Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Arborele - Axus Mundi

Julia Maria CRISTEA

 

Cartea la zi:

Selecţiuni din noul volum Sărbători, Tradiţii, ritualuri, mituri al doamnei Julia Maria Cristea ( Viena), carte care va apare în  iunie 2007

( foto stânga, coperta )

 

 

Din timpurile ancestrale, oamenii înspăimântaţi de neputinţa şi slăbiciunea lor în faţa naturii, au considerat că peste tot există factori determinanţi, care influenţează în bine sau în rău, duhuri bune şi rele care acţionează pozitiv sau negativ mersul planetelor (soarele şi luna), viaţa oamenilor, duhuri ce sălăşluiesc în aer sau în pământ, în plante, vieţuitoare şi chiar în obiecte – astfel s-a născut religia animistă.

În încercarea de a găsi răspuns la multitudinea de întrebări fără răspuns, au atribuit o funcţie simbolică cu caracter mistic-religios, fenomenelor naturale, plantelor, animalelor, obiectelor, toate având semnificaţii magice, fiecare jucând un rol anume în această dramă cosmică.

Arborilor şi copacilor, datorită staturii lor măreţe, impozante, li s-a atribuit o semnificaţie cosmică, au devenit cele mai reprezentative simboluri ale dinamicii ciclului neîntrerupt al succesiunii anotimpurilor (similar cu cel al vieţii omeneşti), a morţii şi a reînvierii naturii. La celţi ei simbolizau legătura mistică dintre pământ, rai şi iad. Pe lângă stejar – arborele sacru al zeilor, li se atribuiau simbolisme individuale şi altor copaci (fagul, alunul, scoruşul, tisa, smochinul etc.).

De fapt, în mai toate culturile, copacii sunt simboluri spirituale care întruchipează unitatea, legătura indestructibilă între lumea zeilor, a cerului, cu izvorul vieţii – pământul. Lor li se atribuie semnificaţii cosmice, simbolizând  Axus Mundi, adică Axa Lumii, sau mai cunoscut sub numele de Pomul Vieţii, care face legătura dintre cele trei lumi: prin rădăcini - tărâmul morţii şi întunericului; prin ramuri, frunze, flori şi fructe – cu lumea pământeană şi prin vârfurile sale legătura cu cerul, lumea zeilor, Paradisul sau Nirvana tuturor făgăduinţelor...

Axus Mundi este reprezentarea arhitecturii cosmice în vechile culturi, ilustrată şi în desenele lupestre. Se credea că începe din Centrul pământului până la Steaua Polară, fiind o susţinere imaginară a „cupolei cerului”. El mai era reprezentat şi sub formă de spirală, labirint, sau Arborele Cosmic.

În mitologiile, în credinţele tuturor popoarelor, arborele ocupă un loc deosebit de important, de la naştere până la moarte şi chiar şi după aceea.

După cum remarcă Mircea Eliade: „arborele este încărcat cu forţe sacre deoarece este vertical, creşte, îşi pierde şi-şi recapătă frunzele, şi deci se regenerează; el moare şi renaşte de nenumărate ori”.

Psihiatrul şi psihologul elveţian Carl Gustav Jung a considerat copacul ca o imagine arhitipală: „Simbol al eului în secţine transversală...prezentat în procesul de creştere...ale cărui rădăcini reprezintă inconştientul, trunchiul – conştientul, iar apexul – lupta pentru individualitate”.

Simbolul copacului, a ocupat un loc deosebit de important în creaţia pictorilor Wassily Kandinsky, Paul Klee şi Piet Mondrain.

Arborele este considerat simbolul Axei lumii, drumul ascensional pe care sufletul îl străbate, atunci când trece din lumea materială în cea imaterială. Astfel este „Scara lui Jakob”, stâlpul şamanilor din Siberia, cel din sanctuarele Vaudu, sau cel al indienilor Sioux; în religia iudeo-creştină stâlpul central al casei sau templului.

Coloana vertebrală este tot aşa considerată stâlpul central al corpului omenesc care este sanctuarul sufletului.

 

Zeităţi şi făpturi mitice

           

Pentru foarte multe popoare, îndeosebi cele germanice, pădurile erau locul preferat al demoniilor, elfelor, feelor, oamenilor pădurii şi alte personaje benefice sau malefice, care influenţau în bine sau în rău viaţa oamenilor.

În Metamorfozele lui Publius Ovidius Naso (43 î.e.n -17 e.n) există legenda lui Erysichton fiul lui Triopas – regele Tesaliei, care a tăiat un stejar – arborele lui Ceres, zeiţa romană a recoltei şi grâului (similară cu Demeter - zeiţa agriculturii şi a roadelor pământului, din mitologia greacă.). La prima lovitură de secure, din arbore a irump un val de sânge şi o voce din tenebre a rostit: „ Sub acest lemn mă ascundeam eu, cea mai scumpă nimfă a zeiţei Ceres şi murind îţi prevestesc pedeapsa nelegiuirii tale.”

În mitologia română, în trunchiul arborilor şi-au găsit sălaş spiritele pădurii: Muma pădurii, Păduroiul, Fetele pădurii (R. Vulcănescu)- deci similitudini de gândire.

 

Un alt aspect este credinţa metamorfozei oamenilor în arbori, considerându-se pe ei însăşi doar un înveliş material trecător, care adăposteşte un duh, o părticică a duhului nemuritor al atotputernicei naturi, ce le este dat doar pentru o scurtă perioadă, apoi se reîntoarce în lumea firească, devenind duhuri ale strămoşilor (ce pot să fie binevoitoare sau neprietenoase).

Astfel tot în „Metamorfoze”, Ovidius relatează legenda soţilor Philemon şi Baucis, care, primindu-i în casă şi omenindu-i cu băutură pe Zeus şi Hermes (ce umblau pe pământ să vadă cum trăiau muritorii – model preluat în legendele creştine, zeităţile fiind substituite de Dumnezeu şi Sf. Petru) li s-a îndeplinit unica dorinţa avută – să moară împreună, să nu sufere cumplita durere a despărţirii. Philemon a fost transformat într-un stejar, iar soţia lui Baucis, într-un tei.

În mitologia greacă Faeton (zeul luminii), un fiu a lui Helios şi al lui Klimene, a condus într-o zi Carul Soarelui atât de aproape de pământ, încât acesta a luat foc. Zeus înfuriat, l-a trăznit, Faeton a căzut în râul Eridanos (Po) şi a murit. Surorile sale – Heliadele, l-au plâns luni de zile, până când Zeus, ca să nu mai sufere, le-a transformat în sălcii, arborii veşnici trişti, crescuţi pe malul apelor, care simbolic reprezintă lacrimile plânse.

În Divina Comedie - Infernul, Dante Alighieri confirmă credinţa în această metamorfoză a omului în arbore: „Atunci întinzând mâna, o creangă am cules, / Cât se poate de mică, de pe frunzişul des./ Iar trunchiul: -„Ce mă sfâşii?! ”în glas mare-a strigat, / „-Oameni fost-am, în trunchiuri acum suntem schimbaţi, / De-a noastră suferinţă, de ce nu vă-nduraţi?”. (traducere N.Gane)

Cercetând mitologiile popoarelor, se constată că foarte multe zeiţăţi îşi au originea în arbori diferiţi (la popoarele Americii Latine, în porumb) şi sunt considerate într-o legătură indestructibilă cu aceştia, iar practicile religioase care se efectuau, erau destinate nu arborelui ca atare ci zeităţii, sau duhurile strămoşilor care se credea că sălăşluiau în ei.

Pentru aceasta, unii pomi erau tăiaţi cu mare frică. Danezii scuipă de trei ori înainte de a tăia un arbore. (Gubern). Dacă cineva care deoache se uita la un arbore, acesta se usca.(Schweinfurth)

În India, în mitologia hinduistă, budhistă şi Jain, există multe legende legate de Yakshinis – făpturi feminine, asemănătoare nimfelor europene, de asemenea şi spirite - Durga sau Femeia Pădurii. Arborele Banyan, este locul sfânt al trinităţii zeilor: Brahma, Shiva şi Kali, iar arborele Amaloka este considerat reîncarnarea zeului Vişnu. Smochinul, considerat arborele cosmic, reprezintă viaţa veşnică şi ciclul neîntrerupt al naşterii, durerii vieţii şi al morţii.

Sub arborele Bodhi – o specie de smochin, Budha a găsit iluminarea, formulând una dintre cel cinci religii esenţiale, ca o filozofie de viaţă.

 

Pădurile sfinte

 

„Când ajungi într-o pădure, cu copacii peste măsură de înalţi, ale căror ramuri acoperindu-se unele pe altele îţi răpesc vederea cerului, atunci înălţimea copacilor, taina locului, umbra deasă şi nepătrunsă de care te minunezi, te fac să crezi într-o putere divină.” (Seneca – Scrisori către Luciliu – traducere Gh. Guţu)

Primele temple în care oamenii au proslăvit şi adus ofrande forţei divine, necunoscute, care decidea viaţa şi moartea lor, nu au fost construite, ci, localizate în inima pădurilor, acolo unde natura virgină permitea cu greu omului să pătrundă ca să-i descopere tainele, un adevărat sanctuar ridicat de Spiritul Suprem al Universului. (Ex. Dodona – sanctuarul şi oracolul lui Zeus, aflat în nord-vestul Greciei, în regiunea Epirus, sau lăcaşurile sfinte ale celţilor denumite Nemeton, unde druizii efectuau ritualurile sacre)

În cultura multor popoare există dumbrăvi, sau păduri considerate sfinte, unde nu numai că este un sacrilegiu să tai un copac, dar până şi vreascurile de pe jos nu e permis să fie strânse. Aici se crede că sălăşluiesc duhurile bune şi rele, precum şi spiritele strămoşilor, care toate influenţează felul cum se desfăşoară viaţa muritorilor.

În mitologia unor popoare din Asia Centrală, Japonia, Coreea şi Australia, copacii reprezentau forma de viaţă a strămoşilor mitici, care s-au întors pe pământ sub formă de vegetaţie. Se credea că ciocănind şi îmbrăţişând trunchiul unui arbore, oamenii căpătau ceva din înţelepciunea şi puterea lui. (Clare Gipson - Signs & Symbols)

În Ghana, Nigeria şi alte ţări africane, fiecare comunitate are păduricea sa sfântă, unde se execută ritualuri de iniţiere(circumcizie) a băieţilor, de enucleere a clitorisului fetelor, precum şi alte ritualuri cu caracter religios, de fertilitate, de invocare a ploii etc.

În Atonga, în pădurile sfinte, toate ceremoniile le execută doar anumite preotese. Dacă din întâmplare, un bărbat pătrunde în această pădure sfântă, trebuie să-şi petreacă ca femeie tot restul vieţii, inclusiv să poarte îmbrăcăminte corespunzătoare.

În India, încă înaintea construirii templelor, ofrandele aduse zeităţilor, precum şi diferitele ritualuri cu caracter religios sau profan, se făceau în pădurile sfinte. Şi astăzi în inima pădurilor tropicale (care nu au fost defrişate) există arealuri considerate sfinte, un refugiu pentru animale şi loc unde se mai găsesc specii rare de orhideie şi plante medicinale.

În Thailanda, populaţiile Karen şi Akha, serbează Anul Nou în anume păduri considerate sfinte, unde aduc ofrande duhurilor pădurii şi spiritelor strămoşilor.

Grecii şi romanii antichităţii construiau templele lor - Sacella pe lângă pădurile de smochini, consideraţi arbori sacri, sfinţi.

În sec.XI, credincioşii din Lituania, nu aveau voie să păşească pe teritoriul Pădurii Sfinte, deoarece se considera că profanează şi jignesc zeităţile şi duhurile ce locuiau aici.

În Evul Mediu, aceste Păduri sfinte erau de fapt teritoriul de vânătoare al regilor şi monarhilor.

Exemplele pot să continuie. Pădurile Sfinte se mai găsesc încă în Syria, Turcia, , Burma, Sudul Chinei, Samoa, Sri Lanka şi alte insule ale Pacificului.

În folclorul românesc este cunoscută „Biserica de brazi”, tot un loc cu valenţe magico-religioase, asemănătoare Pădurilor Sfinte. Aceasta era constituită dintr-un pâlc de brazi plantaţi în cerc, sau asamblaţi în acest fel prin defrişarea pădurii. În această biserică de brazi, păstorii bătrâni sau chiar preoţii, oficiau logodnele sau căsătoriile păstorilor (atunci când părinţii fetelor nu acceptau mirele ales şi ceremonia nu putea avea loc în sat).

 

Arborele cosmic

 

 În folclorul austriac, în Siberia, la populaţia Makiritare (Venezuela, Orinoco), în Orient şi Occident, în diferite religii, există imaginea Arborelui Cosmic care îşi are rădăcinile cunoaşterii nu în pământ ci în cer.

La fel este Pomul cabalistic al vieţii, sau cel din filozofia indiană (upanişadele), ambii sunt reprezentaţi invers, deoarece se consideră că rădăcinile îşi trag seva din lumea spirituală, trunchiul este îndreptat în jos iar ramurile se întind pe tot pământul, aceasta reprezintând distilarea spiritului în corp.        Această inversare – după cum spun Vedele (cele mai vechi scrieri religioase, anul 1800 î.e.n. aparţinând religiei hinduiste) - se datorează rolului soarelui şi al luminii, în dezvoltarea vieţii, a fiinţelor şi plantelor

În arta arabilor Sassanier (Irak) Pomul Luminii – cu şapte crăci, este reprezentat cu rădăcinile spre cer, aceasta simbolizând coborârea zeităţi divine asupra oamenilor.

În ezoterismul ebraic „Pomul vieţii se întinde de sus în jos, iar soarele îl luminează în întregime” (Zoharul - cartea fundamentala a misticii ebraice)

În religia islamică, Pomul Fericirii are rădăcinile în ultimul cer, iar ramurile sale se întind atât peste tot pământul, cât şi în lumea subpământeană.

În mitologia islandeză şi finlandeză, există similitudini. Anual, se jertfeşte Zeului Vegetaţiei un bou, şi cu acest prilej, în biserică, lângă altar, se pune un pom cu rădăcinile în sus.

În Australia, vrăjitorii vechilor triburi de aborigeni, foloseau în practicile lor mistice, un arbore pus invers, după ce rădăcinile erau stropite cu sânge omenesc, apoi i se dădea foc..

Numărul exemplificărilor ar putea să nu se oprească aici, dar indiferent de religie sau loc geografic, semnificaţia, esenţa este aceeaşi.

Profesorul francez de filozofie şi sociologie Gilbert Durand (n. 1921), vestit mai ales datorită cărţilor sale despre „Lumea imaginarului”, spune: „ Acest copac răsturnat însolit, care ne şochează simţul verticalităţii ascendente, este chiar semnul coexistenţei, în arhetipul arborelui, a schemei reciprocităţii ciclice”.

Am enumerat câteva considerente legate de acest subiect, deosebit de interesant, doar pentru a arăta multipla simbolistică a arborelui. 

    În mitologia poporului român Arborele Cosmic este Bradul care, a fost şi rămâne prezent în toate riturile de trecere ale ţăranului român, de la naştere şi până la moarte, în datinile ce ţin de ciclurile calendaristice, a sărbătorilor fixe sau mobile, fiind un „personaj” important în folclorul românesc, ca un tovarăş de viaţă, amintit în „legende, balade, basme, colinde, proverbe, strigături şi în toate creaţiile spirituale legate de străvechiul fond mitologic”. Iată o trecere în revistă făcută cu minuţiozitate de către marele etnograf – Profesorul Romulus Vulcănescu, a tuturor ritualurilor ţăranului român, în care este inclus bradul:

„ ca arbore de naştere, de înfrăţire simbolică între noul născut şi un brăduţ ... ca arbore de nuntă care ţine loc de mire în prenunta sau nunta mortului, „simulacrul bradului” sau stâlpul de nuntă folosit în ritul public al urcării pe stâlp pentru a lua din vârf însemnele nunţii, năframa, smocul de busuioc şi plosca cu vin şi a le înmâna miresii. Ca arbore fertilizator împlantat între pomii fructiferi, ca arbore de bun augur în colindele invernale, ca arbore de judecată (bradul de jurământ  şi bradul justiţiar), ca arbore funerar pus la capul mormântului şi care ajută în marea trecere a sufletului peste Apa Sâmbetei sau Marea Neagră, ca arbore de pomană substituit printr-un pom fructifer; ca stâlpi de armidean, purtători de icoane şi ca monument stilimorf, coloana cerului, în jurul căreia gravitează o bună parte din daimonologia, semideologia şi erologia mitică”.

            Aş mai aminti bradul de spovadă.

 

Pomul Vieţii sau Copacul vieţii

 

Reprezintă un simbol dar şi o metaforă pentru viaţa în sine, regenerare şi nemurire.

În China, Arborele Cosmic Qianmau stă în centrul universului, ca o axă a lui, are nouă ramuri care pătrund în cele nouă ceruri; precum şi nouă rădăcini care străpung pământul până la cele nouă izvoare mitice, în lumea celor fără fiinţă.

La popoarele scandinave – Yggdrasil, arborele cosmic şi pom al vieţii, era frasinul.

În mitologia popoarelor germanice, Pomul Vieţii era bradul, lămâiul sau Teiul lui Wotan.

În credinţa mozaică, Pomul vieţii creşte (virtual) în mijlocul Jerusalimului.

În hinduism el este întruchipat virtual de Aditi – zeiţa pământului.

În vechiul Egipt şi în Mexic exista mitul arborelui paradisiac, care-i hrănea pe oameni cu lapte, aşa precum mamele-pruncii.

În cosmologia nord şi central asiatică, Pomul Vieţii şi ritualurile legate de el, sunt deosebit de importante. În vechile texte sanscrite şi în scrierile budiste, el creşte pe vârful muntelui Kailash, denumit şi Meru, considerat buricul lumii, iar coroana sa se află în Nirvana zeilor. Simbolic, în ritualurile vedice, sau la şamanii Yakuţi din Siberia, pentru a-i aduce ofrande, se caţără pe un par înalt sau un mesteacăn, care are şi el anume simboluri.

În mitologia popoarelor, Pomul Vieţii este păzit de animale fabuloase, iar fructele pot să dea un strop de nemurire. Ex. Pomul vieţii din Eden cu 12 fructe – semnul reînnoirii ciclice; merele din grădina Hesperidelor; piersicile zeiţei Xi Wangmu din mitologia chineză. Exemplele pot continua, fiecare popor are mitologia sa, ceea ce este de remarcat, este fantastica asemănare a simbolisticii, indiferent de locul geografic sau religie.

Egiptenii venerează ca pom al vieţii palmierul şi smochinul.

Este deosebit de interesantă imaginea Pomului Vieţii, imortalizată pe vechile papirusuri. El reprezintă un curmal, plin de fructe, pe ramurile căruia stau cinci păsări, de dimensiuni diferite, patru dintre ele cu tot corpul îndreptat spre est, cea de a cincea spre vest. Vestul este considerat teritoriul morţii, „Valea regilor” - adică locul unde sunt mormintele faraonilor, se află pe malul vestic al Nilului. Păsările reprezintă vârstele omului: nou născutul, copilăria, adolescenţa (pe ramura cea mai înaltă a viselor şi speranţelor), pasărea cu aripile larg desfăşurate reprezintă maturitatea, iar cea îndreptată spre vest, este bătrâneţea, având pe cap coroana înţelepciunii, dar privind spre moarte.

 

Arborele morţii

 

Tisa - Undeva, am citit povestea macabră a singurelui arbore otrăvitor din Europa, care stă atât în slujba vieţii, cât şi a morţii:„Eu conduc oamenii în labirintul propriului suflet. În întunecimile lui şi în părţile lui însorite. Să-şi cunoască sensul vieţii. Eu încerc să-i concentrez puterile, în sufletul său – templul cunoaşterii şi înţelepciunii. Eu construiesc pragul uşii subconştientului. Eu sunt aleea spre Tartaros“...

            În Georgia, sud-vestul Rusiei, în Himalaya şi Japonia, el este „arborele vieţii” iar în traducere numele lui înseamnă ”Pomul lui Dumnezeu”.

În Europa şi vestul Asiei, datorită faptului că este cel mai longeviv şi în acelaşi timp cel mai bătrân, este considerat ca „arborele renaşterii şi eternităţii”

În Egipt se făceau din lemnul lui sarcofagele.

La vechii germani era considerat mâna lui Ullr zeul iernii.

Consemnat în arheologie având o vechime de aproape 20.000 de ani, el şi-a atras renumele de «Arborele Nemuritor».

Datorită durităţii lemnului său, din el s-au alcătuit obiecte de muncă în epoca bronzului apoi arme şi scuturi, fiind considerat arborele războinicilor şi războiului, arborele morţii.

În Irlanda, Ibarsciath (scut de tisă) este numele unui luptător legendar, cunoscut la francezi sub numele de Évreux.            Roata apocaliptică a druidului mitic Mag Ruith era făcută din lemn de tisă. La fel şi baghetele magice.

Fructele Tisei sunt foarte otrăvitoare, războinicii îşi muiau vârful săgeţilor în extractul făcut din ele. Cezar povesteşte sinuciderea a doi regi gali ai Eburionilor, care fiind învinşi s-au otrăvit cu fructe de tisă.

Este un arbore funerar, se sădeşte în cimitire, uneori se pun mlădiţe în mormânt, ca semn al nemuririi sufletului.

 

Arbore malefic.

 

În mitologia română socul este arborele cu rădăcina ca un cap de om, în care sălăşluieşte diavolul. Dacă îl mişti sau tai poţi să mori sau să devii olog „el e cap şi vrea cap” (Voronca). Germanii cred că trebuie să-i ceri voie înainte de a-i tăia câteva ramuri, pe care le folosesc ca talisman, descântece sau în vrăji.

 

Horoscopul celţilor

 

A fost descoperit cercetând Calendarul din Coligny alcătuit din peste 150 de fragmente de table din bronz, datând din sec. IX e.n. găsite în sec. XIX, lângă localitatea cu acest nume. În calendarul celţilor, luna dura între 30 şi 31 de zile, era împărţită în două jumătăţi după fazele lunii: ascendentă (15 zile) şi descendentă (16 zile), iar săptămâna era între 5 şi 6 zile.

Asociind străvechile ştiinţe mistice cu îndelunga cercetare a naturii, preoţii druizii au alcătuit un horoscop al arborilor, în care, în funcţie de data naşterii, fiecare om are propriul său arbore, care-i conferă o anume personalitate, talent, înclinaţii, slăbiciuni sau părţi negative.

El e reprezentat de ”Cercul arborilor vieţii”, ce simbolizează desfăşurarea unui an de viaţă, şi este alcătuit din 22 de arbori de esenţe diferite, fiecare fiind corespunzător unui anume interval de timp. Patru dintre ei - reprezentând echinocţiile şi solstiţiile, sunt aşezaţi în interiorul cercului, iar în jurul lor, sunt alţi 36 de pomi şi arbori (unii dintre ei repetându-se), într-o succesiune gradată ascendent, în sensul invers acelor de ceasornic.

 

            Arborele considerat parte integrantă din viaţa omului

 

În Anglia, Belgia, Franţa şi Italia, se sădeşte la naşterea fiecărui copil un pom în grădină. În ţările germanice pentru băieţi să sădeşte de obicei un măr, iar pentru fete, un păr. Dacă moare un băiat, la înmormântare i se pune în mână un măr, pentru ca „să se poată juca şi în Paradis”. Nu se ştie exact de unde s-a născut obiceiul acesta, se poate interpreta însă că derivă din mitul „Mărului de aur” din Grădina Hesperidelor.

În multe ţări (şi la români) există tradiţia ca să predai virtual, simbolic, boala de la om la arbore, astfel sufletele orborilor suferă în locul omului.

La popoarele germanice, există obiceiul ca un copil bolnav să fie trecut prin scorbura sau printre crengile unui copac, crezându-se astfel că boala rămâne copacului.

În Papua Noua Guinee, copilul născut mort, este zidit cu lut în scorbura unui arbore, crezându-se astfel că el îşi continuă viaţa, crescând odată cu el.

În unele regiuni din Belgia se crede că durerile de dinţi trec, dacă-i atingi cu un cui, pe care îl baţi apoi într-un copac.

În unele ţări din Europa, tinerii căsătoriţi sădesc în apropierea noului lor cămin, doi stejari sau o tufă de soc, alun, afin, lemnul câinelui sau laur. Atâta vreme cât acestea cresc viguroase, este semn bun, că dragostea este încă puternică şi căsnicia este temeinică.

În nordul Americii, la naşterea unui prunc i se pune placenta în scorbura unui copac, iar cordonul ombilical se îngroapă, iar deasupra lui se sădeşte un pom. Arborele este implicat şi în ceremonia de înmormântare. Unele triburi din nordul Americii (Nootka, Southern, Kwakiutl) pun sicriul într-un pom, altele pun mortul fără sicriu în scorbură.

- În SUA şi unele ţări din Europa, la terminarea construcţiei unei case, se pune pe acoperiş un pom, pentru a se mulţumi lui Dumnezeu că i-a ajutat şi a-i cere binecuvântarea.

Este fascinant să vezi cum se repetă ca un leit motiv, în toate ţările lumii, îngemănarea vieţii omului cu arborele, miturile şi credinţele legate de aceasta. Am reuşit să dau doar câteva exemple subiectul este deosebit de complex.

Ca încheiere redau unele aspecte relatate în scrierile religioase, aşa bunăoară visul lui Nabucodonosor, interpretat de proorocul Daniel:

„ ...am visat un vis care m-a înspăimântat, spune regele...Mă uitam şi iată un copac în mijlocul pământului, înalt foarte. Copacul creştea şi era puternic şi vârful lui ajungea până la cer şi se putea vedea până la capătul pământului. Frunzişul lui era frumos şi roadele lui multe, şi hrană pentru toţi se afla în el...Şi iată un înger, un sfânt, se cobora din ceruri; el a strigat cu glas tare şi a poruncit aşa: Doborâţi copacul şi tăiaţi-i crengile, scuturaţi frunzele lui şi împrăştiaţi roadele lui...O, stăpâne răspunde Daniel, visul să fie pentru cei ce te urăsc pe tine, iar tâlcuirea lui pentru vrăşmaşii tăi. Copacul pe care tu l-ai văzut, mare şi puternic, care cu vârful ajungea până la cer...acela eşti tu, o, rege, tu, care te-ai mărit şi te-ai făcut puternic...Ci vei fi alungat dintre oameni...(Daniel,4,2-22)

Profetul Ezechiel (600-550 î.e.n.) îl compară pe Faraon cu un Cedru din Liban. Aceşti copaci mari, sunt reprezentaţi în Psalmi ca vrăşmaşi ai lui Dumnezeu şi ai poporului său: „Glasul Domnului...sfărâmă cedrii...glasul Domnului despoaie codrii (Isaia 14). Deci, o formă antagonică a măreţiei copacilor, de data aceasta simbolismul lor reprezintă ambiţia şi dorinţa de mărire a conducătorilor lumii, care, în cele din urmă, aşa cum prevalează istoria, din ce s-au ridicat mai sus, din aceea căderea a fost mai vertiginoasă şi mai dramatică. ..

 

Julia Maria Cristea

Viena

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)