Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

CANONIZAREA MARTIRILOR

ORTODOCŞI NĂSĂUDENI (I)

 

Paşcu BALACI

 

 

Parcă deloc întâmplătoare, o întâlnire de anul trecut cu un coleg de facultate din Bichigiul Năsăudului a prilejuit pentru mine fericita cunoaștere a vieţii și martirajului unuia din cei mai de seamă fii ai Ardealului și României: Tănase Todoran din Bichigiu, un simplu ţăran iobag, luat cu arcanul la oaste în „kaiserlich und koniglich Wehrmacht” (armata cesaro-crăiască) și care a fost canonizat acum o săptămână impreună cu alţi ţărani năsăudeni: Vasile din Zagra, Grigore din Telciu și Vasile din Mocod pe platoul zis „Mocirla” de lângă Salva, de un impresionant cortegiu de înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române și in mijlocul a circa 15.000 de credincioși sosiţi de pe tot cuprinsul ţării. Mărturisesc că până în momentul întâlnirii cu colegul năsăudean Flore Pop, poet și profesor universitar la Cluj Napoca, aveam credinţa că primii români traşi pe roată in Transilvania au fost Horea şi Cloșca în 28  februarie l785 la Alba Iulia.

 

Nu este așa! Primul român tras pe roată din ordinul Mariei Tereza și al generalului  Buccow a fost Tănase Todoran din Bichigiu în l3  noiembrie l763 la Salva de lângă Năsăud, cu 22 de ani inainte de supliciul moţilor din Apuseni. Alţi trei ţărani, Vasile din Zagra, Grigore din Telciu și Vasile din Mocod au fost spânzuraţi tot în aceeași zi. Şi tot atunci, încă15 ţărani au fost pedepsiţi să treacă de lo ori in sus si de lo ori in jos printre loviturile cu vergile de la puști a 300 de soldaţi.

Dar de ce?

 

Împărăteasa Maria Tereza dorea o Transilvanie catolică

 

După eșecul cuceririi Vienei de către Imperiul Otoman și victoriile necontenite ale printului Eugeniu de Savoia, Ungaria şi Transilvania au fost eliberate de sub tirania Semilunii. Casa de Austria, o citadelă a catolicismului voia să restaureze credinţa papalităţii, prin recâştigarea  pozitiilor pierdute în urma Reformei religioase  din secolele XVI-XVII, în dauna protestanţilor (reformaţii, calvinii, unitarienii (unguri) şi luterani  (saşi)  şi atragerea românilor care erau de credinţă ortodoxă,considerată „schismatică”. Cum nobilimea maghiară opunea rezistenţă, ameninţând cu spectrul apariţiei unui nou Rakoczi în Ardeal, energia Vienei s-a îndreptat asupra maselor compacte de români de a imbrăţișa peste noapte catolicismul. În acest scop, românilor li  se promite marea cu  sarea  acelorași privilegii ca și celorlalte stări privilegiate din Ardeal, ungurii, sașii şi secuii, ajungându-se ca sub presiuni să se proclame unirea religioasă cu Roma în anul l700, primul episcop unit fiind Atanasie, care a fost însă afurisit de patriarhii ortodocși ai timpului și poreclit pentru trădarea sa drept „Satanasie”.  Nemulţumirile ortodocșilor convertiţi încep să se manifeste din ce în ce mai  puternic, primul mare deziluzionat fiind însuși episcopul Inochentie Micu Klein care încearcă fără nici un folos să se plângă Curţii Imperiale de la Viena de nerespectarea făgăduinţelor şi moare întristat la Roma după ce îi îndeamnă pe ai săi să nu se lase de credinţa veche, strămoșească,ortodoxă. În tot acest timp se intensifică măsurile Vienei cu privire la întărirea catolicismului în Transilvania. Una dintre măsuri a fost şi cea a  creării graniţei militare (Militargrenz) transilvănene (l76l-l762) cu răspândirea forţată a uniunii bisericeşti în rândul românilor transilvăneni. Cu aceasta misie, deloc ușoară, este însărcinat generalul Adolf Nikolaus von Buccow. Pe perioada l761-l766 s-au înfiinţat şase regimente de graniţă: regimentul 1 românesc de la Orlat, regimentul 1 şi 2 grăniceri secui (Miercurea Ciuc şi Târgu Secuiesc), regimentul de de husari secui şi români de la Sfântu Gheorghe, regimentul 2  românesc de la Năsăud, regimentul de dragoni de la Năsăud, ultimul fiind desfiinţat in anul l770.  Graniţa militară năsăudeană din nord-estul Transilvaniei cuprindea iniţial locuitorii a 21 de sate, apoi numărul lor a crescut la 44, întinzându-se din nordul satelor Rușii Munţi și  Morăreni și până în pasurile Prislop  și Șetref cu o lungime de circa 110 km şi o  lăţime între 60-90 km. O astfel de măsură l-a nemulţumit profund  pe Ladislau Kemeny, guvernatorul Transilvaniei, care era puternic sprijinit de cercurile nobiliare transilvănene şi voia să convoace Dieta celor trei stări privilegiate. Dieta nu a mai avut loc pentru că generalul Buccow efectua execiţii de forţă cu trupele imperiale în principatul ardelean. De teama unui conflict deschis între Guvernator şi generalul austriac și  prin mjlocirea abilă, diplomatică şi misionară  a episcopului catolic de Alba iulia, Bajtai, oponentul Curtii de la Viena, guvernatorul Kemeny fu înlăturat de la conducerea principatului prin pensionarea sa anticipată și primirea unei considerabile stipendii imperiale. Drumul spre întărirea catolicizării era din nou deschis.

 

Dar unde nu a izbutit Dieta Transilvaniei și nobilii unguri, au triumfat niște iobagi - până atunci  anonimi - din Țara Năsăudului.

 

 

Revolta de la Salva

 

În data de 10 mai 1763 era programată cu acribie austriacă depunerea jurământului militar de către 9 companii ale regimentului 2 românesc de la Năsăud (o companie avea un efectiv de 250 de soldaţi, iar un regiment avea l2 companii). Celelalte trei companii urmau să depună jurământul câteva zile mai târziu. La Salva era dislocat sediul statului major al regimentului 2 românesc de graniţă, comandant fiind locotenent-colonelul Georg Rauschutz, numit în această funcţie de Consiliul Aulic de Război de la Viena.

 

La Năsăud era dislocat sediul statului major al regimentului românesc de dragoni cu un efectiv de l500 de soldaţi, conduşi de locotenent-colonelul Johann Dambrowka. Acest regiment de dragoni depusese jurământul cu o zi înainte la Năsăud, fără încidente şi nemulţumiri din partea soldaţilor şi  rudelor acestora prezente la festivitatea de depunere a jurământului.

 

În acea zi de 10 mai l763, pe platoul zis Mocirla de lângă Salva, erau prezenţi generalul Buccow şi suita sa de ofiţeri, episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron al Blajului, protopopul greco-catolic al Năsăudului, numeroşi alţi preoţi trecuţi la uniaţie, precum şi multă lume adunată din satele româneşti ale Năsăudului. Când s-a trecut la depunerea jurământului militar şi rostirii angajamentului de a servi împărăţia austriacă peste tot în Europa „pe pamânt şi pe apă” (zu Land und zu Wasser), ţăranul din Bichigiu, pe nume Tănase Todoran, de 104 ani, fost soldat imperial, a trecut cu un curaj demn de analele glorioase ale oricărei istorii în fruntea trupelor de grăniceri aliniate și a rostit cu glas tare următorul discurs care s-a păstrat în arhivele orașului împărătesc Bistriţa:

 

„De doi ani suntem cătane, adecă grăniceri și carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi. Ne-au scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătănești, copiii noștri vor merge până la marginile pământului să-și verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robi, să n-avem nici un drept, copiii noștri să fie tot proști,ori vor învăţa ceva, ori ba? Așa nu vom purta armele, ca și sfânta lege (se referea la religia ortodoxă, n.a.) să ni-o ciufulească tisturile (ofiţerimea, n.a.) JOS CU ARMELE!  ALUNGAŢI AFARĂ PĂGÂNII DINTRE HOTARELE NOASTRE! Auziţi, CREŞTINI; numai atunci vom sluji când vom vedea carte de la înălţata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci, nu, odată cu capul! Ce dă gubernia și cancelaria din Beciu (Viena, n.a.) e nimica, îs minciuni goale de azi până mâine!”

 

Scurta cuvântare demascatoare și înflăcărată din partea unui bătrân venerabil și despre care aproape toţi știau că a fost „cătană împărătească” a avut un efect de-a dreptul electrizant: soldaţii au refuzat să mai depună jurământul militar, au aruncat cu puștile de pământ și, iritaţi de ameninţările oficialilor s-au revoltat împreună cu alţi locuitori ai satelor prezenţi la festivitatea  sfinţirii de către preoţii uniţi a drapelelor de luptă.  Protopopul greco-catolic din Năsăud a încercat să potolească spiritele, mizând pe faptul că ar fi „popa locului”, dar asta i-a infuriat şi mai tare pe cei revoltaţi din rândurile soldaţilor. Nici generalul Buccow n-a reuşit să stavilească furia românilor înșelaţi, astfel că a fugit, urmat de „piscupul” Blajului, Petru Pavel Aron, care încercase în ajun să intre în  biserica din Bichigiu, dar care a fost oprit de către Tănase Todoran și care a refuzat să-i dea cheile lăcașului religios. Cu mare greutate, prelatul unit de la Blaj a scăpat teafăr, în schimb, vizitiul acestuia s-a înecat în apa Someşului.

 

Ruşinat și  umilit, înaltul ofiţer distins cu „Ordinul Maria Tereza” se întoarce la Viena spre a-i relata împărătesei ce s-a întamplat la Salva. Represiunea ordonată de împărăteasă a fost cumplită, după ce o comisie  aulică a făcut cercetări vreme de șase luni spre a afla cine au fost capii revoltei de la Salva.

 

În data de l2 noiembrie l763 în faţa cvartirului militar din Bistriţa, colonelul  baron Schroder publică sentinţa  ce urma a fi executată cu o grabă de a dreptul suspectă şi de teama altor revolte. Executia a avut loc în ziua următoare publicării sentinţei de condamnare la moarte, fără nici o posibilitate de a se reveni asupra ei. Această sentinţă, păstrată tot în arhivele Bistriţei a fost tradusă mai întâi de istoricul Virgil Șotropa şi sună în felul următor:

 

„1. Todoran a lui  Dănilă din Bichigiu de l20 de ani (în realitate 104 ani, n.a.)  să fie frânt cu roata de sus în jos, iar capul să fie legat (geflachten) de o roată, pentru că a reţinut pe oameni de la unire (cu biserica Romei, n.a.) și de la înrolarea în statutul militar grăniceresc, precum și pentru că la  cererea stăruitoare a fiului său muribund, n-a lăsat să-i ofere acestuia sfânta cuminecătură (de la duhovnicul unit, n.a.).

2. Vasile Dumitru a Popii alias Vasoc din Mocod să fie trecut de la viaţa la moarte prin ștreang pentru rebeliune.

3. Manu Grigore din Zagra să fie spânzurat tot pentru aceeaşi crimă.

4. Vasile Oichi de la Telciu să fie pedepsit la fel.

 

Trupurile acestor criminali să fie lăsate neînmormântate pe locul de pierzare (a  vieţii, n.a.),ca pildă de groază  pentru alţii.

 

5. Ion Scuturici,

6. Dumitru Scuturici,

7. Miron Natul,

8. Dumitru Homei din Telciu,

9. Apostol Moldovean,

10. Petru Bârzo din Rodna,

11. Dâmbu Alexa,

12. Ioan a Popii Petre din Zagra,

13. Petre a Popii Nicolae din Bichigiu,

14. Zinvel Vasile din Poieni,

15. Iuon Anghelini din Runc,

16. Ieremie Bucșa din Mocod,

17. Finigar Samuilă din Găureni,

18. Ioan Hanţ din Năsăud,

19. Anghel Nicolae din Sângiorz

 

Acestor 15 criminali încă li se citește sentinţa să fie spânzuraţi, dar după publicare sunt graţiaţi de la moarte și li se dictează pedeapsa: să treacă de 10 ori în sus și de 10 ori în jos printre loviturile de vergi a 300 de soldaţi”.

 

Cronicile  vremii de atunci nu mai amintesc despre urmările bătăii cumplite administrate cu vergile de la pușcă celor l5 ţărani „graţiaţi de la moarte”, dar  este ușor de închipuit că un astfel de tratament brutal nu putea să nu lase urmări pe tot restul vieţii or, poate, că a provocat chiar decese ulterioare.

 

Braţul înarmat al generalului Buccow a lovit necruţător, dar martirul Tănase Todoran a trecut în nemurirea cântecelor locului, după cum sună una dintre baladele din Tara Năsăudului:

 

„Nu vă daţi feciori cătane

Asta v-o spune de-un an

Moșul vostru Todoran

În pământ de m-or băga

Nu mă las de legea mea

Asta-i legea lui Hristos:

Sloboziţi puștile jos!...”

 

Apoi, din doinele populare, martirul ortodox Tănase Todoran a trecut, împreună, cu ceilalţi mărturisitori ai dreptei noastre credinţe ortodoxe, în rândurile sfinţilor năsăudeni la a căror canonizare am avut marea bucurie de a participa alături de mii și mii de credincioși sosiţi din toată România pe locul supliciului lor de acum  245 de ani.

 

partea a 2-a >>

 

Drd. Pașcu BALACI

Oradea

iunie, 2008

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)