Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

Condiţia de a fi romān (2)

Seria: " Cuvinte catre urmasi" iniţiata de distinsul prof. dr. Silvestri

 

Valeriu-Lucian Hetco, Editor Agero, redactia Revista Agero

Lucian Hetco – Germania

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Majoritatea īnaintaşilor mei după partea bărbătească au fost preoţi uniţi, romāni ardeleni. Bunicul meu după tată, a fost doctor in drept canonic, era poliglot si studiase teologia la Budapesta.A fost preot protopop unit de Beiuş, semnānd la 1918 pentru plasa Beiuş, Actul Unirii cu Ţara. Īn 1940 dupa năvălirea ungurilor lui Horthy īn teritoriile romāneşti cedate prin Diktat, l-a ascuns săptămīni la rānd pe rabinul din Beiuş, punāndu-şi viaţa īn primejdie. Cu toate acestea, a murit sărac şi uitat, deja īn vārstă fiind, cu haine preoţeşti ponosite, văduv şi singur umbla pe străzile Oradiei, trecānd cu inima zdrobită de durere pe līngă Biserica ce īi fusese luată prin Decret de către comunişti şi dată ortodocşilor. A murit sărman, singur şi nefericit. A lăsat neamului nouă copiii instruiţi: medici, avocaţi, profesori, un notar.
După mamă, celălalt bunic al meu a fost dascăl de copii de ţărani, un om sever, aspru şi muncitor. Tatăl său (străbunicul meu) meu muncise o viaţă īn America şi se īntorsese cu bani īn Ardeal şi cumpărase pămānt. Aşa au fost atunci vremurile, a fost un patriot romān şi a vrut să moară acasă. Bunicul a fost tratat de comunişti ca „fiu de chiabur” şi „element nociv”, i-au naţionalizat pămāntul, iar pe bunicul l-au īnchis pentru doi ani de zile la canal, la muncă silnică ca mai apoi să-l condamne suplimentar şi pentru faptul că se opusese autorităţilor comuniste īn vremea cedării forţate a bisericii romāne unite din satul său. Crucea sa din Dumbrava de Bihor este şi acum curată şi īngrijită, sătenii vārstnici īşi amintesc de el, pomenindu-l de bine.
Eu am crescut ca vlăstar al acestor două familii, după tată, cu multă spiritualitate, dragoste de carte şi frică de Dumnezeu, după mamă, cu ambiţia şi severitatea bunicului. Tata mi-a croit de timpuriu drumul, m-a intuit bine de mic copil şi m-a īncurajat īntotdeauna īn tot ceea ce īntreprindeam. Pilde i-am avut pe cei doi bunici şi pe tatăl meu, un avocat integru, fost veteran de război īmpotriva Rusiei bolşevice, pentru recucerirea pămānturilor romāneşti de după Prut. Īmi amintesc cu mare plăcere şi de domnul profesor de istorie Ciurdăreanu, trec adeseori pe la mormāntul său, atunci cānd sunt īn Oradea, căci crucea profesorului meu e la cāţiva metri de cripta familiei mele, īl pomenesc şi azi, īnchināndu-mă cāteva clipe īn faţa numelui său, mulţumindu-i pentru dragostea de istorie romānească adevărată insuflată.
La douăzecişişase de ani, īn 1990 sătul de minciuni, de rapoarte false, sfori trase, corupţie, jaf comunist şi neo-comunist, am luat calea Germaniei. Fusesem student īn Timişoara unde mă cunoşteam cu un prieten al tatei, cu domnul dr. Lulu Brānzeu, fie-i ţărāna uşoară, mare erudit şi colecţionar de artă, la dansul  acasă putānd admira pentru prima data picturi originale de Andreescu, Grigorescu, Băncilă. Cu Domnia Sa m-am consultat īnainte de plecarea mea din ţară, căci mă iubea ca pe propriul său fiu. Trăise īn Franţa şi īn Germania, studiase la Strassbourg. Īndemnul său a fost să plec din ţară: „ aceasta este şansa vieţii tale, īntre nemţi vei „creşte”, aşa cum aici nu o vei putea face niciodată.” A fost,cred eu, momentul cheie al vieţii mele şi astfel m-am hotărāt să plec. Azi ştiu că a fost un sfat bun şi o menire, pe care atunci, ca om tīnăr, nu aveam cum să o īnţeleg īn toată profunzimea ei. Īntre nemţi īnsă, nu este uşor să te impui, trebuie să munceşti dublu, un imigrant nu e niciodată dorit, ca niciunde de altfel. Am trăit īn Germania o seamă de decepţii, mai cu seamă la īnceputuri. Īn plus, aici am trăit īntr-o cultură cu alte dimensiuni, care imi este străină, dar care ca om, m-a īmbogăţit spiritualiceşte, treptat, fiind acum, un cāştig autentic. Astăzi īnţeleg decepţiile mele de odinioară cu totul altfel şi le accept ca īnvăţăminte, fiindcă am reuşit să-i īnţeleg pe germani, să pricep modul lor de a gāndi lucrurile, pragmatic, serios, consecvent, chiar dacă am suferit o vreme īntre ei, pīnă am reuşit să mi-i apropii. Īntre ei azi fiind, mi-aduc adesea aminte de tatăl meu, care fusese īntotdeauna corect şi perseverent. M-a crescut cinstit, corect, loial, cu caracter, fără invidii şi zavistia tipică nouă romānilor şi mi-a insuflat forţa de a suporta greutăţile, atunci cānd nu mi-a fost bine. Pentru germani, am azi doar cuvinte de bine. Am putut fi īntre ei, treptat - eu īnsumi, sunt respectat, īmi văd de treabă, īmi plătesc impozitele, m-am integrat īn lumea lor. Am reuşit s㠄cresc” īntre ei, aşa cum īmi profeţise profesorul Brānzeu şi să-mi reīntregesc familia mea romānească pe care o pierdusem īn 1990, lasānd-o īn urma-mi, īn ţară. Nu am neamuri de familie aproape aici, dar trăiesc īn această asociaţie, Agero, pe care am fondat-o īmpreună cu alţi entuziaşti romāni, senzaţia aceea de rudenie şi mică familie, de bine primit şi iubit īntre romānii din Stuttgart, unde m-am aşezat.
Am deschis o pagină de web īn 2000, acum cinci ani şi m-am gāndit să ofer acestor oameni, cīte ceva din cultura romānească, am astăzi peste 120 de corespondenţi, romāni planetari, romāni adică de peste tot, īntreţin rubrici de istorie, poezie, proză, eseuri, actualităţi, comentarii şi analize. Īn Revista Agero publică debutanţi, poeţi prestiogioşi, dar şi alţii necunoscuţi, alături de nume celebre, de profesori, artşti, doctori, filozofi. A ieşit īn cele din urmă o pagină arhicunoscută şi de referinţă pentru romānii de peste tot, nesperat de bine citită şi căreia mă dedic zilnic cu actualizări, īmbunătăţiri şi idei noi. Sunt iubit pentru ea, dar şi invidiat, că altfel nu se poate.
Organizez īn Stuttgart cenacluri de istorie şi limbă romānă, ne finanţăm singuri, ne-am asociat īntr-o Ligă romānească pe care o prezidez īntre timp şi cu care am reuşit să ne afirmăm şi să demonstrăm că toate clişeele antiromāneşti sunt de īnvins, pīnă şi īntr-un stat anglo-saxon, opozant mentalităţii noastre romanice.
Mi-am dorit şi am reuşit să demonstrez romānilor din Occident că se poate trece peste obstacole, atunci cānd ne dorim cu adevărat să le īnvingem. Ţin sa reamintesc mai multor compatrioţi, care de regulă nu s-au sfiit sa profite asiduu de munca mea, de caracterul şi de idealismul meu īn toţi aceşti ani şi care m-au copiat adeseori, purtāndu-mi sāmbetele, atribuindu-şi merite proprii īn baza muncii mele īn concepţie, texte, grafice şi idei, că este īntotdeauna mai bine să faci ceva pentru ai tăi, nota bene: ca să ai de ce să fii cu răutate criticat, iar după caz , bārfit , bruscat , şicanat īntr-un cadru de intrigi subtile, cand mai stravezii, cand mai ascunse ( ironia soartei, tocmai de către romānii mei dragi), decāt sa nu faci nimic, ca mai apoi, ros de invidie şi de mărunte ambiţii ori orgolii personale, să-l ataci cu vădită răutate pe cel care a muncit cu adevarat ! Restul este muncă, muncă si iarăşi muncă - pentru vocea romānească din Stuttgart. Această muncă este vocaţia mea!
Dificultăţi am īntălnit şi īn primii ani de după emigrare, le īntālnesc si acum, la mai bine de cincisprezece ani de viaţă īn ţara nemţească, dar sunt obişnuit să lupt cu ele, le accept ca provocări, renunţ azi uşor la falsele „prietenii”, superficiale şi interesate, la oamenii care prin felul lor de-a fi, nu īmi fac bine. Nu am cum să-i schimb, doat atāt vreau să ştie, că nu le port ranchiună şi că o mīnă īntinsă din partea mea vor avea īntotdeauna.
Reazemul meu īn toate aceste īncercări au fost puţinii mei adevăraţi prieteni şi familia mea. Am scris īn ultimii ani cāteva cărţi de poeme, o seamă de eseuri, un volum de īnsemnări pentru viaţa comunitară romānească din Germania, am cīteva modeste studii comunitare, am contribuit la lansarea catorva poeti. Mai am īncă unele idei, pe care năzuiesc să le īmplinesc īn anii ce vor urma. Mă īnteleg ca un "cap de pod" şi ca legatură vie spre tară, dar şi spre toţi romānii şi vorbitorii limbii romāne care trăiesc astăzi īn afara ţării de origine, īn noile tări de reşedinţă, romāni planetari, de pretutindeni. Acesta este, cred eu, romānul nou, fiul şi fiica unei ţări risipitoare, alături de alte milioane de romāni care nu au plecat din ţară de bunăvoie şi de alţii care au rămas prin soartă īn afara ţării. Citāndu-l pe Stănescu: „limba noastră este ca iarba”, trăim azi pe mai departe īn limba romānă, care creşte azi şi īn alte părţi de lume, fiind la fel de suculentă şi bogată ca orice altă limbă cultă. E limba lui Eminescu, Cioran, Ciulei, Blaga şi nu avem voie să ne ruşinăm de ea, vorbiţi-o iubiţii mei, cu māndrie, oriunde pe glob, căci suntem de găsit azi peste tot. Sunt īncă tīnăr şi ştiu ca munca mea nu este degeaba, am īntālnit romāni ce se māndreau cu noi, cei de la Agero, de aceea ştiu că vom preda candva, unor alţi romāni, o ştafetă stabilă şi sigură. Nu ajunge, cu siguranţă să faci lobby Romāniei īn occident, numai de dragul şi īn virtutea reclamei, mai īntāi trebuie să ajungi să fii cu adevărat un Om, care să fie respectat şi apreciat pentru munca şi asiduitatea sa, pentru a acorda apoi Romāniei, prin acest Om, de altfel şi el o picătură īntr-un ocean de suflete, respectul cuvenit unei naţiuni care īncă nu ştie să-şi preţuiască cu adevărat fii şi fiicele. Lecţia vieţii mele a fost şi este să nu mă dau niciodată bătut, aceasta este Predania mea, pentru toţi iubiţii mei romāni.


Lucian Hetco

Germania
 

  Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Webmaster (editor) : conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  ec.Lucian Hetco   [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.