HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

CĂLĂRAŞI -  415  ANI   DE  EXISTENŢĂ  ISTORICĂ

Emil Druncea

 

Pe 24 Septembrie, municipiul Călăraşi, prima reşedinţă a judeţului Ialomiţa a împlinit 415 ani de la atestarea documentară, prilej de mare sărbătoare. Cu un primar atipic pentru naţiunea română de azi, sărbătoarea  a fost gândită  pentru împlinirea demersurilor administrative  şi culturale ale urbei şi, prin extensie, ale celor naţionale. În această zi s-a semnat Declaraţia de intenţie în vederea construirii Asociaţiei Internaţionale a Oraşelor Înfrăţite, de către şefii delegaţiilor străine sosite din patru   ţări europene, Moldova, Belarus, Polonia şi Bulgaria şi de primarul de Călăraşi, economist Nicolae Dragu. Scopul principal al viitoarei asociaţii este dinamizarea schimburilor economice, financiare, culturale, sportive etc, pentru dezvoltarea reciprocă pe toate planurile, relaţiile directe fiind întotdeauna mai eficiente decât prin interpuşi guvernamentali. Sugerăm primarilor din celelalte oraşe care s-au înfrăţit în Europa să se alăture demersului primarului călărăşean şi să invite la alcătuirea Asociaţiei prietenii lor europeni. Cu acest prilej, membrii delegaţiilor au primit în dar de la primarul Dragu Nicolae cărţi. La loc de frunte a fost Monografia municipiului, apărută la  editura  „Pământul” din Piteşti, coordonator profesor Nicolae Ţiripan, istoric local, ampla şi valoroasa lucrare constituind  o oglindă obiectivă a oraşului de ieri şi de azi. Domnul Andrei Nicolae a completat punga de cadouri cu „Dicţionar de de paronime”, iar domnul Alexandru Ionescu  cu romanul  „Jucându-ne cu iluzii”, „Trişerii”. Poezia şi proza memorialistică au  fost prezente prin volumele Treisprezece cântece de demult pentru o pictoriţă, dar şi cu monografia Ion Vlad - sculptor. 1920-1992, ambele  scrise de Emil Druncea.

 

 

De amintit că sculptorul format la Călăraşi este în opinia criticilor de specialitate cel mai mare în perioda postbelică. Expoziţiile de pictură ale Roxanei  Dumitru şi ale maestrului  Dan  Ştefan  Minea, au dat măsura talentelor celor doi artişti plastici, vizitatorii achiziţionând câteva tablouri, apreciind şi contracost marile valori. Cei doi buni organizatori sub bagheta magică a primarului au fost poetul Sorin Bordei, care s-a ocupat de logistică,de presă,de musafiri etc şi Ana Amelia Dincă  custodele celor două expoziţi , amfitrioana sculptorilor născuţi pe meleaguri călărăşene, Marcu şi Pasima şi autoarea unei ample monografii dedicată sculptorului născut în Călăraşi George Theodorescu şi vechilor maeştri ai artei călărăşene, prezentată publicului cu acest prilej. Un primar care a găsit sponsori şi bani publici pentru a construi peste 30 sculpturi, fără să neglijeze dezvoltarea socială şi economică oraşul, nu putea să se înconjoare decât de oameni valoroşi, generali, ofiţeri superiori, jurişti, profesori, medici, farmacişti etc., pe care i-a medaliat, i-a declarat cetăţeni de onoare ai municipiului, drept reale recompense pentru faptele lor. La loc de cinste şi subiectiv îl aşez pe domnul avocat Giurcă, pentru minunatul gest de a dona primăriei o statuie executata de Ion Vlad, pentru a-l sprijini pe primar să dea în folosinţă Muzeul Naţional „Ion Vlad” în actualul sediu al primăriei (foto coperta monografiei Călăraşi), o clădire cu arhitectură adecvată scopului propus, muzeu care va deschide şi mai largi ferestrele municipiului spre lume. Este necesar să afirmăm că realizarea acestui muzeu va fi de ordin istoric. N-au lipsit mesele festive, focul de artificii, dar ca lucruri secundare şi necesare. Mulţumim cerului că mai sunt şi oameni printre primari!

 

Emil Druncea

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com