Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

CANONIZAREA MARTIRILOR ORTODOCŞI NĂSĂUDENI (III)

 

Paşcu BALACI

 

 

11 mai 2008, dimineaţa.

 

În urechi parcă îmi răsună cântecele privegherii de azi noapte din biserica din Bichigiu, înţesată de studenţi ai corului „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de teologie ortodoxă, cor condus de pr. prof. dr. Vasile Stanciu. Am dormit frânţi de oboseală în casa nănașului colegului meu de facultate Flore Pop și care se numește... Ioan Pop. Satul Bichigiu este plin de „Popi”, iar canonizarea a făcut să crească, mai mult  ca niciodată, numărul acestora. Cu popi ortodocși din satele din jur, cu protopopi ai judeţului, cu episcopi din tot Ardealul și mitropoliţi sosiţi de dincolo de Carpaţi, ba chiar și din Europa de Nord.

 

Nu-i deloc puţin lucru ca un om de rând să fie trecut în rândul sfinţilor.  Cu toate acestea trecutul plin de jerfe al ardelenilor ortodocși a schimbat optica obișnuită. Prin l950, mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan a făcut primele propuneri pentru canonizarea unor sfinţi ardeleni, printre care ieromonahii Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara și Oprea Miclăuș din Săliștea Sibiului. Deşi eram sub regim comunist, propunerea a fost acceptata de Sfântul Sinod în 28 februarie l950, iar canonizarea lor solemnă s-a făcut simbolic în marea catedrală din Alba Iulia la 21 octombrie l955, fiind cinstiţi de întreaga biserică ortodoxă română în această zi.

 

După l990, Sfântul Sinod a hotărât canonizarea la 20 iunie l992 a doi preoţi de mir, apărători neînfricaţi ai credinţei și care și-au sfârșit zilele în închisoarea  habsburgică de la Kufstein: Moise Măcinic din Sibiel și Ioan  din  Galeș. Avem sfinţi din rândul domnitorilor români, precum Ştefan cel Mare și Sfânt („atlet al creștinătăţii” în cronicile apusene), îi avem pe Constantin Brâncoveanu și pe cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei și care au refuzat să treacă la religia musulmană, drept pentru care li s-au tăiat capetele pe malul Bosforului, fiind pomeniţi în zi de pioasă amintire pe l6 august, îl avem pe Sfântul Pahomie de la Gledin, tot din ţinutul Bistriţei,canonizat anul trecut în prezenţa șefului Statului Român, președintele Băsescu.

 

Şi acum se zvonește în Bichigiu  că, azi, la Salva va veni preşedintele României  pentru a da şi mai multă greutate ceremoniei de canonizare de pe platoul Mocirla. Va veni oare  multă lume? Cerul e plumburiu, a plouat azi noapte și vremea e acum nehotărâtă. Ies din curtea casei unde am  fost găzduit și ajung în uliţă. Biserica este chiar dincolo de drum. Părintele satului și primarul din Telciu s-au străduit să asfalteze drumul de lângă biserică. Intru în curtea lăcașului. Monumentul sfinţit, creaţie a sculptorului Maxim Dumitraș, a fost binecuvântat și cu o ploaie curată, de munte, de azi noapte.

 

Câtă lume s-a perindat ieri pe aici! Acum curtea bisericii este goală. După o geană de nor dinspre munţi răsare soarele și dintr-o dată literele aurite strălucesc ca un fulger pe catranul marmurei. Ca și  cum ar fi vrut să scoată din negura istoriei Transilvaniei oropsite de demult sub o stăpânire străină numele celor patru ţărani deveniţi sfinţi prin lupta lor pentru apărarea ortodoxiei: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod,  Grigore din Zagra, Vasile din Telciu.

 

Mă aud strigat de peste drum. Gazda mă cheamă la micul dejun, sosește imediat și colegul Flore Pop. Nănaşul poetului Flore Pop are nu mai puţin de șapte copii, toţi la casele lor, ba mai mult o fiică de-a gazdei noastre, măritată în Italia, a devenit rudă cu... Berlusconi. Iată, la cine putem apela ,dacă păţim ceva rău prin Italia...

 

Pe fereastră pot să văd şiraguri întregi de bărbaţi, femei şi copii, îndreptându-se spre platoul zis Mocirla de la Salva... Merg pe jos, bineînţeles, nu ca domnii, cu pasul lor  rar, măsurat, depănând amintiri din trecut și despre ce au auzit ei  de la moșii lor despre străbunul Tănase Todoran... Petre Tecar, de 8l de ani, își amintea anii trecuţi precum că:

 

„Tatăl meu, Timotei Tecar, care a trait 96 de ani, îmi spunea că pe vremea când era copil, mergea impreună cu alţi copii în ziua de Paști «în Piezi» la casele oamenilor și gazda le dădea ouă roșii la copii,cum îi obiceiul la noi în sat. Copiii se duceau și la casa lui Tănase Todoran, care mai exista pe vremea aceea și era la gura Văii Moroșanului, sub Pleșe,cum îi zicem noi.

 

În casa lui Todoran mai statea o nepoată de-a dânsului care le împărţea la fel ca şi alte găzdoaie din sat, ouă roșii la copiii care veneau în ziua de Paşti «în Piezi». Mai trăiesc în Bichigiu două viţe de Todoran. Amândouă pot să-i fie neamuri. Mai știu de la tatăl meu că Tănase Todoran o mers pe jos la Viena să ceară de la împărateasă drepturile românilor asupriţi în religia noastră stramoşească ortodoxă. Pentru aceea luptăm și noi astăzi, pentru credinţă şi adevăr, că suntem sânge de-a lui”.

 

Iar un alt Ioan Pop, de 60 de ani, își amintea următoarele:

 

„Io, știu de la bunica mea, Gafta Pop, despre Tănase Todoran. Şi bunica ştie de la tatăl ei, care o fost notar la Salva pentru toată valea Sălăuţei. Îmi spunea că Tănase Todoran, pe vremea când o fost asupriţi ortodocşii, s-o refugiet în Bucovina. Din câte ştiu de la bunica, Todoran o avut un singur baiat care s-o îmbolnăvit și o murit acolo. De  atunci, nu l-o mai ţinut nimic ca să apere religia strămoşească şi bunurile satelor năsăudene. O dus muncă de lămurire cu preoţii şi cu oamenii să nu lase credinţa ortodoxa. Ştiu că de două ori o fost la Viena.

 

Din ce ne spun bătrânii despre el: n-o fost prea înalt, mai scund, din câte am înţeles, bine legat şi foarte ager. Avea barba albă și când o fost tras pe roată avea peste 100 de ani. Era știutor de carte, mare lucru pe vremea aceea, când majoritatea ţăranilor nu ştiau scrie și citi”.

 

Amintirea lui Tănase Todoran este atât de puternică în satul unde are încă neamuri încât oamenii vorbesc despre el cu simplitate, ca despre un vecin foarte de treabă care s-a prăpădit nu de multă vreme și la care s-ar duce din nou la înmormântare. La o altă și altă înmormântare... pentru că Tănase și ortacii lui nu s-a hotărât încă să moară. Pentru că nu a fost prohodit creştineşte şi cum se cuvine la vremea lui înainte de iarna lui 1763. Trupul i-a fost zdrobit cu roata, capul înfipt în ţeapă lânga casa lui, braţele și picioarele risipite pe la răspântiile drumurilor de lângă apa Sălauţei ca să fie pildă de groază pentru alţii...

 

Generalul Adolf Nikolaus von Buccow a nimicit cu tunul şi cu focul peste l50 de  mănăstiri ortodoxe din lemn şi din piatră în Transilvania. A fost decorat de împărăteasa Maria Tereza, supranumită „soacra Europei” pentru că a născut l4 copii pe care i-a căsătorit pe la curţile regilor din Europa. L-a trimis pe Adolf... Buccow  în  Transilvania  să-i catolicizeze pe români. Nu a reuşit decât într-o foarte mică masură. A  nimicit biserici, mănăstiri şi schituri (chiar pe acela al lui Sofronie din Cioara!). Generalul cu mulţi epoleti nu a reuşit să nimicească fosta „cătană împărătească”, pe Tănase Todoran, pe soldatul lui Hristos şi pe cei cei împreună cu dansul. Nici cu tunul, nici cu baioneta armei, nici cu roata cu pinten. Trupurile lor risipite vor fi stropite azi, 11 mai 2008, cu apa vie a credinţei în învierea cea de obşte și ei vor învia în chipul de sfinţi ai bisericii noastre ortodoxe.

 

Trecem cu autoturismul pe drumul de ţară de la Bichigiu spre şoseaua spre Salva  pe lângă șirurile de credincioşi care vin pe jos, în  pelerinajul mult aşteptat al sfântului lor din sat. În satul Salva, şoferul Tomuţa din Ţara Beiuşului, parchează autoturismul și ieşim cu toţii afară.

 

 

La Golgota Transilvaniei

 

Este o zi  superbă. Martirii sunt iubiţi de Dumnezeu, azi pelerinii din Ţara Năsăudului şi din România întreagă nu vor fi necăjiti de ploaie. Trecem peste apa Sălăuţei pe o punte largă podită cu tăblii late din fier. Traversează atâta lume pe punte, încât ea se balansează periculos, apa este tulbure după ploaia de azi-noapte. După câteva sute de metri, dăm de ulicioara care duce spre platoul zis Mocirla, spre această insolită Golgotă a Transilvaniei unde s-au săvarşit în chinuri de mucenic patru ţărani năsăudeni. Din sângele lor au ţâsnit mai târziu Coşbuc din Hordou şi Rebreanu din Târlișua..., şi poetul Flore Pop din Bichigiu, şi preotul poet George Vasile Dâncu din Runc, şi  colonelul Vasile Tutula din Telciu... Şi câţi încă alţii, pe care, din nefericire, nu am apucat încă să-i cunosc...

 

Anul trecut, ulicioara pe care m-a dus Flore Pop era aproape impracticabilă. Acum a fost lărgită, marginile abrupte din argilă au fost frumos săpate şi acoperite cu crengi de brad, peste ulicioară s-a aşternut un strat de criblură... Un şuvoi de creștini urcă în tăcere spre platoul zis Mocirla... parcă am trece pe o „via crucis” ,dar fără Hristosul năsăudean care urmează a fi tras pe roată... numai sufletele noastre se trag acum pe roata aducerii aminte pioase faţa de martiriul îndurat acum 245 de ani...

 

Anul trecut m-am fotografiat alaturi de Flore Pop lângă troiţa ridicată acolo ca semn de aducere aminte și din initiaţiva unui alt fiu iubit al Năsăudului, scriitorul Teodor Tanco, autor al unei piese de teatru despre martirajul celor patru intitulată „Pe uscat și pe ape”, titlu inspirat din textul jurământului militar austriac (zu Land und zu Wasser).

 

Cine ar fi crezut mai an, când am fost aici cu soţia mea şi cu poetul  Flore Pop, venind de la mănăstirile Bucovinei, că se va strânge atâta amar şi amar de lume? Jandarmii pichetează ieşirea de la ulicioară, unde un fel de alee podită cu scândură duce până la scena acoperită, special amenajata pentru înalţii ierarhi în dreapta troiţei. Soarele începe să ardă tot mai tare. Încep chiar să se deschidă umbrele.

 

Un murmur nedesluşit străbate mulţimea uriașă: pe ulicioară urcă mai multe caleşti şi cărute impodobite cu verdeaţă şi cergi, trase de cai, cu vizitii îmbrăcaţi în costume populare și pe laviţele cărora se văd câţiva dintre episcopii Ardealului şi mitropoliţii  României.  „Uite-l pe Înalt Preasfinţia Sa Bartolomeu”, aud un ţăran îmbrăcat în straie albe, lângă mine, cu vocea răguşita de emoţie. „Uite-l pe mitropolitul Teofan al Moldovei” îmi şopteşte Flore Pop, cu ochii umeziţi de emoţie. „Uite-l pe mitropolitul Sibiului, Laurenţiu Streza” zice tot el, cu gâtul lungit în sus.

 

Lumea se îngrămădeşte spre podina de lemn care duce spre scena şi pe unde trece întregul sobor de 15 înalţi prelaţi ai bisericii ortodoxe române... Este în jur de ora 9. Slujba de canonizare începe cu citirea „Acatistului Sfinţilor martiri năsăudeni”, scris special pentru aceasta ocazie şi pentru viitor de către preotul Ioan Pintea. Mitropolitul Teofan al Moldovei a citit textul „Tomosului sinodal de canonizare”, document semnat „manu propria” de toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii ortodoxe Române, în timp ce doi arhierei vegheau cu lumânări aprinse în mâini lângă icoana noilor sfinţi ai bisericii noastre ortodoxe. Viaţa acestora, martirajul lor, au fost expuse în cuvinte tulburătoare de către preotul profesor univ. Dr. Ioan Chirilă, decan al facultătii de teologie ortodoxa  din Cluj Napoca. Apoi s-a citit textul „Sinaxarului sfinţilor martiri”, text care  consacră de acum înainte în istoria bisericii noastre și în memoria colectivă, pomenirea veşnică pe 12 noiembrie a celor care şi-au dat viaţa pentru ortodoxia românească.

 

Întreaga ceremonie de canonizare s-a desfăşurat sub conducerea IPS Bartolomeu, mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, care a propus trecerea în rândul sfinţilor a celor patru martiri năsăudeni. Înaltul ierarh ortodox, strălucit om de cultură, poet, dramaturg, tălmacitor inspirat al Bibliei, a rostit o cuvântare de suflet în faţa a peste zece mii de credincioşi veniţi pe platoul Salvei din toată România şi din care am reţinut următoarele:

 

„Toate evenimentele în care a fost implicat Tănase Todoran şi ceilalţi au fost în secolul XVIII pline  de încrâncenări. Vremurile s-au schimbat. Trăim astăzi într-o epocă a ecumenismului, a dialogului între religii cu toate că ne vin veşti rele din Kosovo, dar trecem peste ele. Se zice că am intrat în epoca ecumenismului, dar vreau să spun că ecumenismul nu inseamnă abandonarea propriei tale credinţe şi predarea către ceilalţi. Ecumenismul înseamnă unitate în diversitate şi un dialog între confesiunile creştine. Acest dialog începe printr-un lucru foarte simplu: prin politeţe, care mă obligă ca eu, dacă intru intr-o biserică să-mi descopăr capul, dacă intru într-o sinagogă, sa mi-l acopăr, iar într-o moschee să-mi scot încălţamintea. Ecumenismul începe cu respectul faţă de credinţa celuilalt, chiar daca nu o împărtaşesc. Eu pornesc nu de la credinţă, ci de la pura credinţă, cu premisa că oricare om, indiferent de religia lui, e cinstit în ceea ce face şi crede cu adevărat. În felul acesta, nu avem nimic unul cu celalalt.”

 

În ce priveşte unitatea bisericii creştine, IPS Bartolomeu a spus:

 

„Noi credem în ea, ne rugăm pentru ea dar, în final, este opera Duhului Sfânt şi atunci când el va decide şi nu noi! Dar până atunci suntem obligaţi să slujim pacea universală în numele lui Dumnezeu, în numele Sfintei Treimi pentru noi şi a infraţirii fiilor lui Dumnezeu pe acest pământ în care, slavă Domnului! - încă este loc destul.”

 

Dupa citirea teribilei sentinţe de condamnare la moarte a celor patru răzvrătiţi din 12 noiembrie l763, înaltul prelat ortodox din capitala Ardealului a  spus:

 

„A fost un momet de umilinţă pentru generalul Buccow, cel de tristă amintire, dar şi  pentru împărăteasa Austriei. Consecinţa a fost condamnarea lor la moarte şi distrugerea mănăstirilor din Ardeal cărora li s-a dat foc. În urmă cu l5 ani, când am venit pentru prima oara aici, am aflat că Tănase Todoran a fost un om mare, dar nu mă gândeam că va fi şi sfânt. Prin actul canonizării, sentinţa condamnării lui la moarte a fost anulată, iar el şi a deschis drumul spre cer.

 

Ardealul şi-a chemat mănăstirile înapoi, cele distruse de generalul austriac Buccow. Iar una dintre ele a fost începută acum 15 ani şi este cea de pe deal, ale cărei frumoase turle de la biserica cea noua se văd. Aici am venit şi am urcat pentru prima dată pe acel drum îngust şi plin de noroi, datorită faptului că o credincioasă în vârstă de acolo a donat bucata ei de pământ pentru ca să putem face acolo o mânăstire... Pentru ca să fie pomenit, le-am lăsat în grijă pe Atanasie Todoran mănăstirii Salva al cărui sobor este aici şi am zis să se roage pentru el, să-l pomenească atâta vreme cât va exista aceasta mănăstire.

 

Proclamarea solemnă a canonizării celor patru sfinţi şi mărturisitori năsăudeni  dovedeşte, pe de o parte, că poporul nostru nu a fost lipsit niciodată de oameni  jertfelnici pentru Hristos şi Biserica Sa, de oameni cuvioși, de preoţi şi arhierei dăruiţi  slujirii Domnului şi semenilor, iar pe de altă parte, arată grija părintească şi pastorală a sfintei noastre biserici de-a redescoperi, cu folos duhovnicesc, trecutul spritual istoric al poporului nostru, de a spori evlavia şi demnitatea noastră de creştini ortodocşi români.”

 

(va urma)

 

partea 1-a >>

partea a 2-a >>

 

Pașcu BALACI

Oradea

iunie, 2008

 

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)