Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

1 XII 1948 – 1 XII 2008

60 de ani de la desfiinţarea Bisericii Române Unite cu Roma (5)

 

Maria Hetco

 

 

Partea a II-a din circulara adresată clerului şi credincioşilor greco-catolici în ziua de 29 VI 1948, sărbătoarea Sf. Apostoli Petru şi Pavel de Episcopii Bisericii Unite

 

            “Iubiţii noştri fraţi şi surori, fii ai Bisericii Unite, cei care au duşmănit Biserica noastră au fost aproape toţi duşmani ai neamului românesc. Ştiţi voi cine s-a împotrivit marelui act al unirii cu Biserica Romei? Mai întâi, au fost domnii şi conţii protestanţi şi calvini din Ardeal, care nu voiau ca poporul român să se ridice din întuneric la lumina adevărului şi la fericirea libertăţii. Pe urmă, episcopii ortodocşi sârbi – străini Ardealului – dornici să impună poporului român stăpânirea lor religioasă. S-au găsit, de asemenea şi fii ai neamului nostru care, cu sprijinul acestor străini de neam, s-au unit cu ei, ca să dea lovituri sfintei uniri tocmai când Episcopii Bisericii Române Unite – apărau naţia română – în faţa celor mari, care ne duşmăneau ca neam. Vlădica Inocenţiu Micu Klein şi vlădica Petru Pavel Aron au susţinut interesele poporului român. Ei au fost deşteptătorii conştiinţei naţionale şi primul, mare luptător pentru drepturile naţionale şi sociale ale neamului nostru, fapt pentru care datorită uneltirilor duşmanilor poporului nostru a trebuit să moară în exil. Biserica Română Unită din Ardeal, era una cu poporul român care lupta pentru existenţa sa omenească şi creştină. Să spunem că a fost în slujba poporului român ar fi prea puţin! Ea a fost însăşi poporul lui Dumnezeu care lupta pentru existenţa sa omenească şi ca neam.

 

            În faţa acestui tablou de Vinerea Mare, e posibil să se spună că sfânta Unire a fost făcută din calcule vremelnice? Şi cine ne-ar putea acuza de a fi pus o altă temelie mântuirii decât aceea  pe care Domnul Isus a pus-o el însuşi? Şi care alta ar putea să fie dacă nu Petru, pe piatra care este Hristos pusă la capul unghiului? Dacă Episcopul Romei nu-i temelia la care se referă cuvintele Mântuitorului, atunci care alt episcop ar putea să fie? Care alt oraş episcopal a îndrăznit să poarte grija Bisericii? Oamenii care încearcă să vă tulbure şi caută să răstoarne Evanghelia lui Hristos, cum spune Sf. Pavel, nu umblă în adevăr. Şi cine ar îndrăzni să ne acuze pe noi, episcopii şi pe voi, fiii Bisericii Unite, că am rupt unitatea credinţei şi că în loc de a ne uni, ne-am despărţit de Biserica lui Hristos, producând dezbinare? Dar ce înseamnă dezbinare sau schismă, dacă nu despărţirea de autoritatea statornicită de Hristos? Şi care ar fi acea autoritate bisericească legitimă de care s-ar fi despărţit Biserica Romei şi noi împreună cu ea? Nimeni nu poate să o spună, pentru că nu există decât o singură autoritate religioasă de care despărţindu-te, te desparţi de însăşi Biserica lui Hristos şi, această autoritate este sf. Părinte Papa, Episcopul Romei, după cum arată Evanghelia lui Hristos.

 

            A acuza apoi pe episcopii şi pe fiii Bisricii Unite că prin Unire cu Biserica Romei, s-ar fi îndepărtat de românism şi s-ar fi despărţit de popor, e mare îndrăzneală. Pentru a răspunde, ar ajunge să amintim că oameni de valoare ai unei naţiuni care nu ne-a voit întotdeauna binele, au mărturisit că Biserica Unită a dat românilor din Ardeal, conştiinţa că sunt un popor şi un popor nobil. La fel, Supplex Libelus Valachorum, Piatra Libertăţii şi Memorandum-ul şi-au avut sprijinul în altarul Catedralei Mitropolitane române unite de la Blaj.

 

            Încercarea credinţei noastre: “Iar dacă ni s-ar cere acum socoteală de credinţa şi de nădejdea noastră, ce am răspunde?

            Chiar dacă îngerii din cer ar veni să vestească o altă evanghelie decât cea vestită de noi, anatemă să fie! (Gal. 1,8)”. Noi răspundem deci, că, “n-avem nici o putere împotriva adevărului ci numai pentru adevăr (2 Cor. 13,8).”

            Iar noi, iubiţi foşti şi fii sufleteşti, noi nu trebuie să ne ruşinăm de Evanghelia Lui Hristos “pentru că cine se va ruşina de mine şi de cuvintele mele ... şi Fiul Omului se va ruşina de el (Marcu, 8,38).”

 

            Dacă ne facem vinovaţi de acest adevăr, dacă ne lepădăm de cuvintele Domnului chiar numai dintr-o singură pagină a Sf. Evanghelii, dacă ne lepădăm de o singură lege sau de o singură poruncă, dacă micşorăm descoperirea dumnezeiască chiar numai cu un singur adevăr, suntem tot atât de vinovaţi, ca şi cum am fi călcat în picioare întreaga Evanghelie, sau am fi stricat toată credinţa (Iac. 2,10) pentru că am schimbat temelia credinţei care este autoritatea negreşelnică a cuvântului lui Dumnezeu. Evanghelia nu-i de la oameni, prin urmare ea nu poate fi adusă la târgul schimbătoarelor noastre păreri omeneşti.

 

            Pentru Evanghelia Mântuirii, trebuie să suferim totul, pentru ca să ne facem vrednici de ea, ca şi Părinţii noştri... ”Tot cel ce mă va mărturisi înaintea oamenilor şi Fiul Omului îl va mărturisi pe el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu (Luca 12, 8-9).”

 

            Legăturile care ne unesc cu Papa, Episcopul Romei, nu sunt o orânduire omenească, supusă schimbărilor, ci sunt de orânduire dumnezeiască, de aceea, datoria noastră e să suferim pentru ele orice fel de ocară, lovituri, ameninţări, temniţă şi chiar sărăcie. Asta înseamnă să preamărim pe Isus – Dumnezeul nostru, să-i dovedim o dragoste sinceră şi să ne câştigăm încă de pe acuma, cu preţul unei suferinţe trecătoare, o veşnică şi peste măsură de mare mărire – căci “pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea ce se va arăta în noi (Rom. 8,18).”

 

            Chemarea crucii: Să ţinem deci cu tărie mărturisirea credinţei, păstrată prin sânge şi durere de Părinţii noştri ca să nu umblăm în întuneric, nici să nu arunce nepoţii, blesteme asupra noastră, pentru că ne-am lepădat sfânta moştenire a credinţei celei drepte şi adevărate “Cu ochii aţintiţi asupra lui Isus, începătorul şi plinitorul credinţei care a suferit pe cruce, neţinând seama de ocara ei (Evr. 12, 2)” fraţi preoţi ai Domnului – să staţi alături de noi, Episcopii voştri, iar voi, iubiţi fii să staţi alături de Preoţii Bisericii Române Unite, întăriţi pe temelia ei care este Petru – prin urmaşii săi, Papa de la Roma. Noi, fii ai împărăţiei, să nu avem duhul sfielii, ci veseli, gândindu-ne la viaţa veşnică, să mărturisim credinţa noastră în Una sfântă, catolică şi apostolică Biserică, fără să ne lăsăm amăgiţi de cei ce doresc măriri deşarte şi care neavând dragoste nici de sufletele noastre, nici de ţară, vor să ne răpească sfânta moştenire a unirii.

 

            Pregătirea sufletului: Să nu ne împovărăm cu griji şi nici deşartele înţelepciuni şi filosofii să nu fure minţile noastre, ci să avem încredere în Acela, care a spus că nu va îngădui să fim ispitiţi peste puteri. Dacă încercarea s-a abătut sau se va abate asupra noastră, să citim cuvintele scripturii “Domnul ne judecă şi ne pedepseşte ca să nu fim osândiţi cu lumea (I Cor. 11,32) căci dacă nădăjduim în Hristos numai pentru viaţa aceasta, suntem mai nenorociţi decât toţi oamenii (I Cor. 15,19)”.

 

            Datori suntem apoi, veneraţi fraţi şi iubiţi fii credincioşi, ca la încheierea cuvântului nostru de mărturie să vă îndemn stăruitor ca să nu daţi prilej celor din afară, să prigonească credinţa voastră. Iar tu Simon-Petru, care prin cel de-al 260-lea urmaş, prin Papa Pius al XII-lea conduci corabia Bisericii, întăreşte pe fraţii tăi aşa cum ţi-a încredinţat Domnul, ca nici unul dintre noi să nu se clatine în tulburările de acum. Aşa, întăriţi prin binecuvântarea arhierească, vom lupta lupta dreaptă a credinţei, iar “Dumnezeul păcii va zdrobi pe satana sub picioarele noastre (Rom. 16,20)”. Darul Domnului nostru Isus Hristos, să fie cu voi toţi: Unirea credinţei şi împărtăşirea Spiritului Sfânt cerând, pe noi înşine şi unul pe altul, şi toata viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Amin.” Dată la sărbătoarea Sf. Apostoli Petru şi Pavel, anul Domnului 1948.

 

           Notăm că cenzura a interzis tipărirea acestei scrisori pastorale, deşi ea, nu are caracter politic – şi nici nu putea fi o primejdie pentru ordinea publică.

 

            Această scrisoare pastorală, expresie a sentimentelor adevărate pe care trebuie să le aibă episcopii lui Hristos, chemaţi să mărturisească în orice împrejurare  pentru adevăr, va rămâne în istorie ca o pagină autentică de curaj creştin, de demnitate, de conştiinţă a răspunderii, de totală alipire la Hristos şi la Biserica Lui, în ciuda oricărei împotriviri şi a oricăror suferinţe. Această scrisoare, este un document aproape unic, în toată istoria noastră, care face parte din “Cartea de aur” a Bisericii Române Unite cu Roma - .

 

   Maria Hetco

   Bibliografie: Document Madrid – 1952 - “Biserica Română Unită, 250 de ani de istorie”

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)