Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

90 de ani de la eroicele lupte din august - noiembrie 1916

Prefaţa la  «Carnetul de īnsemnări zilnice al locotenentului Constantin I. Năvīrlie»

Luchian DEACONU (foto), doctor īn istorie

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Constantin I. Năvīrlie īmplinise 34 de ani īn momentul cīnd Romānia a declarat război Austro-Ungariei. S-a născut īn 1882 la Plenita, īn judetul Dolj. A absolvit scoala primară īn comuna natală, după care a urmat cursurile Liceului « Carol I » din Craiova. La 4 martie 1906 a fost declarat licentiat al Facultătii de Drept din Bucuresti.

Făcuse, deja, primii pasi ai unei cariere juridice lungi si exemplare, īndeplinind demintătile de magistrat stagiar la Judecătoria Ocolului Cīlnic–Gorj, īntre 1908-1913, judecător cu titlu provizoriu la judecătoria Ocolului Cīrligati, judetul Teleorman, din 16 iulie 1913 pīnă la 12 martie 1914 si judecător cu titlu definitiv la aceeasi judecătorie, īncepīnd din 13 martie 1914.

La Cīrligati, īn Teleorman, l-a găsit mobilizarea din 1916 pe locotenentul de rezervă care s-a afirmat, īn deceniile viitoare, ca un magistrat de prestigiu, ca filozof, prozator si  om de cultură remarcabil.

A parcurs, de-a lungul celor aproape patru decenii de magistratură toate demnitătile profesiei : judecător de instructie si judecător de sedintă la Tribunalul Mehedinti, procuror la Curtea de Apel din Timisoara,  presedinte cu grad de consilier la Curtea de Apel, sectia I-a a Tribunalului Mehedinti, consilier la sectiile I-a si a II-a a Curtii de Apel Craiova, presedinte al Curtii criminale de pe līngă Curtea de Apel Craiova si consilier la Inalta Curte de Casatie Bucuresti[1].

Cariera juridică de exceptie a fost completată de o sustinută activitate stiintifică, concretizată īn studii precum « Pravila voievodului Matei Basarab », apărut īn 1943 īn volumul « Oltenia » si de , « pasiunea vietii », descifrarea unor teme de filozofie : « Filozofia lui Schopenhauer »(1915), « O nouă explicare a fluxului si refluxului. Observări privitoare la teoria lui Kant-Lapalce » (1935), « La force répulsive de la matičre cause de radiations et cause de l’évolution des mondes » ( 1935), « Viata lui Schopenhauer urmată de scurte consideratii asupra modului de a scrie a filozofului si de o schită a sistemului său metafizic » (1943).

In acelasi timp, Constantin I. Năvīrlie a fost un valoros om de cultură de un dinamism exemplar, calităti care l-au propulsat pīnă la demnitatea de presedinte al Comitetului Regional al « Fundatiei Regale » Oltenia, īn anii 1933-1940, răstimp ce coincide cu una din etapele cele mai bogate īn realizări artistice, literare, muzicale, teatrale si stiintifice ale Craiovei interbelice.

Spirit enciclopedic, Constantin I. Năvīrlie face parte din valoroasa si numeroasa pleiadă de oameni de cultură craioveni care au suplinit prin spectacole, concerte, conferinte, reviste, studii, simpozioane, congresele internationale de arheologie, al juristilor, al medicilor etc, lipsa Universitătii si a unui for Academic, asigurīnd o prezentă remarcabilă a  intelectualitătii, a artistilor si creatorilor din Oltenia la viata artistică, literară, stiintifică si culturală a acelei epoci.

« Chemarea spre cultură » si afirmarea literară a acestei personalităti dinamice, plină de talent si pasiune, īncepe să se manifeste, cel putin pentru sine si fără dorinta de a o face cunoscută semenilor, prin « Insemnările zilnice » pe care locotententul de rezervă Constantin I. Năvīrlie din Regimentul 31 Calafat, compania de mitraliere, punīnd īn lucrare un proiect ambitios, captivant, dar dificil si pretentios, de a consemna, īn zeci de carnete si caiete, pornind de la prima zi de război, 15 august 1916, si pīnă la sfīrsitul vietii, īn 1959, evenimentele pe care le-a trăit sau de care a auzit, ni le-a lăsat nouă, urmasilor.

O mare parte din carnetele de īnsemnări au fost descoperite īn anii 1980 si sunt păstrate īn colectiile Sectiei de istorie a Muzeului Olteniei din Craiova. Doar cīteva, cele care se referă la răstimpul din august 1944 pīnă īn octombrie 1949, au apărut īn Editura de Sud, īn anul 2000, īn volumele : « Intre abandon si crucificare. Romānia 1944-1946 » si « Intre abandon si crucificare. Romānia 1946-1949 ». Alte zeci de caiete, carnete si carnetele, īnsotite de numeroase tăieturi din ziarele vremii, de manuscrise de recenzii si studii, asteaptă să fie publicate. Ele cuprind o multime si o diversitate impresionantă de date si informatii definitorii pentru cunoasterea si īntelegerea evolutiei societătii romānesti pe anumite segmente sociale si profesionale, pentru localităti, zone, personalităti si evenimente care acoperă o perioadă de peste cinci decenii, īncepīnd cu 15 august 1916, zi istorică īnnobilată de versurile si melodia imnului tuturor romānilor, « Treceti batalioane romāne Carpatii ! » pentru « a-i dezrobi pe fratii nostri », si pīnă īn 1959, anul cīnd venerabilul autor trecea īn nefiintă, lăsīndu-ni-le spre vesnică amintire.

Anul acesta se īmplinesc 90 de ani de la acele zile istorice si dramatice ale neamului romānesc, pe care tīnărul ofiter le-a consemnat īn carentele sale, iluminate de entuziasmul general al celor chematii sub arme, plecīnd spre granite « chiuind ca la nuntă, gătiti de sărbătoare, jucīnd si cīntīnd », si īncununate, după lungi si grele suferinte si jertfe, prin izbīnda idealului reīntregirii Patriei.

Editarea « Insemnărilor zilnice », redescoperirea generatiilor sacrificiului total pentru cauza libertătii si unitătii tuturor romānilor, este o datorie sacră. Mesajul īnsemnărilor este unul clar, curat, uman, pasnic, european. Gīndurile, dorintele, emotiile, sperantele, temerile exprimate de autorul lor sub amenintarea obuzelor de tun, a rafalelor de mitraliere, a gloantelor aducătoare de moarte, sunt o adevărată odă īnchinată vietii, păcii si īntelegerii īntre neamuri.   

Insemnările au fost scrise, cum apreciază si autorul unei cărti similare apărută īn Franta la Editura “Ennoļa”, īn 2004, Arsčne le Breton, “Campagne de 1914-1918. Mon carnet de route », « īntr-o limbă străină si docilă », autorul lor, ca si ostasul francez, fiind, pe de o parte, sub presiunea dorintei si entuziasmului declansat de sentimentul datoriei si sacrificiului, un simtămīnt mostenit din īndepărtate vremi care trezea īn sufletul ostasilor acel dor de libertate pentru care erau īn stare să-si dea viata fără nici o sovăire, trăiri sădite de scoală, familie, societate, si, pe de altă parte, a dramatismului confruntărilor, a neprevăzutului, a pericolelor iminente si inevitabile pe care războiul le-a adus fata fiecărui ostas, a pericolului mortii, care pīndea de unde nici nu se asteptau.

Exprimarea este lapidară, scurtă, concisă, directă, exactă, ca si « sentintele judecătoresti », fără īnflorituri, dar oferă sute de figuri de stil, comparatii subtile (« E cald, ploaia a īncetat, cerul e senin, dar o ceată subtire mai stăruieste pe vīrf. Bate usor vīntul dinspre apus si o risipeste, dar īntre două spinări ale dealurilor spre noi, o ceată groasă strălucind de soare – pare un fluture urias » ; « a īnceput o strasnică toacă mitralierele » ; « vīntul a īnceput să sufle si să smulgă frunzele vestejite ale arborilor care zboară ca stoluri speriate de păsări » ; « Afară vīntul vījīie groaznic, se vaetă, īn suierul lui parcă auzi chemări de trompete sau zgomotul unei lupte. Ploaia cade mai tare chiar decīt azi si īntunericul este de nepătruns »), cu valoare literară incontestabilă.

« Pe la miezul noptii īncepe un ropot de īmpuscături si artileria geme si vījīie din ambele părti. Sīntem luminati de reflectoare. Cīnd īncetară putin tunurile, īncepu un majestuos tunet al cerului īnnorat de la răsărit la apus. Părea că vrea să spună că zgomotul acela urias si sublim aduce bogătia si rodul naturii, pe cīnd grozavele tunete ale tunurilor distrugerea ei. »

Ce poate fi mai expresiv decīt acest scurt dialog dintre natură si război ?

Insemnările ne dezvăluie forta, rezistenta («Cīnd ne duceam cu sectia spre Arsana, ne-am īntīlnit cu rănitii din comania 8. Unul fusese străpuns prin piept, se vedea mantaua īngăurită īntr-o parte si īn alta, dar sīngele nu se vedea, semn că fusese o hemoragie internă. Cu toate astea mergea, condus de mīnă numai de un camarad… »), nobletea sufletească, conceptia de viată a generatiilor lui ‘916, rezumativul sistemului educational de la īnceptul secolului al XIX-lea, cumintenia, puritatea, iubirea de tară (descrierea sentimentelor trăite de autor după luarea la cunstintă a ordinului de retragere a armatei este elocventă : « In acest timp mă gīndeam cu īntristare la acest dezastru, cu atīt mai mare cu cīt privea mai multă lume. Cugetam ce se vor face ai nostri de acasă si īmi īnchipuiam că poate vor pleca cu totii la Cīrligati, dincolo de Olt, unde viata lor ar fi fost oaresicum īn sigurantă. Dar toată averea, tot ce stīnsese cu atīta muncă, grīu, porumb, vin, vite, trebuiau părăsite īn mīinile acelei osti īnvingătoare si mult doritoare de pīine… Iar altii, care abia o duceau cu sărăcia lor, vor deveni si mai săraci, si mai nenorociti, fără pīine, fără acoperămīnt, rătăcind pe drumuri, avīnd vietile lor īn pericol. O mai dureroasă stare nu se putea īnchipui. », ca si scena : « Se zice că <din> regimentul nostru va pleca un batalion pe Valea Jiului. Mă cuprinde dorinta să facem si noi parte din trupele care pleacă »), curajul, vitejia, dăruirea, dinamismul, « nestarea », spiritul de initiativă, resemnarea, umanismul, pacifismul ( « Privesc, de la transee spre apus, dealul din fată, cu o frumoasă poiană spre noi si cu pădure de fagi īnapoia si drumul alb ce duce pe sub poalele acestei poieni spre dreapta, la Arsana. Privesc apoi muntii īnalti de dincolo de Cerna, usor acoperiti de ceata albastră. De pe granită privesc apoi spre maizănoapte muntii mai mult golasi si stīncosi ai Domagledului, Grebeneacului, Sulitei. Drept īn fata mea, pe muntele din fata Sulitei, se văd printre arborii goi de funze siluetele ascutite ale brazilor negri-verzi…In vale, adīnc, Cerna ; dincolo lantul de munti, apoi vederea Mehadia pe Bega, a Băilor Herculane pe Cerna. Si toate sub strălucirea blīndă a acestei toamne calde … Privesc īndelung si nu mă pot obisnui cu ideea că, īn mijlocul acestei naturi frumoase si pasnice, oamenii stau fată īn fată pentru a se omorī. Se īncinge un duel de artilerie cu explozii groaznice ale bombelor si toată această frumusete parcă e rănită »), toleranta romānească.

Ceea ce frapează este limpezimea ( «Afară bate vīntul īngrozitor, pădurea mugeste, de sus vine bură rece ») si franchetea limbajului, inspiratia si talentul care-i oferă autorului ocazia alăturării unor fapte, fenomene, īntīmplări diverse si contradictorii īn acel melanj care este războiul, necesar dar nedorit si de neacceptat de firea si spirtitul pasnic al romānului.    

Peste vīltoarea ucigătoare a războiului (unic īn felul său fiind asaltul pentru recuperarea mitralierei : « Ce era de făcut ? Puteam pierde mitraliera. Vorbesc cu comandantul comp. 5 si-i spun că mitraliera a rămas īnainte, că lantul trebuie să īnainteze pentru a putea-o lua. Atunci se dă ordin comandantului plut. 1 din comp. 5 ce se găsea īn rezervă să trimită o sectie care, īmpreună cu plutonul dinainte, să īnainteze. Se strigă « ura », dar nu se poate īncă īnainta pīnă acolo. Atunci īncep actele de eroism. Sodatul Gīrelanu se repede ca cel putin  să spulgă alimentatorul, fără care mitraliera nu mai poate functiona si care nici nu se poate īnlocui; īl smulge si se īntoarce īnapoi. Dar, orisicum, dacă se pierde masina rămīnem fără ea. Se repede deci prin ploaia de gloante soldatul tigan Mihăilă si cu Icu, ajutati de sergentul Brătan si un caporal din comp. 5 care īnaintează īmpreună cu ei si-i sustin cu focuri. Ambii aruncă scutul la o parte, Mihăilă ia masina si i-o dă lui Icu care fuge cu ea. In acest timp īnaintează si soldatul nostru Petria, spre a ajuta la ridicarea afetului, dar e lovit īn cap si se īntoarce īnapoi. Un soldat din comp. 5, care īncercase să ia afetul, fusese doborīt si omorīt chiar pe afet. Desigur că restul nu se mai poate scăpa, sīntem multumiti că am scăpat ce a fost principal. Icu, care luase masina īn spinare, e lovit la mīnă si soldatul Lungulescu o ia īn spinare si o aduce īnapoi »), autorul asează o informatie densă si o analiză profundă  din care se degajă grija pentru viată, pentru colegi si subordonati, pentru familie, compasiunea («Brancardierii nostri au adus pe Cocos si pe bietul nostru caporal Papae. Parcă-i văd scrisorile pe care le trimetea acasă, pe care eram nevoit să le citesc, si īn care spunea că cu voia lui D-zeu e sănătos si īntreba ce mai e pe acasă, dacă s-a terminat cu culesul porumbului si altele. Il văd īntins pe brancardă, līngă bordeiul sectiei, teapăn si īncruntat, cu putin sīnge pe fată ; parcă nu-mi vine să cred că omul care pīnă mai adineaurea a fost om viu a murit »), mila pentru dusman, nostalgia pentru convietuirea pasnică, īn bună īntelegere, fără războaie.

Modul cum se realizează trecerea de la momentul luptei la clipele de după īncetarea focului este asemănător scenariului pe care īl parcurge natura, de la furtună la aparitia soarelui. « Lupta a tinut cam o jumătate de ceas. Apoi tunurile dusmane au īnceput să bată spre Cocos, semn că ai lor s-au retras. Ceata ce plutea azi dimineată pe munti s-a risipit. Acum nu mai plouă si soarele se vede din vreme īn vreme. Inimile parcă se mai īnveselesc. Omul se īnvată cu toate, si cu ploaia si cu neodihna si cu lipsa de mīncare si cu transeele pe care le socoteste ca pe un prieten ocrotitor. Azi dimineată trecea spre miazăzi un sir de cocori; se duceau spre o tară caldă si pasnică unde nu sunt războaie si măceluri. A amurgit, e senin si răcoare. E o lună frumoasă peste munti. Păcat că totul e īntunecat de ideea cruntă a războiului. »

Descrierea curge lin, ca o veritabilă scenă de film : « Vīntul bate mereu, toată ziua nor si a īncercat de mai multe ori să ploaie. Noroc că bordeiul sectiei s-a terminat pe sară, asa că, pentru cītă vreme vom sta aici, adăpostul īi e asigurat. Vine mīncarea ; soldatii trec pe rīnd la cazan, īsi primesc ciorba si se asază tăcuti prin apropiere. Unii mănīncă repede din genunchi, rupīnd pīine din sacul de la sold, altii taie sau rup bucătile si le dumică īn gamelă, dar nici unul nu se īncurcă mult cu masa, parcă si-ar face o datorie.

Vine noaptea, pădurea, care a vuit toată ziua, acum vuieste si mai trist si mai īnfiorător.Cīnd cade noaptea neagră, vīntul suflă lugubru īn acesti munti cu păduri seculare ce fac noaptea si mai de temut. »

Desi lapidare, descrierile sunt de o frumusete literară iesită din obisnuit : « Vremea urītă de asară s-a limpezit īn timpul noptii, iar stelele s-au arătat. După ce s-au linistit īmpuscăturile, s-au auzit strigătele unui sir de cocori ce treceau muntii spre miază-zi. Am iesit afară si am văzut cornul din urmă al lunii spre răsărit si luceafărul de dimineată ca o piatră scumpă īn apele limpezi si albastre ale cerului. La ziuă s-a văzut funzisul pe jos alb de brumă». « Cīnd m-am desteptat azi dimineată si am privit afară pe usa bordeiului am văzut crengile arborilor strīns īnfrătite cu alte crengi de ghiată, iar pămīntul cu o slabă pojghită de ghiată pe deasupra. In timpul zilei, vīntul a bătut strasnic iar ghiata de pe crengi a pīrīit sau a sunat ca turturii unor vaste candelabre. Spe seară, ceata stăruind toată ziua, ghiata s-a făcut de trei ori mai groasă decīt creanga īnsă-si iar fulgii, sub greutatea poverii, au luat aspectul unor sălcii pletoase. Pe unele locuri, crengile s-au frīnt si au căzut jos, īmprăstiind cristalele lunguiete de ghiată ce s-au unit luīnd forma unor pieptene strălucitoare de argint ».

Pentru autor, un īndrăgostit al drumetiilor, īn fiecare zi, īn fiecare clipă, natura are o altă īnfătisare, pe care Năvīrlie le descrie cu măiestria unui scriitor: « Frunza a īngălbenit aproape toată si soarele spre apus transformă pădurea īntr-o pădure a aur». Pentru ca, după o lună si jumătate de observare zlnică a transformărilor suferite de peisaj să consemneze. « E soare, nu e frig dar bate vīntul. Frunza de pe arbori se duce văzīnd cu ochii. Din arbori īntregi n-a rămas decīt scheletul si altii īsi mai tin a 3-a parte din podoaba lor de astă vară, podoabă pe ducă si de nerecunoscut. Piciorul se īngroapă īn frunza strīnsă de vīnt īn locurile adăpostite. Acum se vede spre apus, printre arbori, malul de dincolo al Cernii, si peste tot ni se descoperă pozitiuni care pīnă azi nu s-au văzut. Ce deosebire īntre acum si timpul cīnd am venit noi īntīia oară pe Cocos, la decretarea mobilizării ! Pădurea era ca un zid de umbră ». « Astnoapte s-a īntors vīntul din spre răsărit si a adus din nou ceată si ploaie, care toată ziua a īnvăluit Cocosul īntr-un zăbranic des ». « De dimineată īn vale, īntre Cocos si Visoca, se vedea un adevărat rīu lăptos de ceată ». « Azi noapte a fost senin si cald, zăpada de pe arbori a īnceput să picure īn formă de apă. Azi e o zi frumoasă si caldă, soarele străluceste, vederea se īntinde foarte departe, dealurile strălucesc de albeata zăpezii luminate de soare».

Credinta īn Dumnezeu, natura pură, curată, oază de liniste si neprihănire, familia, sacră, tara, unită si solidară (« Mai facem la 10 km pīnă la Vīnj si mīncăm azimă caldă cu murături, friptură si bem putin vin, la căldură, la un tăran care a fost la Pelvna») si amintirile («Mă culc dar nu pot să adorm curīnd, gīndindu-mă … si depănīnd īn minte īntīmplări ale vietii trecute, casa si pe cei rămasi acolo ») reprezintă, pe de o parte, temeiurile īncrederii si sperantei si, pe de alta, locul de  refugiu al gīndurilor autorului pentru a scăpa de greutătile si suferintele prezentului. « După prīnz se mai aud ghiulele căzīnd pe Padesi. Vreme frumoasă cu soare, scoatem cīte un scaun sau ladă de scīnduri si stăm la soare. Lumina si căldura lui ne bucură, căci nu se stie cītă vreme īncă vom mai avea-o. Se aude trecīnd un alt cīrd de cocori, care-mi aduce aminte de alte toamne frumoase si linistite, pline de poezia melancoliei si a tineretii. Atintesc urechea spre strigătul lor si-i ascult pīnă ce trec, ca niste frumoase visuri trecătoare. Păcat că lumea asta are unele fete asa de urīte…». Sau. « E amiază ; o vreme lină si frumoasă de toamnă. Văzduhul e limpede si răcoros, soarele străluceste blīnd, pămīntul s-a svīntat. Frunza bătută de brumele toamnei a īnceput pe ici pe colo să trecă īntr-un verde-galben. Fire de păianjen strălucesc īn soare. Una dintre cele mai frumoase zile de pe Cocos ; nici tunurile nu mai bat, pare că si ele sīnt pătrunse de frumusetea zilei ». La 16 septembrie, notează autorul « am asistat la o slujbă religioasă pe care a făcut-o unul din preotii nostri de la regiment, pe compănii. Eu am luat parte cu compania 7. Preotul tine mai īntīi o cuvīntare īn privinta rostului pe care-l avem aici de a desrobi pe fratii nostri. Pe o masă improvizată de compania 7 s-a pus crucea, o gamelă militărească cu apă, līngă care se află busuiocul. După cuvīntare, preotul cu doi cīntăreti, dintre care unul sergent din comania 7 si altul soldat din batalionul III, citeste rugăciunea spovedaniei. Soldatii īngenunchiază si ascultă. In timpul slujbei se aude vījīitul unui aeroplan, care se īnvīrteste ca un bondar peste dealurile noastre ; scopul său desigur e să afle unde sīnt asezate tunurile noastre. Un pluton trage cu pustile īn el de pe poiana de la răsărit de noi. Slujba se urmează īnainte. Sărutăm crucea si ne botezăm. Mīine dimineată se va aduce grijania, fiindcă azi soldatii au mīncat». « Unde sīnt plimbările noastre de altă dată, ziua, pe soare, īn toamna caldă si frumoasă, si noaptea pe lună ? », si exemplele pot continua.

Citind īnsemnările, putem spune că literatura, operele cinematografice realizate īn perioada postbelică poartă, sub povara « povestirii » a « amintirii », amprenta imaginii soldatului traumatizat de cele văzute si suferite de-a lungul unui conflict lung, dur si nimicitor, a soldatului īnmărmurit, īnchis īn el, oripilat de ororile războiului.

Insemnările dezvăluie trăirile soldatului după primele confruntări cu dusmanul, dusman care nu mai « coboară » din definitia auzită la scoală, din povestiri sau cărti, ci apare alături, om, ca si el, cu familie, cu părinti si copii. Luptele au asupra sufletului soldatului un impact complex īn care sentimentul datoriei si sacrificiului sunt īnsotite de permanenta raportare la pretuirea vietii proprii si a omului de alături ( « E vorba să vină generalul pe aici īn anchetarea luptei de ieri. Luptele, pe care le dăm mereu cu forte slabe, par a ne roade pe noi īnsi-ne, slăbesc curajul soldatilor nostrii si īntăresc pe al dusmanului. De la noi īnsă nu e nimeni vinovat, noi am lucrat conform ordinelor scrise ce s-au primit »), īntelegere (« zăpada a īnceput să cadă cu tot dinadinsul si s-a făcut mare. Acuma, seara, vīntul suieră puternic prăfuind-o. Cīnd iesi afară te īneacă, atīt e de greu să stai īn bătaia vīntului. Mă rog lui Dumnezeu pentru cei care pe această vreme nu vor putea să stea undeva adăpostiti ci vor fi nevoiti să stea cu arma īn mina, afară, luptīndu-se sau gata de luptă. Timpurile sīnt grele si va trebui să le īndurăm») si merge pīnă la compasiunea pentru colegi si mila pentru « dusman »( « aflu că două ordonante neavizate au făcut prizonier un ungur dintr-o patrulă ; l-au surprins si i-au sărit īn spate. Prizonierul a fost trimis la comandantul regimentului dīndu-i-se  o jumătate de pīine de care nu avea si tutun » ; « Tot aici vin si cei 24 prizonieri germani … Il īntreb dacă au mīncat asară si-mi răspunde că a mīncat mămăligă si ceva pe care nu stie să-l explice. Mămăliga, zice el, e bună pentru foame dar, īn definitiv, n-are o părere prea grozavă de ea. Intreb sergentul gărzii care īi păzeste si-mi spune că, pe cīt se poate, se are grijă de ei. Desigur, dacă am avea obisnuita noastră aprovizionare, ar trăi si ei mai bine. Unul din ei nu stiu unde a găsit o bucată de mămăligă si mănīncă din ea culcat. Un soldat de la artilerie vine si le dă cīteva turte de pesmeti, pe care ei le īmpart frăteste īntre ei. Eu dau convorbitorului meu un pahar de visinată, pentru care īmi multumeste, iar cīnd īi īntind o bucată de pīine caldă făcută de tărăncile noastre se repede cu o vădită foame, dar nu o mănīncă singur ci dă, cīte o bucătică, la cei din jurul lui »).

Pierderile de vieti omenesti, moartea tinerilor camarazi ofiteri este resimtită dureros de autor. « Mă doare inima să scriu că Udrea, camaradul nostru rănit la cap īn ziua de 19 august, a murit joia trecută. Un soldat care a fost cu el la Craiova a adus vestea aceasta. Făcut ofiter abia anul trecut, tīnăr, blīnd si cuminte ca o fată mare, aproape niciodată neītrebuintīnd cuvinte aspre cu soldatii, cuviincios si respectuos fată cu toată lumea, iubit si stimat de toti, el e dus mort īn floarea vīrstei īn satul său natal (Salcia-Mehedinti) la părintii săi care se uitau la dīnsul ca la un luceafăr. Cine a vorbit cu el si n-a rămas īncīntat de zīmbetul său bun si dulce, de vorba sa blīndă si măsurată. Parcă-l aud cīnd stăteam amīndoi īmpreună la Ciresi īn aceeasi cameră si cīnd sara ne culcam, stingīnd lampa el spunea : « Noapte bună, domnule locotenent » si această blīndă urare părea că īntr-adevăr īmi aduce o noapte bună. Avea frumoase visuri de viitor, īl stăpīnea un puternic instinct milităresc si voia să fie de folos patriei sale. In ultimul timp ar fi voit să se ducă la aviatie.

Dumnezeu să te aibă īn sfīnta lui pază, blīnd si iubit copil. In viata ta ai fost asa de cuminte si nevinovat īncīt nici nu mai e nevoie să mă rog pentru iertarea păcatelor tale… ».

Figura unui alt ofiter, adevărată pecete a eroismului romānesc,  este descrisă astfel : « Despre căpitanul Popescu Ben(edict) se spune că a murit, lucru care mă mīhneste foarte mult. Parcă-l văd cu figura lui zīmbitoare, cu vorba lui sigură si īndrăzneată care făcea din soldatii din subordinele sale adervărati eroi. Era din stofa oamenilor mari. Era tīnăr de tot si pentru calitătile lui extraordinare fusese decorat si propus pentru gradul de maior. Dacă va fi adevărat că a murit, apoi a murit cu adevărat viteaz. Desigur, nu mă asteptam la aceasta ci mai repede asteptam să aud īn curīnd despre isprăvile sale potrivite sufletului său mare ». Odată cu scurgerea zilelor, obisnuinta ia locul fricii, soldatii se īnvată cu pericolul, prezent peste tot si clipă de clipă, sifdează moartea, īsi bat joc de ea. După trei luni de lupte, la 9 noiembrie, pe Vīrful Cocosul, autorul surprinde una din imaginile cele mai relevante pentru curajul soldatului romān : « Pe la 10, tunurile dusmane au īnceput să bată din nou, de astă dată nu Cocosul ci valea dinapoia sa. Oamenii sectiilor stau fără teamă afară, se uită după ele cum vin si cum trec īnainte spărgīndu-se, unele īn vale, altele tocmai pe sosea. Pentru fluieratul lor au mai găsit o comparatie nimerită : Cavalul. Intr-adevăr, suierătura - fluierătura lor se aseamănă cu a cavalului. Trec una după alta ca cocorii, īn siruri. « Se tin de poale », zice unul, « formează legătura », zice altul. O veverită neagră sare din arborii din stīnga, din creangă īn creangă si din tufan īn tufan, cu o uimitoare agilitate. Gonită de strigătele soldatilor o ia īn vale prin arbori. La Orsova se aud continui bubuituri de tun. »

Chiar si ciocnirea brutală cu « dusmanul » poartă amprenta tolerantei, a umanismului proverbial al romānului. « La vre-o 200 m de noi se ridică un grup de soldati unguri cu mīinile īn sus si cer să se predea. Sīnt vre-o 30-40. O grupă de soldati aleargă si-i aduc. Se leagă de mīini, se uită fricosi la noi să nu-i īmpuscăm. Se trimit sub escortă (…) Pentru recunoasterea īntregului deal se trimite un pluton din compania Negreanu, care tocmai a sosit, ca īn trăgător să măture ce s-ar mai găsi. Din transee mai sar vre-o 40 soldati unguri care se predau. Se aduc si 3 răniti de-ai lor care sărută mīinile ofiterilor nostri si-i roagă de iertare. Se asează la o căpită de fīn si 2 soldati milosi īi pansează. Unii sīnt străbătuti prin piept, altii prin burtă, unul e plutonier major. Ei tremură de groază si durere si īmpreună mīinile īn semn de multumire gemīnd. » La fel si īn imaginile de după o bătălie : « văd mortii unguri ce au căzut īn lupta de alaltăieri. La distantă de cel mult 50 metri vre-o 10 soldati unguri morti, parte din ei desbrăcati, īn toate pozitiile. Ceva mai jos, unul līngă altul, asa cum au căzut, alti vre-o 20. Unii sīnt trīntiti pe spate, cu fata īn jos, - figuri străine, dorm palizi īn somnul īncruntat al mortii. Privesc o figură lată, fără mustăti, lovit īn cap. Sărmanii, au si ei o familie si o casă a lor… »

Contactul cu moartea, sentimentele de frică, panică, īnfruntarea pericolului trezesc trăiri si comportamente din cele mai diferite. « Un soldat mă anuntă că sublocotenentul a fost īmpuscat īn cap si īn curīnd īl văd adus pe o brancardă, īntins, cu ochii īnchisi, plin de sīnge pe fată. Mi-e groază să mă uit si trec īnainte, dar mila de el īmi strīnge inima. » Ori : « Mi-aduc aminte de ranitele, cămăsile, cartusierele, scrisorile aruncate prin santuri si pe cīmp si mă cuprinde un sentiment al mortii si al părăsirii (…) De ce toate astea ? Fetele triste si īmpietrite ale mortilor nostri si mortilor unguri aruncati īn sant unul peste altul īmi vin īn gīnd». « Ne aflam si noi tocmai la masă īn bordeiul bine blindat al maiorului cīnd s-a dat ordin ca artileria noastră să tragă. Ca răspuns, inamicul a aruncat pe Cocos vre-o 30 proiectile care toate s-au spart prin apropiere. Noi ne-am văzut de masă fără teamă »

Unele din cele mai emotionane evenimente consemnate de autor sunt momentul cīnd soldatii de pe Pades salută victoria de la Jiu («Tocmai mă culcasem si asteptam să vină somnul, cīnd primim din partea maiorului un ordin ca īmpreună cu companiile să iesim afară pentru a ne comunica ceva. Iesim prin īntuneric si noroi si ne strīngem sus ; maiorul ne face cunoscut că chiar acum s-a primit un comunicat de la Armata I că la Jiu azi au fost 2 succese strălucite … si sīntem chemati să strigăm de trei ori Ura puternic īn onoarea fratilor nostri care au luptat acolo, - asa de puternic ca să ne audă si ungurii de unde sīnt. Un Ura formidabil īntr-adevăr răsună de trei ori si o mare bucurie cuprinde pe toată lumea) si cel cīnd o unitate numeroasă din armata dusmană s-a predat romānilor : « Evenimentul cel mai īnsemnat de azi a fost o companie din armata ungurească de 250 soldati, dintre care mai bine de trei sferturi romāni si restul unguri, s-au predat unei companii din Dolj īn dreapta noastră. Ofiterii ei si comandantul, care e locotenent, sīnt romāni. Au trimes mai īntīi o patrulă care să anunte si apoi, cīnd au apărut īn fata soldatilor nostri, comandantul a poruncit ridicarea armelor īn sus si s-au predat. Ai nostri i-au văzut cu mare dragoste. Ei au īnvătat un cīntec cu « Romānia Mare » si-l cīntă».

Cea mai dramatică descriere rămīne bătălia din 8 si 9 noiembrie 1916, momentul care precede īnceperea retragerii de pe pozitiile pe care unitatea le apărase cu dīrzenie si vitejie 86 de zile. « După prīnz, pe la ora 2 ½, dusmanul a īncepu o violentă bombardare a Cocosului si īmprejurimilor. Am stat īn bordei la mine si le-am ascultat cum veneau vījīind si spărgīndu-se de la un cap al Cocosului pīnă la celălalt. S-au tras mai bine de 150 proiectile care, din fericire, nu au făcut nici o pagubă, au răscolit numai pămīntul pe unde au căzut. Unele au căzut pe creasta Cocosului, altele mai īn vale. Cele care cădeau īn apropiere făceau să se cutremure bordeiul. De la mine, auzeam īn bordeiul sectiei glume si rīsete pe socoteala vījīitului si exploziei bombelor. Pe la 4 a mai īncetat canonada dar, spre Visoca, au īnceput să se audă īmpuscături si acum ghiulelele treceau mult mai sus pentru a se sparge īn vale unde, desigur, inamicul crede să sīnt rezervele noastre ». In ziua următoare, lupta continuă : « După prīnz, ducīndu-se īn ajutorul comp. a 8-a două plutoane, unul din comp. 7-a si altul din comp. 9, s-a cīstigat un succes destul de frumos.

Un observator a fost urcat īntr-un arbor si, văzīnd lantul trăgătorilor inamici, a stigat să tragă si, după linistea ce se păstrase pīnă aci, a izbucnit deodată un pīrīit groaznic. Un pluton de ale noastre căzīndu-le īn flanc, ungurii s-au pus pe o goană nebună, ai nostri, chiuind si strigīnd « ura », i-au gonit pīnă ce au trecut două rīnduri de transee de-ale lor. Pe urmă s-au īntors īnapoi la măstile ce le făcuse ungurii pentru atacul lor si au adunat de acolo vre-o 20 de arme, pături, farfurii si alte multe ».   

Intr-un răstimp extrem de surt, de numai trei luni de zile, autorul ne pune īn fată un fenomen uluitor, fantastic. Cīteva mii de bărbati, avīnd la īndemīnă doar lopeti, securi, fierăstraie, experienta de viată si calităti de neimaginat, trasformă vīrfurile muntilor Cocos si Padesi īn redute de rezistentă si apărare, desenīnd cu sutele de bordeie («bordei bine acoperit, cu grinzi de o grosime extraordinară si căptusit pe lături cu scīnduri de fag de pe la conace » ; « trasarea si săparea unor noi bordeie pentru trupă … făcute īn asa fel ca să poată rezista ghiulelelor de tun ») construite la iuteală si dotate cu tot ce-i trebuie omului pentru a trăi, a rezista si a lupta («S-a īnceput lungirea bordeiului spre miază noapte pentru ca cei 50 de oameni ce locuiesc acum īn el să aibă loc īndeajuns » ; « Seara stăm multă vreme de vorbă la mine cu prietenul si camaradul Dim. cu care, după obisnuita discutie strategică, intrăm īn discutia nevoilor poporului nostru de la tară. Acum avem o lampă care luminează bine si dă bordeiului un aer de intimitate » ; « Mi-am adus o oală de pămīnt īn care ordonanta īmi face o foarte bună ciorbă de carne la cuptorul din bordei »), cu căi de comunicatie pavate cu pietre, transee fortificate, adăposturi pentru mitraliere (« facem spre răsărit un adăpost pentru o mitralieră franceză, chiar pe trunchiul unui arbore pe care-l īnconjurăm cu un zid de piatră ») , santuri de legătură, o ipresionantă lucrare pe care doar īnchipuirea cea mai īndrăzneată o putea imagina iar forta si dăruirea totală o puteau realiza.

Ultima « filă » a acestor extraordinare « note de război », retragerea prin luptă a esalonului care īncheia sirurile fără sfīrsit ale coloanelor militare si ale populatiei civile pornite īn refugiu, acoperind toate drumurile de la sud ce Carpati ale Romāniei, īnfătisează imagini incredibile, apocaliptice, de durere, de rezistentă, de suferintă, de neputintă, de disperare si sperantă, de credintă īn Dumnezeu. « Mă uit īnapoi la tara pe care o părăsim. La Severin se aude zgomotul unei lupte cu germanii. Detasamente au intrat, se zice, si īn Craiova. Stăm 2 ore la o casă īn Bunoaica si primim ordin să pornim. Situatia noastră e grea. Plecăm pe la ora 5 pe sară si mergem continuu fără oprire pīnă la Jidostita si apoi pīnă la Dudasi. De sus plouă, drumul e noroios. In drumul nostru ne ajung din urmă baterii de artilerie care trec cu zgomot sau ajungem din urmă mii de care care formează convoiurile. Asupra Severinului vedem fumurile alburii ale tunurilor ce trag de dincolo la care răspund ale noastre de la Simian. Auzim că īn Severin e un detasament german care deocamdată e īnchis acolo, dar care se apără bine si stăpīneste totusi orasul.

La Jidostita mă īntīlnesc cu Ionel si frate-meu Dumitrache. Mergem īnainte, mereu īnainte, prin ploaia care cade cu stăruintă, prin noroiul ca ciorba. Ne oprim putin īntr-o comună, mai īn vale, unde soldatii se odihnesc un sfert de ceas īn ploaie. Ranita si cele 400 de cartuse precum si drumul lung a făcut si să cadă multă lume. Apa surlue prin santuri, cīmpiile sīnt pline de băltoace si, neavīnd unde sta, se asază chiar īn noroi… Auzim pe un om văitīndu-se īngrozitor si rugīndu-se să nu fie lăsat. Colonelul St. dă ordin ca 2 brancardieri să se ducă să-l ia. Un altul horcăie īn stīnga drumului. Horcăitul lui se aude la mari depărtări. Aud că sīnt răniti īntr-o luptă ce a fost azi contra detasamentului din Severin. Se … trag rachete si auzim pocnitură scurtă de alături, care n-am văzut de unde pleacă. In curīnd alte 2 … si atunci fac semn să treacă cu compania santul pe līngă curtea conacului din colt. Dar, un glont loveste un cal aproape de mine care cade icnind cu samarul. Fugim īnainte, un alt glont loveste un alt cal care cade gemīnd … Ce-a mai urmat īmi voi aduce aminte totdeauna …Sīntem ariergardă la convoi. Merge foarte greu. Armata se scurge amestecată. In drum un om mort īn dreapta, unul rupt pe jumătate īn stīnga. O cărută făcută praf. La un deal, convoiul nu mai poate trece. Păzim cu mitraliera si infanteria sus pe deal trecerea convoiului, apoi rămīnem din nou īn urmă. Mergem foarte īncet, trăsurile se opresc rīnd pe rīnd si trebuiesc scoase cu boii. Pe la 11 noaptea sīntem prin apropiere de Balota. Oamenii sīnt foarte obositi, se culcă pe marginea drumlui īn umezeală si noroi tremurīnd. Caii abia găsesc să mănīnce. De oboseală, fiindcă nu li s-au scos de două zile samarele, se trīntesc pe jos īntr-o rīnă. Stau vre-o 2 ore īntr-un conac unde sīnt mai multi ofiteri, mă īncălzesc putin si atipesc pe un scaun…Se taie arbori si se lasă pe sosea, se fac santuri prin pădure de pionieri. Pe dum, o grămadă de femei si bătrīni īntrebă de ai lor, cu legături cu mīncare īn mīnă. Una, căreia i s-a comunicat că sotul său a murit, plīnge cu sughituri. La Recea se rechizitionează porci, vite etc. Soldatii iau dintr-o magazie drugi de porumb pe care le coc la focuri de paie…Am cantonat asară īn Braniste…Lumea, vestită din vreme, a pregătit mīncare pentru soldatii ce vor primi fiecare īn casă. Oamenii au mīncat ceva mai bine si s-au odihnit...Se aude că bulgarii ar fi trecut īn vre-o 5 luntri Dunărea la Gīrla, desigur pentru prădăciuni. S-au văzut venind dintr-acolo femei cu putinul lor avut īn care. O femeie se plīngea că i-au luat boii...Marginea soselei e peste tot plină de lume care-si asteaptă pe ai lor…Azi, la prīnz multi soldati n-au mīncat, căci n-au avut de unde, si astă sară nu se stie dacă vor găsi. E vorba ca mīine să plecăm la ora 7. Bine ar fi, căci si oamenii si caii sīnt foarte obositi. Caii abia se mai urnesc, unii schioapătă, asa că mi-e teamă că, fără odihnă, ne vor lăsa ».

Operatiunea militară a Detasamentului Cerna, retragerea din Muntii Mehedintului pīnă la Izbiceni, pe Olt, īsi merită cu prisosintă calificativul de adevărată « Anabassis modernă ».

Romānul care irumpe de sub pana scriitorului este o fiintă sublimă : harnic, neobosit, dinamic («Plictiseala » a īnceput să ia proportii mari ; vīrful Cocosului īntr-adevăr e prea īngust pentru activitatea organismului unui om »), rezistent, īncrezător, răbdător (« Nor, ploaie si vīnt ca ieri. Afară e un noroi si lacuri de ploaie peste tot, īncīt numai privind te simti tremurīnd. Soldatii sīnt uzi, căci afară e ploaie si-n bordei pică. Hainele de pe ei sīnt nu numai ude dar si murdare de pămīnt, căci sīnt nevoiti să lucreze afară pentru a repara bordeiele, a aduna frunză, a aduce lemne. Incăltămintea se udă numaidecīt si frigul si umezeala pătrunde la picioare. Cei care fac de gardă pe asemenea vreme, desigur, au multe de īndurat » ; « Afară bate vīntul īngrozitor, crengile se lovesc īntre ele si sună a ghiată. Cīt de mult au să sufere bietele noastre santinele, umede si rebegite si avīnd pe deasupra īn fată dusmanul pe care-l pīndesc. Bocancii au īnceput să se rupă, apa intră īn ei, foaia de cort pe care unii o tin peste manta are pe ea cristale de ghiată. Si ei se plimbă de colo pīnă colo, bat din picioare, apoi atintesc urechea prin suierul groaznic al vīntului ») , blīnd, jovial, vesel (« Soldatii stau grămăditi īn picioare dar ei tot găsesc cuvinte de glumă, ca si cum si-ar bate joc de īmprejurările cele mai grele. Acum, la ora 8 seara, după masă, din bordeiul meu aud la ei cīntece si rīs. Din sectia de la 41 e unu care le spune la povesti si glume nesfīrsite si de multe ori īi apucă miezul noptii ascultīndu-l. Relativ la asta, mi-aduc aminte că zilele trecute cīnd veneau srapnelele inamice, unul, suind cu un lemn īn spinare striga, bineīnteles adersīndu-se srapnelii, « tine pe dreapta ». Intr-adevăr srapnela, după vījīt, se vedea că are să cadă spre dreapta. Acum, nu stiu care din ei a imitat fluieratul pe sus al bombelor si spargerea lor : « viu ! viu ! si « vino, dă-te dracului ! ». Bătaia mitralierii e comparată cu ciocănitul berzii. Ordonanta mea, văzīnd un briceag foarte mic la prietenul S. care sede la mine, cu o limbă foarte subtire, a spus că limba biceagului parcă e o limbă de sopīrlă etc. Răbdarea tăranului nostru si gluma lui īn orice īmprejurare e demnă de admirat »), pătruns de spirit de sacrificu, curajos, viteaz, neīnfricat (« Toată ziua am stat sub asteptarea bombelor » ; « văzīnd că focurile la Visoca īn loc să se domolească se īntetesc, primesc ordinul să trimit acolo o mitralieră. Propun să mă duc eu īnsumi cu ea si pornesc cu mitraliera franceză comandată de sergentul Leoveanu. »), devotat, disciplinat, omenos, respectuos (« Am īngrijit ca sergentul Pīrvu, care dormea īn bordei cu mine, să fie bine pansat si, dintr-o pătură ungurească ce avea, am pus să-i taie o suvită cu care să-i īnfăsure mīna după ce-l va pansa din nou doctorul, neputīnd să-si ducă mīna īn mīneca hainei si mantalei. A plecat luīndu-si rămas bun si sărutīndu-mi mīna »), iubitor, īndrăgostit de natură si de viată, credincios, mīndru, talentat, inteligent (« venind vorba de filozofie, arăt lui Găr. si Dim. care e obiectul filozofiei, lăudīnd această parte a activitătii spiritului omenesc care, la marii filozofi (Kant si Platon etc.) se ridică mai sus chiar decīt cea mai īnaltă poezie. Le arăt că filozofia e una singură, cea metafizică, orice altceva pretinde acest nume īl pretinde fără drepturi »), prietenos, săritor, tolerant, cooperant.

Pregătind manuscrisul pentru editare nici nu bănuiam că vom găsi, īn intervalul de timp atīt de scurt si īn spatiul restīns īn care a actionat unitatea militară din care face parte autorul, vīrfurile Cocosul si Padesul, atīta actiune, atīta trăire si atīta simtire romānească. Dinamica povestirii te captivează si te impresionează. Toate personajele naratiunii, soldati si civili, se adună īntr-un sigur suvoi, se contopesc īntr-un ideal unic : Tara.

Scurtul răstimp 15 august – 23 noiembrie 1916 rămīne doar o « clipă » a istoriei milenare, dar el reprezintă o « clipă » de magie care spune aproape totul despre Romānul lui ‘916-‘918.

Participarea « Diviziei Cerna” la război, de luni 15 august pīnă miercuri 23 noiembrie 1916 st.v., cuprinde trei etape distincte : bătălia pentru stoparea  īncercărilor inamicului de a pătrunde dincoace de frontieră, retragerea pīnă la Izbiceni, pe Olt, si cei doi ani de captivitatea īn lagărele mortii din Germania si Austro-Ungaria.

Manuscrisul pregătit pentru editare cuprinde numai primele două etape.

Am respectat textul original, păstrīnd ortografia, semnele, prescurtările si notatiile autorului care a marcat unele fraze sau expresii cu paranteze, a subliniat cuvinte sau propoziti, toate fiind mentinute īn textul tipărit. Pentru a īncadra naratiunea īn evolutia frontului romānesc si european, am apelat la ordinele si rapoartele comandamentului Corpului I Armată, la lucrările care tratează acest subiect.

Lectura «Carnetului» locotenentului de rezervă Constantin I. Năvīrlie este incitantă, captivantă, odihnitoare, emotionantă si pilduitoare.

Volumul este, īn primul rīnd, un document istoric de exceptie dublat de certe calităti literare.

Fiind o naratiune consacrată războiului te astepti ca lectura să-ti ofere, īn principal, descrierea luptelor. Surpriza pe care ne-o face autorul este că el se opreste cu obstinatie asupra observării si pezentării naturii. Si, desi natura, muntii Cocosul si Padesul, piatra, pămīntul, pădurea, apa si cerul, sunt mereu aceleasi timp de 86 de zile, autorul, observator sensibil si delicat, īti oferă o multitudine si o diversiate impresionantă de ipostaze ale ei . Sunt putine creatiile literare care reusesc să demonstreze cu atīta convingere sintagma « Romānul frate cu natura ». Pentru că, īn sīnul acestei naturi, deasupra muntilor īnalti, autorul ridică un neasemuit monument romānilor, el ne oferă o īntīlnire reconfortantă cu sufletul neamului, cu spiritul lui, cu trasăturile cele mai puternice  si mai specifice ale acestui popor de oameni muncitori, modesti si viteji care, īn īmprejurările cele mai dramatice, au probat lumii umanismul, toleranta si vitalitatea lor de neoprit.

Volumul de īnsemnări este doar īnceputul povestirii « Detasamentului Cerna », pe care putem să-l numim, fără a gresi si fără a supraevalua meritele miilor de ofiteri si soldati care l-au alcătuit, « Detasamentul Sacrificiului Total ». Deliberat, Comandamentul Armatei Romāne a lăsat īn muntii Mehedintului, la punctul cel mai avansat al frontierei de nord-vest a Romāniei anului 1916, acest puternic si viteaz Detasament pentru a obtine răgazul necesar spre a salva grosul armatei, armamentului, munitiei, subzistentei, valorile de patrimoniu national, pentru a transfera īn Moldova guvernul, administratia, o parte a populatiei si pentru a  pregăti o nouă linie de rezistentă, cu scopul salvării Tării.

Dramatic si dureros, sfīrsitul misiunii Detasamentului Cerna prin capturarea de către inamic, nu este perceput de autor cu resemnare, ca o īntrīngere, speranta soldatului romān rămīne, el doar asteaptă si caută prilejurile si solutiile pentru a continua lupta. Mesajul este unul singur : Idealul de libertate si unitate va birui. « De data asta am visat, chiar azi la prīnz….Visam că comandantii nostri īnaintau către inamic cu un steag alb…Tot asa am visat si retragerea noastră pe frontul Cernii. Se părea că actuala noastră regină, īnsotită de alte doamne, toate īn negru, ne spunea să trebuie să ne retragem.

Eu, foarte supărat, strigam aceste cuvinte : « Da ? Să ne retragem ? Pentru asta ne-ati băgat īn război ? »

De azi, prin urmare, sīntem prizonieri. Vom vedea mīine, ce se va face cu noi »

Doar asa, cu sacrificii si suferinte imense, cu īncredere si vointă nestrămutată īn destinul Neamului, Romānia a putut fi salvată, acum 90 de ani, īn noiembrie 1916.

 

24 octombrie 2006 

 

Luchian DEACONU,

doctor īn istorie

1] La chemarea tării a răspuns un efectiv de 813.758 reangajati si trupă si 19.843 ofiteri si elevi. Efectivul total mobilizabil s-a ridicat la 1.254.471 oameni, ceea ce a reprezentat 16% din populatia totală a tării si 32% din cea bărbătească (Romānia īn anii primului război mondial, vol. I, Bucuresti, Ed. Militară, 1987, p.223,226)

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face īn virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)