HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

„Comisarul de fier” Eugen Alimănescu face ordine la Mureş (I)

 

Nicolae BALINT

 

Câțiva mureșeni curajoși s-au retras în apropierea Munților Călimani și au încercat timid să constituie o formă de rezistență anticomunistă. Aveau avantajul cunoașterii zonei montane, dar erau slab pregătiți și dotați cu armament. Însă tot în zona Munților Călimani, se mai aflau și dezertori din armata germană și maghiară. Zona respectivă, devenită aproape incontrolabilă de către noile autorități, a fost împânzită cu informatori deghizați în ciobani și milițieni deghizați în pădurari. La toate acestea s-au adăugat însă teama și suspiciunea celor urmăriţi faţă de de localnicii din zonă, fapt care le-a îngreunat intențiile, iar acțiunile conjugate ale Securității și Miliției mureșene aveau să le zădărnicească orice acțiune eficientă.     

 

Cum poate suplini devotamentul, lipsa de pregătire

Partidele politice ale căror elemente activau încă în clandestinitate, anumite personalități locale sau naționale, dar în mod deosebit rezistența din munți - mai mult sau mai puțin coagulată - au reprezentat doar câteva din obiectivele muncii informative și a măsurilor de anihilare corespunzătoare preconizate de Securitatea mureșeană. Puținii profesioniști care au mai fost păstrați în noul sistem au fost și cei care au organizat măsurile de contracarare ale opoziției. Mai ales în primii ani de la înființarea ei, Securitatea mureșeană - ca dealtfel în întreaga țară - a trebuit să facă față unor probleme complexe. Lipsiți în bună parte de rețele informative, dar mai ales lipsiți de o pregătire corespunzătoare și experiență în domeniu, însă devotați cauzei “luptei de clasă”, lucrătorii din Securitatea mureșeană au suplinit lipsa lor de experiență, cu perseverența și devotamentul față de cauză. Încadrată mai ales la eșalonul de comandă locală într-o proporție covârșitoare cu elemente provenite din rândul minorităților etnice, agramatismul, stângăcia și precaritatea pregătirii lucrătorilor din Securitate mureșeană se relevă treptat din studierea corespondenței întocmite și purtate între diferitele eșaloane ale Securității teritoriale.   

 

PNL Mureș - o filială atent supravegheată

Prin ordinul nr. 112/69172 din 8.12.1948 al Direcției Generale a Securității Poporului (DGSP), se transmitea Serviciului de Securitate din Târgu-Mureș - prin Regionala de Securitate Cluj - ordinul circular nr. 1 din 11.12.1948. Prin acest ordin se atrăgea atenția serviciului local de securitate asupra necesității supravegherii în mod deosebit a activității PNL Mureș. Mai marii de la București cereau intensificarea muncii informative și totodată să să li se raporteze săptămânal “cine sunt persoanele de încredere din teritoriu însărcinate să raporteze la centru (PNL București - n.a.), rezultatele activităţii lor în teritoriu, ce instrucţiuni li s-au dat de la Bucureşti, deplasările şi activitatea lor după primirea instrucţiunilor de la Bucureşti”. Promptă, pe data de 27.03.1949, cu adresa nr. 1/3990, Securitatea mureşeană raporta la Bucureşti, prin intermediul Regionalei Cluj căreia i se subordona ierarhic, faptul că “am organizat o reţea informativă, dând instrucţiuni informatorilor în această problemă pentru a putea urmări cât mai aproape activitatea acestora (delegaţilor PNL din teritoriu - n.a.)…”. În iunie 1949, Centrala Securităţii de la Bucureşti transmitea Serviciului de securitate din Târgu-Mureş că PNL Bucureşti a instruit special şi trimis în teritoriu un delegat care să ia legătura cu mai multe filiale din Transilvania. Mai mult decât atât, se indicau Securităţii mureşene şi persoanele locale care urmau să fie contactate: “…maior Bătrânu din Târgu-Mureş, Oprea Vasile din Târgu-Mureş, colonel în rezervă, Gradu Ioan, Tudor Ioan din Târgu-Mureş…“. Este evident că Centrala Securităţii de la Bucureşti reuşise să obţină date detaliate chiar din structura de conducere a PNL Bucureşti pe care o penetrase informativ.  (foto: generalul Gheorghe Manoliu)           

 

Vasile Netea (foto jos) căutat de Securitate

Periodic, Securitatea mureşeană primea de la Centrala Securităţii din Bucureşti (DGSP) tabele nominale cu persoanele care - în situaţia că ar fi ajuns în raza ei de responsabilitate - trebuiau localizate, apoi urmărite pentru a li se stabili contactele locale şi ulterior arestate. Profesori universitari, generali şi ofiţeri superiori, oameni politici, oameni de cultură se aflau pe aceste liste întocmite la centru ca urmare a faptului că, în diverse momente ale activităţii lor - anterioare instaurării regimului comunist - cei în cauză avuseseră atitudini anticomuniste. Printre cei urmăriţi general, am remarcat astfel câteva nume şi funcţii sonore: generalul Mihail Voicu, fost comandant al Diviziei 14 infanterie, Ovidiu Vlădescu, profesor universitar, Gheorghe Manoliu, fost comandant al Diviziei 4 Munte, Gheorghe Cretzeanu, fost director de bancă în Bucureşti, Dumitru Negel, fost mareşal al Curţii Regale…însă Securitatea mureşeană întocmea şi ea propriile ei liste. Astfel, în dosarul cu problema “Bande” (1948), în adresa cu nr. 1/16051 din august 1949, întocmită de Serviciul local de securitate din Târgu-Mureş, printre mai mult sau mai puţin anonimii Covrig Vasile din Vătava (implicat în mişcarea legionară), Toderic Gheorghe, tot din Vătava, care se făcea vinovat de legături cu Covrig Gheorghe sau de urmăritul Cristea Petru din Topliţa care se făcea vinovat de împuşcarea în 1946 a doi funcţionari din Gărzile Populare, am remarcat şi numele omului de cultură mureşean Vasile Netea (foto stînga). Motivul? Netea, potrivit menţiunilor Securităţii mureşene, “la afirmaţiile (care ?) făcute de Toderic, s-a ataşat… (Netea - n.a.) a fost semnalat la locul numit Poiana Rusca din munţii Răstoliţei”. Nimic altceva, niciun alt cap de acuzare serios şi fundamentat, decât că ar fi împărtăşit probabil anumite afirmaţii ale unui oarecare Toderic Gheorghe. Prea puţin, din punctul meu de vedere. Suficient însă din punctul de vedere al Securităţii. Se cuvine însă menţionat faptul că, în zona Mureşului, Netea era cunoscut ca un politician activ care, e drept, trecuse prin două partide, PNL şi Frontul Renaşterii Naţionale. În plus, mai era şi finul unui alt “proscris” al timpului, Emil Aurel Dandea.            

 

Operaţiunea “Pădurarii”

Marea problemă de la începutul deceniului cinci a Securităţii mureşene o reprezenta rezistenţa din zona Munţilor Călimani, care însă era insuficient coagulată la momentul respectiv, dar pe cale de se organiza şi a deveni eficientă. După ce au fost identificaţi anticomuniştii care luaseră calea muntelui şi contactele locale ale acestora, Securitatea mureşeană a trecut la întărirea posturilor de miliţie de pe Valea Mureşului, precum şi la trimiterea unui număr de 7 informatori deghizaţi în ciobani, la anumite stâne pentru a putea urmări şi raporta eventualele mişcări ale fugarilor. Mai mult chiar, Securitatea mureşeană - cu ajutor de la Bucureşti - a iniţiat organizarea şi lichidarea acestor rezistenţe (sporadice) din zona Călimanilor. Pe data de 13 septembrie 1949, a sosit de la Bucureşti căpitanul Eugen Alimănescu (Direcţia Generală a Miliţiei), care împreună cu căpitanul de miliţie Ioan Sasu (comandantul Miliţiei Judeţului Mureş) şi sublocotenentul Constantin Radu din partea Serviciului de securitate Târgu-Mureş au convenit măsurile ce trebuiau luate grabnic pentru anihilarea bandelor. În cuprinsul procesului-verbal încheiat cu ocazia întâlnirii celor trei, se convenea asupra faptului ca Miliţia Judeţeană Mureş să trimită la Ocoalele Silvice din regiunea unde erau semnalate bande, “miliţieni îmbrăcaţi în uniforme de pădurari”, aceştia urmând să fie recrutaţi, potrivit specificărilor din procesul-verbal “din elementele cele mai devotate clasei muncitoare şi curajoase care să nu dea înapoi chiar dacă vor fi atacaţi de bandiţi”. Printre alte măsuri preconizate, se mai preciza şi faptul ca, legitimaţiile pădurarilor, armele şi uniformele acestora să fie procurate, într-un deplin secret, de la Direcţia Silvică Mureş. Nu cunoaştem alte amănunte referitoare la desfăşurarea opraţiunii, dar este de presupus că a fost un succes, de vreme ce pe parcursul anilor următori – din documentele pe care le-am consultat până acum - nu mai semnalează aspecte vizând existenţa unei eventuale rezistenţe în zona Munţilor Călimani sau în zonele mai apropiate de Valea Mureşului.           

     

Nicolae BALINT

www.nicolaebalint.wordpress.com

 

CASETA 1

Tabel nominal cu informatorii (ciobani) special plasaţi în părţile muntoase (zona Munţilor Călimani) şi la obiectivele problemei subversive:

 

- Fazakas Gheorghe                 - în Poiana Cofu

- Mocar Francisc                      - Muntele Moldovanca

- Luierean Gavril                       - Piciorul Popii

- Banu Dumitru                        - Zimbroiţa

- Truţa Ioan                              - Muntele Bătrâna

- Gliga Gavril                           - Muntele Socinca

- Truţă Simion                          - Muntele Siriod

 

(Adresa cu nr. 982 din 26 februarie 1949 întocmită de Biroul de securitate Reghin şi adresată Serviciului de securitate Târgu-Mureş)

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com