Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

60 de ani de la desfiinţarea

Bisericii Române Unite cu Roma (3)

1 XII 1948 – 1 XII 2008

 

Maria Hetco

 

 

Conţinutul acestui material, precede desfiinţarea bisericii greco-catolice prin măsurile luate în perioada anilor 1945-1948 este un act istoric, pentru a fixa îm timp în istoria Bisericii Române unite şi în istoria nemului românesc, jertfa adusă de biserica greco-catolică. Nu este un act de festivism, de bravadă, cum le place unora să spună, când credincioşii acestei biserici se referă la marea prigoană dezlanţuită de comunism; un adevărat genocid, la care au fost supuşi clericii şi credincioşii rămaşi fideli convingerilor lor religioase şi, cu deosebire, conducătorii ei ierarhici.       Persecuţia religioasă care a dus la desfiinţarea Bisericii Române Unite – nu a fost, decât o aplicare la noi în ţară a planurilor bolşevice de distrugere a credinţei religioase, înlocuind concepţia spiritualistă creştină, prin concepţia materialista atee. Unul dintre obiectivele regimului politic comunist din România a fost desfiinţare Bisericii Catolice, împotriva căreia au dezlanţuit o cruntă prigoană. (De ce nu au prigonit la fel şi B.O.R?)

 

Tactica folosită de comunişti împotriva credinţei în Dumnezeu nu e totdeauna aceiaşi. Ea oscilează după împrejurări, între viclenie şi violenţă. Acolo unde nu întâmpină o rezistenţă serioasă, comuniştii nu trec la acte de sălbăticie. Prin declaraţii mincinoase, prin concesii momentane, comuniştii caută să dea iluzia că e posibilă o convieţuire paşnică între regimul comunist şi Biserică. Dacă din nefericire, Biserica se lasă înşelată de astfel de declaraţii şi acceptă regimul de “paşnică convieţuire“, libertatea religioasă îngrădită de tot felul de restricţii, fac ca Biserica să nu mai fie biserică, adică propovăduirea Evangheliei lui Cristos, ci un instrument de propagandă politică. De o asfel de tactică s-au folosit comuniştii în atitudinea lor faţă de B.O.R a cărei influenţă spirituală a fost înăbuşită nu prin prigoană directă, ci prin încadrarea treptată a B.O.R în noul regim comunist. Biserica Unită, de la început n-a vrut să se preteze în nici un chip jocului comunist.

 

N-am vrea să facem acum o comparaţie supărătoare, dar, nu putem  să nu notăm, deosebirea de atitudine a ierarhilor celor două biserici româneşti. De exemplu când trupele ruseşti – în cel de-al II – lea război mondial, nu ajunseseră încă la Sibiu, după capitularea din 23 august 1944, Mitropolitul ortodox al sibiului, Nicolae Bălan, trimite o scrisoare Mitropolitului Leningardului, în care “salută libertatea adusă de Armata Roşie”, el spunea: “Dacă România a avut în trecut greşeli politice, dacă a participat alături de Germania la războiul contra Rusiei, acestea le-a făcut din cauza slăbiciunii neamului românesc, rezultată de pe urma faptului că România, de la 1700 încoace, este împărţită în două, prin existenţa printre români a unei biserici în comuniune cu Biserica Papilor din Roma”. Iar patriarhul B.O.R Nicodim Munteanu, după vizita făcută la Moscova, în 1946 a făcut următoarea declaraţie: “Prin bunăvoinţa Generalisimului Stalin, am vizitat Kremlinul. Rezultatul călătoriei este că avem aici, o înfrăţire temeinică între B.O.Rusă şi B.O.R, între poporul sovietic şi poporul român, între stăpânirea din URSS şi guvernul de la noi. Doresc ca această fraţietate să fie din ce în ce mai caldă şi să fie veşnică”.

 

Un act oficial împotriva Bisericii Catolice a fost lansat cu ocazia vizitei pe care Ptriarhul Alexei, al Moscovei, o face în România, între 30 V – 12 VI 1947, pentru a lua contact cu ierarhia B.O.R în vederea pregătirii congresuluui pan-ortodox programat pentru anul 1948, la Moscova. În călătoria Patriarhului prin ţară, însoţit de prim-ministrul P. Groza, ajunge la Blaj, P. Groza îi vorbeşte Patriarhului Rusiei despre Biserica Română Unită, despre centrul ei Blajul greco-catolic. Din anturajul ce-i însoţea s-a aflat ulterior ca Patriahul Alexei al Moscovei, mai mult cu o înfăţişare de stăpân lumesc decât de slujitor spiritual, ridicând pumnul, încreţind fruntea, cu ochii scânteietori a strigat: “Să dispară! În doi ani să nu mai aud vorbindu-se de această Biserică!” La sosirea la Cluj a Patriarhului rus, a lui P. Groza, au fost invitaţi la primărie reprezentanţii cultelor, cu excepţia episcopului unit Iuliu Hossu, deşi pe plan local, era conducătorul bisericii cu cel mai mare număr de credincioşi. Lupta devenise tot mai făţişă. Guvernul comunist român era câştigat pentru problema desfiinţării Bisericii greco-catolice. Avea de urmat exemplul dat din dispoziţia P.C al URSS, din ordinul direct al lui Stalin şi din complicitatea B.O Ruse, care a fost şi ea direct implicată în trecerea în afara legii a Bisericii Unite din Ucraina Sovietică. La prânzul dat în cinstea Patriarhului Alexei, prim-ministrul P. Groza atacă în mod violent catolicismul şi Vaticanul. De aici înainte, atacurile contra Vaticanului, a Papei, a reprezentantului Sfântului Părinte în România, devin subiectul numărul unu al presei comuniste din România. Reprezentanţii regimului comunist nu mai pot tolera “acţiunea reacţionară a Bisericii Unite, a catolicilor în general”. Secretarul general al Partidului, Gh. Gh. Dej declară în februarie 1948 că “Biserica Catolică şi cea Unită sunt singurele piedici încă organizate în calea înscăunării definitive în România a regimului de democraţie populară”. El face o aluzie directă la clerul B.O.R care “nu trebuie să rămână indiferent faşă de atitudinea reacţionară a clerului catolic”. Această aluzie trădează intenţia pe care o aveau comuniştii de a se folosi de complicitatea unor ierarhi ortodocşi şi a unei părţi din clerul ortodox, de a lichida Biserica greo-catolică. Prin această manevră vicleană, acţiunea guvernului comunist P. Groza, putea să fie oarecum mascată în faţa opiniei publice mondiale iar în ţară, ea putea fi justificată ca o necesitate de a reface unitatea naţională religioasă. Un oarecare Agapie Sinaitul, într-un articol “Biserica şi poporul” scria că: “B.O.R nu poate rămâne indiferentă în faţa uneltirilor subversive comandate de curiile papale şi agenţii lor secreţi” “Clerul B.O.R a decis să pornească fără întârziere, mobilizarea masivă a conştiinţelor ortodoxe pentru a neutraliza reacţionismul dirijat de Vatican şi a zădărnici intrigile imperialismului”.

 

Era limpede că Bisericii Unite cu Roma i se pregăteau zile grele. Nimeni însă nu se gândea, că desfiinţarea Bisericii Unite o să se facă sub formă voalată, a reîntoarcerii la ortodoxie. Fără îndoială că Guvernul comunist P. Groza, n-ar fi putut să-şi ascundă adevăratele intenţii în dosul acestei iniţiative – refacerea unităţii religioase, dacă nu ar fi avut concursul ierarhiei ortodoxe. Nu vrem să acuzăm prin asta fără deosebire, şi, mai ales, departe de noi gândul de a arunca vina asupra întregii B.O.R. Vrem să notăm faptele aşa cum s-au petrecut. Se ştie că o seamă, dintre episcopii ortodocşi s-au pretat la acţiunea criminală împotriva Bisericii Unite, în frunte cu patriarhul B.O.R Iustinian Marina – precum şi alte creaturi ale regimului comunist, oameni credincioşi guvernului P. Groza, comunişti capabili să facă orice rău. Între aceştia – chiar P. Groza – fiul preotului ortodox Aracum Groza – care ca şi preot a fost ani la rând deputat în consiliul ariepiscopal de la Sibiu, colaborator şi prieten al Mitropolitului Nicolae Bălan, a fost el însuşi – un adept al “reîntregirii B.O.R prin reglobarea fără condiţii a Bisericii Unite”. Partea preponderentă în această acţiune, a avut-o Mitropolitul Nicolae Bălan care a avut totdeauna o atitudine căt se poate de ostilă faţă de Biserica Unită, o antipatie puternică faţă de Vatican. Mitropolitul ortodox N. Bălan, a fost omul ales de comunişti ca să înceapă campania contra Bisericii Unite şi a făcut-o în discursul ţinut chiar pe Câmpia Libertăţii de la Blaj – în 15 V 1948, unde a lansat atacul făţiş spunând: “Unităţii noastre naţionale  - ca să fie desăvârşită – îi mai lipseşte ceva: trebuie să înfăptuim unitatea noastră bisericească, în biserica străbunilor noştri dinainte de 1700 în Biserica şi credinţa strămoşeasă a trăirii nostre... Azi când Republica Populară Română garantează drepturi egale politice, economice culturale şi religioase, a stărui în dezunirea spirituală, cauzată de stările grave pentru poporul român  - ardelean – din preajma anului 1700 – înseamnă a dezerta din frontul unic al noilor destine, pe care poporul nostru muncitor şi le despică în zorile viitorului ca urmaş al vechilor mitropoliţi ai Bălgradului, care aveau sub oblăduirea lor, toată viaţa românească din Ardeal, îndrept către voi, cei pe care interese atrăine v-au despărţit de maica noastră bună B.O.R o chemare caldă, de părinte să vă reântoarceţi acasă”. Episcopului unit de Blaj – Ioan Suciu – nu i s-a îngăduit să vorbească atunci   şi a părăsit adunarea de pe Câmpia Libertăţii. Cordoanele de soldaţi i-au blocat intrarea în catedrala de la Blaj, plină de credincioşi care aşteptau să-i audă predica.

 

10 zile mai târziu – în 25 V 1948 -  a fost ales Patriarh al B.O.R Iustinian Marina în locul patriarhului decedat, Nicodim Munteanu. În discursul ţinut în parlament cu ocazia alegerii a spus ”Cel dintâi lucru ce va trebui să-l realizeze pe linia tradiţiei bisericeşti este conservarea credinţei (ortodoxe) ştergând dintre români dureroasa despărţire ce durează de 250 de ani” - iar la instalarea în scaunul patriarhal, ce a avut loc prin slujba festivă din 8 VI 1948 – în biserica Sf. Spiridon din Bucureşti, în cuvântul său, adresându-se greco-catolicilor a spus: “Nu vă mai lăsaţi amăgiţi de răuvoitori... Ce ne mai desparte? Nimic, decăt credincioşia ce o acordaţi cu supunere Romei. Întoarceti-vă această credincioşie către Biserica neamului nostru a străbunilor noştri şi ai vostri”. Acest gând al unificării religioase a poporului român – decretat de Moscova – a fost gândul ce-l muncea pe patriarhul Iustinian Marina din primul moment al alegerii sale. Întoarcerea uniţilor în rândul B.O.R  - aşa cum s-a exprimat de altfel ministrul Cultelor – Stanciu Stoian – este “expresia profundei colaborări dintre statul democrat comunist şi B.O.R”. Lucrurile erau hotărâte în aşa măsură, încât o lună înainte de a pleca la Moscova pentru participarea la Congresul Pan-Ortodox, Patriarhul I. Marina a mărturisit unui grup de prieteni, că la întorcerea de la Moscova le va putea anunţa cu o mare bucurie “reîntorcerea bisericii Greco-catolice în ortodoxia românească”. De aici înainte, presa din ţară, începe să se ocupe în mod intens de această problemă şi de denigrarea, de batjocorirea Vaticanului, a Sf. Părinte. Pe lângă articolele din ziare apar şi broşuri de propagandă antipapală.

 

Al. Cernea Rădulescu – secretar de redacţie la revista B.O.R – le întrecea pe toate celelalte prin vulgarităţile şi veninul pe care-l conţinea. Broşura se intitulează  “Spionaj şi trădare în umbra crucii”. Iată câteva din titlurile articolelor: “Politica anticreştină şi antidemocratică a Vaticanului”, “De la Papa nu vine nimic bun pentru popor”, “Veninul de sub cruce”, ş.a. În acest fel comuniştii şi conducerea B.O.R încercau să pregătească opinia publică din România pentru loviturile pe care aveau de gând să le dea Bisericii greco-catolice. Biserica greco-catolică nu poseda nici un mijloc pentru a răspunde atacurilor tot mai frecvente ce i se adresau în presă şi prin radio, pentru că toată presa bisericească şi a bisericii catolice era demult confiscată, suspendată. Păstorii bisericii greco-catolice s-au silit să-şi informeze credincioşii prin viu grai de vremurile grele ce se apropiau şi, să-i pregătescă sufleteşte pentru ceasul întunericului. Cu toate că autorităţile le-au pus tot felul de piedici, ei pornesc să-şi viziteze sat de sat toţi credincioşii. Îndeosebi, episcopul I. Suciu, cutreieră neobosit plaiurile Ardealului, denunţând cu curaj şi fără ocolire, primejdia pe care o reprezintă comunismul pentru credinţă.

 

Cuvântările sale sunt un adevărat triumf: “Pentru Biserica Unită, acesta este ceasul Vinerii Mari! Acum iubiţi credincioşi, ne arătăm dacă suntem ai lui Cristos, sau dacă ne întovărăşim cu Iuda Vânzătorul. Acum, Dl Isus  ne dă prilej să fim părtaşi suferinţelor sale, pentru Biserica Sa. Fericiţi veţi fi dacă veţi fi ocărâţi pentru numele Lui, pentru Sfânta Sa Biserică. Preamăriţi pe Dumnezeu pentru aceasta! Nu puneţi iscălitura voastră pe nici un fel de hârtie prin care vi s-ar cere să vă lepădaţi de legea părinţilor voştri. Nu vă înfricaţi, Dumnezeu este în fiecare din noi. Lumea se uită la noi, la fii Bisericii Române Unite. O, iubiţi credincioşi, să nu fim o turmă de Iuda, ci mărturisitori ai credinţei   şi fii hotărâţi ai Bisericii lui Isus, pe pământ românesc. Nu există decât o singură Biserică întemeiată de Isus, Biserica ale cărei chei, Isus le-a dat lui Petru şi, prin el, urmaşilor lui, Episcopilor din Roma, care i-au urmat în scaun – şi pe care îi numim Papi. Nu există decât o singură Biserică a lui Hristos, aceea zidită pe Petru: Tu eşti Petru şi pe această piatră, voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui şi aceasta este Biserica zidită pe Petru. Aceasta este, iubiţi credincioşi Biserica Catolică, iar între noi, Biserica Unită cu Papa. Să fim tari în credinţă, prin rugăciune şi ajun. Chiar dacă ne vor lua bisericile până la o vreme ne vom face fiecare biserică acasă aşteptând plini de speranţă izbăvirea care mult nu va întârzia. Feriţi-vă de preoţii care nu pomenesc de Papa şi care nu se roagă Sfântul Rozar al Preacuratei”... Episcopul I. Suciu, a vizitat mai bine de 600 de parohii cu toate că agenţii comunişti, i-au făcut tot felul de greutăţi, dar P.S trecea, mergând pe jos dintr-un sat în altul. Într-o zi a fost oprit în drum de o maşină a poliţiei. Fiind invitat să urce în maşină, episcopul a refuzat. Agenţii i-au spus că nu mai are dreptul de vizită fiindcă Guvernul P. Groza l-a scos din funcţie. Episcopul Suciu le-a răspuns: “Eu am fost numit episcop de către Sf. Scaun al Romei şi numai Sf Părinte are dreptul să mă scoată din funcţie”. A fost ridicat pe sus de către agenţi, legat la ochi şi trântit cu violenţă în maşină. După o bucată de drum, a fost coborât din maşină şi aruncat pe jos, într-un beci rece şi umed, unde a fost ţinut flămând şi însetat două zile şi două nopţi. A fost pus în libertate cu ameninţarea să nu mai predice, dacă vrea să nu fie arestat din nou. - “Atunci puteţi să mă deţineţi în continuare” a spus P.S, “Eu nu pot să nu predic.”

 

În această grea perioadă, Blajul a trăit într-o atmosferă de fervoare religioasă extraordinară. În catedrala Blajului, unde predica seară de seară P.S I. Suciu – veneau credincioşi nu numai din Blaj, dar şi din satele dimprejur. S-a ajuns la 4 predici pe zi a P.S Suciu. Poliţia avea sarcina de a împiedica intrarea credincioşilor pe străzile din apropierea Catedralei blocând străzile şi intrarea în catedrală. În toată această vreme, poporul a făcut bloc în jurul episcopului, îl însoţeau de la mitropolie la Catedrală şi înapoi. Văzând entuziasmul credincioşilor, poliţia i-a interzis să mai predice dar episcopul a răspuns: “Cea mai mare datorie a episcopului e aceea de a predica. Numai când voi fi mort, nu voi mai predica”. Peste tot, în toate eparhiile greco-catolice, episcopii şi preoţii noştri, au intensificat viaţa religioasă. Sfintele Liturghii şi celelalte servicii divine din Biserica Unită încep să fie frecventate de un număr mare de credincioşi, cum nu se mai văzuse niciodată înainte. Pentru ca să ia o atitudine oficială, în faţa propunerilor inacceptabile pe care ierarhia ortodoxă aservită comuniştilor le făcea Bisericii greco-catolice, Episcopii uniţi în ziua de 29 VI 1948 – de sărbătoarea sfinţilor apostoli Petru şi Pavel, adresează o scrisoare circulară clerului şi credincioşilor uniţi, îndemnându-i să rămână tari în credinţa lor.

 

Pentru însemnătatea ei, această scrisoare circulară, este un document aproape unic, în istoria Bisericii Româneşti Unite cu Roma, care apare în întregime în cartea: Document Madrid – 1952 - “Biserica Română Unită, 250 de ani de istorie. Cenzura românească comunistă a interzis tipărirea acestei scrisori pastorale, deşi ea nu are caracter politic, ci doar religios, deci nu putea fi o primejdie pentru ordinea publică din ţară.

 

Maria Hetco 

 

Bibliografie:

Document Madrid – 1952 - “Biserica Română Unită, 250 de ani de istorie”

Historia “Represiunea statului comunist asupra Bisericii Greco-Catolicedin România” nr. 12/II 2004.

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)