Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

ARGUMENTE TOPONIMICE DIN DACIA 

PRIVIND ORIGINEA VALAHICĂ A GRAIULUI UMAN ARTICULAT

 

George Liviu TELEOACĂ

 

 

 

            Încă prea puţin valorificată, dar prezentă în istorie pe parcursul mai multor milenii, echivalenţa etnonimelor Vlac-Dac a fost afirmată până târziu în scrierile bizantine ale lui Suidas [1], Constantin al VII Porfirogenetul (secolul X) [2], sau în ale lui Kekaumenos (secolul XI) [3], ca şi în Analele Boemice ale Papei Pius al II-lea (secolul XV) [4].

            În numele acestei echivalenţe toponimele Daciei sunt valahice, iar ca repere fundamentale care conduc la originea graiului uman articulat, ele conferă acestei origini denumirea de origine valahică a graiului uman articulat. După cum se va vedea chiar graiul uman articulat are la origine cuvântul avlake, aşa încât şi din acest motiv originea sa trebuie denumită tot valahică.

            Chiar înainte de a pătrunde în Ardeal - inima Daciei, acolo unde mai multe oiconime de formă Daia reprezintă corespondentul toponimic al lupului frigian numit daoi, voi menţiona în mod deosebit comunicarea susţinută de academicianul Vladimir Georgiev la Congresul internaţional de onomastică de la Haga, din anul 1966 [5]. Cu această ocazie academicianul bulgar a arătat că marii afluenţi ai Dunării: Prutul, Siretul, Lom, Jantra, Vedea, Oltul, Vit, Jskăr, Jiul, Timocul, Morava, Timişul, Drava, Sava, Tisa, Raab, Mureşul poartă denumiri care au câte un înţeles bine definit prin raportarea lor la rădăcinile indo-europene. De aici şi concluzia domniei sale că teritoriile udate de aceste râuri au făcut parte din cea mai veche vatră a elitei care a creat limbile indo-europene.

            În bun acord cu descoperirea academicianului Georgiev de la care emană o concluzie fără echivoc, am remarcat în bazinul ardelean al Oltului că denumirile râurilor învecinate Valchid, Calva, Albac şi Coveş [6] decurg succesiv de la cuvântul primordial avlake cu înţelesul său de râu în graiul aromânilor.

            Corespunzător aceluiaşi arhetip avlake devenit vlac, atestat şi în forma avrag, mai curg în aceeaşi zonă râul Avrig cu afluentul său Givra (Jivra) ca dovadă că pornind de la arhetip hidronimele se deduc succesiv, unele din altele prin anagramare, prin modificarea unor foneme, sau prin adaosul de sufixe etc. Ca dovadă că succesiunea hidronimică, deja invocată, exemplifică o legitate a gramaticii universale, menţionăm că pe lângă hidronimul Calva în ţară se mai întâlnesc alte trei râuri cu numele de Colbu, nume care la prima vedere pare absurd pentru o apă curgătoare. Dar numai la prima vedere, fiindcă numele râurilor numai rare ori au fost atribuite, aşa după cum sunt denumite străzile, de exemplu, în memoria cuiva sau a ceva, procedee care urmează de asemenea  o logică a grupării (compozitori, scriitori, eroi, plante etc).

            Râurile cel mai adesea au fost denumite prin derivare fonetică pornind de la o primă denumire de râu căruia, adeseori i s-a spus simplu gârla. Acesta este şi motivul pentru care, tot în bazinul Oltului există hidronimul Gârla Mare, iar prin raportare la ea Gârlăţelul, de la care prin pierderea consoanei -r- s-a format hidronimul Galaţul pentru un alt pârâu care curge în acelaşi bazin hidrografic. În mod similar există în bazinul Mureşului Gălăoaia Mare, în loc de Gârloaia Mare şi pe lângă ea pârâiele denumite Gălăoaia, Gălăoaia Mică şi Gălăuţaş.

            Urmând raţiuni similare alte denumiri de ape curgătoare s-au format pornind de la cuvântul avlake care înseamnă tot gârlă în arhaicul grai aromân. Dacă ar fi să numerotăm cu 1, 2 şi 3 consoanele v, l şi c ale primei denumiri avlake, atunci  în denumirile ulterioare ordinea consoanelor ar fi permutate astfel:                                                                                            
                                                        Avlake – 123                                                                                 
                                                        Kalva –
321                                                                                 
                                                        Alvak – 213 respectiv Albac adică 21′3 unde v→b                      
                                                        Koveş – 31 + eş                                                                           
                                                        Avrig – 12′3′ unde l→r şi k→g                                                  
                                                        Givra – 3′12′

            În zonă se mai află, însă, şi localităţile Bărcuţ, Bârghiş, Agârbiş, Richiş, Retiş dar şi Ighiş etc care conform notaţiei propuse se reprezintă asfel:                                                                               
                                                      Bărcuţ – 1′2′3 + uţ                                                                          
                                                      Bârghiş – 1′2′3′ + hiş                                                                       
                                                     
Agârbici – 3′2′1′ + ici                                                                          
                                                      Recea – 2′3                                                                          
                                                      Richiş – 2′3 + hiş
                                                      Retiş – 2′3′′ + iş, unde grupul de litere chi→ti (palatalizare)

                                                      Ighiş – 3′ + hiş    

                                                                         

             De unde rezultă că pentru a obţine o nouă denumire, adică un nou cuvânt, s-a recurs la permutarea consoanelor, dar şi la transformarea lor după bine cunoscutele reguli de transformare fonetică ca într-un joc de imaginaţie, chiar mai simplu decât cuvintele încrucişate.

            Acesta este modul, acesta este singurul mod, în care s-au format principalele cuvinte, adică din unul în altul, într-o succesiune care a urmărit pas de pas nevoile de comunicare ivite în viaţa de zi cu zi. Cuvântul care deja preexista reprezenta genul proxim, de la care pornind se obţinea prin metaforizare cuvântul cel nou, a cărui diferenţa specifică se exprima cu ajutorul unei noi forme obţinută prin utilizarea unuia din procedeele de mai sus. Treptat aceste procedee s-au diversificat tot mai mult. Aşa au luat naştere cuvintele, aşa au luat naştere şi cuvintele grupurilor care roiau din vatra primordială (ulterior şi din vetrele secundare ş.a.m.d.) fiecare grup gândind în mod specific atât metafora de trecere de la cuvântul gen proxim la cuvântul cel nou, cât şi forma de individualizare a noului cuvânt. Ca urmare a faptului că şi alegerea cuvântului gen proxim putea fi diferită au apărut sinonimele. Prin asemenea evoluţii proprii diferitelor grupuri umane au apărut dialectele care cu timpul au devenit limbi de sine stătătoare. Acestea sunt principiile cele mai generale care fundamentează gramatica universală a limbilor, căutată de peste 2500 de ani de toţi marii savanţi ai lumii.

            Faptul că a fost dedusă pe un număr minim de cazuri nu trebuie să surprindă din moment ce denumirea Calva-Colbu paradoxală pentru o apă curgătoare a evidenţiat în mod decisiv ideea că forma noului cuvânt s-a obţinut, în mod predilect, prin modificarea formei cuvântului preexistent avlake care înseamnă apă curgătoare. Şi Kalva-Kolbu ca hidronim înseamnă tot apă curgătoare, dar apa unui alt curs care a şi primit acest nume, în mod cu totul independent de substantivul comun colb, care în limba română înseamnă pulbere.

            În alt timp, în alt loc, şi un cu totul alt grup de observatori a constatat că pământul foarte bine mărunţit de roţile carelor pe drumurile de ţară dobândeşte caracteristica unui fluid care poate fi turnat ca apa râului, dar care nu este apă ci pulbere uscată, adică ar fi ca apa dar este cu totul opus apei prin celelalte proprietăţi şi atunci ca gen proxim s-a asemănat cu apa curgătoare dar NU i s-a spus avlake, ci s-a adoptat forma inversă kalva respectiv colb din moment ce prin celelalte proprietăţi colbul este inversul apei.

            Omonimele, a căror formare şi existenţă nu au fost încă explicate, sunt încă o dovadă că în epoci diferite şi în locuri diferite uneia şi aceleiaşi noi forme provenite de la un cuvânt polisemantic cu valoare de gen proxim i-au fost atribuite înţelesuri diferite. Acesta este şi motivul, încă necunoscut academicianului Georgiev, pentru care macrohidronimele din bazinul Dunării sunt omonime ale unor cuvinte de uz comun din fondul principal indo-european având, însă, aceeaşi proiecţie în setul de rădăcini indo-europene care au în vedere numai forma, dar nu şi înţelesul. Denumirile marilor râuri din bazinul Dunării se aseamănă doar formal cu anumite cuvinte de uz comun, tot aşa după cum denumirea râurilor Colbu se aseamănă doar formal cu substantivul de uz comun colb, având acest înţeles de pulbere, de această dată chiar paradoxal pentru o apă curgătoare.

            Revenind la hidro-toponimia din Ardeal, vom arăta că pe lângă localitatea Bârghiş se află localităţile Berghin, Merghin şi apoi Reghin, care toate valorifică, succesiv, arhetipul primordial avlake. Ca dovadă că Ardealul este vatra originară a acestei înţelepciuni adamice de a crea toponime începând cu arhetipul, adică începând cu începutul începuturilor, voi arăta că aici densitatea acestor ansambluri toponimice de vecinătate este cea mai mare. Aşa de exemplu, numai puţin mai spre est de localităţile Avrig cu replica sa Bârghiş, adică în Secuime, se află localitatea omonimă Vârghiş de la care rezultă oiconimele Arcuş, Racoşul – de Sus şi de Jos – dar şi un alt Reci. De la Racoş derivă, prin pierderea (afereza) lui R, denumirea localităţii Acoş de Niraj cu omonimele Acâş pentru o localitate din judeţul Satu-Mare şi Acăş pentru o localitate din judeţul Bacău. Mai multe localităţi cu denumirea de Racova şi altele denumite Racoviţă [7] cu structura de consoane 2′31 se află tot în Ardeal. Corespunzător hidronimului Coveş din grupul de hidronime Avrig-Bârghiş prezentat, în judeţul Covasna se află unul din cele două râuri Covasna ale ţării [8].

            Plasată tot în secuime remarcabila serie, alcătuită din denumirile râurilor învecinate ca afluenţi ai Oltului, Vârghiş-Hârghiş-Cârţiş(oara)-Creaţa-Craca-Cracu-Crăciun demonstrează că fonemul (litera) V → H → C, dar şi că arhetipul primordial avlake poate genera cuvintele cracă, crac, dar mai ales cuvântul Crăciun. Prin analogie cu acest lanţ etimologic, bine ilustrat din punct de vedere hidronimic, se explică felul în care Valah-Valah, numele arhetipal al Marelui Dumnezeu, nume încriptat în tetragrama sacră YHWH, a devenit pentru români Crăciun, dar zis şi Moşul, tocmai pentru a pune în evidenţă calitatea Sa de ziditor al cerului şi al pământului, pe care ni le-a dat nouă spre moştenire cu toate bunătăţile lui. Colindele noastre precreştine oferă o amplă susţinere mitică echivalenţei lingvistice dintre sintagma teonimică arhetipală Valac-Valac şi Moş Crăciun. Aşa dar sensul primar al cuvântului moş, din substratul româno-albanez prelatin, nu a fost cel de om în vârstă, ci a fost cel de întemeietor de moştenire; evident, el are şi conotaţia de bătrân fiindcă este înainte mergător.

            Iată şi un alt exemplu care ilustrează că gramatica universală a limbilor a fost încredinţată memoriei milenare mai ales prin sistemul denumirilor geografice de vecinătate din Ardeal şi din zona sa înconjurătoare. În munţii Retezat, cu deschiderea spre Sarmizegetusa, Haţeg, Tărtăria, grupul de strictă vecinătate al localităţilor Vulcan, Lupeni, Uricani împreună cu vârful Peleaga (a se citi vârful pelasgilor) îşi regăseşte o primă replică tot în ţinutul secuilor. Aici în aval de localitatea Vlăhiţa, atestată documentar din anul 1301 [9] se găseşte astăzi localitatea Ulcani, numită Vulke la anul 1550, de la care au derivat numele localităţilor învecinate Bulgăreni, Beclean, Lupeni şi apoi Păuleni.

            O a doua replică a grupului de strictă vecinătate Vulcan, Lupeni, Uricani se întâlneşte la trecerea munţilor, în zona Ploeşti, unde întâlnim localităţile învecinate Vâlcăneşti, Bălceşti, Lipăneşti, Păuleşti şi chiar Ploeşti, a căror apropiere geografică este o dovadă suficientă că toate toponimele acestea provin de la cuvântul Vâlcăneşti, adică de la arhetipal avlake respectiv vlac.

            Rezultă de aici, chiar şi fără alte exemple, caracterul special al cuvântului avlake, care în dialectul aromân înseamnă apă curgătoare, gârlă. Şi cuvântul avlake este cuvânt special tocmai fiindcă desemnează apa curgătoare. Malurile râurilor au reprezentat până nu demult, singurele locuri care au putut susţine existenţa comunităţilor umane în cadrul cărora trebuia să apară comunicarea prin grai articulat. Acest considerent de ordin antropologic a şi fost primul considerent care m-a ajutat să descopăr rolul fascinant al râului în dezvoltarea gândirii şi vorbirii umane.

            Spre norocul meu şi al acestei descoperiri, de la primele tentative am şi obţinut primele confirmări care au evidenţiat importanţa râului în guvernarea proceselor psiho-mentale privind originea graiului uman articulat. Multă vreme, însă, am bătut pasul pe loc până când primului arhetip ji cu înţelesul de apă curgătoare i-am mai putut asocia cuvintele arhetipale jilav, vilaj şi istru, toate trei tot cu înţelesul de apă curgătoare. Din nefericire, cuvântul ji, cuvântul marelui start în epopeea devenirii umane prin vorbirea articulată, cuvânt care se află inclusiv la originea graiurilor sinice, lipseşte din dicţionarul limbii române, deşi eu am constat că localnicii din zona Filiaşi - România îl folosesc şi astăzi cu înţelesul de apă curgătoare. Numai în virtutea acestui înţeles, importantul râu care trece prin Petroşani, Filiaşi, Craiova poartă numele de Jiu.

            Spre deosebire de cuvântul ji, care este prima mare substantivizare pentru onomatopeea râului, cuvântul avlake este consemnat în impunătorul dicţionar a lui Tache Papahagi [10] şi ilustrat prin propoziţia în dialect aromân: „Prit hoară cură una avlake”. Cunoscut şi prin variantele sale avlakiu cu înţelesul de râuleţ şi de brazdă, dar şi prin cea de avrag care are numai înţelesul de brazdă, cuvântul avlake se dovedeşte a fi principala matrice a graiurilor umane aşa cum a fost ea definită de postulatul lui Ernst Cassirer, dar şi temeiul sistemului de cunoştinţe organizate într-un model al lumii, sistem preconizat ulterior de Noam Chomsky.

             Mai apropiat de modul nostru de a gândi, Chomsky realizează, prin utilizarea  calculatoarelor electronice, o imagine de ansamblu a fenomenului lingvistic şi sesizează că limbajul natural nu depinde numai de lexic şi gramatică ci şi de o bază de cunoştinţe organizate într-un model al lumii [11]. Or, râul a fost indicat ca model al lumii încă din antichitate de Heraclit din Efes (540-475 AC) şi cu toate acestea râul nu a putut fi recunoscut ca modelul care a guvernat programarea procesorului mintal al vorbirii fiindcă apelativele primordiale pentru râu nu le căutase nimeni acolo unde ele erau de fapt, adică în substratul profund al limbii române, greşit considerată neo-latină [12]. Uşurinţa cu care fusese considerată neo-latină ignorase nu numai cuvintele de substrat, dar mai ales faptul că arheologia conferise, deja, teritoriului dacic o poziţie centrală în vatra originară a băştinaşilor Europei [13], acolo unde era şi firesc să apară graiul uman.

            Ca model al lumii imaginat de Chomsky, râul, numit avlake, a oferit gândirii lingvistice atât numele său ca matrice metaforizabilă, cât şi principalele direcţii de metaforizare, deoarece ideea de râu are cel puţin zece înţelesuri. Considerând râul gen proxim, diferenţa specifică a fiecărui nou concept s-a definit prin metaforizare şi a fost individualizat prin câte un cuvânt a cărui formă reflectă vizibil, mai ales prin structura consoanelor sale, legătura sa cu forma avlake. După modelul de gândire prin care s-au putut explica înţelesul şi forma conceptului de colb pornind de la avlake, iată în continuare alte exemple care arată că fiecare din cele minimum zece înţelesuri ale conceptului de râu denumit avlake a susţinut prin metaforizare formarea a noi cuvinte. Astfel pentru:  

                   
                        1. Înţelesul de apă, sau în legătură cu apa
în sanscrită: 

  

                                balaha – apă;                                                                                                         
                      
          baluka – nisip;                                                                                                       
                      
         balaka – cocor;                                                                                                       
                      
         balahaka – nor;                                                                                                
                      
         kulabu – teren în lungul unui mal                                   
                      
         valaki – vână                                                                                                                                                                    

                                vaha – curs de apă, râu;   în acest caz se constată eliminarea consoanei -l- cretan – βαϊγες,   grec – αϊγες, αϊγις,  

                                germ. – Bach, Woge  fr.- vague          
                     
          vasu – apă, baltă, băltoacă;  litera -h- a fost înlocuită cu litera -s- 
                        
       var – apă;                                                                                                           
                     
          varsa – ploaie;                                                                                                         
                      
         sarva – curgere, fântână

  • în portugheză:

                                 balsa – baltă, tocitoare, plută

                                 varga – teren mlăştinos;                                                                                  
                      
          vaga –  val;                                                                                                         
                     
           bulcao – nor negru de ploaie;                                                                               
                     
           borrico – ploaie măruntă;   

  • în spaniolă:   vega  – câmpie irigată, luncă;                                                                                                        

  • în română:    val – val de mare;

  • în aromână:   buclă – doniţă, găleată;                                                                                 
                         
     ploscă – mic recipient cu dop pentru băuturi;                                                       

  • în latină:         lacus – lac;    cuvânt format prin pierderea consoanei v-  

  • în albaneză:  bllacë – băltoacă;                                                                                              
                         
     baltë – noroi, tină;                                                                                             
                         
     vallkuamai pentru bătut rufele la râu// plasă pentru prins anghilele;              
                         
     vërshimrevărsare, inundaţie;                                                                           
                          
    vir – pârâiaş, şuviţă, fir de apă, fir;  aceasta este şi originea cuvântului fir                                                                
                         
     vlagë – umiditate, umezeală, sevă;                                                                     
                         
     vlug – umezeală, sevă a pământului;                                                                  
                         
     vrug – mană;                                                                                                       

                                 vurgdepresiune mlăştinoasă, zaţ negru de măsline;                                                                                                                  vesë – rouă:                                                                                                          

  • în greacă:     δρόσος – rouă;                                                    

  • în rusă:          влага – umezeală;                                                                                              
                         волна – val de mare;                                                                                                                                                                                         лужа – băltoacă;                                                                                                   
                          луг – luncă, pajişte, păşune

  • în germană:  Wolke – nor;                                                                                                        
                                                                                                                                                    
                2. Înţelesul de răcoare  

  •                                                                                      

            în aromână:  vrăhnos – răguşit;   
            în spaniolă:   fresca – răcoare; în acest caz   v→f, l→r, c→sc                                               
                                  helada – ger;                             
            în rusă:          холод – frig, răcoare, ger;       
            în greacă:     δροσιά – răcoare;    aici v→δ, l→ρ, cia→σιά
            în română:    frig – cuvânt asemănător cu Avrig, în care v→f, l→r, c→g                                                 
            în engleză:    frost – ger;                                                                                                         
                                                                                                                                              
                       3. Înţelesul de zgomot, rostire     

                                                                                     

  • în aromână:   sălăvate – gălăgie mare;                                                                                      
                            lavă – zgomot, zarvă;                                                                                       

  • în spaniolă      bulla – zarvă, gălăgie;                                                                                    

  • în portugheză: bulha – zarvă, vacarm;                                                                                     
                            fragor – vuiet;  în acest caz v→f, l→r, c→g    plus sufixul -or                                                                  

  • în sanscrită:   kahala – sunet în general;  este ca şi românescul caval                                     
                         
      valh – a vorbi, a lumina, a fi minunat;

                                  valk – a vorbi;                                                                                             
                                  klap – a vorbi;                                                                                                                       
                                  vac – a vorbi;     

                                                                                                               
                                Vāć – glas, grai, cuvânt. Noţiune cu atribute cosmogonice în mitologia vedică. Rigveda identifică această noţiune personificată cu sufletul lumii sau, pentru aceeaşi semnificaţie, cu suflul universal. Aşa dar, cu patru mii de ani în urmă vedicii sacralizaseră cuvântul avlake, în varianta sa Vāć, pentru rolul său de întemeietor al vorbirii, numit aici
 suflul universal. 

 

  • în latină:        versus, us – vers;  ca şi în română                                                                      

  • în engleză:     blast – sunet, zgomot;                                                                                        

  • în elină:        λογος – cuvânt; ca şi în cazul cuvântului lac aici s-a pierdut consoana v-         
                                                                                                                                                  
                      4.
    Înţelesul de lumină, culoare 

  •                                                                                                   

  • în aromână:   fleacă – flacără; în acest caz  v→f                                                                          
                          galbin – galben;  ca formă intermediară va fi fost calvin                                                             

  • în sanscrită:   valha lumina;                                                                                                   
                          varcea străluci;                                                                                                     
                          barga – scânteie, splendoare;                                                                             
                          vlex – a vedea;                                                                                                   
                            lok – a vedea;   în latină: lux,cis – lumină,  în engleză: look – a privi              
                          kapila – culori roşiatice              

  • în portugheză: ver – văz // a vedea, a privi, a zări, a înţelege;

  • în engleză:     blaz – vâlvătaie, incendiu, culoare strălucitoare;                                               

  • în rusă:           блеск – luciu, strălucire                                               
                                                                                                                                                          
               5. Înţelesul de trecătoare, cale, acces etc     

                                                                

  • în aromână:    avrag – brazdă;                                                                                                    
                          
      gavră – gaură;                                                                                                      

  • în albaneză:   vragë – cărare, potecă, cicatrice;                                                                          
                            lug – jgheab, adăpătoare;                                                                               
                            birë – gaură, bortă;                                                                                  

  • în portugheză: bica – ţeavă de canal;                                                                                          
                          
      buraco – gaură, orificiu;                                                                                        
                          
      brecha – breşă, spărtură;                                                                                 
                      
           buhar - coridor

  •                         bocal – deschizătură, intrare;                                                                                
                          
     boca – intrare;                                                                                                       
                          
     beco – ulicioară;                                                                                                     

  • în latină:         versus,us – brazdă, linie;                                                                                    
                         
     versus – înspre, către;                                                                                          

  • în germană:   Wag – cale, drum;                                                                                               
                                                                                                                                                     
               6. Înţelesul de limită, graniţă, obstacol

                                                                     

  • în sanscrită:   balahaka – munte;                                                                                               
                           kula – tot ceea ce se opune ca obstacol, acoperă sau protejează;                    

  • în greacă:       βραχος – stâncă;                                                                                                   
                           άκρα, άκρη – margine, cap, promontoriu;                                                       

  • în rusă:           верх – vârf, pisc, creastă;                                                  
                           берег – mal, ţărm;                                                                                           

  • în germană:   Berg – munte

  • în albaneză:   breg – ţărm, chei, margine;                                                                                              
                           buzë – buză, margine;                                                                                       
                           bokë – deal;   spre deosebire de bocë – o cană mare de apă;                               

  • în portugheză: barroco – stâncă izolată;                                                                                  
                            burgau – prundiş;                                                                                               
                            braga – zid de cetate;                                                                                       
                            borda – margine, mal;                                                                                        

  • în engleză:       verge – margine, limită;                                                                                                
                            margin – margine, limită, diferenţă;                                                                 
                                                                                                                                                       
               7. Înţelesul de curgere, mişcare, forţă, muncă etc    

  •                                                    

  • în elină:           βλωσκω – a merge, a veni;   forma acestui verb ca şi cele două înţelesuri cu   sensuri antonimice sunt de o extremă importanţă în susţinerea   valorii arhetipale a cuvântului avlake.                                       

  • în rusă:            власть – putere;                                                                                                   
                              пуск – punere în mişcare;

  • în sanscrită:     pluş – a curge;                                                                                                 
                            valg, vanc – a merge; se observă că l→n  (regula lui Schuchardt)                                                                                     
                            val, vale – a merge; este ca şi verbul francez aller (je vais, tu vas … + nous
                                                    allons, vous allez. De unde rezultă ca va+ale = vale)            
                            vakk, vakke – a merge, a se mişca;                                                                  
                            vask, vaske – a merge, a se mişca; Ca altă dovadă că limba sanscrită s-a
                                                     desprins din vatra limbii române, MDA consemnează pentru
                                                     pers. a III sing. forma nu vişca=nu mişca.                                                
                            vaska – mişcare, continuarea mişcării, perseverenţă;                                            
                            vayg, vayge – a merge, a porni la drum; asemănător şi fr. voyage.                                                                               
                            blac, brac, branc – a cădea; ca şi verbul românesc a da brânci                         
                            baγg – mişcare, mers, curs de apă, val, talaz;                                              

  • în aromână:     filcu, vlihur – liber; liber ca râul în curgerea sa.                                              
                            vlagă – putere;                                             
                            versu – a turna;                                                                                                   
                            versu – a năvăli;                                                                                                 
                            răvăescu – a năvăli; este ca şi cuvântul românesc răvăş-esc(u) obţinut prin
                                                  anagramarea verbului versu. Tot prin anagramarea acestui
                                                  verb s-a format şi verbul răşvă-escu adică răsboiesc(u).           
                                                 Corespunzător acestei rădăcini ravas provenite de la arhetipul  
                                                  avlake există verbe şi în limba engleză.                                                 

  • în engleză:      ravish – a răpi, a viola;                                                                                         
                           ravage – a jefui, a distruge, a face ravagii;                                                          
                           walk – a se plimba;                                                                                              
                           work – a pune în mişcare;                                                                                  
                                                                                                                                                         
                8. Înţelesul de habitat uman 

                                                                                         

  • în română:       vlahie – ţinut, ţară;     

  • în franceză:     vilage – sat;                                                                                                      

  • în portugheză: vergel – livadă, gradină;                                                                                   
                           
     vend – ţinut, zonă, loc, teren// ţară, patrie, stat;                                                                                  
                           
     burgo – burg, orăşel, târg;                                                                                

  • în cehă:            vlast – meleag, tărâm, patrie;                                                                           
                            
    viska – sătuc;                                                                                                   

  • în latină:           vicus,i – sat // proprietate la ţară // cartier într-un oraş;                                  

  • în albaneză:    vis – loc, ţinut, meleag, tărâm;                                                                     
                                                                                                                                                     
                9. Înţelesul de viaţă, viu, omenire   

                                                                            

  • în aromână:    plasă – neam de oameni;                                                                                  

  • în latină:         vulgus,i – norod, gloată;                                                                                    

  • în germană:    Welt – lume;                                                                                                     

  • în portugheză: vend – lume, populaţie, mulţime;                                                                      
                                                                                                                                  
               10. Înţelesul de dumnezeire    

                                                                                       

  • Prin analogie cu râul care este etern, atoatedătător şi atotputernic, denumit avlake, Marele Dumnezeu, care şi El este etern, atoatedătăror şi atotputernic, a fost denumit prin sintagma teonimică arhetipală Vilah-Vilah care, în domeniul religiei a generat un mare număr de teonime. Între ele şi sintagma teonimică ebraică Ylah-Wilah [14] prin a cărei încriptare sub forma tetragramei sacre YHWH  a fost salvată tradiţia religioasă dacică.

            Tot în numele autorităţii Marelui Dumnezeu, denumit prin sintagma teonimică arhetipală Valac-Valac, au fost create conceptele de autoritate sacră Lege şi Rege pe temeiul cărora a fost edificată întreaga civilizaţie umană. Conceptele de episcop şi cel de vlădică utilizate şi în prezent sunt foarte vechi din moment ce forma şi înţelesul lor se explică prin sintagma teonimică arhetipală. O aceeaşi provenienţă are şi verbul din limba engleză to blessa sfinţi, a binecuvânta, a ferici.

            Aşadar, prin metaforizarea multiplelor sensuri ale conceptului de râu numit avlake se confirmă în mod amplu şi direct ipoteza lui Noam Chomsky care a anticipat, pentru originea graiului uman articulat, existenţa unui sistem de cunoştinţe organizate într-un model al lumii. Abia prin descoperirea rolului de arhetip al cuvântului avlake s-a putut dovedi că modelul căutat al lumii care a susţinut apariţia şi dezvoltarea graiului uman articulat a fost şi este modelul râului.

            Dar cuvintele de mai sus, structurate pe cele zece grupe, după cele zece sensuri de metaforizare ale râului, mai pot fi structurate şi numai în două grupe după criteriul profan (grupele 1-9) şi sacru (grupa a 10-a). Operând cu această clasificare binară filozoful neokantinan Ernest Casirrer (1874-1945), unul dintre întemeietorii semioticii, a anticipat teoretic necesara intersecţie a limbajului de uz comun cu limbajul lumii mitice în punctul originii lor comune. În eseul său Mit şi limbaj, Ernst Cassirer [15] argumentează viguros că prin descoperirea în viitor a unei rădăcini comune celor două lumi se va ajunge la originea lor şi la raţiunea care le-a generat, respectiv la originea şi la calea edificării limbajului natural.

            Or, conceptul de râu, în baza exemplelor de mai sus, reflectă, în mod evident, atât legătura dintre sacru şi profan cât şi calea edificării limbajului natural pornind de la cuvântul arhetipal avlake prin metaforizarea multiplelor sale sensuri.

             Iată aşadar, cum conceptul de râu numit avlake sau vlac poate explica originea graiului uman articulat atât din perspectiva unui postulat produs de tehnologia inteligenţei artificiale (Noam Chomsky), cât şi din perspectiva unui postulat dedus din considerente de ordin spiritual-filozofice (Ernst Cassirer).

            Validată prin însăşi faptul că această dezvoltare satisface simultan două anticipări de esenţă diferită, vom numi valahică originea graiului uman articulat ca expresie a faptului că se întemeiază pe arhetipul avlake ca apelativ al râului, dar şi fiindcă valahic este teritoriul pe care a fost eternizată gramatica universală a limbilor după care a fost dezvoltat acest arhetip pentru a genera graiul uman originar. Ca mărturie peste milenii a felului în care au fost create principalele cuvinte ale omenirii, gramatica universală limbilor s-a conservat sub forma toponimelor de vecinătate mai ales în Transilvania sanctuarelor dacice, acolo unde se înregistrează cea mai mare densitate a toponimelor de vecinătate cu o evidentă înrudire lingvistică.

            Alt fel spus, pornindu-se de la unul şi acelaşi arhetip noile cuvinte s-au format în mod autonom, pe de o parte în domeniul toponimiei şi pe de altă parte în domeniul cuvintelor de uz, dar în fiecare din cele două domenii au fost concepuţi aproape aceiaşi operatori de transformare lingvistică a cuvântului arhetipal avlake, aşa încât anumite toponime sau hidronime se aseamănă prin formă cu unele cuvinte de uz comun. Aceasta şi este principala cauză a faptelor de limbă descoperite de academicianul bulgar Vladimir Giorgiev, care a constatat că macrohidronimia din bazinul Dunării are înţeles dacă este interpretată pe baza rădăcinilor indo-europene.

            Fenomenul acesta numit omonimie (paronimie), are însă un caracter mai general şi este consecinţa, dar şi dovada directă a faptului că graiul uman s-a dezvoltat pe cele cinci mari direcţii ale sale – toponimie, teonimie, antroponimie, etononimie şi cuvinte de uz comun – pornind de la unul şi acelaşi cuvânt arhetipal care pentru înţelesurile specifice fiecărui domeniu în parte a furnizat forme identice sau asemănătoare.

            În mod similar, prin valorificarea asemănătoare a aceluiaşi arhetip în ţinuturi geografice diferite au apărut omonimele şi paronimele toponimice. Un caz de notorietate îl reprezintă hidronimele şi toponimele de forma Bistra şi Bistriţa, dar şi Nistrul, care toate derivă de la arhetipul Istru. Ţinând cont de semnificaţia sa putem considera că şi cuvântul buiestru, din substratul româno-albanez prelatin, ar putea avea o aceeaşi origine. Ideea că Bistriţele ar fi fost botezate abia începând cu secolul VI de către slavii migratorii pare nefondată mai întâi fiindcă ei nu ar fi avut nici un motiv să schimbe numele originare atribuind o aceeaşi denumire la zeci de râuri.

            Deosebit de interesant este cazul omonimelor (paronimelor) interlingvistice a căror existenţă reală va trebui luată în considerare, cu atât mai mult cu cât formarea lor se explică la fel de uşor pornind tot de la arhetip ale cărui înţelesuri diferite au fost exprimate de grupurile etinice atonome prin una şi aceeaşi formă derivată. Un astfel de caz de omonimie (paronimie) interligvistică, remarcabil prin bogăţia sa de excepţie, îl reprezintă grupul de cuvinte cu rădăcina marga produsă de acelaşi arhetip al graiului uman avlake urmând o transformare ale cărei etape sunt ilustrate de succesiunea toponimică de vecinătate Volco → Balc → Barcău → Marca, Marghita de pe valea Barcăului, aflată la nord de Oradea judeţul Bihor. Ca urmare a acestei filiaţii rădăcina marga se regăseşte pentru toate sensurile arhetipului de la care provine, sensuri care justifică înţelesul următoarelor exemple:                                                                          
                                                                                                                                                                

1.      gr.        άμέργώ – a culege fructe

2.      lat.       mergae, arum – furcă cu doi colţi

3.      lat        mergo, ere – a se scufunda

4.      lett       merga –culoar

5.      lett.      merga, marga – ploaie liniştită

6.      prus.    merga – fecioară, fată   aici se constată asemănarea cu virgo,onis

7.      ags.     mergen, morgen – viitor

8.      got.      Morgen, maurgis – dimineaţă, răsărit

9.      m.ir.     merge – stindard, drapel

10.  alb.       mergon – depărtat

11.  arm.     merj – pe lângă, aproape de

12.  sp.       merga – pânză de sac

13.  snskr.  marga – drum 

14.  snskr.   marca – spălare

15.   rom.   merge – a te deplasa

16.   rom.    mărgău – drumul pe care se întorc vitele de la păşune

17.  eng.     margin (dar şi verge) – margine, limită, diferenţă   

            Ca o altă dovadă că şi cuvintele întemeiate pe structura merg provin de la cuprinzătorul arhetip vlah întemeiat pe ideea de râu, denumit avlake în arhaica limba armână, menţionăm în continuare câteva hidronime asemănătoare cuvântului merg:

 

·      Μάργος – veche denumire a râului Morava

·      Mărgăurâu în bazinul Crişurilor

·      Marga – afluent al Timişului

·      Margeş – afluent al Someşului

·      Marcos – afluent al Siretului

·      Marcu – afluent al Prutului

·      Murguşa – afluent al Mureşului

·      Marca – mai multe localităţi în România

 

            Fără a mai îngreuna prezentarea şi cu alte exemple posibile vom arăta că toponimia Daciei şi mai ales cea din Ardeal, reprezintă pentru graiul uman articulat acea gramatică universală de care Umbrto Eco [16] are atâta nevoie pentru a alege, în numele necesităţii noastre prioritare, o sigură limbă-releu destinată să optimizeze comunicarea la nivel paneuropean.

            Având în vedere acest deziderat major menit să depăşească păgubosul feudalism lingvistic actual, reprezentând poate cel mai important obstacol în calea unităţii reale a Europei, limba română prin caracterul ei fonetic, prin bogăţia semantică de neegalat, prin modernitatea şi prin versatilitatea ei, dar mai ales prin caracterul de matrice a tuturor celorlalte limbi are dreptul să candideze la statutul de unică limbă-releu în Europa.

            Ca limbă dezvoltată în chiar vatra apariţiei graiului uman articulat, mereu îmbogăţită şi mereu îmbogăţibilă prin asimilarea unitară a tuturor influenţelor, mereu egală cu sine însuşi şi prin acesta antientropică, limba română, chiar, are obligaţia să candideze la statutul de unică limbă-releu paneuropeană, cu atât mai mult cu cât lipsită de accente imperialiste va menaja mai mult decât oricare altă limbă bilingvismul preconizat tot de Umbrto Eco.

 

                           Bibliografie:

 

1.      Stelian Brezeanu, Les Daces de Suidas, Rev. des Études Sud-Est Éropéens, Tome XXII 1984, Nr.2, p.113-122.

2.      Stelian Brezeanu, Blachi and Getae on the lower Danube in the early tirteenth, RESEE, Tome XIX, 1981, Nr.3, p. 595-604.         

3.      Alex. Badea, Începuturi româneşti, Ed Enciclopedică, Bucureşti, 2001, p. 265-266.

4.      A.D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, Vol.II, Ed. Şt. şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, p.279.

5.      Vl. Georgiev, Die europäische makrohydronimieund die frage nach der urheimatder indoeuropäes, Proceedings of the Eighth International Congress of Onomstic Sciences, The Hague 1966.

6.      * * * Hărţile topografice 1:50000, Ed. Topografică, Bucureşti.

7.      Min. Trans. şi Telecom, Nomenclatura poştală codificată a localităţilor din România.

8.      Comitetul de Stat al Apelor, Atlasul Cadastrului Apelor din România, 1992.

9.      Coriolan Suciu, Dicţionarul istoric al localităţilor din Transilvania, Bucureşti 1967-68

10.  Tache Papahagi, Dicţionarul dialectului aromân, Bucureşti 1974.

11.  Mihai Drăgănescu, Electronica industrială, Bucureşti 1991, p.234.

12.  Alex. Badea, Începuturi româneşti, Ed. Enciclopedică, Bucureşti 2001, p.284.

13.  Marjia Gimbutas, The Goddesses and Gods of old Europe, hărţile arheologice 1-8.

14.  G.L. Teleoacă, Iehovh, revelaţiile luminii tăinuite, în revista „Al cincilea anotimp”, Oradea, aprilie 1999.

15.  Ernst Cassirer, Mit şi Limbaj, în revista „Secolul XX”, 1988 Nr. 1-2-3, p.235.

16.  Umberto Eco, Pe urmele limbii perfecte în cultura europeană, Ed. PONTICA, din Constanţa 1996.

 

 George Liviu Teleoacă

 Publicată în PAIDEIA Nr. 1/2002.

 Adăugită  DATE \@ "dd.MM.yyyy" 19.06.2007  07.10.2006

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)