Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

CIMITIRUL BELLU DIN BUCURESTI - ISTORIC

Venera E.DUMITRESCU-STAIA

(Montréal-Canada)

 

Impresii si pareri personale in FORUM

 

sursa foto: www.azi.ro/arhive/2006/01/13/demn.htmInspirată de articolul aparut în Revista AGERO pe 20.08.06 intitulat "Misterul simbolurilor tip Thanatos de la mormântul lui Mihail Eminescu" (citiţi-l pe acest link), sub semnatura domnului Dan DULCIU, m-am gândit că poate este bine să se cunoască de catre cititori, câte ceva din Istoria acestui cimitir bucureştean, asa zis "cimitirul bogaţilor"... Întrucât m-am nascut, copilarit şi trăit în Bucuresti pâna la vârsta senectuţii, părinţii mei aparţinând acelei categorii de oameni educaţi în respectarea "cultului morţilor", care mi-au transmis-o, cu atât mai mult, cu cât în acest Cimitir, declarat /Muzeu de arhitectură şi sculptură / odihnesc în Eternitate patru generaţii din familia mea: Emil D.Dumitrescu, Manu, Râmniceanu, Staia. ( stânga- fotografie din cimitirul Bellu sursa: www.azi.ro/arhive/2006/01/13/demn.htm).

 

Pe aleea principala la intrarea în cimitir, pe partea stânga, predomina cavoul Iuliei HAJDEU cu bustul acesteia, executat de sculptorul Ion Georgescu în anul 1889, pe frontispiciul caruia este scris: "MAI SEZI PUTIN". Pâna în urma cu vreo 30 de ani, orice trecator, care cunostea câtusi de putin tragedia mortii acestui copil-geniu, putea coborâ în cavoul subteran, unde era expus sarcofagul separat de un perete de sticla, iar la amiaza, când soarele patrundea în cripta, era vizibila coronita ce purta pe cap acel copil. La un moment dat, în anul 1970, sarcofagul a fost profanat de huligani experti, coronita disparând. A fost o perioada între anii 1968-1971, când raufacatori au profanat zeci de cavouri si morminte din Cimitirul Bellu, furând bijuteriile si uneori obiecte pretioase, cu care înainte vreme erau înhumati cei dragi. Istoricul acestui cimitir, care echivaleaza celui din Milano - <Cimitiero monumentale di Milano>, si al celui din Paris - <Pčre La Chaise> (pe care l-am vizitat), m-a determinat sa cercetez arhivele privitor la Cimitirul Bellu. Cu ocazia unei prime vizite facuta în tara în anul 1992, printre alte preocupari, am vrut sa-mi completez cunostintele personale asupra acestui cimitir. Rascolind ore întregi în arhivele Bibliotecii Academiei Române din Bucuresti, am gasit materiale extrem de interesante privitoare la istoricul acestui cimitir si voi încerca pe scurt, sa rezum din notele ce le-am înregistrat.

 

Cimitirului Bellu ce se afla pe Calea Serban Voda acolo unde odata... se întindeau terenuri cu vii pe multe hectare. Unul dintre primii cercetatori, Henri STAHL, afirma în anul 1935 ca "Cimitirului Bellu ar fi luat fiinta în anul 1850, data nefiind însa consemnată ca valabilă". Mai târziu, cercetatorul Dumitru PAPAZOGLU , în publicaţia <Istoria fondării oraşului Bucureşti> (1891), afirma ca: "În 1821 aici se afla curtea boiereasca si gradina cea mare a lui /BELLU cel Batrân/. Un cimitir "în deal la Filaret", care nu credeam sa fie cimitirul desfiintat de la vechea Biserica Cutitul de Argint". Pe timpul administrarii tarii de catre generalul -.D.KISELEFF, între anii 1830-1832, dateaza începutul desfiintarii vechilor cimitire de pe lânga bisericile centrale si organizarea unor cimitire moderne, dincolo de barierele orasenesti. Legea pentru înmormântari, în afara oraselor, a aparut în 1850, când o comisie a luat în discutie si problema crearii cimitirului de pe "ulita Serban Voda", adica actualul Cimitir Bellu. Proprietarul gradinii Bellu a fost ctitorul vechii biserici din deal, cimitirul de pe utila Serban Voda, denumita pe vremuri si <Mânastirea Bellu>. Incontestabil ramâne ca numele cimitirului vine de la proprietarul locului. Traditia aminteste de Barbu Bellu (1825-1900), ministru al cultelor si justitiei, drept donator al terenului vechiului cimitir Bellu, fiul marelui logofat Alexandru Bellu (1799-1853), casatorit cu Irina, fiica marelui ban Barbu Vacarescu, stranepoata lui Ienachita Vacarescu, cel care a fost omorât de turci la Constantinopole, împreuna cu domnitorul Constantin Brâncoveanu.

 

Originea familiei Bellu se ridica din secolul al XVIII-lea, din localitatea Bella din Macedonia. Locului i se spunea "la Bellu". Biserica a functionat pâna la cladirea actualei capele a cimitirului, pictorii icoanelor din capela fiind Dimitrie Belizarie si Artur Verona, vechea pictura fiind executata de Mihail Popp, iar catapeteasma sculptata pe lemn de Anghel Dima, care a mai lucrat si la interiorul altor capele (cavouri) din cimitir, unde odihnesc Barbu Otetelesanu, Barbu Marinescu, precum si multi altii.

 

Se spune ca Cimitirul Bellu, înainte de 1879, când mortii se înmormântau în jurul bisericilor, era si loc de petrecere în amintirea acelor vremi, cimitirul ramânând si mai târziu, în ziua de Duminica, loc de excursie si de întâlnire pentru bucuresteni.Pentru stabilirea vechimii Cimitirului Bellu este important grilajul care împrejmuieste mormântul clucerului Ioan Donea datând din anul 1850, si cea mai veche cruce de la mormântul Eufrosinei Vizula din anul 1851, precum si alta cruce din 1853 pe mormântul copilei Maria Coemgiopol, mai târziu aparând si alte cruci în 1855 si 1857.

 

În arhiva Cimitirului Bellu pe care am consultat-o, exista <Condica concesionarilor de locuri între anii 1859-1874>, cel dintâi "concesionar" fiind C.A.Rosetti, care în Noiembrie 1859, a cumparat un loc pentru înmormântarea fiicei sale, Elena, iar în Aprilie 1861 alt loc, pentru fiul sau Anton. De aceea i se atribuia lui C.A.Rosetti înfiintarea acestui cimitir, ceea ce nu corespunde realitatii, el putând fi - cel mult - initiatorul organizarii sistematice a cimitirului. Al doilea "concesionar" a fost scriitorul Cezar Boliac, care în aprilie 1860 a înmormântat pe sotia sa Aristita. Desi de la 1861 sunt înregistrate numeroase înmormântari, totusi pietrele funerare din acea perioada sunt destul de rare.

 

Pe masura ce se desfintau cimitirele de pe lânga bisericile centrale ale Capitalei, unele familii mai înstarite, au mutat osemintele familiilor lor în Cimitirul Bellu. Printre cei dintâi care au facut aceasta mutare a fost C.Cantacuzino-Rifoveanu în august 1865, urmând osemintele reprezentantilor familiilor Vacarescu (sec.XVIII), Cantacuzino, Florescu s.a., au fost aduse aici de la Biserica Sf.Ioan cel Mare; familiile Ghica, Ralet, Zefeari de la Biserica Sarindar; Mihalescu, Barbu Slatineanu de la M-rea Cernica; Filitti - din comuna Niscov-Buzau, urmând pe rând Manu, în 1826, Câmpineanu în 1832 s.a. În acest cimitir, în care daca cei interesati au rabdarea si curiozitatea sa priveasca, sa admire si sa citeasca cu atentie inscriptiile marilor familii ale timpurilor trecute - Sturdza, Cantacuzino, Lahovari, Slatineanu, Pache Protopopescu si multi, multi altii, se mai pot vedea cavouri impozante ale altor familii de presitigiu din România, eroi ai Primului razboi mondial, români si straini, cazuti la datorie pe teritoriul României, marii actori si scriitori ai României ante si postbelice.

 

Mormantul lui Mihail Eminescu - cimitirul Bellu BucurestiLa începuturi, pe aceeasi întindere de pamânt erau Cimitirul Bellu civil si Bellu militar, dupa 1945 au fost unificate. Mausoleul cu aspect sobru al beizadelei Grigore Sturdza (1901) ale carui oseminte au fost transportate la Mânastirea Agapia, iar bustul lucrat de sculptorul francez Bourdelle, a fost ridicat din cimitir de familie. O inscriptie arata ca "autorul planului si al constructiei întregului monument" este Gheorghe Boboc, sculptor, fiul neligitim al lui Sturdza. Alte constructii (capele) majestuoase apartin familiilor Marghiloman (semnat de baronul E.Desclers din Paris), Fundateanu, (semnat C.Storck), si multe altele semnate de sculptorii Ion Oliva, arh.Arta Cerchez, I.Davidescu, capela Emil Lahovari cladita de arh.E.Schmidt si ornamentata în stil pseudo-antic de E.W.Becker. Mai exista printre cele cu nume rasunator, cavoul profesorului Emil Pangrati, prof.dr.Dumitru Gerotta, Ing.Liviu Ciulei, Zizi Lambrino, Falcoianu, Fundateanu, Toma Caragea, Constantin Tanase, George Georgescu, Vasile Cârlova, Ion Zerlendi (fondatorul Spitalul TBC ce-i purta numele) si nu în cele din urma, în zona din dreapta a cimitirului marii scriitori, printre care bineînteles Mihail Eminescu ( mormântul lui Eminescu, foto mai sus, stânga) şi Georghe Cosbuc, în partea stânga a cimitirului aflându-se marii actori ai României ante si postbelice.

 

Arhitectul francez Albert GALLERON (1855-1901) arhitectul Ateneului Român din Bucuresti, care a recladit vestitele case LINCHE din fosta strada alaturata care s-a numit Str.Corabia, se spune ca ar fi lasat desenul acestei bolti, conceputa de colonelul Alexandru Linche în stilul Renasterii franceze din epoca lui Louis XII si construita în anul 1927-1929 de arhitectul Edmond van Saanen-Algi. Cele patru figuri ce se afla deasupra coloanelor boltii, sunt lucrate de Celine EMILIAN, cea care a sculptat de asemenea medalionul lui Van Saanen-Algi, de pe mormântul acestuia din acelasi cimitir Bellu, precum si capul poetului G.Magheru. Merita atentia capelelor Vacarescu, Mironescu, Vasile Lascar, cladite în stil gotic, apoi capela familiei Triandafil, constructie vieneza si capela San Marino. Pe aleea principala de partea dreapta, aproape de Capela cimitirului, se afla capela-biserica a familiei Iordache Minciulescu, mare negustor din Bucuresti în perioada antebelica, executata dupa o schita inspirata în linii simplificate ale Bisericii din Curtea de Arges, semnaturile sculptorilor A.Culina si D.Matauanu fiind vizibile pe multe monumente funerare.
 

Monumentele cimitirului poarta amprenta artei clasice, desi modernismul si-a croit pe alocuri drumul, în stilul arhitecturii "capelelor" familiilor Dan Mavrus, Gologan, Prodanoff, ing.Liviu Ciulei, Craja s.a., în care sculptorul Boris Caragea a introdus porti sculptate în metal. Lasând la o parte orice discutie despre valoarea sociala si culturala a celor înmormântati, putem afirma ca pericolul disparitiei si a altor monumente, este cu atât mai mare, cu cât urmasii, uneori improvizati, continua sa le înstraineze, paraseasca sau chiar sa le distruga. Monumentele de arta Niculescu-Ghica, altadata îngrijite de Academie, au încaput în anul 1943 pe mâinile unui cârciumar cu numele de Ciocioiu. Proprietarii recenti, aparuti dupa 1989, în buna întelegere cu conducerea centrala a cimitirelor, care se afla chiar la Bellu, si aici si-au facut aparitia, distrugând numeroase morminte ale oamenilor vechii culturi românesti, mostenitori nemaiexistând, vânzându-le pe bani grei, în plus,aleile principale au fost strâmtorate, vânzându-se în mod abuziv si parcele din aleile principale. În 1955 a fost distrusa inscriptia de pe mausoleul lui Grigore Sturdza, apoi inscriptia de pe monumentul colonelului D.C.Mavrocordat, ce data din 1872, iar în 1956 a disparut în aceleasi conditii monumentul lui Teodor Papazoglu existent din 1894. Exemple de acest fel sunt nenumarate, dar ma limitez la cele enumerate, adaugând faptul ca în acest cimitir monumental, se afla cele mai vestite constructii funerare ale arhitectului ION MINCU (1853-1912) promotorul miscarii de renastere a arhitecturii în stil românesc. Însusi Ion Mincu este înmormântat la Bellu, sub o troita de lemn executata în 1920 de arhitectul State Balosin si de sculptorul C.M.Babic.
 

Monumentele de arta din Cimitirul Bellu constituie un adevarat >muzeu de arta> cuprinzând cea mai bogata colectie sculpturala din tara - de busturi, medalioane, sarcofage, statui, lucrate de vechii nostri sculptori români si straini. Pentru dezvoltarea arhitecturii în România, capitolul <arhitecturii funerare> important în studii istorice, ar trebui scris mai ales pe temeiul monumentelor din acest cimitir. Sunt monumente arhitectonice de mare valoare artistica care nu ar trebui sa fie lasate la-ndemâna profanatorilor, care înca mai exista, precum si a speculantilor, cu toate ca noi concesionarii platim taxe pentru întretinerea si paza cimitirului.
 

În încheiere adaug ca în acel an 1992, strabatând Cimitirul Bellu în toate directiile, am facut zeci de imagini ale celor mai importante monumente arhitectonice, cu inscriptiile de rigoare, propunând în ultima instanta directiei Cimitirului sa public un album, precum si un ghid cu indicatiile aleilor, dar bineînteles ca nu s-au manifestat ca fiind interesati. În schimb, se stie prea bine, ca în marile cimitire din lume, inclusiv unul din marile cimitire din Montréal, sunt instalate ordinatoare la administratie, cu un site-ghid cuprinzând toate datele necesare solicitate de vizitatori, în cautarea persoanelor disparute, cunoscute sau nu. În plus exista pe internet site-uri ale marilor cimitire, cu imagini ale monumentelor persoanelor marcante din secolul trecut si actual. In acest an 2006, am transmis un mesaj electronic actualei Directii a Cimitirului Bellu, referitor la vechea mea propunere, sperând ca din 1992 s-a mai schimbat mentalitatea si indolenta celor raspunzatori, dar bineînteles, ca nici cel putin nu au deniat sa-mi dea un raspuns, fie el si negativ.

 

Venera E.DUMITRESCU-STAIA

(Montréal-Canada)

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)