Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri

 

 

BUCOAVNA DE LA BĂLGRAD 1699

Sabina Larisa Oltean

 

Motto: „O, sfintele mele  mele cărţi... pe care soarta prielnică mi le-a scos înainte, cât vă datoresc că sunt om, că sunt om adevărat, ca oamenii din ţările unde nu s-a întrerupt niciodata cultura.” Nicolae Iorga

 

Pe teritoriul României, cultura nu s-a întrerupt, iar civilizaţia scrisului numără peste două mii de ani, de la tăbliţele de lut de la Tărtăria până la nenumăratele tipografii existente acum, la început de secol XXI. Vechimea civilizaţiei scrisului dovedeşte nevoia de cultură, dragostea pentru lumină şi raţiune. La numai 50 de ani de la apariţia tiparului inventat de germanul Gutenberg în anul 1455  pe teritoriul ţării noastre se tipărea deja la Mănăstirea Dealu de lângă Târgovişte un Liturghier slavon, cunoscut mai ales ca Liturghierul lui Macarie. Peste aproape un secol se va tipări la Sibiu, prima carte în limba română Catehismul (1544). Cronologic, a doua tipăritură în limba română este Tetraevanghelul slavo-român de la Sibiu, între 1551- 1553, dat de acelaşi tipograf Filip Moldoveanul. Se mai păstrează un singur exemplar, aproape complet la Leningrad şi un fragment la Alba Iulia, fiind în custodia Episcopiei ortodoxe.

Tot de numele capitalei “de suflet” a românilor se leagă şi primul abecedar românesc ” Bucoavna”, ieşit din teascurile  tipografiei Mitropoliei din Alba iulia în anul 1699. Menirea de atunci a acestei cărţi e subliniată chiar pe coperta ei : “să deprindă copiii cu învăţătura de carte.”

    Ca să fie înţeleasă mai deplin starea de spirit a epocii, precum şi semnificaţia pe care o dobândea Bucoavna de la 1699, e necesară o privire asupra cadrului istorico-politic şi cultural al acelor vremuri. Ceea ce  caracterizează istoria principatului Transilvaniei în ultimele decenii ale secolului al XVII –lea şi începutul secolului următor este situaţia de criză, care îi afectează întreaga viaţă economică, social-politică şi culturală. Politica internă se defineşte, pe de o parte, prin întărirea continuă a puterii economice şi politice a nobilimii, iar pe de alta, prin preocuparea nobilimii de a impune românilor catolicismul. Academicianul David Prodan preciza: “Constituţia Transilvaniei, întemeiată pe trei naţiuni politice şi patru religii recepte, excludea din cadrele ei un întreg popor, o întreagă naţiune şi religie: poporul român şi religia lui ortodoxă.” Mitropoliţii şi preoţii au acceptat unirea cu Roma, în speranţa de a li se ameliora situaţia economică, socială şi culturală, precum şi respectarea ritului, a canoanelor şi calendarului ortodox răsăritean.

    Chiar şi în aceste împrejurări critice se poate vorbi de o dezvoltare a învăţământului românesc în Transilvania. Dezvoltată ca urmare a necesităţilor cultului şi administraţiei, dar şi presiunii calvine, şcoala asimilează, prin intermediul tinerilor ardeleni care au studiat în Apus, o seamă de idei pedagogice mai noi  ale veacului. Astfel, marele pedagog Jan Amos Comenius demonstra utilitatea învăţământului în limba maternă şi acuza nobilimea locală de înapoierea şi sărăcirea poporului, argumentând dreptul la instrucţie şi cultură al tuturor locuitorilor indiferent de rang sau religie.

    După cum se ştie primele şcoli româneşti au funcţionat în tinda bisericii şi în mănăstiri. Între şcolile mai bine cunoscute documentar este aceea de mare tradiţie din Şcheii Braşovului care pregătea pe fiii meseriaşilor şi târgoveţilor români din urbe şi din jur, sau cea  de la Sălişte, de lângă Sibiu care era susţinută de ţărani. Pregătirea preoţilor , a cântăreţilor bisericeşti şi a dascălilor se făcea în şcolile mănăstireşti cum au fost cele de la Râmeţ, Bălgrad, Sâmbăta de Sus. Deşi o seamă de români au urmat şcoli calvine , autorităţile civile şi bisericeşti au stimulat şi chiar determinat deschiderea şi funcţionarea unor şcoli laice cu scopul de a realiza mai uşor convertirea religioasă. Efectul general nu a fost cel dorit, prea puţini români şi-au lepădat credinţa strămoşească, dar multora dintre ei le-a devenit accesibilă ştiinţa de carte. Un avânt înregistrează tiparul, producţia şi circulaţia de carte, bibliotecile. Centrul activităţilor tipografice româneşti din Transilvania devine Alba Iulia, unde începând cu anul 1639 se vor imprima prin stăruinţele mitropolitului Ghenadie şi cărţi în limba română cu caractere chirilice. În anul 1648 se editează Noul Testament, iar în 1651 Psaltirea.

      Se observă deci, cum progresele culturii româneşti din Transilvania au marcat un foarte important aspect social: accesul unui număr mai mare de români la cultura scrisă în special, dar şi nevoia acută de instruire care se resimţea în mediul românesc. Şcolile româneşti, al căror număr şi extindere erau condiţionate de situaţia de multe ori precară a Bisericii Ortodoxe se aflau în concurenţă cu învăţământul reformat. O asemenea nevoie de instruire, împlineşte şi Bucoavna tipărită la Bălgrad în 1699, prima lucrare şcolară din cultura noastră, carte necesară învăţării literelor, dar şi unei educaţii religioase. Este modalitatea Bisericii Ortodoxe transilvănene de a reacţiona, prin sublinierea încă o dată a tradiţiei şi valorilor ortodoxiei.

     Bucoavna rămâne prin structură şi prin conţinutul de idei, o carte de învăţătură cu dascăl sau cu ajutorul unei persoane culte, fie că era folosită de elevi, fie că ar fi fost parcursă de adulţii care doreau să pătrundă în tainele cititului, ale scrisului sau  în universul unor precepte didactico-morale.

    În partea întâi se prezintă Slovele glavizne, Slovele mai mici, Glasnicele, Diftonghii, Neglasnicele cu diftonghii, Doao neglasnice cu o glasnică, Doao neglasnice cu ditonghii, Între doao glasnice o neglasnică. Pe firul aceleiaşi idei a fost concepută şi redactată Însemnare pentru cum se cade a slovni slovele ce au deasupra titlă sau secţiunea intitulată Prosodiile ortografiii. A doua parte cuprinde lecţii aplicative şi învăţături ortodoxe.

    O menţiune aparte merită Rugăciunea când va să înceapă copilul a învăţa. Textul se impune  prin forma relativ facilă de redactare şi prin mesajul său de idei. Sugerează rolul îndeplinit de religie în contextual procesului instructiv-educativ : “ Dumnezău a toate cîte sînt, Cuvinte, împăratul tuturor, deschide-mi sufletul şi inima, gura şi gândul robului Tău ca să înţăleg şi să iau învăţătură şi să fac voia Ta. “ Procedeul aplicat de autor – rămas până astăzi necunoscut – în alcătuirea Bucoavnei  corespunde sub aspect pedagogic principiului progresivităţii în procesul de învăţământ, al inducţiei şi al metodei inductive, toate trei prezente în literatura europeană a epocii. De la învăţarea celor mai simple caractere ale limbii, de la literele mari şi mici din alfabetul chrilic se trecea la vocale, diftongi şi consoane. Se predau apoi cuvintele prescurtate, semnele ortografice şi prozodiile. Apoi se ajungea la formarea unor cuvinte, la învăţarea cuvintelor şi a propoziţiilor, la scris şi la citit, respectiv la lectură.

    Reprezentative sunt paginile consacrate unor probleme religioase, adaptate prin întrebări şi răspunsuri la nivelul şcolarilor. Se stimula gandirea elevilor, puterea de percepere şi de judecată, interesul lor pentru  însuşirea cunoştinţelor predate în şcoală. În cadrul Întrebăciunii despre Sfintele Taine se explică şcolarilor chestiuni complexe şi dificile despre esenţa şi semnificaţia morală a botezului, mirului, cuminecăturii, preoţiei, pocăinţei, cununiei şi maslului. “ Întrebăciune : Dară pentru aceste TAINE avem adeverinţă şi însemnare undeva în Sfânta Scriptură ca să le ţinem şi să le credem adevărat? Răspuns: Avem foarte, căce că aceste 7 Taine să suie la cele 7 haruri ale Sfîntului Duh, de vreme ce prin mijlocul Tainelor acestora Îşi varsă Duhul cel Sfânt darurile şi harul Său.”

     În multitudinea de probleme, religioase prin conţinutul lor, apar surprinzător termeni filosofici cum ar fi material şi forma. “ Întrebare: Dară unde adevereşte în Scriptura Sfântă de Taina dintîi  şi ce-i materia şi forma cuvintelor cu carele să săvîrşeşte Taina?“ Răspuns: Materia Sfintei Cumenecături este pîne de grîu curat, dospită.” Se remarcă  efortul autorului de a adapta textele spre exerciţii aplicative la nivelul de înţelegere al elevilor. Semnificative apar în acest sens: Trei fapte bune ale blagosloviii, Ale firii bunătăţi şi mai întîi sunt 4, Şapte daruri ale Duhului Sfânt, 12 roduri ale Duhului Sfânt, 7 lucruri ale milosteniei, Şapte păcate de moarte, 7 faceri de bine înpotriva acestora.

     Singura ilustraţie de pe tot parcursul cărţii este Sfînta Cruce, înfăţisând pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena. Ea prezintă o însemnătate aparte, datorită mesajului de idei pe care il transmite. Prin prezenţa unei astfel de imagini se mijlocea intuitiv cunoaşterea şi înţelesul literelor, al silabelor, al diftongilor. Prin introducerea ei autorul  a răspuns unuia din principiile fundamentale, eterne ale educaţiei: intuiţia. 

    Abecedarul dovedeşte prin maniera de alcătuire a conţinutului nivelul atins de învăţământul românesc din epocă, tendinţele sale de modernizare şi de implicare în nevoile imediate ale societăţii. În acelaşi timp, ilustrează o anumită literatură didactică de orientare europeană, iar autorii anonimi, fac parte integrantă din galeria cărturarilor români de la sfârşitul secolului al XVII-lea.

 

Prof. Sabina Larisa Oltean

 

Bibliografie

 

 

1.      Mârza Eva, Din istoria tiparului românesc, Tipografia de la Alba Iulia 1577 – 1702, Editura Imago, Sibiu, 1998

2.      Olteanu, Virgil, Din istoria şi arta cărţii, Lexicon, Editura Enciclopedică, 1992

3.      Simionescu , Dan, Buluţă Gheorghe, Pagini din istoria cărţii româneşti, Editura Ion Creangă, , Bucureşti, 1981

4.      Bodogae Teodor, Călugăr Dumitru, Gherman Mihai, Goţia Anton, Mârza Eva, Mârza Iacod, Bucoavna ,  Episcopia Ortodoxă română, Alba Iulia, 1989

 

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea),  care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 


Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero,  Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu. Redakteure: Ion Măldărescu,  Cezarina Adamescu (Rumänien)