Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Actualitatea lui Ioan Cassian

Dr. Titus Filipaş (foto)

 

 

Dr. Titus FilipasExistă în psihologia omului, --definit ca „animal social”--, o componentă etologică: omul este un „animal”, precum şi o componentă culturală. Prin cultură înţelegem, într- o primă zicere sau abordare a explicaţiei, un sistem de valori, simboluri, credinţe. Scrierile lui Ioan Cassian spun ceva important despre componenta etologică a firii umane universale. Cassian susţine că deşi omul este prin natura lui păcătos, totuşi ceva etic bun subzistă în firea lui. Deşi pogorârea graţiei divine produce o imediată salvare a sufletului, convertirea omului poate de asemenea începe prin exerciţiul voinţei lui. Aceasta pentru că, subliniază Cassian, Bunul Dumnezeu va acorda mereu graţia celui care este în căutarea ei. Chiar şi celui care nu cere, uneori. Aici Ioan Cassian îl contrazice pe Sfântul Augustin (354-430), creştinul berber care sublinia greutatea absolută a Păcatului Originar căzut peste sufletul omului. Conciliul de la Orange (din 529 AD) îi va da dreptate Sfântului Augustin. Abia în secolul XIX este restaurată dreptatea (despre natura psihologică a omului universal) afirmaţiilor lui Ioan Cassian. Se mai poate adăuga de noi că aproape tot romanul francez al veacului XIX este influenţat de această psihologie a omului real, subliniată prima oară de scriitorul creştin Ioan Cassian. Iar în secolul XX, psihanalistul francez Michel Foucault (1926 -1984) se arăta fascinat de acurateţea analizelor psihologice pe care le descoperea citind textele religioase vechi dar frumoase, scrise cu şaisprezece veacuri mai înainte de Ioan Cassian.

Scriitorul călugăr „scit” (daco-român) de limbă latină Ioan Cassian, ori pe latineşte Joannes Eremita Cassianus, s -a născut cândva în jurul Anului Domnului 360, --dar poate chiar exact la 360 AD--, într- o localitate aflată pe drumul roman chemat Via Traiana Nova. Acum, nu este mai puţin adevărat că bunul nostru împărat Traian a fost un harnic constructor de noi căi romane. Ele chemându- se, alternativ, fie Via Nova Traiana, fie Via Traiana Nova. Imperatorul spaniol este remarcabil pentru lipsa lui de imaginaţie, din cauza aceasta nu s- a păstrat cartea lui tratând despre războiul dacic (plictisitorul text intitulat „De bello Dacico”). Dar pentru acel latin Cassianus de ‚natione Scytha’, adică născut în Scythia Minor, provincia pe care noi o desemnăm acum cu numele slavonic Dobrogea, -- reamintim că slavona este o limbă artificială, inventată de cărturarii bizantini Photius, Kirilus şi Metodius odată cu Oikumena slavonică, un concept geopolitic controlat spiritual de la Constantinopol--, această Via Traiana Nova trebuie să fi dus obligatoriu la Tropaeum Traiani. Deci putem aserta că, foarte plauzibil, era acolo un drum care conducea înspre localitatea chemată acum Adamclissi.

Ioan Cassian învăţă o limbă latină simplă, fără rafinamente, în mediul său cultural şi creştin de acasă, centrat pe o biserică, poate deja ascunsă, protejată de agresiunea barbară, poate deja biserică tăiată în creta subterană a ţinutului natal. Faţă de ceea ce învăţă de acasă, Ioan Cassian mai prinse latineşte imersând în Vulgata. Se recunoaşte că Ioan Cassian putea să îşi exprime direct şi foarte veridic gândurile pe latineşte. Ceea ce mulţi dintre autorii latini şi de mare rafinament, contemporani cu el, nu reuşiră într-un grad similar. De aceea textele lor nu supravieţuiră. Ştim acum, din teoriile lingvistice ale lui Tarski Alfred (1902 -1983), un evreu polonez convertit la romano- catolicism, că există o scală şi o gradaţie a limbajelor şi a metalimbajelor, care se pot (ori te pot) apropia sau îndepărta de adevăr. Iar în general, --este poate un adevăr neplăcut acesta pentru scolastici--, limbajul creştinesc aspru te apropie de adevăr cel mai mult. Ioan Cassian vorbea limbajul agrest învăţat în acel Latium Novum care proteja dinspre nord-vest cetatea Nova Roma a împăratului Constantin cel Mare (280-337).

Pe un reper de timp marcat de evenimentul major al primului conciliu de la Constantinopol (381 AD), pentru a- şi desăvârşi educaţia creştină, Ioan Cassian peregrină cu alt tovarăş, pe nume Germanus, poate şi el tot din Scythia Minor, în „Romania Hierosolymitana”, adică în Romania Ierusalimului, teritoriul sacru care este marea miză a lumii: de ieri, de astăzi, de mâine.

Peregrinii aceia se opriră o vreme la o abaţie aflată lângă Vicleim - Betleem, nume ce înseamnă Casa Pâinii în limba ebraică. Insoţit de acelaşi Germanus, Ioan călători apoi în Egipt. Unde ucenicii trăiră învăţând credinţa şi viaţa intensă întru spirit de la anahoriţii din Tebaida, asceţii deşertului care împrejmuie mănoasa Vale a Nilului. Mai târziu, şi aflat pe tărâmul galo – roman unde şi muri la 433 AD, --alţii zic că ar fi trăit mult mai mult--, Ioan Cassian scrise, codifică şi transmise înţelepciunea învăţată de la sfinţii părinţi creştini din deşertul Egiptului. Aceste opere latineşti de literatură patristică, tratând în esenţă ‚antrenamentul omului lăuntric şi perfecţiunea inimii’, se cheamă: Una „De institutis coenobiorum”, cealaltă „Collationes”, şi au fost scrise la rugămintea Sfântului Castor (nu se ştie când s- a născut, dar se ştie precis că a murit la 420 AD), titularul vechii episcopii din Apt, localitate aflată acum în dioceza de Nîmes.

Dintr - un timp când ştim că se afla în Palestina şi în Egipt, îl găsim pe Ioan Cassian în anul 403 la Constantinopol. Viaţa creştină din oraş era dominată atunci de Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur. Ceilalţi doi Sfinţi Ierarhi, filosofii-teologi cappadocieni Vasile cel Mare şi Grigore Nazianzus, urcaseră deja la cerurile simbolice ale credinţei.

Patriarhul Ioan Gură de Aur îl face pe Cassian diacon, şi îl trimite cu o însărcinare diplomatică la episcopul din Roma. Este posibil ca în acel timp să accepte şi invitaţia de a fonda o mănăstire în stil egiptean sau „deşertic” la Massalia, în Galia sudică. Oricum, se ştie că imediat după anul 410, Ioan Cassian ctitoreşte abaţia Saint Victor de lângă Marsilia. Reglementările de vieţuire spirituală instituite de Ioan Cassian pentru Saint Victor vor fi adoptate mai târziu şi la faimoasa mănăstire benedictină de la Port Royal. Unde alături de învăţătura teologică se instituie, se perpetuează şi se accentuează cultura gramaticii filosofice. Era de fapt acel Trivium sau ‚Arta construirii discursului’, absolut necesar pentru orice timp, chiar şi în cel de acum. Dar pentru noi, românii, care nu am trecut în Evul Mediu prin experienţa unui Trivium scolastic latinesc, spiritul şcolii de calitate este resuscitat abia în secolul XIX de către Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu la Sfântu Sava. Unde se implementează Ideologia Şcolilor Centrale ce îi formează în România pe oamenii politici ai ‚partidei naţionale’.
 

Dr. Titus Filipaş

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)