Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Belfast - Oraşul oamenilor care merg pe jos

Dimitrie Grama - Danemarca

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Dimitrie Grama este un important scriitor român, care trăieşte, de mulţi ani, în Danemarca; în acelaşi timp, este şi un celebru doctor chirurg, de renume european. Pe lângă numeroasele volume de poeme, dintre care cel mai răsunător este “Bastian şi alte confesiuni” (2005), Dimitrie Grama pregăteşte acum un volum de eseuri (“Cotidianul mistic”) şi o carte de călătorie, de unde desprindem şi fragmentul următor despre Belfast.

 

Belfast, de fapt ca toate celelalte oraşe din Irlanda de Nord sau De Sud, are o istorie lungă şi turbulentă. Este fără îndoială un oraş de faţadă "Janus", faţada cizelată în timp atât de irlandezii catolici cât şi de scoţienii şi englezii protestanţi.
Istoria oraşului este marcată de nelinişti civice, sărăcie, mişcări revoluţionare, recorduri mondiale industriale, etc. Şi toate aceste "moşteniri" au creat până la urmă un spirit tenace care emană un optimism demn de invidiat.
Menţionat prima dată la 666 AD ca Beal Feirsde (gura de la încrucişări, în celtică), ca loc de bătălii între vechile popoare irlandeze, rămâne oricum un loc neînsemnat până în 1177 când Ulsterul (Irlanda de Nord) este cucerit de normanzi. Abia după ce conducătorul normand John de Courcy a construit un fort normand de apărare la gura de vărsare a râului Lagan în 1178, Belfast a devenit o aşezare permanentă. De menţionat este faptul că dintre toate triburile irlandeze, ferocii războinici celţi din Ulster au fost cel mai greu învinşi, indiferent de puterea armată sau de faima cuceritorului.
De-a lungul Evului Mediu propriu-zis, oraşul a cunoscut o stagnare sau, în cel mai bun caz o dezvoltare foarte lentă şi abia după 1650 Belfastul a început să prospere în felul unui centru comercial, profitând în mare măsură de o industrie locală dezvoltată pentru acea vreme, mai ales cea a inului, construcţiilor navale (de corăbii şi mai târziu de vapoare), produse care luau calea Angliei, Franţei şi Spaniei.
În acea perioadă prosperă de la sfârşitul sec. XVII şi începutul sec. XVIII, Belfastul şi-a dublat populaţia cu fiecare deceniu. Tot atunci apare primul ziar al oraşului, la 1737, prima bancă - la 1752, primul teatru - la 1768 şi primul spital - la 1815. Din 1870, Belfastul a început să producă cele mai frumoase, cele mai mari şi mai rapide vapoare din lume. Cel mai faimos este desigur, "Titanicul", vasul nescufundabil, care în prima lui cursa transatlantică de la Southampton la New-York în 1912, a fost învins de un "ice-berg" abia vizibil la suprafaţă oceanului. Când vestea scufundării Titanicului a atins Belfastul, majoritatea populaţiei s-a adunat în centrul oraşului plângând. A murit unul din copiii ei dragi. Şi acum soarta Titanicului este vie în memoria şi imaginaţia acestor oameni mândrii.
Era modernă nu a adus cu ea doar prosperitate şi fericire în Belfast. În timpul celui de-al doilea război mondial, el a fost unul din cele mai bombardate oraşe britanice, Luftwaffe distrugând mai bine de 25.000 de case şi parte din industria de nave de război şi de armament, dar nu le-a trebuit mai mult de şase luni acestor oameni să se pună pe picioare şi chiar să mărească producţia industrială.
Toată lumea îşi aduce aminte de anii şaptezeci, de "Bloody Sunday", când armata britanică, în 1972, în Derry a împuşcat mai mulţi "Civil Rights", demonstranţi, declanşând un val de asasinate şi teroare, iniţiat şi executat de IRA (Irish Republican Army). Doar într-o singură zi au explodat patruzeci de "car bombs" în acest oraş unde atmosfera era similară cu cea a Bagdadului actual.
După 1998 străduinţa şi ambiţia pacifistă au dat rezultate şi acum Belfastul se bucură de o perioadă nouă de pace şi bună-stare.
Când te apropii de el, mai ales de pe mare, Belfastul te întâmpină brusc, ca o "arătare" sau mai curând ca un "Hibernian Rio", cum l-a numit un scriitor irlandez, înconjurat de dealuri înalte, de mare si de valea râului Lagan. Nu are mai mult de 500.000 de suflete, dar parcă toate pulsează cu un optimism molipsitor şi cu renumita ospitalitate irlandeză.
Cu toate că există autobuse cu etaj descoperit, speciale pentru "sight-seeing", Belfatul este un oraş uşor de parcurs ad modum "perpedes apostolorum". Lume plăcută, bulevarde intime şi la distanţe omeneşti, "Puburi"....
Pe lângă numeroasele clădiri exuberant "Victoriene" şi "edwardiene", cu sculpturi şi ornamente artistice, Belfastul se mândreşte şi cu cel mai mare "port pe uscat" din lume, unde braţele enorme ale macaralelor străpung norii.
O bună parte din centrul oraşului este "pedestrianizat", înlesnind astfel omului plimbarea de la un magazin la altul, de la o instituţie la alta şi din loc în loc, în puncte strategic bine alese, sunt bănci pe care poţi să te aşezi să-ţi odihneşti picioarele, să mănânci un sandwich sau doar să priveşti piaţa cu capete de poeţi, oameni de ştiinţă, regi şi regine sculptate în granit.
Primăria oraşului, "City Hall", construită prin 1903 în marele stil al Renaşterii clasice, cu coloane şi interioare de marmoră italiană, domină piaţa centrală şi cartierul comercial al oraşului.
"Queen's University" mi-a atras îndeosebi atenţia, nu pentru faptul că ar fi aşa de bătrână sau aşa de impunătoare ca cele din Oxford şi Cambridge, pe care de fapt eu le cunosc mult mai bine, dar această Universitate din 1849, construită de Charles Lanyon, are un charm deosebit, întâmpinându-te cu căldură, ca un vechi prieten. Nu are deloc atmosfera închisă, austeră a unei instituţii cu tradiţii ştiinţifice şi educative, ci mai curând suflul unui "Music-Hall". Însă entuziaştilor după spectacole "Grand Opera House" le oferă un program bogat şi variat, de la pantomimă la operă şi pe lângă ea mai sunt câteva teatre cu program extrem de interesant cum ar fi; Belfast City Arts Theatre, Lyric Theatre, Ulster Hall, ca să numesc doar câteva din ele.
Dar ceea ce mie personal mi-a plăcut, având deja dinainte o admiraţie şi fascinaţie pentru muzica celtă irlandeză, a fost posibilitatea de a-mi petrece puţinul timp liber în acele "puburi" care în fiecare seară au un repertoar de muzică "live". Acolo, consumându-ţi în linişte halba de bere şi mâncând nişte cârnaţi, poţi să asculţi muzică tradiţională, folk, jazz, blues, sau muzică rock. Depinde de ce pub alegi. Diverse formaţii de muzică sau trubaduri irlandezi, care mai apoi au devenit celebri, şi-au început cariera muzicală în astfel de localuri. Iubitorii de muzică poate că recunosc numele Van Morrison, originar din acest oraş.
La fel vreau să-l amintesc pe unul din contemporanii mei în sport şi unul din marele talente ale fotbalului european, George Best, care tocmai acum se luptă pe viaţa şi pe moarte cu o infecţie după un transplant de ficat.
Normal ar fi trebuit să fie mort de câteva zile, dar spiritul şi tenacitatea lui tipic irlandeză îl mai ţin în viaţă şi cine ştie, cu voia lui Dumnezeu, poate îl vom întâlni la anul în vreunul din puburile pe care cu mare plăcere le mai frecventa!
Cu toate că am stat trei săptămâni în Belfast, nu am văzut tot ce aşi fi vrut să văd si parcă mă desprind cu greu de acest oraş primitor cum puţine oraşe mai sunt pe lumea aceasta.

 

Dimitrie Grama - Danemarca

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)