Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

1 XII 1948 – 1 XII 2008

60 de ani de la desfiinţarea Bisericii Române Unite cu Roma (8)

 

Maria Hetco

 

 

            Aducem şi prin această evocare, mărturia credinţei în Cristos, a episcopilor greco-catolici, pe care teroarea comunistă şi ilegalizarea Bisericii Unite i-a găsit în exerciţiul funcţiei lor apostolice şi episcopale. Aceştia au fost: Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hossu, Alex. Rusu, Ioan Bălan, Vasile Aftenie, Ioan Suciu şi Tit L. Chinezu cu toţii morţi în închisori sau domicilii forţate, „adăpostiţi” după cum le place unora să spună, în sfinte mănăstiri ortodoxe, puse la dispoziţia represiunii comuniste.

            Desprindem dintre aceşti martiri – în prezentul material – icoana celui care a fost Episcopul Tinerilor, Episcopul Ioan Suciu – pentru că mai există în generaţia celor de vârsta a III-a mulţi care au fost fermecaţi de sufletul său bun şi deschis, de cultura, de cuvântul său cald şi entuziast. Îl evoc pe P.S. Ioan Suciu cu închinăciunea cuvenită, străduindu-mă să redau imaginea unei epoci, aşa cum a fost ea, în ciuda faptului că unora dintre cititori, cu siguranţă, evocarea aceasta le va da bătaie de cap. Dar nu putem face întâmplările altfel decât au fost şi aşa se cade.

            Când şi-au ridicat glasul în faţa guvernului prigonitor, Episcopii Uniţi ştiau că nu vor fi ascultaţi. Ei ştiau prea bine că guvernul Petru Groza era hotărât să ducă până la sfârşit acţiunea începută, de desfiinţare a Bisericii greco-catolice. Dar conştiinţa lor de Păstori ai sufletelor, nu-i putea lăsa să nu-şi strige toată durerea şi indignarea pentru atâtea ticăloşii săvârşite de agenţii Guvernului. În măsura în care împrejurările le-o îngăduia, ei şi-au îndreptat toată atenţia şi toată grija spre preoţi şi credincioşi, îmbărbătându-i şi încurajându-i să facă faţă cu demnitate tristelor evenimente.

            Episcopii Uniţi începuseră cu mult înainte să-şi pregătească credincioşii, mai ales, prin vizite pastorale, prin cuvântări, prin scrisori pastorale, prin intensificarea vieţii religioase. În special, tânărul episcop Ioan Suciu, Administratorul Apostolic al Mitropoliei de la Blaj, devenise profetul inspirat şi apostolul neobosit în acel ceas al întunericului. Dotat cu un dar de a vorbi într-adevăr excepţional, cu o vastă cultură, cu un suflet entuziast de apostol, episcopul Suciu ducea şi o viaţă sufletească de o rară curăţenie, pentru care era şi numit: „un sfânt desprins din iconostas.”

Toate aceste calităţi au făcut ca cel mai tânăr dintre episcopi să devină sufletul rezistenţei creştine în biserica Unită. Într-o expunere făcută preoţimii, Episcopul Suciu trasa acest program pentru vremurile grele: „Bisericii Române Unite îi lipseşte încă frumuseţea martiriului şi a prigoanei, îi lipsesc încă rănile Mântuitorului, fără de ele, lumina Bisericii noastre rămâne ascunsă sub obroc. Numai prigoana ne va putea da sfinţi şi va putea arăta lumii ceea ce suntem: fii şi apostoli ai Bisericii adevărate. În ce va consta încercarea credinţei noastre? … Ne spun să ne despărţim de Papa ca să fim cu poporul … Spun că Papa e un duşman al democraţiei române. Vor face legi ca să sugrume Biserica noastră…Care trebuie să fie atitudinea noastră? Într-o luptă ca aceasta care se dă pe teren spiritual, când credinţa noastră însăşi e atacată, atitudinea noastră, armele de luptă, mijloacele de rezistenţă şi apostolat, trebuie să fie supranaturale: Sfintele Taine, rugăciunea, sacrificiile – totul sub steagul Inimii Neprihănite a Maicii Domnului…, iar celor ce ne vor cere să ne lepădăm de credinţă, le vom răspunde astfel:

Eu nu am nici o putere împotriva adevărului. Primatul lui Petru şi al urmaşilor săi e cuprins în Evanghelie. Hristos aşa şi-a zidit Biserica: Unde e Petru, acolo e Biserica. Unde e Biserica acolo e Hristos; iar unde Hristos, acolo este adevărul şi viaţa … Deci nu trebuie să ne fie ruşine de Evanghelie, căci Evanghelia nu este o iscodire omenească. De aceea spunem şi noi cu Sf. Pavel: „Pentru Evanghelia aceasta sufăr fiind pus în lanţuri ca un făcător de rele; dar cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă …”

Datoriile misionare pe care ni le încredinţează Providenţa în acest ceas hotărâtor, nu sunt acelea de a semna cu lumea o pace de Dumnezeu şi de oameni. În clipa asta, ochii istoriei sunt aţintiţi asupra noastră”.

Vizitele pastorale ale Episcopului Suciu au fost pretutindeni un adevărat triumf. A vizitat mai bine de 600 de parohii, cu toate că agenţii comunişti au căutat să-i facă permanente greutăţi. Într-o vreme, poliţia dăduse ordin posturilor de jandarmi ca să rechiziţioneze mijloacele de transport de care s-ar fi folosit Episcopul Suciu. Dar Episcopul a continuat să-şi viziteze credincioşii mergând pe jos din sat în sat. Într-o bună zi, a fost oprit pe drum de o maşină a poliţiei.

            Fiind invitat să urce în maşină, Episcopul a răspuns că preferă să meargă pe jos. Agenţii i-au spus atunci că n-are dreptul de a vizita satele: “Dumneata nu mai eşti episcop; Guvernul te-a scos din funcţie”. “Eu am fost numit Episcop de către Sf. Scaun şi numai Sf. Scaun are dreptul să mă scoată din funcţiune”.  A fost lovit, legat la ochi şi trântit cu violenţă în maşină. După o bucată de drum a fost coborât din maşină şi aruncat pe scări în jos într-un beci umed şi rece unde a stat două zile şi două nopţi, fără hrană şi apă. Pus apoi în libertate i s-a pus în vedere să nu mai predice, dacă vrea să nu fie arestat din nou. “Atunci puteţi să mă deţineţi imediat, a fost răspunsul preotului. Eu nu pot să nu predic”.

            Potrivit tradiţiei sale de citadelă a spiritului, Blajul s-a arătat la înălţime şi în vremea acestei prigoane. Nici un canonic, nici un profesor de la seminarul teologic, nici un preot mai de seamă, n-a semnat trecerea la ortodoxie, deşi presiunea exercitată aupra lor nu a fost uşoară. Atât profesorii cât şi elevii de la şcolile Blajului au dat dovadă de o dârzenie şi de o tărie exemplară. Blajul a trăit într-o atmosferă de fervoare religioasă extraordinară. Şi aici prezenţa şi curajul Episcopului I. Suciu însufleţea pe credincioşi. La catedrală, unde predica Episcopul, afluenţa credincioşilor era foarte mare. Mai ales, după 1 XII 1948 – veneau credincioşi nu numai din Blaj dar şi din satele vecine ca să asculte predica în Catedrală de patru ori pe zi. Poliţia a încercat de mai multe ori să împiedice venirea credincioşilor din satele vecine, blocând drumurile, arestând pe unii ca să-i înfrice pe ceilalţi. Dar poporul a continuat să vină la Catedrală, deşi drumurile erau blocate şi păzite de poliţie. În toată această vreme, poprul a făcut bloc în jurul Episcopului: îl însoţeau de la Mitropolie la Catedrală şi înapoi; tinerii de la şcolile Blajului, în entuziasmul lor, nu odată l-au ridicat pe umeri, conducându-l ca în procesiune până acasă, iar lumea de la porţi şi ferestre arunca flori înaintea paşilor lui. Văzând atâta entuziasm, poliţia i-a poruncit să nu mai predice. Dar episcopul a răspuns: “cea mai mare datorie a Episcopului e aceea de a predica. Numai când voi fi mort nu voi mai predica”.

            Sunt admirabile şi scrisorile pe care Episcopul Suciu le-a transmis credincioşilor săi. Într-una din aceste scrisori, scrisă în primele zile ale lunii octombrie 1948, episcopul se adresa astfel:

...”Pentru Biserica Română Unită acesta e ceasul Vinerii Mari! Acum iubiţi credincioşi ne arătăm dacă suntem ai lui Hristos sau dacă ne întovărăşim cu Iuda Vânzătorul. Acum Domnul Isus ne dă prilej să fim părtaşi suferinţelor Sale, pentru Biserica Sa. Fericiţi veţi fi dacă veţi fi ocărâţi pentru numele Lui, pentru Sf. Biserica sa! Preamăriţi pe Dumnezeu pentru aceasta! Nu vă lăsaţi amăgiţi de vorbe, de comitete, de veşti, de minciuni, ci staţi tari, neclintiţi, statornici în credinţă! Nu puneţi iscălitura pe nici un fel de hârtie prin care vi s-ar cere să vă lepădaţi de legea părinţilor voştri. Vă vor ameninţa, vă vor bate, vă vor duce la judecăţi şi înaintea judecătorilor. Nu vă înfricaţi! Dumnezeu este în fiecare dintre noi şi nu ne va lăsa să fim ispitiţi şi să suferim mai mult decât putem. Lumea se uită la noi, la credincioişii Bisericii Unite. Privelişte suntem lumii! O, iubiţi credincioşi, să nu fim o turmă de Iuda ci mărturisitori ai credinţei şi fii hotărâţi ai Bisericii lui Isus pe pământ românesc.

            Nu este decât o singură Biserică întemeiată de Isus, Biserica ale cărei chei Isus le-a dat lui Petru Pescarul şi, prin el, urmaşilor lui, Episcopilor din Roma, care i-au urmat în scaun, pe care-i numim Papi. Nu este decât o singură Biserică a lui Hristos, aceea zidită pe Petru: “Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui”. Nu este decât o singură Biserică pe care porţile iadului nu o vor birui şi aceasta este Biserica zidită pe Petru. Lui Petru şi urmaşilor săi i s-a dat puterea să pască turma cea binecuvântătoare a sufletelor noastre, iar noi îi suntem oiţele şi mieluşeii. Nu fugiţi şi nu ieşiţi din turmă ca să nu rătăciţi.

            Corabia Bisericii e lovită de furtuni şi de valuri, nu săriţi din ea, căci valurile pot să vă înghită, ea însă nu se scufundă ... Să luptăm, tari în credinţă, prin rugăciune şi ajun. Chiar dacă ne vor lua bisericile, până la o vreme, ne vom face fiecare biserică acasă, aşteptând plini de speranţă izbăvirea care mult nu va întârzia. Feriţi-vă de preoţii care nu pomenesc pe Papa şi care nu se roagă Sf. Rozar al Preacuratei.

            Numai cu jertfe pentru credinţă se îmblânzeşte Dumnezeu. De rănile trupeşti şi sufleteşti primite pentru Biserica Lui ne vom vindeca. În ele vom îngropa păcatele noastre şi pe vrăjmaşii credinţei. Luptaţi-vă lupta dreaptă a credinţei, până în temniţe şi lanţuri, ca milioanele de mucenici. Luptaţi în unire cu Inima Neprihănită a Maicii Domnului, cu speranţa neclintită în biruinţa Bisericii, chiar dacă Isus ar trebui să o scoată din mormântul Lui. Darul Domnului şi îmbrăţişarea mea cu voi toţi: Amin!”   5 X 1948, - Blaj -

 

Maria Hetco

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)