Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Actriţa Rachel şi Nicolae Bălcescu

Masoni, agenţi englezi şi revoluţii

 Dr. Titus Filipaş

 

 

Dr. Titus FilipasLa 1848, Anglia instiga revoluţiile din Europa. „Flacăra” izbucnea din Sicilia, unde exista o puternică reţea de agenţi englezi, constituită pe vremea războaielor napoleoniene. Auzind ştirea despre începutul revoltei, marele politolog Alexis de Tocqueville anunţă colegii parlamentari în şedinţa din 29 ianuarie 1848 : "Cred că în clipa de faţă dormim pe un vulcan! Sînt profund încredinţat că aşa stau lucrurile!"

Agenţii englezi stăpâneau, prin interpuşi, clădiri comerciale de interes public, aflând de exemplu în hoteluri ultimele zvonuri din şoaptele oamenilor. Toate metodele lui Metternich (1773-1859) erau practicate şi de Palmerston (1784-1865): "Hat der Teufel einen Sohn / Das ist sicher Palmerston!" („De-ar avea Dracul un fiu/Este sigur Palmerston!”), ţinea să ne reamintească Dan Amedeo Lăzărescu (singurul dintre liberalii români de după 1989 capabil să conferenţieze despre Destutt de Tracy; mai există vreunul?) politica englezească într-un studiu despre „revoluţia intelectualilor” de la 1848. La „sfatul” imperativ al lordului Palmerston, s-a organizat chiar şi celebra întâlnire dintre revoluţionarii paşoptişti Kossuth şi Bălcescu. Amândoi fiind masoni şi agenţi englezi. Nicolae Bălcescu purta numele conspirativ „Conrad”. Dimitrie Bolintineanu îl dezvăluie într-un titlu de operă literară al cărei conţinut a fost parodiat de G. Călinescu în anii şaizeci. Dar în vremuri recente, Ioana M. Petrescu (de ce este atât de puţin publicată ?) evaluează poemul „Conrad” într-o frază frumoasă : « O muzică a lumii se face simţită în acest poem al eternei rătăciri. »

Citiţi cum îl zugrăveşte Dimitrie Bolintineanu pe Nicolae Bălcescu: „Cotind pe Cornul d-Aur, ieşia în Propontide / Un vas spărgând cu peptul tărâmele lichide. / Dar cine-i omu-acesta ce-n vas stă izolat ? E trist sau este mândru ? mai mulţi au întrebat. / Un servitor răspunde cu oarece sfială : / Că Ţara Românească e ţara sa natală. /Conrad e al său nume ; că este exilat, / El pentru libertate, poporu-a rădicat. / Proscris din a sa ţară, el fără ţel se duce / Oriunde îi surîde un cer senin şi dulce ”. În „Memento Mori”, Eminescu va cânta integrala ciclurilor de civilizaţie care au trecut peste lumea noastră, reluând temele antice din „Conrad”.

Deşi va fi inspirat şi de expediţia veche de căutare a fregatei lui Lapérouse, Radu Tudoran (1910-1992) va utiliza în primul rând tema călătoriei mediteraneene din „Conrad” în arhitectura romanului „Toate pânzele sus”. Eroul Anton Lupan este poate un Nicolae Bălcescu fără tuberculoză, dar cu studiile inginereşti ale unui Petrache Poenaru.

Cum ajunsese Bălcescu agent englez ? Recrutarea lui Nicolae Bălcescu pentru a lucra în serviciul Imperiului Britanic a fost mijlocită probabil de actriţa franceză Rachel (1821-1858). Egeria pozase ca model al celebrului bust cu bonetă frigiană: „Marianne”, simbolul Republicii franceze. În nuvela ‘Iubita lui Bălcescu’, aflăm numai despre abstracţiunea chemată România, ca şi cum G. Călinescu s –ar fi temut să elaboreze tema Rachel. Nici în piesa de teatru „Bălcescu”, dramaturgul Camil Petrescu nu o foloseşte pe Rachel, alias Marianne I, ca personaj.

Agentă engleză, Rachel fusese şi amanta acelui Theophile Gautier care influenţase ‚Junimea’ şi cultura română prin ideologia ‚artei pentru artă’, şi prin „ideologia cărţilor cochon” (vezi Ion Creangă şi Mihai Eminescu, vezi Luca Piţu şi "douămiiştii").

Intelectualii aceia estetizanţi, bine şcoliţi, de la Junimea, când frunzăreau cărţile cochon ale lui Theophile Gautier, unde textul într-o franceză pură şi civilizată, analizând politica internă a Franţei timpului, era însoţit pe liziera paginii de un limbaj figurativ înlocuind expletivele, exclamau nedumeriţi şi expletiv: "Ce-are sula cu prefectura!?". Este, aceasta, o ipoteză privind originea întrebării. Altă ipoteză ar fi aceea că elita administrativă din România celei de a doua jumătăţi a secolului XIX, elită din care făceau parte şi prefecţii, punea aceeaşi întrebare privind cărţile lui Theophile Gautier. Este deci foarte probabil ca retorica întrebării "Ce-are sula cu prefectura?" să fi fost inventată de un prefect junimist în contextul strict al unei etici utilitariene (benthamiene). Oricum, trebuie amintită această dihotomie junimistă de interpretare a cărţilor lui Theophile Gautier. Dar însuşi textul cărţilor cochon scrise şi publicate de Theophile Gautier nu era deloc vulgar. Ion Creangă scrie textul "Povestea poveştilor", --jumătate cochon jumătate Mutinus--, pur şi simplu pentru că nu ştia franţuzeşte !

Principiul junimist „Artă pentru artă” fusese împrumutat din prefaţa cărţii ‚Mademoiselle de Maupin’ a lui Theophile Gautier. Graficianul Aubrey Beardsley (1872 – 1898), cel mai controversat, mai decadent, mai estetizant şi totodată cel mai puţin recomandabil dintre artiştii stilului Art Nouveau, ilustrase cartea ‚Mademoiselle de Maupin’ (Six Drawings Illustrating Theophile Gautier's Romance Mademoiselle de Maupin by Aubrey Beardsley published by Leonard Smithers and Co., London, 1898). Şi limbajul figurativ al cărţilor cochon ale lui Theophile Gautier va fi imitat de graficianul englez Aubrey Beardsley, bun prieten cu Oscar Wilde (1854-1900) fără să fie el însuşi homosexual, pentru a ilustra scenele falice din piesa antică Lysistrata, compusă de grecul Aristofan. Aubrey Beardsley mai executase o serie de 17 ilustraţii pentru scene din Salomeea, piesa lui Oscar Wilde în versiunea franceză. După 1989, teoreticianul culturii Radu Ţeposu (1954-1999) începea să publice desenele lui Aubrey Beardsley în revista Cuvântul. În perioada degradării intelectuale forţată de comuniştii internaţionalişti din România, arii din opereta Lisistrata erau repetate cu o insistenţă absolut anormală de radiodifuziunea română. Tot pe atunci, desenele lui Aubrey Beardsley (de exemplu ‚Flosshilde’ şi ‚Trandafirul din Lima’) erau sursă de inspiraţie pentru ilustraţiile cărţilor erotice destinate copiilor, în care proletarul câştigă dragostea Cosânzenei, nu Prinţul, aproape la fel ca într- o nuvelă americană de Kay Boyle (1902-1992).

Nicolae Bălcescu o cunoscuse pe Rachel în revoluţia de la 1848 din capitala Franţei. Să notăm ca în anul 1842 se confirma declanşarea ftiziei lui Bălcescu, de care va muri exact peste zece ani, la Palermo, şi să facem un calcul. Dacă Rachel a murit din cauza aceluiaşi bacil la 1858, devine plauzibil că l-a căpătat în 1948. Dar în acel an, mesajul imperios al lordului Palmerston de conciliere româno-maghiară fusese transmis de alt mason paşoptist, Christian Tell, ce ţinea foarte mult să asiste personal la discuţiunea, în toate privinţele istorică, dintre Bălcescu şi Kossuth. Masonul Ludovic Kossuth favoriza politica „Divide et Impera”, şi astfel creează o diversiune, prezentându-le junilor munteni pe frumoasa lui nepoată. Al cărei joc de „nehotărâre” în alegere va determina un duel între Tell şi Bălcescu, cei doi tineri uitând jurământul solemn pronunţat la „Frăţia”.

 

Dr. Titus Filipaş

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)