Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

Un german în Armata Română pe Frontul de Est

Convorbire cu Georg Fronius

 

Liviu Vălenaş
 

Impresii si pareri personale in FORUM

 


Georg Fronius s-a născut într-o familie de saşi, la 6 aprilie 1958, în comuna Motiş din judetul Sibiu. Urmează o scoală profesională de carmangerie în cadrul Liceului Industrial Alimentar din Sibiu. Familia isi depune actele pentru emigrarea în RFG, motiv pentru care regimul comunist îl pedepseste, încorporându-l într-o unitate militară pentru munca în subteran. În 1979 părăseste, cu toată familia, România, în prezent este proprietarul cunoscutului magazin de produse românesti, "Fronius", din Nürnberg.

Liviu Vălenaş: - Stimate d-le Georg Fronius, să purtăm acum o discutie despre tatăl dvs, oarecum un caz particular: un cetătean român de nationalitate germană care a luptat în Armata Română în Al Doilea Război Mondial...
Georg Fronius: - Tatăl meu, Stefan Fronius, s-a născut la 19 martie 1919 într-o familie de saşi, în comuna Motis, nu departe de Mediaşş. Familia mea era o familie de agricultori, un unchi avea si un magazin în comună. Să trec la subiectul care vă interesează. Când a împlinit 18 ani, în 1937, tatăl meu a fost chemat la oaste, a făcut trei ani de stagiu militar, în 1940 a fost liberat. Însă vremurile erau tulburi, deja bântuia războiul în Europa, asa că în curând a fost din nou încorporat. Pe vremea aceea aveai anumite avantaje dacă mergeai la armată cu calul tău si ca să profite de acest fapt, bunicul meu i-a cumpărat tatălui meu un cal foarte frumos, negru, pe care l-au botezat Poly, semăna cu un cal de rasă arab.
Cu acest cal avea să treacă Prutul la 22 iunie 1941, primele lupte le-a dat practic abia în fata Odessei, unde a fost un masacru: regimentul său a fost practic decimat. Ce a mai rămas din regiment a fost retras în tară pentru refacere. După ce regimentul fost refăcut, a fost trimis imediat din nou pe Frontul de Est. Tatăl meu a ajuns, într-o unitate de transmisiuni, până lângă Moscova. Mi-a povestit că a putut să vadă, prin binoclu, luminile Moscovei. În fata Moscovei s-a produs acelasi dezastru ca si la Odessa, dar de data aceasta socul loviturii l-a luat exclusiv armata germană.
L.V.: - De ce credeti că s-a împotmolit armata germană, în decembrie 1941, în fata Moscovei?
G.F.: - Pentru simplul motiv că liniile de comunicatie ale armatei gremane s-au mărit la extrem. Tatăl meu mi-a relatat că a văzut tancuri germane imobilizate exclusiv din lipsă de carburanti... Dar mi-a mai spus ceva, odată când eram la munca câmpului în Motis: "Vezi acest câmp de bostani? aşa de multe erau si capetele soldatilor germani căzuti în fata Moscovei!"
Din fericire tatăl meu nu a ajuns si la Stalingrad sau la Cotul Donului. După dezastrul din fata Moscovei a început o retragere lentă, dar continuă. Retragerea a făcut-o tot timpul călare pe Poly. La un moment dat, când s-au trezit sub un tir năpraznic de artilerie sovietic, calul s-a speriat de moarte si a fugit. Tata l-a crezut pierdut, însă peste câtva timp l-a găsit pus să tragă un tun românesc, împreună cu alti trei cai. Atunci s-a adresat căpitanului lui si a primit calul înapoi. Cum am mai spus, tot timpul călare, în retragere, a ajuns din nou în România.
Precizez că în ş943 s-a semnat singurul acord militar dintre Germania si România, care prevedea ca, pe bază de voluntariat, etnicii germani din România să lupte în armata germană, încadrati în Waffen-SS. Tatăl meu s-a prelevat de faptul că încadrarea în armata germană nu era obligatorie, se făcea deci pe bază de voluntariat, si a rămas pe mai departe în Armata Română. Bine a făcut, căci cei care s-au încadrat în Waffen-SS au avut parte de o situatie mult mai dură. Au fost repartizati în linia întâi, direct în fata Armatei Rosii, iar cei care au
supravietuit au fost acuzati ulterior, nu numai că au luptat contra URSS, dar au făcut acest lucru în Armata Germană, "benevol". Multi au fost trimisi în prizonierat, pentru zece ani, în URSS.
L.V.: - A venit apoi 23 august 1944...

G.F.: - Tatăl meu, multumit că a scăpat de măcelul de pe Frontul de Est, nu mai avea de gând să lupte acum contra Armatei Germane, de aceea a decis să se ascundă. Însă a avut imediat parte de o pierdere extrem de dureroasă. La trei zile după ce a ajuns acasă la Motis, au venit niste soldati rusi si l-au furat pe Poly din grajd, lăsând în locul lui o mârtoagă ordinară. Nu s-a "bucurat" nici de această mârtoagă, căci nu peste mult timp a venit un alt soldat sovietic si a confiscat si mârtoaga. Tată meu l-a regretat toată viata pe Poly, si-a adus aminte de el chiar înainte de a muri...
L.V.: - Bănuiesc că, în afară de durerea pricinuită de pierderea calului drag, mai avea si alte probleme...
G.F.: - Bănuiti foarte bine. Era clar că va începe deportarea în URSS a nemtilor din România, inclusiv a celor din Motis. Dispozitiile erau foarte clare: se deportează la muncă toti etnicii germani, indiferent de sex (deci si femeile!) între vârstele de 17 si 45 de ani. Câteodată nu s-a tinut cont nici de aceste limite de vârstă, au fost deportati copii sub 17 ani, sau oameni în vârstă, de peste 45 de ani. Tatăl meu s-a decis să facă ceva, ca să nu ajungă în URSS. A săpat o groapă sub grămada de gunoi din curtea casei noastre si a stat ascuns în această groapă trei luni de zile!
L.V.: - Ca Saddam Hussein...
G.F.: - Ei, nici chiar asa... Ziua stătea ascuns, iar noaptea intra în casă ca să mănânce, însă înainte de a se lumina îsi ocupa pozitia în groapă. A fost căutat de poterele comuniste, nu l-au găsit, nu le-a dat prin cap să sape sub groapa de gunoi. Când în fine s-a terminat valul de deportări, în ianuarie 1945, tatăl meu a iesit din groapă, însă a avut parte de un alt soc: nu mai erau oameni tineri si maturi în Motis! Numai copii sau oameni bătrâni. Singura fată cu care mai putea să întemeieze o familie avea 16 ani, s-au căsătorit în anul următor, tatăl meu avea atunci 27 de ani, ea era mai tânără decât el cu zece ani... Este curios că amândoi aveau aceasi zi de nastere, ş9 martie, doar că unul era născut în 1919 iar celălalt în 1929... Desigur, mai era căutat, acum nu pentru deportare în URSS, ci pentru "dezertare" din Armata Română. Ca să i se piardă urma sa înrolat ca muncitor "voluntar" pe santierul hidroenergetic de la Sadu V. Un an de zile a lucrat acolo ca brigadier, în 1946, linistindu-se oarecum lucrurile în Motisş, s-a reîntors acasă si s-a căsătorit, asa cum am spus adineaori.
L.V.: - Câti au mai venit înapoi în Motis din URSS?
G.F.: - Nu multi, au murit destui în Uniunea Sovietică... Cred că cel putin jumătate au murit acolo. Iar cei care au revenit înapoi, cam după cinci ani, erau niste schelete, niste epave umane, nu numai fizic erau distrusi si psihicul le era la pământ. Cu nervii distrusi nu erau numai cei reveniti din deportare ci si cei care luptaseră Armata Germană. Unul din acestia, terminat complet cu nervii, era un frate al tatei, Hans Fronius, deci un unchi al meu. El a luptat în Waffen-SS si când s-a întors nu mai era, pot să spun acest lucru, normal... Avea să se spânzure în final, nu a mai putut rezista în "libertate". Mentionez că un alt frate de-al tatei, înrolat tot în Waffen-SS, a fost, se pare, gardian la un lagăr de concentrare nazist din Polonia. El a refuzat să se repatrieze, iar după ce lucrurile s-au mai "normalizat" oarecum, a venit de două ori în vizită în România, în 1962 si 1965. Eram mic copil atunci, dar îl tin bine minte.
În final as mai vrea să spun câteva cuvinte si despre o consăteancă din Motis, trimisă de rusi în deportare. Despre această femeie s-au povestit ulterior lucruri groaznice la noi în comună, le-am auzit si eu, cu urechile mele, pe un autobuz de navetisti. Respectiva persoană avut o comportare nedemnă în deportare, s-a încurcat cu multi rusi, de la unul a avut un copil nelegitim. În plus toti o acuzau că a colaborat cu NKVD-ul, i-a turnat rusilor pe cei deportati. A denuntat-o pe o fată din Motis că a furat doi cartofi de pe câmp, repet, doi cartofi. Pentru această "crimă" rusii au bătut-o pe biata fată până când au omorât-o! Vedeti, am avut si noi cozile noastre de topor... Însă, curios, turnătoarea s-a reîntors din URSS fără copil: se bănuia în Motis că si-a ucis cu mâna ei copilul ca să aibă, la reîntoarcerea acasă, aparenta unei femei cinstite...


Nürnberg, 24 aprilie - 20 iunie 2005
Liviu Vălenas
 

  Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Webmaster (editor) : conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  ec.Lucian Hetco   [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.