Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

DOMNII SCURTE, DAR ÎNSEMNATE DIN ISTORIA ROMÂNILOR

ALEXANDRU CORNEA

Prof. Tiberiu CIOBANU, Timişoara (foto)

 

Prof. Tiberiu Ciobanu

 

□ Doctorand în istorie al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, din 2001;

□ Director al Liceului Teoretic „Vlad Ţepeş” din Timişoara

 

 

Un voievod, şi el foarte puţin prezent în lucrările de popularizare a istoriei românilor, dar care şi-a avut momentul său de glorie, ce-l îndreptăţeşte să fie considerat drept unul dintre conducătorii noştri de seamă, este şi Alexandru Cornea.

Domn al Moldovei, din cca 21 decembrie 1540 şi până în 9 sau 16 februarie 15411, acesta era fiul nelegitim al lui Bogdan al III-lea cel Orb (ce a cârmuit statul românesc est-carpatin, din 2 iulie 1504 până 20 aprilie 1517) şi nepotul lui Ştefan cel Mare (14 aprilie 1457 - 2 iulie 1504).

Unele izvoare îl socotesc (în mod eronat, bineînţeles) ca fiind feciorul lui Ilie (un pretendent la domnie, executat prin decapitare de către poloni, în februarie 1501, la Czchow, în urma unei solicitări venite din partea lui Ştefan cel Mare)2, care, la rându-i, îl avea drept tată pe Petru Aron (cel care a guvernat statul moldav, între 1451-1452; 1454-1455 şi 1455-1457), ucigaşul părintelui marelui Ştefan.

Există, însă, dovezi clare ale faptului că el provenea din familia acestuia din urmă. Astfel, într-o scrisoare trimisă regelui polon, Sigismund I Jagello (supranumit „Stary” adică „cel Bătrân”, acesta a fost rege al Poloniei şi mare cneaz al Lituaniei între 1506-1548)3, de către fruntaşii grupării boiereşti ce-l adusese la putere pe Cornea, aceştia afirmă că: „am luat alt domn nou, pe care-l ştim cu toţii că e coborâtor al domnilor, fiu al lui Bogdan Vodă şi nepot al bătrânului Ştefan Vodă, moştenitor drept al Ţării Moldovei. Ne-am supus lui cu toţii şi am hotărât să ne fie domn şi să domnească precum au domnit întâi bunicul, apoi tatăl său”4.

De asemenea, dintr-un raport expediat, de către ambasadorul Poloniei la Istanbul, lui Albert, ducele Prusiei, aflăm că, după asasinarea lui Ştefan Cetină, zis „Lăcustă Vodă” (domnul Moldovei, din septembrie 1538 până în 20 decembrie 1540), boierii ce au făptuit acest prim „regicid” din istoria Moldovei „au ales ei înşişi pe un altul, numit Alexandru, fiul lui Bogdan voievod de odinioară”5. La toate acestea se adaugă şi o epistolă redactată în limba polonă, semnată de Alexandru Cornea (de altfel, unicul document ce ne-a parvenit, peste veacuri, de la el) şi adresată lui Gheorghe Jazlowiecki, starostele Cameniţei, în primele zile ale lunii februarie 1541, în care chiar el îşi afirmă ilustra ascendenţă, intitulându-se „Alexandru voievod, fiul lui Bogdan voievod, nepotul bătrânului Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al ţării Moldovei”6.

Botezat Alexie sau Alexe7, el şi-a luat numele de Alexandru abia la urcarea sa pe tron, fiind cel  de-al treilea voievod moldovean, ce a purtat acest onomastic. În ceea ce priveşte al doilea nume, sub care este cunoscut, şi anume cel de Cornea, acesta era, de fapt, o poreclă (probabil, derivată din substantivul „corn”), aspect relevat de o serie de cronicari, cum ar fi Macarie, care îl numeşte, în scrierile sale, „Alexandru, poreclit Cornea”8, sau Grigore Ureche, care consemnează în letopiseţul său că, după uciderea lui Ştefan Lăcustă, boierii complotişti „au ridicat domnu pe Alixandru Vodă ce-i ziciia Cornea (…). Şi dacă l-au ridicatu domn, i-au pus numele Alexandru Vodă”9.

Referitor la vârsta pe care o avea când a devenit domnitor, ea nu a putut fi stabilită cu exactitate (căci data la care s-a născut nu este cunoscută), astfel că unele surse consideră că la urcarea sa pe tron era foarte tânăr, abia un adolescent10, pe când altele vorbesc despre el, în acest context, că ar fi fost destul de bătrân (cca 50 de ani)11.

Cariera politică şi-a început-o sub tutela hatmanului Mihu (mare portar al Sucevei, între 1530 şi 1541)12, care, având informaţii cu privire la faptul că era fecior de domn, l-a luat pe lângă sine, aşa cum aflăm din cronica lui Grigore Ureche („Alexie Cornea mai denainte vreme fusese slugă la Mihul hatmanul”)13, ajutându-l, apoi, să urce în ierarhia dregătoriilor. Iniţial, va ocupa o funcţie subordonată celei deţinute de puternicul său protector, ajungând, în cele din urmă, potrivit unor izvoare, el însuşi „portariu la cetatea Sucevii”14 (probabil că este vorba doar de rangul de locţiitor al acestuia).

Totodată, există opinii, conform cărora, înainte de a prelua domnia, Alexandru Cornea chiar a exercitat (din martie 1531 şi până în decembrie 1540, când va urca pe tron) această înaltă dregătorie a ţării (practic, prima în ordinea importanţei din Sfatul domnesc al Moldovei)15. Dacă luăm în considerare varianta că la urcarea sa pe tronul Muşatinilor, Alexandru Cornea avea o vârstă destul de înaintată (lucru posibil dacă tatăl său, Bogdan al III-lea, născut pe la 147916, l-ar fi conceput pe când avea doar 16-17 ani, ceea ce în epoca respectivă şi mai ales datorită originii sale princiare nu era ceva ieşit din comun), iar afirmaţia că el număra la acea vreme „vreo 50 de ani”, nu era exclus să însemne că vârsta lui, de la acea vreme, putea fi şi sub cifra respectivă (adică, aproximativ, 45-46 de ani), atunci nu este imposibil să spună adevărul şi documentele istorice ce atestă faptul că (refugiat pe teritoriul regatului polon, mai precis în Podolia) Cornea a încercat, în 1523, pentru prima dată (fără succes însă), să preia domnia şi că, în 153517, regele Poloniei (pe pământurile căruia se găsea la vremea aceea) plănuise, în eventualitatea înlăturării lui Petru Rareş (domnul Moldovei din ianuarie - după 14 - 1527 şi până în 18 decembrie 1538 şi din februarie 1541 până în 3 septembrie 1546), să-l înscăuneze, ca domn, la Suceava. Ba chiar mai mult, în această conjunctură, şi informaţia referitoare la numirea sa, încă din 1531, ca mare portar al Sucevei devine plauzibilă.

Mai puţin sigură este sursa care vorbeşte despre faptul că el s-ar fi aflat, între 1501-1504, în Podolia, urmărind îndeaproape evenimentele ce se petreceau în Moldova (în ultimii ani de viaţă ai marelui Ştefan), în scopul preluării scaunului domnesc al acesteia la momentul oportun18 (cu siguranţă acest aspect ţine de versiunea care îl consideră drept fiul „domnişorului” Ilie).

În toamna anului 1540, la propunerea hatmanului Mihu, ce conducea partida boierilor nemulţumiţi de guvernarea lui Ştefan Lăcustă, Alexandru Cornea devine pretendent la domnie, dar, în condiţiile acutizării conflictului dintre susţinătorii săi şi domnitor, el este silit, înainte de 25 noiembrie 1540, să fugă în Podolia pentru că acesta poruncise să fie prins (hăituirea sa va continua şi pe teritoriul regatului polon)19.

După asasinarea rivalului său, petrecută la 20 decembrie 154020, el este chemat în ţară de către căpeteniile complotului, hatmanul Mihu şi marele logofăt Gavril Trotuşanu (se pare, totuşi, că el se găsea, deja, în ţară în momentul uciderii lui Ştefan Lăcustă)21, pentru a putea fi uns şi încoronat ca domn (eveniment patrecut chiar a doua zi după omorârea lui „Lăcustă Vodă”).

Susţinut la putere de partida boierească, ce nu dorea revenirea lui Petru Rareş la domnie, dar care urmărea eliberarea prin forţa armelor a teritoriilor moldave ocupate de turci, Alexandru Cornea va avea parte de o guvernare foarte scurtă, aşa cum aflăm şi de la cronicarul Macarie, care consemnează faptul că el „abia şi-a uns gura cu mierea stăpânirii şi a pierit înainte de vreme”22.

Deşi a domnit doar o lună şi trei săptămâni, Cornea a reuşit să elibereze cetăţile Chilia, Tighina şi Cetatea Albă (aflate sub stăpânire turcească), ale căror garnizoane au fost măcelărite aproape în totalitate (atacarea acestora fusese declanşată, încă din octombrie 1540, de către fostul domn)23.

În această întreprindere s-a bazat pe o susţinere atât din partea regelui polon (ce şi-l dorea ca vasal), cât şi din cea a lui Ferdinand de Habsburg (rege al Ungariei Apusene, între 1526-1563 şi împărat al Germaniei, din 1556 până în 1564, el a fost ales şi rege al Boemiei, în 1526)24, interesat, la rându-i, să-şi extindă stăpânirea asupra statului moldav (susţinere nematerializată, însă). Aflându-se, totuşi, în raporturi foarte bune cu cei doi suverani, el încearcă să realizeze cu aceştia un front comun antiotoman. În acest sens, încheie, la finele anului 1540 sau la începutul lui 1541, un tratat de alianţă cu Polonia, iar, în ianuarie 1541, va trimite o solie la Ferdinand de Habsburg cu propunerea de a se recunoaşte vasal al acestuia (chiar jurându-i credinţă, prin intermediul unui reprezentant al său, undeva lângă Viena) şi o alta fratelui său, Carol Quintul (al V-lea - n.n. T.C.), împăratul Germaniei (1519-1556)25, căruia-i propune o colaborare armată împotriva Imperiului Otoman (la care nu primeşte răspuns)26.

Din păcate, nici regele polon (care, printr-o solie condusă de nobilul Teczynski, şi-a manifestat, după cucerirea cetăţilor amintite mai sus, satisfacţia de a se învecina cu un principe atât de brav)27 şi, cu atât mai puţin, Habsburgii nu-i vor acorda sprijinul de care avea nevoie.

Dispunând ca toţi turcii aflaţi în Moldova să fie ucişi (tot în ianuarie 1541)28, Alexandru Cornea îşi va atrage mânia sultanului (ce, de altfel, aflase şi de tratativele sale cu imperialii), care îi dă din nou firman de domnie lui Petru Rareş. De altfel, padişahul, nemulţumit de nestatornicia boierimii moldovene (ce oscila, în permanenţă, între poloni şi turci), va refuza să-i acorde steagul de domnie, pe care trimişii lui Cornea la Istanbul (ce vor fi chiar izgoniţi de la Poartă)29 îl solicitaseră, preferând să-l reînscăuneze pe Rareş, care, în opinia sa, era singurul capabil să asigure o stabilitate politică favorabilă intereselor turceşti în Moldova30. Acest lucru îi era necesar lui Soliman Magnificul (sultanul Imperiului Otoman între 1520-1566)31, căci, murind Ioan Zapolya (voievod al Transilvaniei, între 1510-1526, şi rege al Ungariei Răsăritene, din 1526 până la 22 iulie 1540, când va deceda)32, posibilitatea izbucnirii unei crize politice în Ungaria era iminentă.

Prin urmare, Petru Rareş pleacă, din Istanbul, cu oaste turcească, la 23 ianuarie 1541, şi ajunge, pe 28 ianuarie, la vadul Dunării, în preajma cetăţii Silistra, unde se pregăteşte de atac33. Deşi, iniţial, Alexandru Cornea strânsese o armată alcătuită din 15.000-20.000 de oşteni34 (cu care ar fi putut să facă faţă foarte uşor rivalului său), el este părăsit, în final, de cei mai mulţi dintre boieri35, care, anticipând deznodământul evenimentelor, îl abandonează (pe când se afla la Roman), plecând la Brăila, unde se găsea Rareş, pentru a face act de supunere faţă de acesta36.

Neputând apela la „oastea ţării”, fiindcă ţărănimea (ce forma grosul acesteia) ar fi luptat contra turcilor, dar nu şi a lui Petru Rareş, Alexandru Cornea (alaturi de care mai rămăsese doar o mică parte din oştirea sa) este înfrânt, pe 9 februarie 1541, la Galaţi, şi luat prizonier. Unele izvoare vorbesc despre faptul că boierii, ce se mai găseau încă lângă el, l-au trădat, la rându-le, predându-l lui Petru Rareş, chiar înainte de confruntarea de la Galaţi (după ce, în prealabil, comandantul oştirii sale, Efrem Hurul, marele vornic al Ţării de Jos, urmat de majoritatea boierilor şi a oştenilor, vor trece în tabăra lui Petru Rareş)37.

Adus în faţa lui Rareş, Alexandru Cornea a fost supus unei judecăţi efectuate în pripă, în timpul căreia s-a jurat că el nu şi-a dorit domnia, dar că o acceptase la nenumăratele insistenţe ale hatmanului Mihul („eu însumi nu am vrut să fiu domn, ci singur Mihu m-a îndemnat cu tărie la aceasta”)38. Cererea sa, de a fi crestat la nas şi trimis la mănăstire (obicei de origine bizantină)39, i-a fost respinsă, fiul lui Ştefan cel Mare şi al Răreşoaei poruncind să fie executat prin decapitare.

Considerată, în epocă, ca o simplă reglare de conturi între membrii aceleiaşi familii princiare, conflictul dintre cei doi Muşatini s-a dovedit a fi fost, în realitate, o luptă dusă între două strategii diferite, la care au recurs Alexandru Cornea (forţa armelor - utopică, în condiţiile în care Imperiul Otoman se afla pe culmile puterii sale, sub conducerea lui Soliman Magnificul) şi Petru Rareş (diplomaţia - mai realistă în acest context politico-militar sud-est şi central european) pentru atingerea aceluiaşi scop şi anume redobândirea teritoriilor ocupate de turci şi independenţa Moldovei.

Referitor la localizarea în timp, a acestui dramatic eveniment, ştim că el s-a derulat într-o zi de miercuri, din luna februarie a anului 1541, dovadă stând însemnările cronicarului Macarie, care nota despre Cornea că „a fost prins de unii şi trimis la Petru Voievod şi a fost dat pradă armelor şi ca hrană săbiei, în anul 7049 (1541 - n.n. T.C.), luna februarie”40 şi cele ale lui Grigore Ureche, care ne informează, la rându-i, că „părăsindu-l ai săi toţi (pe Cornea - n.n. T. C.), au căzut în mânule vrăjmaşului său, lui Pătru Vodă şi de sârgu au învăţat Pătru Vodă de i-au tăiat capul (…) într-o miercuri, în luna fevruarie”41.

Cercetându-se calendarul, din 1541, rezultă faptul că zilele de miercuri ale lunii februarie, din acel an, corespund datelor de 2, 9, 16 şi 23. Cum, la începutul lunii februarie, Alexandru Cornea se afla în cetatea Neamţului, iar, la 22 februarie, Petru Rareş intra, deja, în Suceava, datele de 2 şi 23 pot fi scoase din discuţie, rămânând ca sigure doar cele de 9 şi, respectiv 16, în privinţa cărora părerile fiind, de asemenea, împărţite42.

În ceea ce priveşte locul, în care rămăşiţele sale pământeşti şi-au găsit odihna de veci, acesta a rămas necunoscut, până în zilele noastre, iar referitor la familia sa nu există nici o dovadă a existenţei acesteia, a faptului că a fost căsătorit şi că s-ar fi bucurat de urmaşi.

 

Note

1 Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I (Secolele XIV-XVI), Bucureşti, 2001, p. 804.

2 Ştefan S. Gorovei, Muşatinii, Chişinău, 1991, p. 54.

3 Istoria lumii în date, Bucureşti, 1972, p. 563.

4 Nicolae Iorga, Scrisori de boieri. Scrisori de domni (ediţia a III-a), Vălenii de Munte, 1932, p. 26-27; Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, Supliment II/1, Bucureşti, 1893, p. 139-141.

5 Nicolae Iorga, Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţii Albe, Bucureşti, 1899, p. 326.

6 Constantin Rezachevici, Originea şi domnia lui Alexandru vodă Cornea (circa 21 decembrie 1540 - 9 sau 16 februarie 1541) - după documente inedite din Polonia, în „Revista istorică”, Serie Nouă, III, nr. 7-8, Bucureşti, 1992, p. 809-811.

7 Arhiva istorică a României (editată de B. P. Haşdeu), tom II, Bucureşti, 1865, p. 39-41.

8 Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI. Publicate de Ion Bogdan, Bucureşti, 1959, p. 87, 102.

9 Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, Bucureşti, 1958, p. 160.

10 Andrei Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti. Acte şi scrisori, vol. I (1527-1572), Bucureşti, 1929, p. 23; Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, vol. II/4, Bucureşti, 1894, p. 279.

11 Ştefan S. Gorovei, op. cit., p. 93.

12 Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I (Secolele XIV-XVI), p. 577.

13 Grigore Ureche, op. cit., p. 160; Nicolae Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601, Bucureşti, 1942, p. 418; Radu Popescu, vornicul, Istoriile domnilor Ţării Româneşti, Bucureşti, 1963, p. 50.

14 Ibidem.

15 Pompiliu Tudoran, Domnii trecătoare, domnitori uitaţi, Timişoara, 1994, p. 124.

16 Ştefan S. Gorovei, op. cit., p. 69.

17 Ibidem, p. 93.

18 Ibidem.

19 Constantin Rezachevici, Originea şi domnia lui Alexandru vodă Cornea (circa 21 decembrie 1540-9 sau 16 februarie 1541) - după documente inedite din Polonia, p. 813-814.

20 Ştefan S. Gorovei, op. cit., p. 92.

21 Arhiva istorică a României, II, p. 41.

22 Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI, p. 87, 102.

23 Istoria Românilor, vol. IV, Bucureşti, 2001, p. 445.

24 Istoria lumii în date, p. 120, 561, 564.

25 Ibidem p. 561.

26 Constantin Rezachevici, Istoria popoarelor vecine şi neamul românesc în Evul Mediu, Bucureşti, 1998, p. 127-128; Ştefan S. Gorovei, în Petru Rareş (volum colectiv - redactor coordonator Leon Şimanschi), Bucureşti, 1978, p. 177-178.

27 Pompiliu Tudoran, op. cit., p. 124.

28 Ştefan S. Gorovei, Muşatinii, p. 93.

29 Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, supliment II/1, p. 151, 152; Constantin Rezachevici, Originea şi domnia lui Alexandru vodă Cornea (circa 21 decembrie 1540-9 sau 16 februarie 1541) - după documente inedite din Polonia, p. 815.

30 Istoria Românilor, vol. IV, p. 445.

31 Mustafa Ali Mehmed, Istoria turcilor, Bucureşti, 1976, p. 381.

32 Istoria lumii în date, p. 564, 570; Istoria României în date, Bucureşti, 1971, p. 120.

33 Ştefan S. Gorovei, op. cit., p. 93; Grigore Ureche, op. cit., p. 160-161.

34 Andrei Veress, op. cit., I, p. 23; Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, Supliment I/1, Bucureşti, 1886, p. 3.

35 Printre aceştia se numărau şi o seamă dintre cei care-l ajutaseră să ia domnia, ce acum temându-se de răzbunarea lui Petru Rareş, se refugiază în Polonia şi Lituania.

36 Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI, p. 87, 102; Constantin Rezachevici, op. cit., p. 816.

37 Constantin Rezachevici, op. cit., p. 819; Idem, în Petru Rareş (volum colectiv), Bucureşti, 1978, p. 210; Eudoxiu de Hurmuzaki, op. cit., p. 3.

38 Nicolae Iorga, op. cit., p. 349.

39 Este vorba de o pedeapsă ce era aplicată celor bănuiţi că vizau tronul, uzurpatorilor, pretendenţilor de neam domnesc, iertaţi de pedeapsa cu moartea. Însemnarea consta, de regulă, în tăierea cartilagiului nazal, şi este un vechi obicei bizantin. Cunoscut sub numele de rhinotmeza, acest procedeu se practica în Imperiul Roman de Răsărit în aceleaşi cazuri, încă din secolul VII. «Tăierea nasului» - cum e numită în cronici şi în documente, atât interne, cât şi străine - era o mutilare care atrăgea după sine pierderea drepturilor la tron. Cei «însemnaţi» din naştere sau în războaie îşi păstrau aceste drepturi. Este cazul lui Bogdan al III-lea cel Orb, în realitate „cel Chior” (pentru că-i lipsea doar un ochi, pe care şi-l pierduse într-o bătălie) «monoculus» (chior), cum ne spune un izvor polon, sau al lui Petru Şchiopul şi Ştefan Surdul, ale căror defecte le arată chiar poreclele lor (Nicolae Iorga, Istoria vieţii bizantine, Bucureşti, 1974, p. 205; Ştefan S. Gorovei, op. cit., p. 12-13).

40 Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI, p. 87, 102.

41 Grigore Ureche, op. cit., p. 162.

42 Pentru data de 9 februarie - Şt. S. Gorovei, Găneştii şi Arbureştii (Fragmente istorice, 1538-1541), în „Cercetări istorice”, Serie Nouă, II, Iaşi, 1971, p. 157; Idem, în Petru Rareş (volum colectiv), p. 178; Idem, Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546), Bucureşti, 1982, p. 185.

Pentru data de 16 februarie - Constantin Rezachevici, op. cit., p. 819-820; Idem, în Petru Rareş (volum colectiv), p. 210.

• Pentru anii de domnie ai voievozilor, domnitorilor şi principilor Petru Aron, Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea cel Orb, Ştefan Lăcustă, Petru Rareş şi Ioan Zapolya, vezi Istoria României în date, Bucureşti, 1971, p. 457, 461; C-tin şi Dinu C. Giurescu, Scurtă istorie a românilor, Bucureşti, 1977, p. 400, 401, 413; Idem, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Bucureşti, 1975, p. 908, 916; Istoria Românilor, vol. IV, Bucureşti, 2001, p. 805, 806, 808, 809, 810; Istoria României. Compendiu, ediţia a III-a, Bucureşti, 1974, p. 514; Istoria lumii în date, Bucureşti, 1972, p. 569, 570 şi Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I (Secolele XIV-XVI), Bucureşti, 2001, p. 804.

 

 

SUMMARY

Prince of Moldavia (21 December 1540 - 9/16February 1541) he was the illegitimate son of Bogdan III (2 July 1504-20 April 1517) and the grandson of Ştefan the Great (14 April 1457-2 July 1504). Some sources erroneously claim that his father was Ilie, the son of Petru Aron - prince of Moldavia between 1451-1452; 1454-1455; 1455-1457 - the assassin of Ştefan’s father.

Polish sources clearly state that Alexandru Vodă was the son of Bogdan voivode and grandson of Ştefan the Great. Baptized Alexie or Alexe, he took the name Alexandru at his coronation, Cornea being his nickname. With the help of the boyars who did not want Petru Rareş back on the throne, but at the same time sought to free the Moldavian territories from the Ottoman dominance, Alexandru Cornea ruled only for a month and three weeks. In this very short time he freed the fortresses of Chilia, Tighina and Cetatea Albă. In his attempt he counted on the support of the Polish king and Ferdinand of Habsburg, the king of Western Hungary (1526-1563) and emperor of Germany (1556-1564) who was also interested in expanding his domination over the Moldavian territories.

At the beginning of 1541 the Moldavian prince signed a treaty with Poland and sent a mission to Ferdinand of Habsburg by which he put himself under the suzerainty of his powerful neighbor. Another mission was sent to his brother, Charles V, emperor of Germany (1519-1556) along with a proposition for a military collaboration against the Ottoman Empire. Unfortunately neither the Polish sovereign, nor the Habsburgs gave him any support. His order that all people of Turkish nationality from Moldavia should be executed stirred the Sultan’s anger. Therefore he gave the firman to Petru Rareş as he regarded him as the sole ruler capable of maintaining a political stability favorable to the Turkish interests in Moldavia. On 23 January 1541 Petru Rareş left Istanbul at the head of a Turkish army and reached Silistra on 28 January ready to attack. Deserted by the majority of his boyars and lacking the support of the peasants who were ready to fight against the pagans but not against Petru Rareş, Alexandru Cornea, having a small army made up of 15-20,000 soldiers, was defeated at Galaţi on 9 February 1541 and was taken hostage.

According to other sources he was betrayed by the boyars who caught him and handed him over to Petru Rareş before the battle at Galaţi. After a short trial he was sentenced to death and beheaded. Regarded at the time as a family matter, the conflict between the two Muşats revealed two different strategies: Cornea’s utopian one - the force of the armies in an epoch when the Ottoman Empire reached its climax under Soliman the Magnificent - and a more realistic one - Petru Rareş’s diplomacy which sought to achieve the same goal: the independence of Moldavia.

The place where his mortal remains were buried remained unknown. Nothing is known about his marital status or his offspring. 

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)