HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

Aniversări şi evocări dragi la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” -

 Oradea

 

Marie Hetco

 

           Credincioşii Bisericii Române Unite cu Roma – greco-catolică, din România, au trecut începând cu anul 1946, printr-o perioadă grea de teroare, perioadă care în 1.12.1948, s-a finalizat cu desfiinţarea Bisericii greco-catolice. Întreaga ierarhie a bisericii a fost arestată şi aruncată în închisorile comuniste: 7 episcopi au murit în închisorile din Sighet, Gherla, închisoarea securităţii M. Interne, sau duşi să moară în spitale din Bucureşti,  din Mănăstirile Căldăruşani şi Ciorogârla. În 1964 au fost eliberati din închisori, 5 episcopi, care au murit la scurt timp după eliberarea condiţionată. Aceeaşi soartă au avut-o preoţii, călugării, călugăriţele, credincioşii greco-catolici, care nu au semnat trecerea la ortodoxie. O dată cu desfiinţarea Bisericii greco-catolice, statul român a confiscat tot patrimoniul bisericii, mănăstirile, bisericile, casele parohiale şi au fost predate Bisericii Ortodoxe Române, în care au fost incluşi cu forţa credincioşii. Biserica Ortodoxă Română, ajutată de Statul comunist, a ajuns deţinătoarea  nelegitimă a bunurilor patrimoniului bisericesc, refuzând până azi a le restitui, uitând şi de dreptatea divină.

            Revoluţia din decembrie 1989 a redat libertatea cultului religios greco-catolic, dar atât. Fără biserici şi mănăstiri, ne-am rugat sub bolta cerului, în pieţe, parcuri, în capele improvizate.

După mai bine de 20 de ani de aşa zisă libertate şi democraţie, ca fii ai acestei biserici, mărturisim adevărul: numai în Oradea au avut 7 biserici şi, în noiembrie, 2008, cu eforturi ştiute numai de P.S. Virgil Bercea, am primit o singură biserică: catedrala Sf. Nicolae. Atâtea insuccese în dialogul cu B.O.R ne-a dovedit că nu se urmăreşte decât tergiversarea, se vrea permanentizarea nedreptăţii, a furtului comunist. Se cer mereu tratative, care nu le respectă tot cei ce le cer; dar ne-au cerut tratative şi dialoguri în 1948 când ne-au fost luate bisericile şi s-au împroprietărit cu ele?

            Un eveniment dorit şi aşteptat din totn sufletul nostru a fost construirea unei biserici. Această biserică a fost – Mănăstirea franciscană „Adormirea Maicii Domnului”, biserică ctitorită de P. S. Vasile Hossu şi părintele franciscan Ştefan Tătaru, de sfântă amintire, amândoi trecuţi la cele veşnice.

            Prima sf. Liturgie în biserica nouă a avut loc la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în 15 august 1994, iar sfinţirea bisercii a avut loc în 2 octombrie 1994 – sărbătoare la care au participat un mare sobor de arhierei greco-ctolici din toată ţara, romano-catolici din ţară şi străinătate, majoritatea fiind credincioşii, eveniment memorabil în vieţile noastre, pentru bucuria de a avea o biserică, un altar pentru închinare şi rugăciune, nu numai bolta cerului sau încăperi modeste transformate în capele.

            P.S. Vasile Hossu, trăia un adevărat cult pentru Preacurata Fecioara Maria şi pelerinajele în cinstea Ei, de aceea, a dorit ca această primă biserică construită în Oradea, să-i fie închinată Mamei noastre cereşti ca biserică şi mănăstire, pentru a relua cultul marian, inclusiv pelerinajele credincioşilor din Bihor, Sălaj, Maramureş – unde  mănăstirile noastre, nu ne aparţineau (Drăgeşti-Bihor, Mănăstirea Nicula, Bixad ş.a). P. S. Vasile Hossu a trăit aceste sfinte şi solemne bucurii şi împliniri, în zilele de dumninică, de sărbători şi la hramul mănăstirii, oficiind împreună cu preoţii, călugări franciscani ai mănăstirii, Sf. Liturghie, cât de des putea.

            În ajunul primului pelerinaj la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Oradea, în 14 august 1994, valuri de credincioşi s-au îndreptat pe aleea largă, umplând până la refuz biserica. La orele 17 a început serviciul religios cu „Paraclisul Maicii Domnului” şi celebrarea Sf. Liturghii în frunte cu vicarul general – părintele Iosif Sabău şi părintele Damian Blăjuţ de sfântă amintire şi recunoştinţă în sufletele noastre, acum. În jurul orei 22, după sf. Liturghie oficiată de episcopul Vasile Hossu, a urmat procesiunea în jurul bisericii cu statuia Maicii Domnului, purtată pe umeri de studenţii teologi, urmată de preoţi, călgăriţe, de mulţimea credincioşilor cu lumânări aprinse în mâini, creîndu-se o atmosferă de mare evlavie în armonioase cântări mariane. În timpul nopţii, a început rugăciunea sf. Rozariu al preacuratei, cu predică şi cântare la fiecare mister, rugăciune ce a ţinut până la ora 5 dimineaţa, pentru fericiţii pelerini, care au privegheat toată noaptea. Spre dimineaţă, când soarele şi-a revărsat primele sale raze, între orele 6-8 au început rugăciunile de devoţiune ale grupurilor de pelerini, urmate de o sf. Liturgie, cu predică şi cuminecare, pentru aceia care în timpul nopţii s-au spovedit. Pelerinajele pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de la 15 august, s-au sărbătorit, organizat şi repetat an de an din 1994 şi până în prezent la această mănăstire. Este adevărat că Dumnezeu este prezent peste tot, dar iarăşi este adevărat că există locuri de o adâncă veneraţie, unde rugile noastre devin mai curate, mai evlavioase, mai puternice, locuri unde simţim că rugăciunile noastre sunt ascultate, primite, iar durerile mai alinate. În sânul Bisericii catolice, a Bisericii Române Unite cu Roma, după modelul Romei, există un puternic cult pentru Mama noastră cerească. La înălţarea Sa la cer, Isus a dat-ope Maria popoarelor ca „stăpână a neamului omenesc”. Maica Domnului este „corăsumpărătoare, susţinătoare şi mijlocitoare a neamului omenesc” şi aceste 3 prerogative recunoscute de Biserica Romei, sunt fundamentul cultului oferit Mariei, a istoriei mariane.

            Episcopul Vasile Hossu ne îndemna mereu spre rugăciuni către preacurata, a înfiinţat reuniunea mariană, se ruga împreună cu noi rugăciunea rozarului, ne-a dăruit primele rozarii şi medalioane cu Preacurata şi adoraţia sa către Fecioara Maria ne-o transmitea şi nouă. Noi, îl iubeam şi îl apreciam ca pe un păstor plin de haruri şi în sf. Liturghii arhiereşti, prezenţa sa luminoasă, caldă, crea o atmosferă de cucernică reculegere şi de rugăciune. Numărul celor care ne împărtăşeam cu Trupul şi sângele lui Cristos, era mereu în creştere. Simţeam binecuvântarea cerului a episcopului Hossu, a preoţilor mănăstirii asupra noastră, care împreună la altarul mănăstirii, aduceau în biserică o mare revigorare a vieţii spirituale, o cosistenţă a comunităţii creştine a parohiei mănăstirii.

            Şi pentru că în 08.06.2011, s-au împlinit 14 ani de la decesul P.S. V. Hossu şi vom participa la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, biserică ctitorită de Preasfinţia Sa, bucurie şi împlinire a muncii şi a sacrificiului său, unul din darurile care ni le-a oferit şi care va dăinui, îi aducem omagiul şi recunoştinţa noastră. Ne bucurăm şi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că am fost contemporani cu Preasfinţia Sa, cunoscându-l ca preot şi ierarh al Bisericii noastre. Era un om cu totul deosebit, de o modestie rară, cu o structură sufletească blândă; atrăgea prin bunătate, bunăvoinţă şi iertare fără margini faţă de cei ce l-au şicanat. A dorit calea dialogului ecumenic cu biserica soră, pentru repararea şi iertarea greşelilor din trecut. Încercările şi dezamăgirile ce le-a avut ca ierarh al Bisericii greco catolice, au foat multe, dureroase şi cu urmări pe planul sănătăţii. Duminică, 08.06.1997, blândul nostru păstor a plecat la bunul Dumnezeu şi la Sf. Fecioară Maria, pe care i-a servit cu abnegaţie şi devotament.

            La sărbătoarea adormirii Maicii Domnului, a ridicării Ei, cu sufletul şi cu trupul la ceruri, din acest an, 2011, al pelerinajului pe care preoţii, călugări franciscani ai mănăstirii îl vor asigura, gândurile noastre de recunoştinţă, însoţesc chipurile şi amintirea preoţilor acestei mănăstiri, care şi-au dăruit munca, pastoraţia, dovadă experienţe trăită de-a lungul a zeci de ani, în parohii, în închisori, la canal, preoţi care au creat în jurul lor un nucleu de lumină,  preoţi cu o pregătirre integrală şi permanentă, îmbinând componenta intelectuală, spirituală, liturgică şi pastorală a formării şi evoluţiei lor preoţeşti. Evoc figurile preoţilor – călugări franciscani – Ştefan Tătaru, Iosif Sabău şi Damian Blăjuţ, care au fost preoţii noştri dragi la altarul mănăstirii şi ni s-au dăruit până cu puţine zile, înainte de a pleca la Domnul dintre noi, lăsându-ne fiecare, cu sufletul cernit de durere, că au plecat prea repede dintre noi.

            Cu aceeaşi dragă amintire, evoc figurile durabile, pline de angajare conştientă şi concretă în viaţa bisericii la altarul mănăstirii sau în confesional, a preoţilor greco-catolici, Teodor Dărăban, Dumitru Pop şi Gheorghe Mangra, preoţi ai cuvântului, capabili de a ne asculta, de a dialoga, care ne-au îndrumat din confesional viaţa către Isus şi Sfânta lui Inimă, plină de durere şi de iubire pentru neamul omenesc, către Inima Neprihănită a iubitei noastre mame cereşti, către rugăciune, către pocăinţă şi îndreptare.

            Să ne închinăm cu pioşenie în faţa sacrificiilor făcute de ierarhii Bisericii greco-catolice, a preoţilor noştri, a preoţilor mănăstirii noastre. Să rostim cu sfinţenie jurământul că nu vom lăsa niciodată să se lovească în biserica noastră, în martirii ei, în preoţii noştri. Cerem ajutorul şi îndrumarea lui Dumnezeu pentru cei plecaţi, peste credincioşii bisericii noastre, peste preoţii mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, preoţi cărora le aducem mulţumirile noastre şi a căror viaţă şi muncă spirituală are o singură coordonată: preoţi numai ai lui Isus şi ai Mariei, a credincioşilor, prin vocaţia celibatară a preoţiei şi a vieţii lor.

 

 

 

 

                                                                                  Maria Hetco

 

 

 

 

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com