HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

1 DECEMBRIE 1918 -

ISTORIA MODERNĂ A ROMÂNIEI

 

Prof. Ion R. Popa

 

Basarabia şi Bucovina - plaiuri mioritice, părţi ale trupului ţării aflate cu coloanele de susţinere pe Carpaţi, Marea Neagră şi Dunăre, locuită din toate timpurile de acelaşi popor cu dulcele său grai latin – au străbătut o istorie legendară cu o vitejie demnă de poemele homerice, înfruntând vicisitudini care pe mulţi i-ar fi dus la pieire. Ţinuturi ale spaţiului geto-dacic, locuite după venirea lui Traian de dacii liberi, Basarabia şi Bucovina s-au circumscris civilizaţiei daco-romane şi apoi româneşti, intrând în întregul etnic, lingvistic, economic, cultural şi politic românesc pe care nu l-a putut modifica nicio seminţie adusă de vânturile istoriei. Adăpostiţi de codrii seculari în vreme de restrişte, conservându-şi limba, obiceiurile şi neamul, de fiecare dată românii au ştiut să iasă la lumină sub conducerea unor voievozi ca Ştefan cel Mare şi Sfânt - devenit simbolul înţelepciunii, tăriei şi persistenţei lor pe pământul românesc - şi renăscând de fiecare dată mai falnici în mijlocul jinduitorilor la plaiurile lor mănoase. Într-o vreme când alte popoare reuşiseră sau tocmai reuşeau să îşi creeze un cadru statal necesar evoluţiei lor unitare, Mihai Viteazul a putut să unească sub sceptrul său pe toţi românii, dar jinduitorii din jur au doborât capul său mândru de pe umerii-i falnci şi, odată cu el, prima unire a românilor. Ideea de unire încolţise însă şi a continuat să germineze sub mai toţi voievozii care i-au urmat Marelui Viteaz. Dar tocmai când o epocă apunea lăsând locul alteia de mari prefaceri pe tărâm economic, social şi politic, când mai multe popoare ale lumii – şi odată cu ele poporul român - îşi înălţau personalitatea istorică la rangul de naţiune modernă, prin târguielile dintre marile imperii, aceste frânturi de rai ale pământului românesc au fost rupte din trupul ţării căreia îi aparţineau în mod organic şi încorporate în graniţe străine: Bucovina, la 1774-1775, prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi, a fost oferită de sultan Imperiului Habsburgic şi Basarabia, la 1812, prin Pacea de la Bucureşti, era dată de acelaşi Imperiu Otoman altui mare imperiu, celui ţarist. Ceea ce nu reuşiseră seminţiile barbare timp de veacuri aveau să reuşească acum marile imperii. Atraşi de bogăţia ogoarelor, livezilor şi a păşunilor, de înlesnirile create intenţionat de cuceritori, străinii s-au aciuat pe aceste meleaguri şi astfel populaţia românească a fost „împănată” cu venetici, deveniţi instrumente ale opresiunii străine.

 

În urma altui conflict armat din răsăritul Europei, purtat în Crimeea, la Congresul de la Paris din 1856, trei judeţe ale Basarabiei - Cahul, Ismail, Bolgrad - se întorceau la  trupul ţării şi Unirea Românilor devenea o problemă internaţională. Era rodul activităţii pe plan internaţional a fruntaşilor Revoluţiei de la 1848. În 1859, aceste trei judeţe intrau în componenţa statului naţional modern care avea să se numească România. În februarie 1878, partenerii de pe câmpul de luptă, pe care bravii ostaşi români îi salvaseră de la o înfrângere categorică şi umilitoare din partea otomanilor, încălcând în mod grosolan Convenţia româno-rusă semnată la 4 aprilie 1877 şi cea mai elementară normă de loialitate faţă de un aliat, aşezaţi la masa tratativelor cu turcul învins cu ajutor românesc, puneau la cale răpirea acestor ţinuturi româneşti. Pacea care a urmat a consfinţit samavolnicia. În marea confruntare mondială din 1914-1918, ceea ce era rău în marile imperii, şi era mult rău, s-a agravat la maximum. Popoarele, nemaiputând răbda robia de veacuri, au scuturat jugul imperial. In baza dreptului la autodeterminare fundamentat în istorie de marea putere ce se conturase între cele două mari oceane, cehii, slovacii, polonii, slavii de sud şi-au adunat teritoriile risipite în marile imperii, făcându-şi state naţionale. În acest context, românii aflaţi între graniţe străine impuse de torţionarii istoriei s-au adunat la sânul patriei-mamă, întregindu-i trupul. Prin voinţa lor liber exprimată, basarabenii la 27 martie, bucovinenii la 28 noiembrie 1918 s-au unit cu ŢARA şi, la 1 decembrie acelaşi an, 1918, anul întregirii noastre, alăturarea Transilvaniei desăvârşea unitatea naţională. Timp de 22 de ani această ţară s-a bucurat de binefacerile întregirii, cunoscând cea mai fertilă evoluţie şi căpătând un loc demn între statele democratice ale lumii.  Dar, ca urmare a marii conflagraţii mondiale din 1939-1945, în lume au apărut fenomene social-politice noi: pe de o parte fascismul, pe de alta comunismul. Prinsă la mijloc, România a fost din nou sfârtecată în urma înţelegerilor secrete dintre Hitler şi Stalin, ticluite de Ribbentrop şi Molotov la 23 august 1939. Ca urmare, în 1940, un alt calvar începea pentru românii din Basarabia, Herţa şi Nordul Bucovinei. De data aceasta, situaţia era mult mai gravă, pentru că politica imperiului roşu nu se mai mulţumea doar cu implantări în pământul românesc, ci a recurs la dezrădăcinarea bine chibzuită a populaţiei româneşti fie prin exterminare economică, socială, culturală, politică şi naţională, fie prin deportări. Totodată, aceasta a constituit şi mărul discordiei aruncat de Hitler şi din care România a trebuit să muşte mergând în război alături de un aliat  care îşi arăta ostilitatea într-un mod asemănător, la 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena. După o rază de speranţă în 1941-1944, românii din Basarabia, Herţa şi Nordul Bucovinei, prin hotărârile mai-marilor vremii, aveau să rămână sub talpa stalinistă.

 

Având ca simboluri ale perenităţii lor pe Ştefan cel Mare şi Mihai Eminescu, la ale căror monumente florile nu au cunoscut ofilirea, românii de pe aceste plaiuri au supravieţuit tuturor tertipurilor şi torsiunilor cu care i-a dăruit noua stăpânire.

 

Dar, cum istoria a demonstrat că, în mod legic, un imperiu nu poate dăinui la nesfârşit, iată că şi imperiul roşu de la răsărit – chiar roşu fiind – nu a putut rezista celor mai firave raze de înnoire şi sinceritate, numite perestroica şi glasnosti, şi s-a topit ca un sloi de gheaţă la mângâierea celor dintâi raze ale soarelui de primăvară. Într-adevăr, la căldura degajată de dorinţa fierbinte de libertate a popoarelor ruse şi neruse, imperiul sovietic s-a destrămat. Basarabia a devenit stat independent cu numele de Republica Moldova. Din păcate însă, forţele răului, împlântate cu bună ştiinţă atâta timp în trupul Basarabiei, au zvâcnit din nou sub forma forţelor mârşave ale separatiştilor trasnistreni şi în alte chipuri. De aceea, românii basarabeni au fost şi sunt nevoiţi să se bată pentru dreptul la existenţă, să se bată din nou pentru libertatea lor pe pământul strămoşesc. Aşa cum spunea în acele zile fierbinţi ale anilor ’90 un înţelept basarabean, ei se bat ca tihna să nu le mai fie mir, viaţa să nu le mai fie jelanie şi ştiinţa să nu le mai fie nauca.

 

Prof. Ion R. Popa

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com