HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

GHEORGHE ŞIPOŞ

Scurtă prezentare - Ion Măldărescu, Agero

 

Gheorghe Şipoş este inginer mecanic, absolvent al Institutului Politehnic din Braşov. Este pasionat īn a căuta răspunsuri logice la fenomenele aşa-numite paranormale, matematică şi arte plastice.

„Nu mă pot lăuda cu realizări deosebite - declară Domnia Sa - dar am īncercat să-mi fac datoria şi să-mi implinesc visul de a lăsa ceva folositor compatrioţilor. Sper să reuşesc!”

Cititorul are prilejul să lectureze un text temerar, incitant, un studiu aprofundat şi cu prezentarea a numeroase elemente inedite (Ion Măldărescu, Agero).  

 

ATLANTIDA  (1)

UN ADEVĂR APROAPE DE NOI

Gheorghe Şipoş

Aranjament grafic - Ion Măldărescu, Agero

 

Una din cele mai fabuloase legende ale civilizaţiei pămīntene, Atlantida, a incitat minţile multori oameni de stiinţă, cercetători, dar şi nu numai, fără a găsi un răspuns de acceptat īn priviţa adevărului legat de acest imperiu mistic al preistoriei noastre. De ce l-am denumit fabulos? Deoarece īn decursul secolelor au apărut nenumărate versiuni fanteziste care, īn loc să dezlege mitul, au īncetoşat minţile oamenilor şi au canalizat gīndurile pe piste cu totul greşite. Nimănui nu i-a trecut prin minte să adune, să sistematizeze şi să analizeze toate legendele, poveştile şi basmele legate direct şi indirect de acest ţinut miraculos, considerat un ţinut al zeilor.

            

 1. ATLANTIDA, UN TERITORIU MITIC 

Atlantida, ca denumire pentru acest tărīm, a apărut la civilizaţiile antice din zona Mării Mediterane fascinaţi de relatările rămase de la īnaintaşii lor, care au reuşit să viziteze locul, īncercīnd ca ulterior prin numele investit să-l caracterizeze pe plan spiritual acest teritoriu pe drept miraculos pentru timpurile respective. Atlantida, tradus, nu īnseamnă decīt: Țara Ideilor Avansate sau Tărīmul din Lungimi Temporare Anterioare, conform componenţei cuvīntului. La īnceputul īnceputurilor, adică īnainte de Potopul cel Mare amintit de Biblie, era un component dintr-o „Confederaţie Unional㔠pămīnteană alcătuit dintr-un „Stat Federativ” nordic şi o „Uniune Statal㔠sudică. Mai exact, era statul principal al Federaţiei din emisfera nordică şi purta un nume propriu „X”(notat de mine ca necunoscut deocamdată). Era legat de timpul existenţei sale prin „ania”(X-ania) şi de „aria”(Aria-X) ca poziţionare geografică. Denumirea sa de Atlantida a apărut ulterior, iar sub acest nume a intrat şi īn istoria relativ recentă. Numele cel adevărat, folosit de atlanţii autohtoni, a fost inghiţit de negura uitării! Acest nume propriu personal „X” iniţial, din care provenea ţara „X-ania” respectiv teritoriul „Aria-X”, a fost descris de o LEGENDĂ din păcate dispărută care, dacă s-ar fi păstrat intact, ne-ar fi putut indica corect din start poporul şi ţinutul căutat de noi! Asupra acestui document istoric voi reveni puţin mai īncolo. De aici provine considerentul că, aşa zişii „Arieni” ar avea menirea şi dreptul de a controla şi conduce tot teritoriul nordic de pe Pămīnt fiind de o origine care le conferă acest drept. Această idee a stat la baza motivării multori conflicte armate de pe continentul nostru, chiar īn declanşarea ultimului război mondial de către Hitler.

 

 

Denumirea Statului Federal nordic pe care conducea ţara Atlantida, să folosim deocamdată această denumire dată īn antichitate, era ӔUROPO de unde provine şi numele continentului nostru actual. Se īntindea din zona Europei de est pīnă la ţărmurile Continentulul Americii de nord din zilele noastre. Geografia emisferei nordice a Pămīntului de atunci a arătat cu totul altfel suferind mari modificări ulterior, īn cursul istoriei care a urmat, iar populaţia de aici īn urma dezastrelor suferite a avut multe şi masive migraţii spre toate direcţiile noului pămīnt format. Cuvīntul ”Ӕuropo” pe īnţelesul de atunci indica: Comunitatea Eternei Civilizaţii. Această denumire de organizare federativă din pre-preistoria noastră a fost transferată ulterior la un teritoriu continental actual cu speranţa ascunsă din mintea strămoşilor noştrii că acest ţinut va renaşte şi va ridica din nou ideile măreţe şi zilele frumoase din trecutul nostru multimilenar. Astfel continentul actual, Europa de azi, a fost reinvestit de subconştientul nostru cu această menire şi cum se poate vedea intuiţia īn acest sens al destinului nu a greşit īn alegere. Putem observa că, tendinţa politică actuală este de a reīnvia această Comunitate Europeană Unită, cīndva amintită ca Sfera-Ӕuropo, pe un teritoriu unde īntrdevăr se ascund momentan rămăşiţele concrete ale tuturori legendelor. Referitor la originea originilor Atlantidei mă opresc doar la atīt, deoarece este o temă mult mai complicată şi mai vastă, fiind legată de istoria Pămīntului nostru şi care īn primul rīnd trebuie explicată respectiv tratată ştiinţific pe baza „Legii alternanţei temporale periodice şi a revenirii dimensionale ciclice”.  

 

2. ADEVĂR SAU MINCIUNĂ

Foarte mulţi cercetători sunt de părere că Atlantida ar fi existat cu milenii īn urmă īn zona Oceanului Atlantic, de unde ar proveni şi denumirea rămasă! Nu greşesc, dar uită un mic amănunt foarte important! Oceanul Atlantic cu cīteva zeci de mii de ani īn urmă ocupa cu totul şi cu totul alt teritoriu decīt cel de azi. Oceanul de azi, cel care a rămas din īntinderea de ape de atunci, a primit denumirea Atlantic ulterior de la popoarele mediteraniene deoarece era o zona misterioasă dar şi foarte periculoasă pentru ei ca şi ţara Atlantidei la vremea respectivă. Alţii o consideră doar o simplă ficţiune, fără o bază concretă īn realitatea istorică! Momentan este foarte greu să determinăm locul şi īntindenderea Atlantidei după cele relatate de Platon unde s-au strecurat multe indicii greşite, chiar absurdităţi, datorate deformării textelor transmise oral pīnă la el din dorinţa fiecăruia de a contribui cu ceva fantastic la transmiterea legendei īn timp. Indiciile cele mai importante par a duce la ideea că acest teritoriu misterios era un ţinut insular īnconjurat de mare şi se afla dincolo de o strīmtoare, dar şi dincolo de aşa zisele Coloane lui Hercule, iar īn final a dispărut īnghiţit de ape. Analizīnd superficial cele relatate, pentru determinarea locaţiei avute, ne putem trezi pe piste foarte variate şi absolut eronate īn căutări. Singurul indiciu viabil este că a dispărut dintrodată din istora pămīnteană īn condiţii neelucidate şi pline de mister, fapt care nici pīnă azi nu s-a putut dezlega complet. A fost un adevăr istoric trăit sau o minciună scornită? Să trecem la prima observaţie care ne indică ca un ”teritoriu insular”. Cuvīntul ”insulă”, īn realitatea actuală se referă la un ţinut īnconjurat de mare. Dacă īnsă analizăm cuvintele folosite se pot ridica dubii serioase asupra formei geografice pe care se īntindea cīndva teritoriul Atlantidei. Să lămurim ceva important!  Insula, ca expresie originară, indica la vremea reaspectivă o limbă de pămīnt dintr-o mare de ape care era legat de o intindere mai mare de uscat pritr-un istm, dar foarte bine şi un teritoriu de uscat īncercuit ermetic de masive muntoase cu piscuri īnalte pīnă la cer. Insulă = intra + sulă, unde al doilea component se referă la o ”formă penetrant㔠pe o anumită direcţie, orizontală sau verticală, a unei formaţiuni terestre īntinse īntr-un mediu diferit de cel īn cauză, adică īn apă sau aer mai precis. Tot īn legenda rămasă, foarte corect, se precizează că teritoriul Atlantidei se ”asemăna” ca mărime cu un continent, adică avea o īntindere destul de vastă comparativ cu alte aşa zise ”pămīnturi” cunoscute. Īnsă această expresie lingvistică era una politico-organizatorică, indicīnd īn primul rīnd mărimea unui ”teritoriu de influenţ㔠a statului respectiv şi nu neapărat o ”īntindere de uscat” compact de mari dimensiuni. Continent = controlat + eminent, adic㠔ceva” sub un control direct şi necondiţionat, respectiv supus unei conduceri care acţionează din umbră. Precizarea ”īnconjurat de mare”, ataşat insulei, ne indică o īnvăluire posibilă a apelor īn formă de con(īnconjurat = īntre + con + jur + aranjat), şi nu de cerc, a teritoriului Atlantidei. Acest indiciu suplimentar tot la o posibilă formă peninsulară ne duce, ca şi cel de care este ataşat! Să analizăm acest cuvīnt de insulă, foarte controversat, şi din alt punct de vedere al componenţei avute. Insula=in+sul+a, ceva care se află īn interiorul unui sul, contur īmpăturit, de forma ”a”. Adică, ne indică ceva considerat ”simbolic” ascuns sub o pătură sau un covor protector. Cuvīntul ”sul” este substituirea acţiunii de īnvăluire, de acoperire, pentru ascunderea de ochiul lumii, respectiv a protejării īn timp, la ceva extrem de important īn a fi păstrat pentru viitor! Iar acest important lucru este originea noastr㠔A” care ne poate indica locul, puterea şi măreţia atribuită nouă de Divinitate prin Geneză. Noi am uitat să analizăm īnţelesul cuvintelor din punctul de vedere al componenţei avute admiţīnd interpretări referitoare la anumite domenii restrīnse de valabilitate, la indicaţia unori filologi din trecut sau a altora din prezent. Oare expresiile unei limbi s-au format doar printr-o simplă asociere a literelor fără a avea componente explicative proprii asupra īntelesurilor care trebuiesc adoptate īn interpretare? Obiceiul de īnvăţa, īn gramatica limbii, desfacerea cuvintelor īn silabe are doar sigurul rol de a asigura despărţirea cuvintelor la terminarea spaţiului de scris prestabilit? Sau are şi un alt rol foarte important ştiinţific? Sunt īntrebări demne de luat sub lupa unor analize amănunţite!

 

La următorul indiciu, care se referă la o ”strīmtoare” posibilă, la fel pot apare unele comentarii demne de luat īn seamă. Adică, Atlantida se situa după o deschizătură strīmtă, īngustă, cu pereţi abrupţi şi foarte īnalţi, care s-ar putea de a nu avea nimic comun cu pasul Gibraltar. Cuvīntul „strīmtoare” defineşte o trecătoare strīnsă cu extindere dimensională abruptă spre verticală, pecīnd perechea sa contrastant㠄pasul” se referă la o reducere considerabilă a dimensiunii unei trecători la orizontală. Deci, analizīnd definiţiile date sub prisma finalizărilor geografice asigurate, putem ajunge la două concluzii importante! Anume: īn primul rīnd o strīmtoare nu poate fi decīt o trecere preponderent terestră deoarece urmăreşte tendinţe geologice de urcare abruptă spre verticală faţă de o orizontală geometrică īngustată īn lungime, iar īn al doilea rīnd pasul este o trecere orizontală lărgită īn lăţime care tinde īn verticală la o coborīre lină a configuraţiei geometrice pīnă la nivelul de referinţă geografic prestabilit. Pasul defineşte o linie orizontală imaginară barantă, un prag, care desparte două īntinderi diferit delimitate situate la acelaş nivel de poziţionare şi peste care poţi trece teoretic cu un pas al picioarelor. Strīmtoarea stabileşte o verticalitate blocantă, o rīpă, care delimitează trecerea printr-o păsuire de-a lungul orizontalei permiţīnd doar atingerea īntinderilor alăturate. Īntre īnţelesurile cuvintelor de „a păşi” şi doar „a atinge” sunt diferenţe uriaşe! Atenţie, să nu uităm că Platon a vorbit īn legătură cu amplasarea geografică a Atlatidei iar īn logica geologică  „orizontalul” este identic cu „suprafaţa nivelului apei” şi „verticala” cu „linia vīrfurilor montane”!!! Cele două cuvinte, orizontală şi verticală, sunt definiţii cu referinţe teoretice generale avīnd īn logica fiecărei ştiinţe aparte corespondenţe clare şi echivoc stabilite, conform finalizărilor materiale avute! Analizīnd realităţile geografice, īn urma definiţiilor stabilite, ne putem da seama că poate ne-am pripit cīnd pentru majoritatea trecătorilor dintre două intinderi de ape am stabilit denumiri de strīmtori şi nu pasuri cum ar fi fost corect. Din acastă cauză s-a pierdut o altă posibilitate concretă şi importantă de localizare a teritoriului Atlantidei. 

 

O primă concluzie: Dacă Platon s-a exprimat corect, şi eu sunt convins de acest lucru, atunci trebuia să fie vorba de un teritoriu terestru de forma unei peninsule cu masive muntoase apreciabile īnspre malul apelor avīnd acces spre interior mai puţin printr-o, ci mai mult peste o rīpă montană cu vīrfuri īnalţi şi cu pereţi foarte apropiaţi de verticală care creau senzaţia că te ”strīng” īntre ele ca aripile unei „porţi” virtuale sau ca fălcile unei „cleşti” imaginare! Asimilarea pasului de la Gibaltar cu strīmtoarea spre teritoriul căutat a fost făcută  din dorinţa de a soluţiona celebra legendă, dar şi datorită imensei īntinderi de ape descoperite după Gibraltar care īnghiţea de multe ori pe cei care cutezeau să se aventureze pe ea cu vasele rudimentare şi fragile din acele timpuri. Grecii antici erau foarte īnclinaţi spre misticism, avīnd foarte vie īn mintea lor legenda Atlantidei, iar cīnd ulterior au īntălnit oceanul imens au crezut că au dat de mormīntul vestitului ţinut din mitologie. Existenţa a două masive muntoase aici, dispuse pe ambele părţi, a dus la presupunerea că pasul respectiv ar fi celebra strīmtoare descrisă de Platon cu cele două coloane amintite. Īnsă īn timpul preantic, cīnd s-a născut legenda Atlantidei şi cīnd vasele maritime se asemanau mai mult cu bărci decīt cu nave, nu se făceau aventuri marine mai departe de bazinul Egeeic şi Adriatic, si atunci doar urmărind marginea ţărmurilor uscatului. O deplasare din Grecia la Gibraltar şi īnapoi ar fi durat luni bune, chiar ani de zile. Deci, pe timpul naşterii legendei cu cīteva milenii bune īnainte de Platon sau chiar Solon, este foarte greu de presupus că existau la grecii arhaici informaţii concrete asupra ezistenţei formaţiunii geologice de la Gibraltar, pentru care ne putem īndoi serios asupra verdicităţii tezei aprobată īn acest sens. Despre o posibilă călătorie asemănătoare povesteşte Homer īn Odiseea, de fapt singura legendă existentă despre un astfel de drum lung, unde nu se pomeneşte nimic despre ceva asemănător cu Atlantida legendară sau chiar despre coloanele vestite de la Gibraltar. Īnsa, atenţie, īntilnirea lui Odisseu cu ciudăţenii inexplicabile pe parcursul peripeţiilor sale ne pot duce la gīndul că, probabil, a trecut nu departe de o zonă geografică care ascundea lucruri extraordinare şi de neconceput pentru mintea oamenilor din acele timpuri. Ce puteau fii atunci aşa zisele „”Coloane lui Hercule”? Chiar au fost „dou㔠astfel de Coloane sau poate chiar „mai multe”? Erau ”formaţiuni geologice” sau ”construcţii artificiale”?  Sunt īntrebări interesante asupra cărora voi reveni! Legenda rămasă nu specifică nicăieri originea şi numărul acestora, ci le indică doar la plural, pentru care pot apare foarte multe īndoieli referitoare la  corectitudinea alegerii Gibraltarului ca indiciu concret şi cel mai important referitor la poziţionarea posibilă a Țării Misterioase!  Descrierea geografică a teritoriului Atlantidei, dar şi a oraşului capitală vestit, rămase de la Platon ne sugerează ideea, dar şi faptul, că drumul spre ţara misterioasă era cunoscut şi probabil foarte frecventat pe diferite motive de elenii care au trăit cu mult-mult īnainte de Solon. O descriere aşa de exactă nu găsim īn nici o legendă din lume, ci doar referiri că ar exista o astfel de ţară respectiv oraş misterios! Ceva interesant şi concludent pentru următoarele deduceri foarte probabile! Adică: Atlantida cīndva „precis exista” şi trebuia să se ”situeze” undeva destul de „aproape de ţinuturile greceşti respectiv egiptene” şi nu undeva la capătul pămīntului, cum īncearcă să plaseze cercetătorii noştrii actuali! Această concluzie este īntărită şi de relatarea că atlanţii la sfīrşitul perioadei lor de existenţă, īnainte de catastrofa finală care a distrus definitiv ţara lor, au īncerat să cucerească cetatea Athenei cu intenţia ulterioară de a cotropi şi Egiptul. Ar fi absurd să credem că un imperiu, cīt de motivat şi dotat să fie, ar fi parcurs cu oştile sale mii şi mii de kilometrii din zonele Americii, Oceanului Indian, Oceanului Antarctic sau chiar din Oceanul Pacific pentru a cucerii aceste ţări care nu puteau oferi nimic deosebit faţă de nivelul lui de dotare ştiinţifică şi tehnică.  Nu contrazic că Federaţia nordică, din care făcea parte aşa zisă Atlantida ca teritoriu, la īnceputul existenţei sale avea o īntindere destul de īnsemnată chiar ajungīnd aproape de ţărmurile Americii, deoarece multe desoperiri arheologice sugerează acest lucru. Din acest motiv existenţa unor vestigii arhitectonice impunătoare īn zona oceanului Atlantic actual nu sunt excluse, fiind chiar de aşteptat! Dar, să nu confundăm pe acestea cu rămăşiţele Atlantisului, a Poseidei, propriu zise. Cele relatate de Platon se referau īn mare măsură la un ţinut situat īn centrul sau chiar īn estul Europei, apropiat Greciei preantice, care a supravieţuit pīnă la sfīrşit cataclismelor tectonice īn derulare. A fost ultimul tărīm din Imperiul federal atlanto-european(ӔUROPO) care a fost nimicit de natură şi soartă. Conform descrierilor rămase īn istoria Atlantidei au fost o serie de cataclisme īn timp, din care de două putem fii sigur convinse. Unul a fost un dezastru de talie mondială, Potopul, care conform proporţiei avute trebuia să atingă toate teritoriile uscatului indiferent de poziţia avută pe Pămīnt.  Pornit la īnceput dinspre „o zon㔠a Oceanului Pacific şi amplificat de la „un punct” al Oceanului Atlantic, acest mare dezastru a măturat toate teritoriile din sudul apoi din nordul Pămīntului, pe o direcţie din sud-est la nord-vest la pornire şi de la nord-vest la sud-est la revenire, provocat foarte probabil de o cometă care a ”atins” Pămīntul. Cu ocazia fenomenului fizic  extraordinar declanşat s-a defintivat īnclinaţia Pămīntului la 23°30’ şi au īnceput finalizările teritoriilor continentale la formele, dimensiunile şi la poziţiile cunoscute azi. Totul s-a petrecut cu circa 26000-32000 de ani īn urmă. Acest dezastru global, descris şi de Biblie, a fost urmat īn timp de o serie de replici devastatoare care au afectat zone mai restrīnse, iar cu ocazia unei astfel de reizbucniri tectonico-telurice locale majore a fost distrus şi ultimul bastion, cel mai imporant, rămas din civilizaţia atlantică cu aproximativ 12000-15000 de ani īn urmă. Acest al doilea dezastru, care a pus capac exstenţei Atlantidei, īntradevăr s-a produs īn timpul unei nopţi şi o zi fiind vorba de o suprafaţă afectată mult mai mică de cel iniţial avut. Datorit acestui fapt putem concluziona că la sfīrsitul ei Atlantida nu reprezenta un continent, īn īnţelesul de azi, ci ocupa doar un teritoriu destul de restrīns de cīteva mii sau zeci de mii de kilometrii pătraţi.

 

Relatările asupra Atlantidei au suferit mari modificări prin amestecarea perioadelor de timp īn care s-au derulat evenimentele, prin adăugiri personale pentru mărirea misticismului şi suspansului asupra ei, dar şi prin omiterea unor informaţii considerate de unii nesemnificative şi neinteresante. Șirul dezastelor suferite, īn general, au avut aceeaş efecte naturale ca inundarea teritoriului de ape şi acoprirea sa de mīl gros, care pot fi deopotrivă de origine maritimă sau de origine pluvialo-vulcanică. Prin umflarea unor īntīmplări pīnă la extremis s-au ajuns la relatări absolut fantastice. Dispariţia finală, care a dus la destrămarea totală a civilizaţiei atlante prin dispersarea locuitorilor īn toate colţuile lumii, se putea referi de fapt la uriaşele ploi ale cărori ape au īnghiţit teritoriul respectiv īn urma erupţiei vulcanului de aici. Legenda precizează clar că după acest fenomen devastator s-a īncercat explorarea ţinutului, probabil mai mult jefuirea lui, dar din cauza mīlului format nu s-a putut face acest lucru. Deci, nu se poate afirma cu certitudine că s-a produs o prăbuşire tectonocă a teritoriului sub apele unui ocean sau unei mări, conform celor deduse de cercetătorii noştrii din textul legendei, deoarece īn astfel de caz nu se putea ridica idea de a pune pe rol o posibilitate de cercetare a ţinutului rămas. Ulterior prin migraţia popoarelor, intenţiilor de colonializare şi de căutare a unor condiţii de trai mai bune s-a format un amalgan al tradiţiilor, limbilor şi legendelor. Toţi care au ajuns pe tărīmuri necunoscute au īncercat să impune anumite denumiri, poveşti aduse din ţara lor de origine. Au apărut o serie de versiuni ale uneia şi aceleaş legende care īn prezentare şi īn numele personajelor par a nu avea nimic comun īntre ele. Ulterior cei mai mulţi dezrădăcinaţi ai erei noastre, coloniştii din evul mediu şi cel modern, au parvenit din Europa actuală care au fost de fapt urmaşii urmaşilor refugiaţilor din Atlantida vestită. Avīnd īn subconştientul lor amintirile timpurilor străvechi pline de glorie şi mărire, fără să-şi dea seama, au denumit diferite localităţi, regiuni, state noi formate de ei cu denumiri lingvistice care aveau mari semnificaţii spirituale īn mintea lor. Astfel au īncercat să readucă acelor ţinuturi faima sperată, dar şi speranţa de a reprimi de la divinitate viaţa fericită pierdută. Astfel, pe pămīnturi total străine de Atlantda originară, au apărut nume şi denumiri care au incitat ulterior minţile cercetătorilor ducīndu-le īn eroare. Abundenţa unor astfel de indicaţii lingvistice pe teritoriul Americii, aduse īn mare măsură de coloniştii europeni şi nu preluate de la populaţia autohtonă, au creat falsa concluzie că īntradevăr aici trebuiesc căutate originile legendei lui Platon.

 

Concluzia finală asupra existenţei Atlantidei poate enunţa un singur lucru cert: A existat īntradevăr o astfel de ţară undeva aproape de teritoriile greceşti şi egiptene actuale care īn urma unui dezastru, sau dezastre īn lanţ, a ieşit definitiv pe uşa din dos din istoria civilizaţiilor pămīntene. Au rămas doar legende, poveşti sau referiri orale, īnsă nimic concret scris, pentru care īn cursul anilor care au urmat au apărut fel de fel de teze şi ipoteze după bunul plac al fiecăruia. Avīnd o civilizaţie superdezvoltată este de neconceput că nu a avut un impact mai mare sau mai mic asupra memoriei tuturor popoarelor din lume, din care cauză analiza unei singure surse istorice este cea mai mare greşeală posibilă. Pentru o informare corectă trebuiesc adunate şi sistematizate toate indicaţiile posibile şi probabile existente īn lume pīnă la ora actuală, deoarece altfel vom discuta pīnă la nesfīrşit fără a obţine rezultate palpabile! Doar cu o analiză teoretică serioasă şi la rece din toate punctele de vedere ale logicii materialiste, sufleteşti şi spirituale putem readuce ADEVĂRUL din spatele MINCIUNILOR care īnvăluie acest mare MISTER al ISTORIEI noastre īndepărtate!!! Am īncercat să vă arăt, şi cred că am reuşit, că īn privinţa indiciilor considerate ca inbatabile, referitoare la problema Atlantidei, pot plana multe semne de īntrebare serioase deoarce pot fi interpretate logic şi altfel faţă de cum au stabilit filozofii, filologii, cercetătorii şi teoreticieni ştiinţifici, sau chiar şi politicienii din ultimii ani.  Despre localizarea acestui ultim ţinut vreau să vorbesc de acum īncolo, deoarece ferit de Dumnezeu sub un tărīm minuscul doarme un adevărat gigant care urmează să renască din cenuşa lui īn urma īnvăţămintelor trăite şi acumulate. Aici, pe tărīmul ultim rămas al Federaţiei nordice, se afla şi teritoriul politico-administrativ conducător Atlantida ca ţară respectiv capitala fostului imperiu atīt de controversat Atlantisul ca oraş, unde se concentrau toate realizările majore şi extraordinare īn domeniul ştiinţelor, tehnicii şi culturii atlante de care suntem aşa de interesaţi. Localitatea actuală, care pulsează īn prezent deasupra ruinelor eterne bine şi adīnc īngropate, mai păstrează şi astăzi īn denumirea sa amintirile trecutului glorios pe care o avea īn istoria civilizaţiei noastre comune. Nimic nu se pierde definitiv, ”somnul de veci” este singura şansă de a conserva şi de a renaşte la viaţă, ca Destin, gloria şi măreţia timpurilor pierdute! Să nu uităm acest lucru foarte important atīt pentru Istoria cīt şi Viaţa noastră pe această LUME!!! Pentru  a ”deshuma” acest mister va trebui să decopertăm un ”strat gros de pămīnt”, atīt la propriu cīt şi la figurat! Să nu ne luăm dup㠔īnscrisurile” derutante de pe anumite ”edificii funerare” impunătoare şi īnşelătoare construite ulterior, ”uşor detectabile” şi ”rămase la vedere” din acest motiv!

 

3. REFERIRI DIRECTE ȘI INDIRECTE

Legenda cunscută a Atlantidei spune, citez pe Platon: -„Cetatea voastră a fost nimicită de o putere uriaşă, care năvălea trufaşă pestre īntrega Europa şi Asie, venind dintr-o altă lume, după cum spuneţi voi prin Coloanele lui Hercule. Această insulă era mai mare decīt Libia şi Asia la un loc. Din ea, cei ce călătoreau pe atunci puteau trece pe alte insule şi de unde se putea ajunge oriunde pe continentul opus care se īntindea īn faţa lor peste mare. Căci tot ce era dincoace de strīmtoare, despre care vorbeam, semăna cu un port avīnd o intrare īngustă, īn timp ce cele aflate dincolo erau īntr-o adevarată mare, iar pămīntul care o īnconjura putea fi numit pe bună dreptate continent.” Această descriere este făcută după o privire din exterior, foarte importantă pentru analiza noastră! Īn ştiinţa LOGICII există o regulă de CREDIBILITATE care stabileşte clar că īnainte de ”prezenta” CEVA īntotdeauna acesta trebuie schiţat din ”exterior” după care să urmeze descrierea ”interiorului”. O regulă de care uităm mereu! Īn privinţa mărimii teritoriului descris putem avea dubii serioase. Īnainte, dar şi pe vremea lui Platon, elenii aveau cunoştinţe geografice limitate şi doar referitoare la teritoriul actualei Grecii, Italiei, Turciei şi o parte a Asiei mici respectiv a nordului Africii de est. Era imposibil de a fi ajuns īn Asia propriu zisă sau īn Libia de azi. Chiar dacă reuşeau acestă performanţă ar fi trecut doar la marginea acestora fără a avea o idee clară asupra īntinderii teritoriilor respective. Ce putea fi de fapt Asia şi Libia la un loc?-este o mare īntrebare! După toate probabilităţile au fost vorba de două insule din marea Egee sau din estul bazinului Mării Mediterane cunoscute şi frecventate de eleni. De ce insule? Din două motive palpabile! Primul ar fi că, din lipsa unori informaţii clare, sitematizate şi īnregistrate asupra īntinderilor geografice din jur elenii nu puteau aprecia teritoriul unui stat, darmite a unei regiuni mari de pămīnt de mii sau milioane kilometrii pătraţi. Regii şi īmpăraţii de atunci nu ştiau clar de unde pīnă unde se īntind teritoriile ocupate de ei, regatele reducīndu-se doar la numărul respectiv la lista oraşelor şi localităţilor care plăteau dările. Īn al doilea rīnd, singurul teritoriu pentru care īntradevăr puteau aprecia dimensiunea suprafeţii era doar o insulă din mare, la care prin intermediul unei observări directe de pe un deal sau munte aflat īn interiorul ei ar fi putut deduce o oarecare mărime corectă. Că ulterior aceste insule au primit alte denumiri iar vechile nume transferate la alte locaţii geografice este foarte posibil, chiar admisibil. Astfel de practici au fost destul de dese īn cursul istoriei trăite şi au dus la multe inexactităţi respectiv concluzii eronate ulterioare. Din păcate ne agăţăm de astfel de mărunţişuri care ne pot genera confuzii majore īn judecarea situaţiilor, pierzīnd din vedere indiciile esenţiale. După mărimile insulelor din zonă, luīnd pe cele mai mari posibile, Atlantida nu putea avea decīt o īntindere aproximativ egală cu cea a insulelor Creta şi Cipru la un loc, īn cel mai fericit caz. Să trecem la descrierea dată oraşului capitală. Cele relatate la oraş sunt foarte detailate şi se referă la cele observate, atenţie, din interiorul lui ce ne demonstrează clar că a fost vizitat concret de cīteva ori. Oraşul Atlantis este situat după aşa zisele Coloane lui Hercule. Nu a observat nimeni că Coloanele sunt amintite īn alt context de idei faţă de strīmtoare! Strīmtoarea este indicată clar ca o cale concretă, o ”calare despărţitoare”, peste care trecīnd se putea ajunge la oraşul vestit. O ”cale” indică o posibilitate de deplasare de-a lungul unei realizări fizice concrete, dar prezintă restricţii īn admisibilitatea traversării ei īn lăţime! Ca drum practic admis, īnsă, era amintit o ”trecere īngust㔠din portul exterior!!! S-a citit cu atenţie? Din text reiese clar că: ”trecerea” stīmtorii era doar modalitatea de a ”atinge” teritoriul atlantic, īnsă ca drum practicabil apare  o ”trecere īngust㔠ca fiind singurul mod de a ”păşi” pe acest ţinut dinspre portul exterior!  Coloanele īn descriere au o aură mistică, infricoşătoare şi de neīnţeles care puteau produce mai de grabă surprize şi teroare după observaţiile lui Platon. Atenţie, sunt amintite ca componentele unei „porţi din altă lume(istorie, viaţă sau civilizaţie)” şi nu ca un ”reper geografic” spre un alt ţinut(teritoriu)”! Este ceva foarte important, ce nu a fost remarcat de nimeni! Cu ocazia rescrierii cuvintelor lui Platon, īn textele rămase, nu primim nici un indiciu clar īn sensul că am putea pune semnul de egalitate īntre locaţia strīmtorii şi poziţionarea Coloanelor. Noi din comoditate ne-am grăbit să facem acest lucru. Poate am avut dreptate, poate nu! Īntradevăr īn primele rīnduri se vorbeşte de Coloanele controversate după care se vine cu precizarea c㠔cele prezentate īn continuare” se aflau ”dup㔠strīmtoarea „mai īnainte amintită”. Cuvīntul de precizare folosit este extrem de larg īn īnţeles şi poate duce oriunde, dar ceva sigur rezultă! Coloanele sunt amintite clar ca părţi integrante ale teritoriului atlantic, deci trebuiau să se situeze undeva ”după strīmtoare” şi nu ”pe laterele acesteia”. Aceste construcţii herculiene, deoarece construcţii puteau fii, sunt prezentate cu literă majusculă ce ne atrage atenţia că erau nume proprii distinctive faţă de orice comun posibil. ”Strīmtoarea” īntotdeauna apare cu literă mică pe cīnd ”coloanele” cu litere mari īn orice ocazie pentru că se refereau la ceva special şi extraordinar pentru timpurile de atunci. Ce este grav, s-a stabilit că erau două la număr fără a avea ceva clar indicat īn acest sens īn legendă. Din nefericire s-a găsit o astfel de locaţie asemănătoare la Gibraltar şi s-a acceptat fără nici o rezervă că aici au fost şi aici sunt atīt Coloanele lui Hercule cīt şi strīmtoarea amintită! Dacă analizăm puţin cuvintele lui Platon, mai departe, ne putem da seama că ne-am grăbit īn alegerea Gibraltarului!

Să īncercăm să schiţăm cele rezultate din descrierea rămasă, vezi Fig.1 

 

Fig.1

 

Reiese clar că, strīmtoarea nu reprezenta o despărţire dintre două īntinderi de ape diferite ci o legătură īntre apele unei şi aceeaş Mare care īnvăluia Atlantida. Este precizat clar c㠔tot ce se afla dincolo era īntr-o(singură, una şi aceeaş) adevărata mare”!!! Concret ne este descris un teritoriu īnconjurat de ape cu o cīmpie spre exterior care se putea observa de pe  marginile strīmtorii. Dacă nu era aşa, cum se putea prezenta geografia de dincolo de strīmtoare dintr-o poziţie de observare exterioară directă cu ochii?  ”Dincolo”, avansīnd de la ţărmul celălalt al strīmtorii prin fīşia de pămīnt amintită se putea ajunge īn interiorul ţării respectiv la oraşul mitic īnprejmuit de un canal circular umplut tot cu apă. Cu acest canal este totul clar, deoarece apărarea localităţilor prin sanţ circular umplut cu apă a fost o metodă foarte obişnuită şi eficientă pe timpuri cīnd cei ostili nu posedeau mijloace de transport revoluţionare şi tehnici de luptă avansate. Ce este mai dificil de explicat este mărimea de continent a teritoriului dinspre mare şi strīmtoarea de acces spre interiorul ţării. Logica este simplă şi uşoară! Trebuia să existe spre exteriororul graniţelor statului atlantic un teritoriu destul de lat şi lung de pămīnt care cuprindea un lanţ muntos foarte īnalt care ascundea restul de văzut. Fiind comparat mărimea acestui pămīnt cu un continent putem deduce că, pentru a-l trece era necesar de parcurs cīteva zeci bune de kilometrii sau chiar sute iar acest ţinut se afla sub controlul direct, ca parte integrantă, al statului respectiv. Noi ne luăm după sensul actual al cuvīntului „continent” eliminīnd din start că īn trecut logica, de atunci, ar fi putut acorda un alt īnţeles posibil expresiei respective!  Oraşul capitală este amintit a fi amplasat pe o insulă de unde trecīnd pe alte asemenea formaţiuni insulare se putea ajunge oriunde, chiar şi pe un alt continent. Aceste locaţii fiind doar menţionate, neavīnd descrieri detailate īn nici-o legendă rămasă, reiese că au fost amintite doar īn urma unor informaţii primite de la atlantici fără a avea elenii dreptul de a le vizita, sau fără a avea curajul de a face datorită distanţelor considerate uriaşe la acea vreme. La eleni pe līngă o teamă reală faţă de tot ce era departe exista şi o groază enormă de necunoscut. Concluzia rezultată este că, pentru locaţia Atlantidei trebuie identificat un podiş destul de īntins ca mărime īnconjurat de munţi īnalţi cu posibile strīmtori de acces care īmpreună puteau asigura o barieră greu de trecut pentru cei necunoscători, dar şi un zid excelent de apărare şi ascundere de privirile nedorite. Acest podiş īnconjurat aproape ermetic de munţi trebuia să aibă spre exterior o zona deluroasă care cobora la malul unei mări, Mare ce despărţea insula vestită de restul lumii cunoscute de greci. Cele două lumi erau despărţite de o ”rīpă adīnc㔠peste care trebuia trecut printr-o trecere īngustă de genul unui pod sau ceva asemănător ca soluţie tehnică. Īn continuarea teritoriului amintit, a podişului, urma să existe un ţinut vast pe care se putea ”trece”, adică se putea ajunge cu picioarele pe pămīnt! Lucru care ne duce iarăşi la ideea unei peninsule ca termen geografic actual! Totul situat nu departe de teritoriile Greciei pre-preantice! Ce rămīne inexplicabil, deocamdată, este descrierea teritoriului atlantic propriu zis ca format dintr-o o serie de insule peste care trebuia trecute īn a ajunge la continentul opus. Dar şi acest lucru ar avea o explicaţie foarte simplă, ce vom afla puţin mai īncolo!   Tot atunci nu ne-am pus īntrebarea: „Oare regatele de peste mări şi ţări, dincolo de imense munţi şi păduri īnfricoşătoare cu multe pericole ciudate īntīlnite de cei care aveau curajul să le īnfrunte, străbătuţi de fiii unori īmpăraţi care doreau să dovedească īnţelepciunea īn căutarea unori bogăţii spirituale respectiv materiale nemaiīntīlnite, etc. şi etc., nu sunt legate de această ţară fantastică descrisă īn legenda lui Platon?” Basmele atīt de īndrăgite de copii au apărut mult după legendele antice fiind aduse din orientul mai mult sau mai puţin īndepărtat, ajungīnd la noi prin intermediul popoarelor Asiei mici. Aceste minunate poveşti de adormit copii, care pot naşte vise minunate chiar şi la adulţi, au fost importate de cei care căutau să deschide drumurile comerciale cu statele din Orientul īndepărtat īn era noastră de după Hristos. Aceste lucrări literare au fost prelucrate la formele cunoscute azi, īn aşa măsură, īncīt au devenit total inutile pentru cercetările ştiinţifice ulterioare. Astfel de opere nu se nasc niciodată pe teritoriul īn cauză ci pe cele īndepărtate de acesta, adică undeva peste mări şi ţări, din care motiv locurile fantasmelor descrise īn basme şi poveşti nu trebuiesc căutate undeva pe continentul asiatic, american, african sau australian.

 

Gheorghe Şipoş

partea 2 -a

 

Impresii si păreri personale īn FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu īşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, īn concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face īn virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (Romānia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com