HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

Dr. Dan BRUDAŞCU

Carol al II-lea, o figură sinistră a istoriei româneşti

 

            Fără să aibă vreo legătură între ele, două publicaţii, respectiv Historia, an 10, nr. 103  (pag. 36 – 37) şi Phoenix Mission Magazine din S.U.A. consacră recent două articole uneia dintre cele mai sinistre figuri ale politicii româneşti din toate timpurile – morganaticul rege Carol al II-lea. Ciprian PLĂIAŞU se referă, în Historia, la „Un scandal monden evitat. Căsătoria viitorului rege Carol al II-lea”, iar prof. dr. Marius PETRARU, din Sacramento, California, valorificând o mai veche sursă apărută în Saturday Evening Post, scrie despre „Exilul regelui Carol al II-lea în Mexic şi pelerinajul său deghizat în S.U.A. în 1942”.

            Cercetătorul român Ciprian PLĂIAŞU are în vedere lipsa de reacţie a mass-media din România şi de peste hotare faţă de căsătoria prinţului moştenitor Carol cu principesa Elena SITTA a Greciei şi Danemarcei, în 10 martie 1921. Constatăm că abordarea autorului român este, pe alocuri, naivă şi simplistă, el luând de bune argumentele folosite de o serie de „specialişti” care, având în vedere monstruozitatea morală a celui despre care scriu, îşi dau, din răsputeri, silinţa să prezinte doar acele adevăruri care au menirea de a ascunde adevărata faţă a fostului monarh. Ciprian PLĂIAŞU, prin urmare, pune această tăcere pe seama pretinsului servilism al mass-mediei din epocă, considerând că: „presa nu putea să lovească în această imagine, încercând să scoată un scandal din nunta lui Carol”.

            Adevărul este, însă, cu totul altul: la data efectuării căsătoriei, Carol al II-lea, căsătorit încă din 1918 cu Ioana Maria Valentina LAMBRINO, la Odessa şi tată al lui Carol Mircea, avea pentru majoritatea ziariştilor români, o imagine dezastruoasă. Pe de altă parte, însăşi familia regală, conştientă de păcatele acestui veritabil obsedat sexual, încerca din răsputeri să treacă sub tăcere un eveniment care, la alte case regale, ar fi fost un prilej de mare bucurie, cu invitaţi de marcă de la toate curţile regale şi imperiale ale momentului. Dimpotrivă, în cazul de faţă, nunta s-a făcut „pe şest”, în deplin anonimat, la Atena, departe de ochii protipendadei române şi implicit ai mass-media. Nici măcar tatăl mirelui, regele Ferdinand I, nu a fost de faţă la acest eveniment.

            Nunta a fost precipitată, iar mireasa impusă viitorului rege, compromis în ochii opiniei publice de uşurinţa cu care şi-a abandonat prima soţie, precum şi primul copil şi moştenitor al său.

            Potrivit unor surse, prinţesa Elena SITTA ar fi avut, înainte de căsătorie, o aventură sentimentalo-sexuală cu aghiotantul ei, un colonel grec. Viitorul ei soţ pare a fi fost conştient de faptul că mireasa era deja însărcinată cu viitorul pretins rege Mihai I, născut la cca. 7 luni după încheierea căsătoriei[1]. O serie de martori oculari au susţinut că Mihai I nu s-a bucurat niciodată de dragostea tatălui său, cu care dealtfel nu seamănă absolut deloc (spre deosebire de Carol Mircea LAMBRINO, care seamănă ca două picături de apă cu tatăl său Carol al II-lea). De altfel ar fi exagerat să susţinem că mamalui , prinţesa Elena SITTA, ar fi beneficiat de un tratament diferit. În 1925, făcând pe deplin dovada totalei sale lipse de moralitate şi responsabilitate, Carol al II-lea renunţă la calitatea sa de prinţ moştenitor, părăseşte România, însoţit de amanta sa Elena LUPESCU WOLF, iar în 1928 divorţează de cea de-a doua soţie a sa, respectiv de prinţesa greacă. În ceea ce-l priveşte pe fiul său, la revenirea în ţară, în 1930, cere şi obţine acordul Parlamentului de a se considera perioada sa de domnie începând din 1927, anulându-se astfel interimatul domniei, sub locotenenţă domnească, a lui Mihai I. Pentru salvarea aparenţelor i se acordă lui Mihai I titlul de Mare Voievod de Alba Iulia, care nu are însă menirea de a ascunde adevăratele sentimente nutrite de cel care se spune că i-ar fi fost tată. De asemenea, în 1940, când renunţă la tron şi părăseşte România plecând întâi pe continentul latino-american, iar apoi în Portugalia, neavând încredere în capacităţile intelectuale şi în abilităţile politice ale lui Mihai, Carol al II-lea încredinţează funcţia de şef al statului generalului Ion ANTONESCU. Este greşit a considera că regele Carol al II-lea ar fi abdicat, renunţând definitiv la tron. El a dorit să îşi menţină calitatea de rege şi să revină în fruntea ţării atunci când viaţa politică din România şi situaţia externă ar fi permis o astfel de revenire.

            În ceea ce o priveşte pe Elena SITTA, după ce a fost abandonată de soţul ei, s-a retras în Italia, unde s-a aruncat în braţele prinţului de Aosta. La un moment dat, ea a cerut aprobarea de a se recăsători cu acesta. În cele din urmă, pentru salvarea aparenţelor, nu i s-a dat consimţământul în acest sens. După revenirea ei în ţară, în 1940 sunt unele acuzaţii cum că, împreună cu fiul ei, ar fi fost surprinsă de fotografi la o serie de evenimente ale forţelor politice de extremă dreaptă – adunări şi manifestări legionare, dovezi care ar exista pitite prin diverse dosare aflate la arhivele statului.

Cel de-al doilea articol consacrat monstruoasei personalităţi are în vedere un alt moment ilustrativ al duplicităţii morale de care a dat dovadă Carol al II-lea. Aflat pe continentul latino-American, iniţial la Rio de Janeiro, iar ulterior în Mexic, el a fost însoţit de amanta sa Elena Wolf Lupescu şi de fostul şambelan al palatului regal, Urdăreanu, despre care există bănuieli că ar fi fost amantul amantei fostului monarh.

            Autorul celui de-al doilea text spune că perioada de domnie a lui Carol al II-lea a fost una catastrofală, însă, el face greşeala de a afirma că odiosul monarh ar fi abdicat. El susţine că niciodată lui Carol nu i s-a potrivit coroana României, că în permanenţă aceasta i-a dat dureri de cap, aşa cum la rândul lui,  el a dat dureri de cap întregii clase politice româneşti interbelice.

Marius PETRARU mai face greşeala de a susţine că plecarea lui Carol s-ar fi datorat atitudinii adoptate de Hitler faţă de România. Nu doresc să intru în polemică cu distinsul cercetător nord-american, însă îl rog să revadă perioada dezastruoasă a domniei acestuia, marcată de două devastatoare crize economice, în perioada ’30 – ’33 şi ’37 – ’38, certurile nesfârşite dintre monarh şi partidele politice, dar mai ales preocuparea bolnăvicioasă şi obstinată a acestuia de a instaura propria sa dictatură regală.

Marius PETRARU ne spune că, în timp ce se afla în Mexico City, fostul rege îşi pregătea revenirea în ţară, pregătind mişcarea intitulată România Liberă. Carol ar fi dorit ca lansarea acestei mişcări să se facă din SUA, însă Departamentul de Stat. i-a refuzat acordarea vizei de intrare în SUA. Carol a adresat numeroase scrisori unor proeminente personalităţi de origine română aflate în America Latină şi de Nord. El susţinea: „Există multă nemulţumire în ţara mea. Solicit compatrioţilor mei de pretutindeni să mi se alăture în lupta de eliberare a ţării natale. Putem să o facem. Eu l-a întâlnit pe acest Hitler. Îl consider un neamţ de duzină. De asemenea n-am văzut la el nici o scânteie de geniu; în plus, este un mincinos ordinar”.

Carol, uitându-şi propriul său comportament dictatorial, care pusese capăt incipientei democraţii din ţară, afirma mincinos că ar dori să lupte împotriva lui Hitler, întrucât „trebuie susţinută democraţia”. Văzând atitudinea intransigentă a autorităţilor nord-americane, care nu s-au lăsat păcălite de declaraţiile mincinoase ale ex-regelui, Carol al II-lea a trimis scrisori şi unor americani influenţi în speranţa că aceştia ar putea interveni la Departamentul de Stat în favoarea sa.

Pentru a-şi spori şansele de afirmare pe plan internaţional, după sosirea sa în Mexic, fără a avea acceptul cuiva, fostul suveran s-a declarat pe sine şi propria sa camarilă drept „Guvernul în exil”. Continuându-şi trimiterea de scrisori spre diverşi factori politici şi diplomatici, Carol[2] a avut tupeul să declare că: „Hitler mă consideră pe mine principalul obstacol al ambiţiilor lui în Europa”.

Totodată, Carol al II-lea aprecia că Mihai ar fi în România un prizonier moral. „Când mişcarea mea România Liberă va intra în acţiune, îl voi elibera din această robie”.

În perioada în care se afla în Mexico, Carol a făcut şi alte dovezi ale caracterului său, inclusiv ale zgârceniei fără margini de care a dat dovadă. Deşi plecase din România cu o avere impresionantă, depunând în bănci mexicane peste 6 milioane de dolari şi scoţând din ţară o impresionantă colecţie de tablouri, precum şi o colecţie de timbre ce rivaliza cu cea a preşedintelui nord-american.

Şi pe pământ american Carol al II-lea şi-a continuat circul său politic înfiinţându-şi  la propria sa reşedinţă din Coyoatan, la periferia oraşului Mexico City, o curte regală în calitate de „regent al României Libere”. O perioadă de timp el şi însoţitorii săi duc o viaţă retrasă, participă la rare evenimente mondene şi întreţin cordiale relaţii cu vecinii.

Având în vedere intenţiile sale de revenire în ţară, Carol al II-lea depune eforturi susţinute pentru a ajunge în SUA pe de o parte pentru a-şi lansa noua mişcare politică, iar pe de alta pentru a obţine sprijinul şi recunoaşterea oficialităţilor americane pentru planurile sale viitoare.

În plus, credem noi, deplin conştient de forţa economică şi de poziţia deţinută de membrii comunităţii române din SUA, Carol al II-lea a spera că aceştia vor uita excesele sale dictatoriale şi îi vor acorda sprijin. El îşi planifică, aşadar, o vizită la sediul Bisericii Româneşti din SUA.

Având în vedere refuzul constant al guvernului american când a cerut viză de intrare, Carol al II-lea încearcă să pătrundă fraudulos în SUA deghizat în pelerin. Unele personaje din anturajul său şi din comunitatea româno-americană îi cer fostului monarh să se abţină de la orice activitate politică în timpul planificatei călătorii în SUA. Ahtiat, însă, de publicitate cu orice preţ, Carol al II-lea ar fi dorit ca, pe timpul deplasării sale în SUA, tinere cupluri de români să-şi oficieze căsătoria religioasă.

Carol ajunge să recurgă la sprijinul celor pe care, cât s-a aflat la domnie, i-a nedreptăţit. Se ştie că emigraţia românească din SUA s-a opus constant intenţiilor şi regimului dictatorial ale lui Carol al II-lea, iar ziarul America, organul de presă al coloniei române, interzis în România în timpul domniei sale şi care, după renunţarea sa la tron, în 1940, a publicat un extrem de critic articol intitulat ”Sfârşitul unui regim înspăimântător”. Cu acelaşi prilej  se vorbea de nevoia de epurare a eventualilor susţinători ai fostului rege din rândurile comunităţii românilor  din diaspora nord-americană. Lucru surprinzător, însă: Carol al II-lea va găsi susţinători politici topcmai în rândul foştilor preoţi legionari, cu toate că tocmai regele Carol al II-lea este cel care dispusese uciderea în ţară nu numai a lui Corneliu ZELEA CODREANU, ci şi a multor altor luptători  şi adepţi legionari. Astfel, Carol beneficiază de sprijinul Episcopului Policarp MORUŞCĂ, în pofida faptului că fostul om politic Carol DAVILA, aflat pe atunci în exil în SUA, avertizase biserica românească din America în legătură cu riscurile la care s-ar expune dacă ar fi suficient de stupidă pentru a-l susţine pe Carol.

Acelaşi om politic atrăgea atenţia că: „fostul rege încearcă acum o nouă şmecherie. De data aceasta este deghizarea în pelerin. În această calitate el ar urmări nu scopuri politice, ci doar religioase.” Carol DAVILA spune deschis că „preoţii care îl ajută şi care speră la beneficii acum sau mai târziu de pe urma acestui pelerinaj sfânt sunt cunoscuţi ca fiind fascişti declaraţi”.  Fostul diplomat Carol DAVILA mai atrage atenţia că: „Când Carol şi-a încălcat jurământul şi Constituţia ţării şi a pus bazele regimului său dictatorial eu am revenit în SUA. După consultarea cu oficialităţile de stat am mers în Cleveland şi m-am adresat românilor americani pentru a încerca să alung confuzia acestora în raport cu faptul că însuşi Patriarhul României devenise şeful guvernului fascist al lui Carol. DAVILA continuă spunând că: „Azi,, suntem martori aici în America, sub protecţia Sfintei Cruci, la acelaşi parteneriat fascist dintre Carol şi un grup de preoţi. În timp ce el se deghizează în pelerin, aceştia se deghizează în democraţi. Ei pretind că sunt anticomunişti, ceea ce reprezintă o banală sursă pentru fascişti. Activităţile celorlalţi parteneri ai lui Carol, ale celor de tipul părinţilor MORARIU şi OPREANU nu mai necesită nici o subliniere. Ei îl ajută pe Carol de dragul avantajelor proprii exploatând sentimentele religioase inocente ale unor credincioşi neştiutori. Dar eu trebuie să adresez un avertisment foarte serios părintelui MIHĂLŢEAN, care conduce Consiliul Episcopal în absenţa Episcopului fascist MORUŞCA şi care ia în bătaie de joc sentimentele majorităţii preoţilor români din America. Avertismentul meu este identic cu cel adresat de MANIU patriarhului CRISTEA în 1938. Părintele MIHĂLŢEAN trebuie să ştie că aduce cea mai proastă reputaţie Bisericii Ortodoxe din America prin contactele lui cu familia Hohenzollern şi cu preoţii legionari care îl susţin politic, ca şi prin atitudinea ziarului episcopal „Solia”. Aceasta va avea ca efect fie totala rupere a relaţiilor acestei biserici de biserica din România, fie o migrare în masă a membrilor ei spre alte denominaţiuni mai democratice. În ceea ce priveşte activităţile politice ale preoţilor legionari care îl susţin pe Carol, este bine să ne amintim declaraţia coerentă şi demnă a subsecretarului de stat Summer WELLS din 13 februarie 1942, referitoare la fostul dictator regal. El a afirmat atunci că: „Prezenţa fostului rege în SUA nu este favorabilă efortului de război al Americii şi nici unităţii naţionale”.

Dovedind realism şi obiectivitate, Carol DAVILA atrăgea atenţia că „în comparaţie cu democraţii români în exil, care sunt săraci, banda lui Carol are avantajul de a fi substanţial susţinută din fondurile lui. Aceşti bani sunt singurul sprijin al mişcării lor în rândul democraţiei. Mă întreb unde îşi găsesc locul Carol, banii şi preoţii lui legionari în „Revoluţia Mondială”, aşa cum este descrisă ea de vicepreşedintele WALLACE.” „Nu văd, afirma în încheiere Carol DAVILA, cum întreagă această intrigă, această mahmureală provenită de la un regim defunct şi de la un sistem compromis se conformează noii şi intensei încrederi în democraţie care se răspândeşte în întreaga lume ca urmare a războiului.”

 După cum ne avertizează dr. Marius PETRARU, în diverse publicaţii şi arhive nord-americane, ca şi în alte colecţii străine, se află încă multe date legate de morganaticul Carol al II-lea, dar şi de alte momente semnificative pentru istoria noastră naţională. Facem apel, aşadar, atât la Arhivele Statului, cât şi la Ministerul de Externe al României spre a depune eforturile pe care le consideră potrivite pentru fotocopierea şi aducerea în ţară a unor astfel de documente a căror cunoaştere este absolut esenţială mai ales în aceste momente când asistăm la eforturile disperate ale unor cercuri pseudo-istorice, care încearcă trecerea sub tăcere a crimelor săvârşite de Carol al II-lea şi de alţi membri ai fostei familii regale împotriva intereselor poporului român, în speranţa readucerii cândva, din nou la putere a reprezentanţilor acestei case regale dezavuată inclusiv de reprezentanţii emigraţiei române din America.

 

Dr. Dan BRUDAŞCU

 

...........................................................................................................

 

[1] În general, susţin medicii de specialitate, naşterile la 7 luni comportă un mare risc. În cele mai multe cazuri, fătul nu supravieţuieşte şi datorită greutăţii reduse avute la naştere. Ori, din câte se cunosc, la naştere, copilul Mihai a fost sănătos, iar fătul deplin viabil, ceea ce i-a dus pe mulţi la concluzia că naşterea a avut loc după termenul obişnuit de 36 de luni de la concepere. Prin urmare, pe cale logică, având în vedere data efectuării căsătorieri dintre Carol şi Elena Sitta, rezultă ceea ce susţin unii autori şi anume că ea era deja însărcinată la momentul căsătoriei, iar tatăl natural al copilului era cu totul altul decât soţul prinţesei. Deoarece, deşi readus în ţară de mulţi ani, trupul lui Carol al II-lea zace neînhumat la Curtea de Argeş, cu concursul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a se elimina orice speculaţii şi acuzaţii, sugerez specialiştilor să ia din cadavru proble necesare în vederea stabilirii ADN-ului regelui decedat. Apoi, acest ADN poate fi comparat cu cel al lui Mihai I de Hohenzollern şi stabili adevărul. În felul acesta se va clarifica o problemă extrem de importantă: este sau nu Mihai fiul lui Carol al II-lea? Răspunsul la această întrebare este absolut necesar şi pentru liniştea şi siguranţa acestei ţări acum şi în viitor, întrucât Mihai I de Hohenzollern tulbură frecvent liniştea publică făcându-şi cunoscută pretenţia de restaurare a monarhiei. Dacă se va dovedi că, dimpotrivă, el nu este fiul natural al lui Carol al II-lea, aşa cum susţin unii, va rezulta că Mihai I nu are nici un drept legal la coroana României. De altfel, fiind al II-lea fiu, recunoscut de Carol al II-lea, după Carol Mircea Lambrino, Mihai nu ar avea oricum, nici un drept legal. Cu atât mai mult cu cât importante instanţe juridice europene au recunoscut de mai mulţi ani drepturile legale ale lui Carol Mircea Lambrino.

[2] Prin astfel de afirmaţii, morganaticul ex-rege îşi demonstrează o latură narcisistă. El vroia să prezinte Noii Lumi un cu totul alt chip, pozând în luptătorul pentru valorile democraţiei, după ce, ca rege, a încălcat şi batjocorit legile şi Constituţia şi a subminat instituţiile democratice ale statului român.

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com