau hora. Cucul alunga spiritele rele cu ajutorul clopotului, prin atingere cu bâţul feritiliza femeile, iar prin arderea fulgilor din glugă alunga bolile. Acest obicei se mai practică în satul Brăneşti –jud. Calafat.
„Marţea vaselor” este prima zi de marţi din Postul Paştelor şi începutul Săptămânii Caii lui Sântoader. În Banat se spală la fel vasele de dulce, denumite „slăstuite” în care apoi se afumă vitele şi stupii pentru a avea rod bogat. Tot atunci se făcea apă din neaua netopită, cu care se mătura podeaua casei. Este ziua când se fac vrăji şi farmece.
Joimăriţa sau Joimărica este un personaj întâlnit doar în mitologia românească. Numele ei derivă din Joi-Mari – ultima zi de joi din postul Paştelui. Este considerată zeiţă a morţii în Panteonul românesc, care supraveghează focurile de Joimari făcute în onoarea strămoşilor, dar şi hărnicia oamenilor. Este întruchipată sub forma unei vrăjitoare hidoase şi rea, puternică, „cu gura cât grapa şi dinţii cât lopata” şi poartă cu ea o serie de instrumente (o găleată cu jăratic, un cleşte, un ciocan, un cuţit, un vătrai, un sac cu cenuşă etc.)menite să pedepsească femeile leneşe care nu şi-au terminat torsul şi ţesutul până în Joia Mare. Joimăriţa este temută şi de bărbaţii leneşi care nu şi-au măturat curtea, n-au reparat gardul etc.
Simbolic este întruchipată de o femeie urâtă şi puternică sau chiar un bărbat, care de Joia Mare umblă, din casă în casă să cerceteze hărnicia oamenilor din satele Transilvaniei. Pentru a scăpa de pedeapsă, cei în culpă îi dau ouă.
Tot Joia Mare este ziua de cinstire a memoriei strămoşilor. Credinţa este că atunci morţii se întorc pe la casele lor. Oamenii din sat aprind focuri mari în curţile caselor denumite „focurile morţilor”, atunci se coc colacii şi se vopsesc ouăle, iar în curţi se aşează scaune pe care să vină şi să hodinească sufletele strămoşilor.
Vinerea Sântoaderului, prima zi de vineri după Lăsatul Secului de Paşte dedicată calului lui Sântoader. Înainte de răsăritul soarelui fetele de măritat scot din pământ rădăcina de Omag ( plantă ierbacee otrăvitoare folosită în cosmetică şi medicina populară) pentru a face vrăji şi descântece de dragoste.
Vinerea seacă – ultima vineri din Postul Paştelui – Vinerea Mare. Se ţine post negru pentru „secarea” guşii şi bolilor de piele ( Bucovina, Moldova, Transilvania) Interdicţie severă de lucru pentru femei. Nu ai voie să coşi, să ţeşi, să speli rufe, să torci. Se fac băi purificatoare în vederea întâmpinării Sâmbetei Învierii. Tradiţie este păstrată şi acum în toată ţara.

Suntem în Postul Paştelui.


Să ne curăţim nu numai trupul prin renunţarea la excese şi o alimentaţie mai raţională dar şi sufletul prin renunţarea la permanentele conflicte interioare, care duc la neînţelegeri şi vrăşmăşie cu semenii noştrii.
Cu ajutorul credinţei să căutăm lumina din sufletul nostru, pentru a putea păşi senini să primim Marea Lumină Pascală, semnul Nemăsuratei Iubiri a celui care din dragoste pentru noi s-a jertfit pe Golgota şi s-a întors din moarte pentru a ne spune:
„Crede, şi vei fi mântuit”.

Julia Maria Cristea – Viena

- redactor si producator muzical, jurnalist de origine romana. A fost inclusa in  "Rock, pop folk"...remise aparuta in 2002, de Daniela Caraman Fotea si Cristian Nicolau pt. contributii la promovarea muzicii pop.

 

Absolventa a Conservatorului din Bucuresti. A lansat artisti renumiti: Arsinel, Baniciu, Vintila, etc. Scriitoare stabilita de multi ani in Viena. Carti publicate: Ghidul Vienei, Legende vieneze, In tara surasului - Thailanda.

 

 index revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  ec.Valeriu-Lucian Hetco  [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.