Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri

 

 

 

Dr. Irina Spirescu  - Casa negustorului Ivan Hagi Prodan, exemplu de continuitate a influenței orientale

 

Reşedinţele particulare ale micilor boieri şi ale târgoveţilor din Principatele Române, realizate spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, stăteau sub dominaţia influenţelor de tip oriental, balcanic, acestea reflectându-se nu numai ca o imitare a marii boierimi, ci şi ca o extensie a legăturilor existente în acea perioadă cu lumea Orientului Apropiat. În arhitectura civilă orăşenească, un exemplu în acest sens îl poate constitui casa negustorului Ivan Hagi Prodan din Ploieşti, ce găzduieşte astăzi muzeul istoric şi etnografic „Casă de târgoveţ din secolele XVIII-XIX“.

Nume comun la popoarele balcanice, Ivan Prodan se pare că era de origine bulgară sau  sârbă,  fiind născut în intervalul 1775-1778, în regiunea Karlovo din Bulgaria centrală, unde, mai târziu, s-a ocupat de prelucrarea aramei. În perioada războiului ruso-austro-turc din 1787-1791, numeroşi sârbi şi bulgari din raioanele Niegotin, Nicopoli şi Sevlievo au trecut Dunărea, refugiindu-se în satele şi târgurile din Ţara Românească. O parte dintre fugari s-au stabilit în târgul Ploieştilor, unde s-au ocupat cu diverse meşteşuguri.[1] Printre aceştia s-a aflat şi negustorul Ivan Hagi Prodan, care a reuşit să se instaleze în mahalaua Popa Dima, pe uliţa bisericii „Sf. Voievozi“, ocupându-se cu prelucrarea aramei.

După căsătoria din 1801-1802 cu fiica unui negustor renumit din Ploieşti, Mariţa, Ivan se mută în casa de zestre a acesteia, o locuinţă mare, cu cerdac şi beciuri. În curtea casei îşi instalează un atelier pentru prelucrarea aramei, devenind repede fruntaş al breslei. Ca şi ceilalţi meseriaşi autohtoni, primeşte o patentă, plătind dajdie 24 taleri.[2]

În timpul domniei lui Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828), comerţul cu ţările balcanice era scutit de taxe şi vamă, fapt ce a permis dezvoltarea negoţului cu aramă. Ivan Hagi Prodan a întreprins dese călătorii la bâlciurile din Gabrovo, Sliven, Coprivştiţa, renumite pentru comerţul cu metale neferoase. Mărindu-şi averea, a fost scos din „matca ruptaşilor“ (contribuabilii care, plătind darea numită ruptă, erau scutiţi de orice bir), devenind „birnic slobod“, fruntaş al breslei căldărarilor din Ploieşti, una dintre cele mai mari din Ţara Românească.

În perioada 1823-1824 Hagi Prodan întreprinde o călătorie în Ţara Sfântă, având ocazia să se boteze în apa Iordanului. Se întoarce cu un mare „Ierusalim“ (o icoană pictată pe pânză, prezentă şi astăzi în casa sa), ramuri de finic (arbore exotic din familia palmierilor) şi alte insigne hagiografice.

 

Cafelele şi dulceţurile – în sacnasiu

 

Construcţia casei lui Hagi Prodan datează din jurul anului 1785, înfăţişând tipul locuinţei ţărăneşti, cu parter înalt şi demisol, unde se găseau două pivniţe, cu acces separat din curte. Parterul era prevăzut cu o prispă largă şi un foişor, construit deasupra gârliciului pivniţei mari. Aspectul iniţial al locuinţei, dotată cu două încăperi, dispuse simetric, de-o parte şi de alta a tindei (camera de locuit şi cea de curat), a fost modificat pentru a corespunde noilor cerinţe sociale ale comanditarului. Hagi Prodan a întreprins substanţiale transformări: tinda îşi pierdea funcţia de spaţiu rezervat pregătirii mâncării, devenind piesa principală, destinată accesului în locuinţă, circulaţiei interioare şi primirii oaspeţilor. Astfel, pe lângă cele două camere de locuit, apărea un spaţiu destinat bucătăriei, precum şi unul rezervat depozitării alimentelor, cămara. Pentru a asigura legătura dintre bucătărie şi cămară (spaţiul gospodăresc al locuinţei) şi curtea interioară cu anexele ei, Hagi Prodan adăuga locuinţei o intrare de serviciu, care debuta tot din tindă, fiind dispusă pe faţada posterioară.

În noua structură a casei se poate observa distincţia clară a spaţiilor interioare, care devin specializate pentru fiecare categorie de funcţiuni: locuire – camera de dormit, sufrageria sau camera de curat; pregătirea hranei – bucătăria; depozitarea alimentelor – cămara; circulaţia interioară – tinda. Prispa şi foişorul, spaţiile exterioare semi-închise ale casei erau menţinute, datorită funcţionalităţii lor, ca spaţii intermediare între interiorul locuinţei şi curtea interioară, cu anexele ei. La demisol se găsea pivniţa (spaţiu de depozitare a alimentelor), camera slujitorilor, bucătăria acestora şi, bineînţeles, tainiţa (încăpere subterană, hrubă). Între parter şi demisol nu existau legături interioare, fiecare având acces separat.

 

Construită după modelul autohton, specific zonei de deal, casa negustorului Hagi Prodan a fost marcată de influenţa orientală, prin realizarea unui sacnasiu (în casele domneşti şi boiereşti, sacnasiul era reprezentat de o încăpere mică, aflată la catul de sus, ieşită în afară din faţada clădirii şi închisă cu geamlâc sau cu obloane). Luminos, cu geamlâc şi tavan lucrat în lemn, acesta era un spaţiu rezervat odihnei şi primirii oaspeţilor. Sacnasiul, în formă de absidă poligonală, a fost prevăzut cu patru ferestre, încadrate atât în interior, cât şi în exterior cu decoraţiuni stucate de origine orientală (motivul vrejului şi cel al ghiveciului cu flori), realizate din var amestecat cu câlţi. Tavanul, de influenţă orientală, realizat din scânduri de lemn, împărţite prin şipculiţe subţiri în pătrate mici, s-a păstrat intact până astăzi şi completează decoraţia. Mobilat cu o sofa turcească, împodobită cu perne brodate, sacnasiul are în mijloc o măsuţă poligonală, policromă, cu intarsii de sidef şi picioarele uşor traforate, folosită pentru servirea tradiţionalelor cafele şi dulceţuri, atunci când se primeau vizite.

 

Alte piese decorative care s-au păstrat din acea perioadă sunt ciubucele din lemn de cireş, narghilelele, două obiecte de alamă pentru ars mirodenii şi trei boluri, tot de aramă, în aliaj cu argint. Iluminatul sacnasiului era asigurat de o lampă de alamă. Sub podea, mai ridicată decât cea a tindei, se afla o ascunzătoare, folosită în caz de primejdie.[1] [1] M. Sevastos, Monografia orașului Ploiești, Ploiești, Bioedit, 2002, p. 156; Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Ed. Academiei Române, București, 1982, p. 468-469.

 

   

 

1. Casa Hagi Prodan

2. Detaliul ancadrament sculptat în plat cu motive florale, fructe și păsări

3. Hagi Prodan, tavanul sufragerie selecție

 

O frumoasă decoraţie în stuc se remarcă deasupra uşilor din tindă, cu motivul vrejului, folosit în sacnasiu, sau imagini de păsări. De asemenea, la ferestrele sufrageriei şi camerei mari de dormit, care au fost încadrate, atât în interior cât şi în exterior, de motive florale, dispuse în acoladă în partea superioară şi continuate cu pilaştri canelaţi, terminaţi cu ciucuri (în exterior) şi deasupra uşii din sufragerie, unde a fost reprezentat motivul florii în acoladă. În cerdac, în partea superioară a uşii principale, se găsesc doi grifoni stilizaţi, de influenţă asiro-caldeeană, aşezaţi unul în faţa celuilalt, cărora li se rezervase rolul de protectori ai casei. Trebuie menţionat faptul că stucatura exterioară a fost policromă; meşterii autohtoni care s-au ocupat de executarea acestor ornamente, realizate cam în aceeaşi perioadă ca şi cele de la cula veche din Măldăreşti (1826) sau acelea de la casa din Chiojdu Buzău (1827), au utilizat o paletă cromatică armonioasă: roşu-grena, ocru-auriu şi albastru-gri.[4]

 

 

 

 

 

1. sacnasiul, masuța poligonală cu intarsii de sidef și obiecte de ars mirodenii

2. Stucatura policroma exterioara a sacnasiului

 

O icoană cumpărată la Ierusalim

 

Sufrageria casei, de proporţii modeste, unde altădată se ţineau petreceri, impresionează prin tavanul de lemn, după moda bagdadiilor orientale (plafoane de inspiraţie turcească). Operă a unor sculptori din oraşul bulgăresc Tryavna, plafonul-soare a fost achiziţionat de Hagi Prodan în timpul unei călătorii în Bulgaria. În tavanul pătrat, de lemn, a fost înscris un octogon, liniat de 22 de raze, ce pornesc dintr-un disc solar, decorat cu o viţă cu struguri şi flori de măceş, care se desenează pe o placă de aramă. Din mijlocul discului solar se prelungeşte un mugure, de care a fost suspendată lampa pentru iluminat. Rozeta, decorată cu împletituri, ce împart tavanul în forme geometrice regulate, aminteşte de modelele artei arabe.[5]

O altă piesă decorativă, de mari proporţii, din sufragerie este icoana pictată pe pânză, datată 5 iunie 1819, care a fost cumpărată de Hagi Prodan, cu ocazia pelerinajului la Ierusalim, din 1823-1824. Aceasta este încadrată de o ramă sculptată în relief plat, din lemn de cedru, cu ornamente florale, realizată de meşterii din Tryavna.[6] Icoana este compusă din mai multe scene biblice, grupate în jurul vieţii Maicii Domnului şi a lui Iisus Hristos. Tot în sufragerie se remarcă dulapul de colţ cu două uşi, care datează de la începutul secolului al XIX-lea, încadrat, de asemenea, cu o ramă din lemn de cedru, sculptată în relief plat, cu motive florale, fructe şi păsări, realizată în acelaşi atelier bulgăresc. Deasupra dulapului se află un cabinet de lemn pictat, fasonat, cu şase sertăraşe care lasă să se întrevadă şiragul de mătănii de lemn ce au aparţinut lui Hagi Prodan.

Amenajarea interioară a încăperii era completată de alte obiecte decorative, provenite dintr-o achiziţie mai recentă: două lăzi din lemn sculptat, bogat ornamentate (una cu elemente ogivale/gotice); o garnitură în stil occidental (neorenaştere italiană), compusă dintr-o masă dreptunghiulară şi opt scaune; o pendulă de perete, un ibric oriental, farfurii de argint, sfeşnice pentru iluminat, o icoană de lemn pictat, îmbrăcată în metal; un corn de suflat, atârnat pe perete lângă sobă; două tablouri în ulei nesemnate, nedatate, care o înfăţişează pe soţia lui Hagi Prodan şi, respectiv, pe nepotul său.

 

Grijă pentru imaginea de altădată

 

În bucătăria mică, de iarnă, era o sobă ţărănească cu plită şi obiectele de cositor din secolul al XIX-lea (căldări, tăvi, tingiri, tipsii, ibrice de cafea, căni, râşniţe, plosca pentru rachiu etc.). Nu lipseau nici vasele de ceramică smălţuită sau farfuriile de argint, gravate cu anii 1725, 1826 şi respectiv 1846, provenite din atelierele vieneze.

Pe latura de miazăzi a casei se întindea cerdacul, sprijinit pe stâlpi de stejar rotunjiţi, cu capitelurile cu profiluri şi tăieturi răsucite, în forma melcului, motiv considerat în arta religioasă un simbol al credinţei. În partea dreaptă a cerdacului se afla intrarea principală, iar în mijlocul acestuia, sub foişorul cu streaşina largă, se găsea gârliciul pivniţei, cu rama uşii din lemn de stejar, împodobită cu rozete şi tăieturi adânci.[7] Foişorul adăpostea pe vremuri o sofa, care servea pentru odihnă în timpul verii. În stânga foişorului, prin grădină, se ajungea la intrarea ce permitea accesul în camerele servitorilor, aflate la demisol.

Prezența decorațiunilor stucate atât în interior, cât și pe fațadele exterioare ale casei, se remarcă la mai toate casele construite în această epocă, unele dintre ele păstrând linii arhitectonice ale artei brâncovenești.[8]

În deceniul al treilea al secolului al XIX-lea, casa lui Hagi Prodan era una dintre construcţiile centrale ale oraşului. Proprietarul său se înscria la categoria „neamuri“ în catagrafia din 1831, considerată o categorie socială de excepţie. După 1841, ca urmare a micşorării importului de aramă din Turcia, viaţa negustorului a devenit mai modestă.[9] Dezvoltarea comerţului şi strângerea relaţiilor cu Austria şi cu celelalte provincii româneşti au adus în Principate alte obiceiuri, industria fierului înlocuind-o treptat pe cea a aramei.

Hagi Prodan a locuit cu soţia în această casă până la moarte, în 1849, reamenajând-o în permanenţă cu mobilier, tablouri, icoane, piese de argintărie. După decesul soţiei Maria, survenit în 1852, casa a fost închiriată, apoi vândută de moştenitorul direct în 1900-1902. Fiica sa Elena-Lucsiţa primea ca dotă, la căsătoria cu Ioan Nan-Cojocarul, în anul 1825 (sau 1827), casa părintească, iar sora ei Gherghina a fost împroprietărită cu o altă casă cu prăvălie din târg.

O serie de modificări ale casei au survenit spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când s-a creat un dormitor pentru copii, prin reamenajarea cămării. La începutul secolului al XX-lea casa negustorului se afla într-o ruină totală, dar prin grija arhitectului Toma T. Socolescu, a fost cumpărată de Primăria oraşului Ploieşti, fiind restaurată de arhitecţii Alexandru Zagoritz şi Toma T. Socolescu. Ulterior, construcţia a primit titulatura de „Casa istorică a judeţului Prahova“ (Muzeul de Istorie al Prahovei), iar piesele de mobilier, tablourile, icoanele şi obiectele care au făcut parte din inventarul familiei Prodan şi au fost păstrate de familia Toader Ioan au fost rearanjate pentru a reconstitui imaginea de altădată a casei.

O serie de lucrări de restaurare au fost întreprinse de arhitectul Mişu Rădulescu în perioada 1955-1960. Sacnasiul a fost readus la forma originală, iar stucatura exterioară a redevenit policromă, pentru a reda casei aspectul tradiţional. În casa lui Hagi Prodan s-a amenajat muzeul etnografic „Casă de târgoveţ din secolele XVIII-XIX“, în urma altor lucrări de recondiționare întocmite de Institutul de Proiectări Prahova, reprezentat de arhitecții Călin Hoinărescu (șeful proiectului), L. Niculescu-Gârniceanu, L.Moise, L. Toncea, inginerii I. Scarlat și A. Nestor, pictorul G. Nicolae[10].

Într-un articol, publicat în revista Convorbiri literare din 1915, referitor la această casă din Târgul Ploieștiului, Alexandru Zagoritz afirma: „ea a rămas ca o mărturie a vechilor gospodării și obiceiuri și ca un semn al simplei frumuseți de pe vremuri. Cine trece pragul ei, rămas pustiu, are înainte imaginea lor înviată”[11].

Asimilarea elementelor de factură orientală în interioarele caselor românești, în general, și în cele ale casei lui Hagi Prodan, în particular, de-a lungul secolului al XVIII-lea și în primele trei decenii ale secolului al XIX-lea, demonstrează caracterul unei societăți dominate de schimbări în toate sferele vieții culturale, artistice, economice și sociale[12]. Adoptarea influențelor străine, realizată pe fundalul arhitecturii civile autohtone, a condus la îmbogățirea patrimoniului artei românești.   

 

 Dr. Irina Spirescu

 
...........................................

 

 

[1] Toma T. Socolescu, Casa lui Hagi Prodan din Ploiești, în Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice”, IX, 1916, nr. 34, p. 82.

[2] Stoica Teodorescu, Din viața economică a Ploieștilor de altădată, Muzeul Regional de Istorie, Ploiești 1936, p. 97-100.

[3] M. Sevastos, Monografia orașului Ploiești, Ploiești, Bioedit, 2002, p. 156; Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Ed. Academiei Române, București, 1982, p. 468-469.

[4] Călin Hoinărescu, Tradiție și influențe la Casa Hagi Prodan, în Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice p.38.; N.I. Simache, Casa Hagi Prodan, Ploiești, Muzeul Regional de Istorie, p. 8-10.

[5] Al.M. Zagoritz, Cronica artistică. O casă veche românească pentru Muzeul Prahovei, în Convorbiri literare”, nr.3, martie 1915, p. 328-333; Mihai Apostol, Monumente prahovene, Editura Prahova, Ploiești, 1997, p.156; Wilhelm Jänecke, Das Rumänische Bauern und Bojarenhaus, König Carol Verlag, Bukarest, 1918.

[6] M. Sevastos, op. cit., p. 813-815.

[7] M. Sevastos, op. cit., p. 157-158.

[8] Ibidem, p. 158-159.

[9] C.N. Debie, Știri noi despre casa lui Hagi Prodan, în Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, p. 31.

[10] Călin Hoinărescu, op.cit., p. 39.

[11] Alexandru Zagoritz, op.cit., p.327.

[12] Toma T. Socolescu, Amintiri, București, Caligraf design, 2004, p. 213; N.I. Simache, op.cit, p.12

 

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea),  care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 


Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero,  Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu. Redakteure: Ion Măldărescu,  Cezarina Adamescu (Rumänien)