Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

60 de ani de la desfiinţarea Bisericii Române Unite cu Roma (4)

 

1 XII 1948 – 1 XII 2008

Maria Hetco

 

 

            Cunoaşterea trecutului vrednic de laudă a Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolică, trebuie să fie o dorinţă vie a fiecărui credincios al bisericii noastre. Pentru această dorinţă ne simţim obligaţi să intensificăm cercetările privind anii de prigoană de care Biserica greco-catolică a avut parte, spre a-i cunoaşte pe aceia care nu numai că au suferit, dar şi-au dat viaţa pentru credinţa în Dumnezeu şi în Biserica Sa. Să le facem cunoscută viaţa eroică, virtuţile pe care le-au practicat în scris şi prin viu grai, spre a ne servi drept exemple de viaţă. Aşteptăm de câţiva ani să se urgenteze acţiunea de canonizare a martirilor Bisericii noastre. Aceasta ar trebui să fie o preocupare permanentă a tuturor factorilor responsabili ai întregii Biserici Române Unite – ca astfel şi aceştia să poată fi veneraţi de întreaga Biserică Catolică, iar noi, greco-catolicii, să ne putem întocmi  martirologiul-sinaxaral sfinţilor proprii, cu rugăciuni şi cântări de preamărire adresate lor, în zilele de comemorare din calendar. E de neînţeles pentru noi credincioşii, cum după atâta timp, numele martirilor noştri morţi în închisori, nu este cunoscut nici măcar la noi, spre a fi cinstit, pe când reprezentanţii altor neamuri, fără a fi suferit atâta pentru credinţa lor încep să se bucure de cinstirea altarelor. Jertfele aduse de martirii noştri, episcopii noştri dragi – cardinalul Iuliu Hossu, Valeriu T Frenţiu, Ioan Suciu, Al. Rusu, Ioan Bălan, Vasile Afteme, Tit L. Chinezu, nu pot să nu aducă roadele dorite în viitorul Bisericii noastre.

            Acum, să vedem, situaţia în care se găsea Biserica noastră, episcopii noştri în preajma datei de desfiinţare oficială a Bisericii greco-catolice, prin Decretul 358 din 1 XII 1948.

            Ca să ia o atitudine oficială în faţa propunerilor inacceptabile pe care ierarhia ortodoxă aservită comuniştilor le făcea Bisericii greco-catolice, Episcopii Uniţi, în ziua de 29 VI 1948 – adresează o scrisoare circulară clerului şi credincioşilor uniţi îndemnându-i să rămână tari în credinţă. Pentru însemnătatea ei, această scrisoare este un document aproape unic în toată istoria noastră. Cenzura din România, a interzis tipărirea acestei scrisori pastorale, deşi ea nu are caracter politic ci doar religios, deci nu putea fi o primejdie pentru ordinea politică din ţară.

            Această scrisoare, expresie a sentimentelor adevărate pe care trebuie să le aibă episcopii lui Hristos, chemaţi să mărturisească în orice împrejurare pentru adevăr, va rămâne în istorie ca o pagină autentică de curaj creştin, de demnitate, de conştiinţă a răspunderii, de alipire totală la Hristos şi la Biserica Lui, în ciuda oricărei împotriviri şi a oricăror suferinţe. Pentru însemnătatea acestui document, încerc să reproduc cât mai mult din conţinutul lui: În introducere, episcopii uniţi spun că “după ce au trăit atâtea suferinţe cauzate de cel de-al II-lea război mondial, am simţit în suflet, dorinţa unei convieţuiri paşnice, a unei fraternităţi, a unei uniri între suflete, ca toţi să fim fii aceluiaşi Părinte, ascultând acelaşi cuvânt, mergând fără şovăire şi teamă pe acelaşi drum pe care Dumnezeuul Îndurărilor ni l-a trasat prin Fiul Său, tuturor”. Declarăm că “în acest ceas în care, sub forma unei invitări prieteneşti de a ne întoarce acasă”, ne arată la orizont semne ameninţătoare ale unei încercări de a ne smulge din sânul Bisericii lui Isus, de a ne scoate din turma condusă de Păstorul ales de El: adică de Petru şi de urmaşii lui, Papii de la Roma, de a ne îndepărta de la împărăţia cerului pe pământ. Acum 250 de ani, părinţii noştri trăiau în obidă şi necaz, ameninţaţi să piardă şi ce mai ţineau din Sf. Evanghelie, gata să-şi piardă şi fiinţa românească.

            Acum 250 de ani, de bună voie s-au unit cu Biserica Catolică, mărturisindu-se a fi mădularele, convinşi că aceasta este Biserica lui Isus cea adevărată, împlinind astfel căduroasa rugăciune a domnului ca toţi să fie una.

            Sfânta unire cu Roma – înseamnă pentru noi întorcerea la credinţa în care s-a zămislit şi a trăit poporul român timp de zece veacuri, credinţă de la care, fără voia şi ştirea noastră am fost rupţi în 1054. Sfânta Unire cu Biserica Romei, înseamnă întoarcerea noastră la turma lui Isus Hristos, ca să fim şi noi mieluşeii lui, căci Domnul a spus numai lui Petru: Paşte oile mele, paşte mieluşeii mei. Lui i-a fost încredinţată cârja de păstor, lui i-a fost delegată puterea de a paşte sufletele cu hrana adevărului şi a vieţii. Sfânta Unire cu Roma, înseamnă potrivirea vieţii noastre la cuvântul lui Dumnezeu, întreg şi neştirbit ca astfel să ajungem ucenicii Lui, după spusa Domnului: “De veţi rămânea în cuvântul meu, cu adevărat ucenicii mei veţi fi”.

             Iubiţi fraţi şi fii, ne-am unit cu Roma, ca să ţinem adevărul în robia nedreptăţii. Care adevăr? Acela pe care îl tăgăduiesc încă fraţi de-ai noştri după sânge, adevărul cuvântului lui Dumnezeu scris în Sfânta Evanghelie de la Matei, când Domnul a spus lui Petru: Tu eşti Petru – adică piatra – şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor învinge. Şi ţie-ţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri.”

            Ne-am unit cu Roma ca să nu ţinem în robia nedreptăţii cuvântul Domnului de la Evanghelia Sf. Ioan, care spune: “Paşte oile mele, paşte mieluşeii mei.” Ne-am unit cu Roma, ca să nu punem la tocmeală cuvântul Domnului căci nelegiuit lucru este să târgui cuvântul lui Dumnezeu.

            Ne-am unit cu Roma, ca în numele neamului nostru să coasem la loc haina fără cusătură a Domnului Isus, cruţată de călăii care l-au răstignit, dar sfârtecată de episcopii greci, când s-au dezbinat de adevărata Biserică a lui Hristos.

            Ne-am unit cu Roma ca să nu călcăm în picioare cuvântul strămoşilor noştri care la Florenţa în 1493, în frunte cu Mitropolitul Damian al Moldovei au subscris Unirea. Într-adevăr, prin unire noi am săvârşit o faptă vrednică de de strămoşii noştri! Prin sfânta unire, noi dovedim lumii creştine a lui Dumnezeu, că poporul român nu-şi calcă jurămintele făcute Domnului, că-i mărturiseşte adevărul şi-şi ţine cuvântul, dat la Florenţa pentru Sfânta Unire cu Biserica Romei, din care noi am făcut un titlu de glorie pentru neamul nostru. Şi pentru a face lumină deplină, stăruim în a lămuri această faptă şi a-i arăta temeiul.

            Ne-am unit cu Roma ca să nu dăm de minciună sinoadele mari care într-un singur glas măresc Biserica Romei, singura apărătoare a adevărului, singura osânditoare a tuturor ereziilor chiar când ele s-au plămădit pe scaunul Patriarhului de la Constantinopol. Aceste Sinoade sunt cinstite şi azi de episcopii Răsăritului, de Biserica Ortodoxă.

            Ne-am unit cu Roma, ca glasul nostru să fie una în mărturisirea credinţei, cu glasul marilor sfinţi ai Răsăritului: cu sf. Ignatie, sf. Vasile cel Mare, sf. Ioan Gură de Aur, sf. Grigore de Nazian, sf. Ioan Damaschinul şi ceilalţi. Şi nu e de puţin preţ mângâierea şi mândria pentru sufletele noastre, ştiind că tocmai prin sf. Unire, am ajuns la credinţa sfinţilor Părinţi ai Răsăritului.

            Ne-am unit cu Roma ca să nu dăm de minciună nici cărţile noastre de slujbă şi acele rugăciuni atât de frumoase cu care ne sfinţim buzele la jertfa laudei, căci atât de limpede se află scrisă în ele mărturisirea că Biserica Romei, prin Papa episcopul ei, este pusă la cârma Bisericii lui Isus, încât nu odată fraţii noştri de neam, dar nu de credinţă au fost ispitiţi să schimbe cuvintele sau să lase afară mărturiile moştenite de la strămoşi, când ele mărturiseau acelaşi lucru pe care-l mărturiseşte şi Biserica Catolică, pentru ca nu cumva, în cărţile sf. Slujbe pe care le folosim împreună, să se găsească osânda greşelilor şi a rătăcirilor lor. Dar acela care astăzi din frică de adevăr şterge din cărţile liturgice, mâine, din ură faţă de adevăr, îl va şterge chiar şi din Evanghelie. Adeveritu-s-a cuvântul Domnului că “Adevărul vă va face liberi! Pare că niciodată în istoria poporului nostru, nu s-a adeverit această făgăduinţă a lui Isus, în aşa măsură ca aici. Drept răsplată că ne-am dăruit adevărului veşnic şi l-am mărturisit, ni s-au dat binecuvântări vremelnice multe şi îmbelşugate. Cărturarii români au scris multe cuvinte de laudă despre binefacerile unirii cu Biserica Catolică, care sunt binefacerile adevărului. Prin unirea cu Biserica Catolică, poporul român s-a dezrobit de iobăgia minţii, i s-a deschis calea spre învăţătură şi fiii lui au putut să se bucure alături de fiii domnilor de lumina cărţii.

            Prin unirea cu Biserica cea adevărată, s-a înlăturat de pe grumajii poporului român din Ardeal, înhămat în robie, jugul greu al lipsurilor, al mizeriei şi asupririi.

            Prin sf. Unire, iobagii şi-au ridicat fruntea atât de sus încât a putut fi încinsă cu cununa arhierească cu numele de mari cărturari.

            Prin unire, s-au format acei bărbaţi luminaţi şi curajoşi care în fruntea poporului au ajuns să înscrie în viaţa naţiunii asuprite, drepturile omului creat de Dumnezeu, ale omului care înainte, era tratat mai rău decât un animal de casă.

            Suferinţele îndurate pentru Sf. Unire sunt mari. Dacă adevărul şi binele săvârşit prin unirea cu Roma este atât de limpede, de ce această luptă pe care unii au dezlănţuit-o cu obrăznicie împotriva Bisericii Unite?

            Iubiţii noştri fraţi şi fii, cei care au duşmănit Biserica noastră au fost aproape toţi duşmani ai neamului românesc. Ştiţi voi cine s-au împotrivit acestui mare act al unirii?

            Mai întâi au fost domnii şi conţii protestanţi şi calvinii din Ardeal care nu voiau ca poporul român să se ridice la lumina adevărului şi la bucuria libertăţii. Pe urmă, episcopii sârbi, străini dornici să impună şi poporului român stăpânirea lor religioasă: ortodoxia. S-au găsit de asemenea şi fii de-ai neamului nostru, care cu sprijinul acestor străini, sau ai altora, au căutat să dea lovitura sfintei noatre uniri. În aceste vremuri grele Episcopii Bisericii Unite, apărau naţia română în faţa celor mari şi puternici, cum au fost Vlădica Inocenţiu Micu Klein şi Vlădica Petru Pavel Aron. Biserica română Unită din Ardeal era una cu poporul român care lupta pentru existenţa sa omenească şi creştină. Să spunem că ea a fost în slujba poporului, ar fi prea puţin. Biserica noastră a fost ea însăşi poporul lui Dumnezeu, care luptă pentru existenţa sa omenească. Străinii, duşmani ai neamului românesc au stârnit triste tulburări împotriva unirii. Părinţii noştri au suferit pentru a păstra nestricat tezaurul credinţei, pentru ca noi, fiii lor, creştini ai Bisericii Unite să nu ne naştem în întuneric, în greşeală şi schismă ci în Biserica Dumnezeului celui Viu. Astăzi, când alte suferinţe au venit peste noi, ei ne privesc cu toate rănile care le poartă; ne îmbărbătează prin chinul şi sângele lor, să nu aruncăm un văl cernit peste gloria lor sfântă, nici să ne ascundem obrazul de ruşine în faţa generaţiilor viitoare, a fiilor şi nepoţilor noştri”.

 

Maria Hetco

 

Bibliografie:

Document, Madrid 1952

“Biserica Unită Română, 250 de ani”

-     “Adevăruri trăite” de pr. Vasile Andercău

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)