Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Anul Nou Calendaristic

Julia Maria Cristea ( Christea)

Istorie şi etnografie

 

 

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au întrebat ce este timpul şi cum poate fi măsurată succesiunea lui neîntreruptă? La început, primul criteriu a fost desfăşurarea zilelor şi nopţilor. Dar şi acestea nu erau egale, ci condiţionate de anumiţi factori. Observând natura care le asigura existenţa, au constatat periodicitatea schimbărilor fazelor lunii, a intensităţii diferite a soarelui, succesiunea identică a anotimpurilor, a perioadelor călduroase cu cele friguroase, a celor ploioase cu cele secetoase, repetarea ciclurilor de fertilitate la plante şi animale, comportamentul păsărilor sau animalelor, care, în anumite perioade dispăreau, ca în altele să apară din nou (migrare sau hibernare).

 

Construcţii megalitice, precum Stonennhenge ( poză dr.), atestă încercarea oamenilor de a  găsi o legătură între ciclurile identice existente pe pământ şi ciclurile identice ale aştrilor cereşti – luna şi soarele. Aceasta era deosebit de important pentru agricultură şi vânătoare – care le asigura hrana necesară existenţei. În speranţa că perioadele fructuoase se vor repeta, s-au făcut ritualurile de fertilitate, astfel, diferitele faze ale muncii câmpului – arat, semănat, recoltat, au fost nu numai sărbătorite în mod festiv, dar mai ales puse în legătură cu fenomenele corpurilor cereşti.

Aceasta atentă observare a naturii şi a fenomenelor ei, care se repetau identic după o anume perioadă, i-a determinat pe oameni să calculeze scurgerea neîntreruptă a timpului şi s-o împartă într-un număr egal de zile – care alcătuiesc anul calendaristic. Astfel, în Egipt, au observat că în fiecare an, în aceeaşi perioadă, Nilul creştea, inundând totul. Astfel s-a făcut calendarul de de aproximativ 365 zile (cu câteva ore mai mult în fiecare an)

Prima încercare de alcătuire a unui calendar, după fazele luni şi soarelui, datează din perioada neolitică, denumit şi Calendarul megalitic(după teoria lui Alexander Thom, expusă în lucrarea Megalithic Sites in Britain.)

Cel mai vechi calendar cunoscut până acum este alcătuit în Egipt şi Mesopotamia, după ciclurile lunii şi după soare. Asupra datei exacte a apariţiei lui, părerile sunt foarte controversate.El stă la baza tuturor variantelor de calendar care s-au alcătuit în timp cum ar fi:

 

Calendarul lunar care are la bază ciclurile lunii – (islamic, judeic, cel vechi roman, Sasih din Bali);

Calendarul solar (Iulian - alcătuit de astronomul şi matematicianul Sosigenes din Alexandria la solicitarea lui Gaius Iulius Cezar, în anul 46 î.e.n., - folosit încă de biserica ortodoxă la anumite popoare; Gregorian – instituit în anul 1582 la îndemnul papei Grigore XIII; Etiopian; Coptic; Armenesc; Aztec; Bangla – tipic în Bangladeş; Hinduist; Batak – în Somalia; Orissa – în India. Lista este mult mai lungă, am dat doar câteva exemple);

 

Şi în sfârşit calendarul Lunosolar, alcătuit după cei doi aştrii (Babilonian; Budist; Celtic; Chinez; Japonez; Judeic; Tibetan, etc.).

Cea mai veche reprezentare a cerului – „Discul cerului de la Nebra – anul 1400 î.e.n. (Epoca bronzului timpuriu). Este turnat din bronz şi aur, are 32cm diametru, 2kg. şi ilustrează fazele lunii, barca solară, Pleiadele şi stelele. Decoperit în 1999 în Germania (Nebra)

 Exemplificarea aceasta denotă cât de veche este dorinţa oamenilor de a stabili după fazele lunii, ciclurile identice ale naturii.

Celţii au înfluenţat din punct de vedere politic, economic şi cultural, nu numai mari spaţii din Europa central-estică şi extrem apuseană (insulele britanice) dar şi Italia, Grecia şi Asia Mica. Sărbătorile celţilor, ale căror tradiţii s-a păstrat sub o formă sau alta, până în zilele noastre, nu erau întâmplătoare. Celţii, prin observarea atentă a naturii şi-au făcut propriul lor calendar luno-solar după fazele lunii şi după ciclul anotimpurilor.

 

 Calendarul din Coligny (poză stg.)

Mărturie în acest sens este „calendarul din Coligny” descoperit lângă Lyon în 1897. Este vorba de o placă din bronz lungă de 1,48m şi înaltă de 0,9m. (după recompunerea celor 73 de fragmente găsite) pe care au fost gravate 16 coloane verticale, reprezentând 62 de luni distribuite de-a lungul a cinci ani. Inscripţia este în latină iar scrisul în galica veche. (Duval & Pinault). Arheologul francez J. Monard, presupune că ar fi fost realizat de preoţii druizi pentru a se păstra tradiţiile, în momentul în care în întregul Imperiu roman a fost impus Calendarul Julian, introdus de Julius Cezar în anul 46 î.e.n. - un calendar solar în care anul avea 12 luni şi 365 de zile, alternând tot al patrulea an cu 366 de zile.Schimbarea anului se făcea în noaptea de 1 noiembrie la irlandezi denumită „oidche Samhain”.

 

Vechii celţi considerau că este data naşterii lui Mac Oc, (la irlandezi Oenghus – din familia lui Tuatha Dé Danann -zeul dragostei şi fertilităţii). În această noapte, pentru celţi, mersul normal al timpului era întrerupt, din această cauză se considera că oamenii intrau în legătură cu zeii, cu spiritele strămoşilor, cu duhurile bune şi rele care reveneau pe pământ.( Markale – Druiden).

 

Mai există şi alte tipuri de calendar, precum: Loango - bazat pe fazele lunii şi a planetei Sirius (la populaţia Loango din vestul Africii); Pawukon – în Bali; International Fixed Calendar, (IFC), sau International Fixed Calendar League (IFCL)) făcut de către Moses Cotsworth în 1923. El se mai numeşte şi calendarul de 13 luni, sau Cotsworth-Plan, Eastman-Plan. Este alcătuit din 13 luni, fiecare având 28 de zile, ultima o zi în plus. Săptămâna începe întotdeauna duminica. Am dat doar trei exemple, subiectul este mult mai vast.

Am făcut o scurtă trecere în revistă, doar pentru a explica faptul că anume sărbători, universal valabile, aşa precum Anul Nou, este serbat la date diferite în funcţie de tipul de calendar adoptat, astfel în calendarul Maya, anul nou începea la 16 iulie, când soarele trecea de zenit; la chinezi nu are dată fixă ci intre 21 ianuarie şi 20 februarie în prima noapte cu lună nouă; la iranieni - la 21 martie – ziua echinocţiului de primăvară.   

                              

Calendarul aztec ( poză dr.)

Tot aşa, nu toate calendarele folosesc acelaşi element de referinţă, cum ar fi Era Noastră sau înaintea ei, sau timpul dinnainte şi după naşterea lui Christos.                                                

Calendarul evreilor, începe din anul 3761 î.e.n. dată considerată în Vechiul Testament drept creerea pământului.

Calendarul islamic, începe din anul 622 e.n. când profetul Mahommed a fugit din Mecca la Medina.

Calendarul revoluţionar francez (păstrat alături de cel Gregorian până la 31 decembrie 1805) începe odată cu revoluţia din 14 iulie 1789 – anul Libertăţii. Din 22 Septembrie 1792 a început socotirea primului an al Republicii, la 1 ianuarie 1793 a început al doilea an al Republicii, etc.

Exemplele pot continua.

Înnoirea anului are multe semnificaţii. Pe de o parte speranţa într-un an mai bun. Bucuria că ai mai „apucat” un an – de aici clasica urare „La mulţi ani”, la popoarele asiatice, ex.chinezi „ Viaţă lungă”.

Timpul este personificat, aşa ca şi omul, el se naşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare, ca apoi să fie oprit simbolic – în noaptea de cumpănă dintre ani şi să se reia ciclul identic, mereu la nesfârşit.

Ţăranul român, în înţelepciunea lui spune: „orice început, fie viaţă, an, treabă, drum, căsătorie, moarte, adică de trecere sau schimbare a unei stări în alta., reprezintă o perioadă de criză, în care lupta dintre forţele răului şi binelui este inevitabilă”. (Traian Herseni - Forme străvechi de cultură poporană românească 1977). De aici credinţa că la răscrucea dintre ani, şase zile înainte şi şase după, au o semnificaţie specială, cerurile se deschid, sufletele morţilor se ntorc pe pământ, animalele vorbesc, duhurile rele colindă prin lume şi multe, multe altele, credinţe sau superstiţii existente la toate popoarele.

În tradiţia românească noaptea dintre Anul Vechi şi Anul Nou, purta denumirea de „Îngropatul anului”, termenul de Revelion provenind mult mai târziu din franceză. În ţările germanice se numeşte Silvester – reprezentând în calendarul gregorian ziua de 31 decembrie, ultima zi a anului vechi şi ajunul Anului Nou. Numele vine de la cuvântul latin Silva – pădure.

În anul 1582, prin reforma calendarului Gregorian, a fost mutată ultima zi a anului de la 24 decembrie la 31 decembrie, ziua morţii papei Silvester I (335).

De fapt, calendarul liturgic catolic, connsemnează din anul 813 aceasta zi dedicată Sf. Silvester. Până la această reformă a calendarului, atunci era sărbătoarea evreiască Berith - circumcizia lui Iisus, sau „tăiatul împrejur”.

 

În calendarul religios român, sfinţii importanţi urmează „vârstele anului” – tineri (Sf. Vasile, Sf. Gheorghe) maturi (Sf. Ilie) şi bătrâni ( Sf. Nicolae).

Iată  o credinţă populară consemnată de Elena Niculiţă-Voronca, în cartea -Datinile şi credinţele poporului român( p.38): „ Dumnezeu, la începutul anului e tânăr şi la sfârşit e bătrân.De aceea se cheamă „Anul Nou”, pentru că atunci Dumnezeu întinereşte, se face un tânăr aşa de frumos!”. Tot în această valoroasă lucrare etnografică, găsim amuzanta legendă ( laică) a Sfântului Vasile:

„Sf. Vasile e mare beţiv, el stă călare pe poloboc, de ziua lui se fac veselii şi chefuri; de altfel e tare bun. El s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi. Acesta i-a dăruit cea dintâi zi, Anul Nou. Bucuros, Sf. Vasile a luat un clopoţel şi a legat la toartă o crenguţă de busuioc, şi s-a suit la Dumnezeu să ureze. De aceea la Sf.Vasile se urează”.

Şi pentru că folclorul nostru abundă de colinzi, mai ales noi, vreau să închei citând din colindul cu Vasilca, o tradiţie veche, aproape uitată, dar „zicerea” ei, este permanent actuală:

...„Si-am adus-o la dumneavoastră / Cu bani mari s-o dăruiţi / / Doi-trei galbeni înfloriţi , / cu-n colac de grâu curat, / Să-l avem pentru mâncat; / Sub colac vadra de vin / C-aşa-i legea din bătrâni / Din bătrâni, din oameni buni.

            La mulţi ani cu sănătate / Că-i mai bună decât toate”.

 

Şi mai adaug:

 

Să vă bucuraţi din plin,

Să aveţi suflet senin.

Să trăiţi cu spor şi bani.

Cu cei dragi, mulţi, mulţi, mulţi ani!

 

Julia Maria Cristea ( Christea) – Viena.

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)