Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

Securitatea şi Biserica Ortodoxă Română

Convorbiri cu Doru Braia

 

Liviu Vălenaş

 

Impresii si pareri personale in FORUM

 

 Doru Braia s-a născut în 1951 la Bucureşti, fiind nepotul Miei Braia şi Ioanei Radu. Absolvă o şcoală de tehnicieni şi reuşeşte în 1978 să emigreze în Germania Federală. Aproape două decenii, până în 1996, îl găsim printre primele rânduri ale manifestaţiilor împotriva dictaturii lui Ceauşescu şi ulterior, după 1989, împotriva regimului Iliescu. În 23 decembrie 1989 încearcă, fără succes, să ocupe Ambasada României din Bonn. După 1989 devine un angajat publicist. Revine în ţară în aprilie 1990, dar este expulzat manu militari de către guvernul Petre Roman, urcat cu forţa într-un avion cu destinaţa Germania Federală. În 1996, amăgit de victoria lui Emil Constantinescu şi a CDR în alegeri, se repatriază în România, unde duce o existenţă modestă, continuând cariera publicistică.
- D-le Doru Braia,pentru început, cum aţi reuşit să părăsiţi România (ca să nu se creadă că aţi plecat cu "voie de la poliţie")?
- Practic am fost expulzat, în 1978 am primit un paşaport cu viză pentru Ungaria, Austria şi RFG.
- De ce?
- Am organizat mici manifestaţii în centrul Bucureştiul, am împărţit manifeste, iar regimul lui Ceauşescu a decis că este mai bine să scape de mine.
- Fiindcă sunteţi de aproape 20 de ani în Germania Federală, vă propun să purtăm o discuţie exclusiv despre felul cum a acţionat Securitatea contra Exilului...
- Securitatea ajunsese la un moment dat la un impas în această infiltrare a Exilului, de aceea i-a venit ideea să arunce o adevărată plasă de păianjen, alcătuită din preoţi ortodocşi. S-a umblat la sensibilitatea religioasă a românului ortodox exilat. De ce s-a apelat la Biserica Ortodoxă, este foarte simplu: această biserica a dat dovadă de-a lungul perioadei comuniste de o docilitate dezgustătoare, a fost uşor manipulabilă şi în final dirijabilă.
Să revin. Securitatea a trimis în Occident preoţi ortodocşi din România pe la începutul anilor 1970, care au înfiinţat peste noapte parohii cu 6-7 enoriaşi (?!), de multe ori şi aceştia aduşi din ţară, pentru a "întregi decorul".
- Să fie aceşti preoţi ofiţeri de Securitate acoperiţi sau preoţi ortodocşi care au acceptat să devină agenţi ai Securităţii?
- Nu le-am văzut statele de plată. Exemplificator pentru ce afirm eu este însă cazul preotului ortodox Mircea Basarab (2) din München, demascat public pe postul principal de televiziune din RFG, ARD! În acea emisiune s-au prezentat atât legăturile strânse pe care le avea cu Securitatea, dar şi scopurile sale reale din Germania. Altfel era un preot foarte bine pregătit, terminase printre şefii de promoţie ai Institutului de Teologie Ortodoxă din Sibiu.
- Concret, cu ce-l încriminaţi pe Mircea Basarab?
- Livra informaţii Securităţii despre cutare sau cutare român din München. Nu avea preferinţe "direcţionate", se ocupa de absolut toată lumea românească care i se afla în jur. Dacă informaţiile erau mai importante, le trimitea direct prin curieri, dacă erau mai banale, prin poşta
germană. Scria însă şi texte de altă natură: cerea Ambasadei RSR să intervină pentru o anumită persoană ca să poată intra în RSR fără să fie vămuită... Argumenta, ţin bine minte, că doamna cu pricina este o "persoană de bază"!
- Văd că ştiţi ce conţineau scrisorile părintelui Basarab, dar cum le-aţi citit? În
Germania Federală secretul corespondenţei este literă de lege...

- E bine că puneţi această întrebare. Trebuie să comunic un lucru acum - este şi timpul să-l dăm publicităţii: ne-am dat seama că trebuie să ne creem şi noi, românii cinstiţi din Exil, un sistem de autoapărare. Am început cu stocarea de date pe computer despre agenţii care ne ameninţau şi ne tracasau. Apoi am trecut la alte acţiuni, de exemplu interceptând
corespondenţa, cazul preotului Basarab (însă nu a fost singurul agent cu corespondenţa interceptată).
- ?!
- E foarte simplu, cineva l-a urmărit pe preotul Basarab, a văzut în ce cutie poştală pune scrisorile, a aşteptat să se depărteze şi cu o simplă cheie a deschis cutia şi a scos respectivele scrisori. E simplu... Văd că sunteţi surprins, poate nu sunteţi de acord cu astfel de metode. Însă când trebuie să-ţi duci copilul cu poliţia la şcoală, pentru a i se acorda protecţie, când eşti ameninţat cu moartea, atunci, nu vă supăraţi, aceste metode, pe care le-am folosit în cazul părintelui Basarab, sunt numai legitimă apărare. Chiar pe fotoliile unde stăm noi, în urmă cu câţiva ani, au stat doi reprezentanţi ai unor servicii secrete importante din Germania Federală, care mi-au spus: "Herr Braia, în următoarele zile aţi putea fi asasinat!" Atunci mie îmi cereţi să procedez cu mănuşi?
- Însă este un punct slab în expunerea dvs, nu i s-a întâmplat nimic părintelui Basarab, cum explicaţi acest lucru?
- Nu a fost pedepsit în justiţie, pentru că autorităţile germane şi-au dat seama că nu are rost să fie eliminat, pentru că regimul lui Ceauşescu va trimite un alt înlocuitor al său, drept urmare mai bine să fie izolat. Si-a pierdut de altfel audienţa în rândul credincioşilor.
În locul preotului Basarab a venit altcineva, părintele Simion Felecan. Acesta, în perioada 1987-1989 a fost foarte activ, alături de mine, la toate manifestaţiile contra regimului comunist al lui Ceauşescu. A dezvăluit imoralitatea crasă a Bisericii Ortodoxe Române, a stigmatizat, cu dovezi şi cu o argumentaţie plauzibilă, activitatea ierarhiei acestei biserici, pur securistă - îmi pare rău să o spun - îndreptată exclusiv împotriva poporului român. Dacă nu era preotul Simion Felecan, nu am fi ştiut care sunt adevăratele scopuri ale Bisericii Ortodoxe Române. Aşa am aflat cu o deosebită claritate cu ce se ocupă în realitate această biserică, care şi-a făcut un titlu de glorie prin trădarea poporului român. Însă, spre totala mea surprindere, preotul Simion Felecan, după 1989 s-a împăcat (?!) cu cei pe care îi atacase înainte, încadrându-se în mitropolia condusă de un alt agent al Securităţii, Serafim Joantă.
- Aveţi în principiu dreptate în privinţa Bisericii Ortodoxe Române, însă agenţi ai Securităţii în sutană, desigur într-o altă proporţie, au existat şi la alte culte din România...
- Poate, dar baza a fost B.O.R. Nu uitaţi că, eu am avut acces la unele date, la care, poate, dvs. nu aţi avut. Eu am stat la Timişoara de vorbă cu colonelul de la Securitatea Timiş, Roland Vasilievici, care era responsabil de culte. Am date de la el. Iar datele incriminează la modul categoric Biserica Ortodoxă Română, dvs. degeaba căutaţi acum să găsiţi circumstanţe atenuante acestei biserici.
- Mă faceţi avocatul bisericii ortodoxe, dar eu sunt romano-catolic...
- Acest lucru nu are relevanţă. Trebuie totul analizat în respect pentru adevăr. Iar adevărul este acesta: Biserica Ortodoxă Română a fost timpul unealta comunismului şi a Securităţii. Puteţi să-mi spuneţi de ce a trimis în ziua de 22 decembrie 1989 patriarhul Teoctist o telegramă de solidaritate cu criminalul Nicolae Ceauşescu?
- Întrebaţi-l pe Prea Fericirea Sa, nu pe mine, vă rog...
- Prin 1979-1981 a venit la München o delegaţie "teologică" a Patriarhiei de la Bucureşti, formată din 4 preoţi şi 15 securişti şi care au ţinut nişte prelegeri, la Institutul Teologic. Au stat vreo 3-4 zile. Pe mine activitatea şi chiar perezenţa acestei delegaţii m-a şocat pur şi simplu. Era chiar în perioada în care preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa era după gratii, supus unui regim de exterminare, torturat pur şi simplu. Ei bine, aceşti prelaţi care ţineau conferinţe la München, au prezentat pasaje întregi din "Sapte cuvinte pentru tineri", adică exact din predicile pentru care părintele Calciu fusese arestat, condamnat şi torturat! Condamnat la 8 ani de închisoare... Este încă un exemplu al dualităţii acestei biserici.

Pe urmă nu trebuie să uitaţi un lucru: bisericile ortodoxe sunt un loc unde românii se întâlnesc, o dată pe săptămână, un "punct de fierbere" şi Securitatea nu putea neglija acest aspect. Nu degeaba sunt acum în München trei parohii ortodoxe...
- În 1978 dezerta generalul Pacepa...
- Da, şi este un moment foarte important, această defectare a dus la clarificarea apelor în exilul românesc, cel puţin la München, unde am şi date. Au dispărut subit cam jumătate din românii din München, abia atunci ne-am dat seama că erau agenţii Securităţii! Vedeţi cât de mare a fost implicarea Securităţii? Nişte dezvăluiri ulterioare "spectaculoase" ale generalului Iulian Vlad m-au pus pe gânduri: o bună parte din informatori erau voluntari, se prezentau Securităţii din proprie iniţiativă! Las la o parte numărul absolut uriaş de informatori şi agenţi. Nu are atunci dreptate Paul Goma când spune că "românii au fost ocupaţi de români"? Eu am avut tristeţea să descopăr chiar în cercul meu familial informatori ai Securităţii, care, cert, m-au turnat şi pe mine... Dacă şi oamenii care mă auzeau zi de zi au făcut "pactul cu Diavolul", de ce la nivel naţional ar fi fost altfel? Se ajunsese până acolo că, unii părinţi îşi obligau copii să urmeze o carieră profesională în Securitate, ca "să o ducă mai bine"...
Securitatea a comis un şir neîntrerupt de crime. Ajunge să dau numai exemplul colonelului Stefan David, (3) fostul comandant al Securităţii Caraş-Severin, care a dat ordin ca să fie puse din 150 în 150 de metri cadvrele celor împuşcaţi pe frontiera cu Iugoslavia, pentru a da un "exemplu". Aici putem vorbi de o clară profanare de cadavre, dar mai este ceva, cine a dat ordinul ca cei care încercau să treacă frontiera cu Iugoslavia să fie omorâţi? Tot Ceauşescu este de vină? Omorârea nu era prevăzută în lege, în cazul extrem grănicerul trebuia să tragă numai la picioare. Aşa că tot acest Stefan David este vinovat şi de aceste crime. Câţi au murit pe frontiera cu Iugoslavia? În orice caz peste 1.000!
- Ce ne mai puteţi spune în privinţa infiltrării Exilului de către Securitate?
- Securitatea a trimis nenumăraţi agenţi în Germania, unii sunt şi în prezent în "adormire", i-a trimis şi în eventualitatea izbucnirii unui "război cald" între Occident şi URSS şi sateliţii ei, aceşti agenţi ar fi fost "coloana a 5-ea". "Războiul cald" nu a izbucnit, atunci aceşti agenţi au avut un dublu rol: spionarea şi infiltrarea exilului românesc şi influenţarea electoratului occidental. Mai ales ultimul aspect a stârnit nervozitatea politicienilor occidentali, care şi-a putut da seama şi mai bine de cine este în realitate Ceauşescu. Pe urmă desigur spionajul, care a început să ia o tentă mai mult economică şi mai puţin militară.
- Iar terorismul?
- A fost permanent o preocupare a Securităţii - scopul: destabilizarea Occidentului. Să ne amintim numai de atentatul montat de Securitate (prin Carlos) contra "Europei Libere" în 1981, fapt recunoscut până şi de directorul SRI, Virgil Mogureanu americanilor, în primăvara anului 1990.
- Dar agenţii de la "Europa Liberă"?
- După cum se ştie şi eu am lucrat o perioadă la acest post de radio. (4) Îi cunosc bine pe toţi cei care au lucrat în ultimii două decenii. Pot să spun că imensa majoritate au fost oameni oneşti, buni români, oameni de mare probitate profesională şi morală. Însă românii nu trebuie să uite că, acest post de radio, nu a fost un post de radio românesc, ci unul american.
Securitatea este evident că şi-a infiltrat şi ea nişte agenţi la departamentul românesc, însă, repet, erau o mică minoritate. Ce scopuri aveau aceşti agenţi? După mine doar două: 1. Identificarea celor care adresau "jalbe" acestui post, ca în România Securitatea să-i poată ancheta şi eventual chiar condamna la închisoare. 2. Influenţarea politicii redacţionale, un scop desigur ceva mai ambiţios. Un astfel de agent infiltrat la "Europa Liberă" am identificat şi eu.
- Cine?
- Nu are rost să-i dau numele, dar îl puteţi identifica uşor, în 1993, a fost recuperat de Securitate şi transformat peste noapte într-un prosper om de afaceri în România. În 23 decembrie 1989 am vrut să ocup ambasada ceauşistă din Bonn, ca să punem capăt acestei agenturi comuniste. Ei bine, acest agent m-a înfierat atunci de la microfonul "Europei Libere", îndemnând oamenii să nu mă urmeze, pe motiv că aş fi "neserios, un individ dubios etc." Datorită acestei intervenţii am eşuat în tentativa de ocupare a ambasadei reseriste de la Bonn... Mă întreb însă şi altceva: dacă Securitatea a avut vreo eficienţă, în sensul să justifice imensele sume de bani cheltuite pe spinarea acestui biet popor român. La ce au folosit şantajele, unde
Securitatea era "mare maestră"? La ce a folosit spionajul economic? Este România acum mai avansată tehnologic? Nici măcar la nivelul serviciilor secrete România lui Ceauşescu nu a putut proba Occidentului o calitate cât de cât... Nu trebuie să aşezăm Securitatea pe un piedestal pe care nu-l merită absolut deloc.
- Revenind la "tentativa" dvs. de ocupare a Ambasadei RSR din Bonn, ce ne mai puteţi spune?
- Repet, scopul a fost să punem capăt acestei agenturi comuniste de spionaj. Cei din ambasadă nu erau la început decişi, dacă se se baricadeze, sau să ne deschidă porţile. Până la urmă au optat pentru a doua variantă. Sigur, ar fi fost foarte bine dacă am fi putut pune mâna pe toate documentele secrete din clădirea ambasadei, însă, cel puţin eu, nu mi-am făcut nici o iluzie în acest sens. Am fost ulterior informat că, pe data de 14 decembrie 1989, fişete cu toate actele şi documentele au fost evacuate cu camioane TIR în România...
- Foarte interesant, abia pe 16 decembrie 1989 avea să izbucnească revolta la
Timişoara...
- Dacă Ceauşescu ar mai fi rezistat, atunci l-am fi evacuat din clădire pe ambasadorul de tristă amintire, Marcel Dinu (5) (nu numai un borfaş, dar şi un criminal, veţi vedea imediat de ce), cu picioare în fund. Însă Ceauşescu căzuse, drept urmare am considerat că este mai civilizat să aşteptăm instrucţiuni de la noua putere de la Bucureşti. Aveam oricum oameni pregătiţi să gestionăm treburile ambasadei pe o perioadă de tranziţie, însă cei de la Bucureşti au decis altfel, să fie păstrat tot personalul ceauşist, până la noi numiri! Clar, nu? Bineînţeles, l-am găsit pe ambasadorul Marcel Dinu tremurând, a acceptat atunci toate cerinţele mele, însă, repet, noi am dorit să ne comportăm elegant. A fost de acord să facem o inspecţie prin toată ambasada (fişete cu acte nu mai erau, cum v-am mai spus), iar un consul, ca să se pună bine pe
lângă noi, ne-a informat că Marcel Dinu plănuise, cu numai trei zile înainte de a cădea
Ceauşescu, să omoare pe un grevist al foamei din faţa ambasadei, care făcea grevă pentru reîntregirea familiei, să-l târască în clădirea ambasadei şi apoi, cu aceleaşi camioane TIR, să scape de cadavru în România. Acestui biet om i-a salvat viaţa, în ceasul al 12-lea, numai căderea lui Ceauşescu. De asemenea am mai aflat, că Marcel Dinu a vândut în Coreea de Sud ajutoarele primite în 1987 pentru orfelinate şi azilele de bătrâni din România, pentru o sumă de altfel foarte modestă, de 100.000 de dolari, pe care nu am regăsit-o în conturile MAE de la Bucureşti.
- Ce ar mai fi de spus?
- Pot să ilustrez metodele Securităţii printr-un caz petrecut recent în Germania Federală. Prin februarie a.c. am primit un telefon de la un român, care într-un limbaj mai de mahala, m-a anunţat că tocmai se eliberase dintr-o închisoare germană, este un simplu infractor, un hoţ de maşini. Până aici ceva banal, însă respectivul cetăţean mi-a povestit ceva aproape senzaţional, care acum face obiectul unui scandal politic. În această închisoare l-a cunoscut pe un alt cetăţean român, condamnat însă la detenţie pe viaţă.
- "Vasile B"...
- Da, deocamdată să nu-i dăm identitatea precisă. Cert este că omul a dezvăluit în
închisoare că face parte din structura Securităţii, structură prelută şi de "noile" servicii secrete româneşti de după 1989.
- Cu ce grad?
- Asta nu ştiu. Omul a mărturisit că a îndeplinit mai multe acţiuni în Occident, comandate de Securitate, ultima, pentru care se află în închisoare, este uciderea, împreună cu un alt securist, a unui maior de Securitate, rezident în München, care - după informaţiile mele, ar fi activat ca spion pentru CIE în cadrul concernului "Siemens" şi care, bănuiesc, s-a văzut în posesia unor secrete de aşa importanţă încât a vrut să le vândă unui alt serviciu secret. Drept urmare, Securitatea s-a răzbunat, l-a omorât în 1992, prin doi agenţi trimişi în RFG. A fost omorât la München. Cei doi agenţi s-au infiltrat în anturajul acestui om, au fost găzduiţi de el, i-au câştigat chiar simpatia şi după ce au obţinut informaţiile de care aveau nevoie, l-au împuşcat pur şi simplu. Unul din ei a reuşit să fugă, probabil în România, celălalt a fost prins, judecat şi condamnat conform legislaţiei germane. A stat relativ liniştit în închisoare, aşteptând să fie recuperat de autorităţile româneşti, văzând însă că au trecut patru ani şi nu se întreprinde nimic, şi-a dat drumul la gură.
Securitatea este implicată, după datele pe care le-am obţinut eu, şi într-unul din cele mai spectaculoase asasinate politice din Europa, lichidarea primului-ministru al landului Schleswig-Holstein, Uwe Barschel. Faptele s-au petrecut la Geneva în 1987. (6) Prin şantaj (metoda preferată) Securitatea l-a atras pe Uwe Barschel într-o combinaţie vizând traficul de arme pe scară mare. Combinaţia devenit foarte riscantă politic şi politicianul german a decis să se retragă, a refuzat pur şi simplu să funcţioneze în această filieră. Drept pentru care a fost omorât într-o cameră de hotel la Geneva. Ei bine, "Vasile B.", a dat detaliile desfăşurării şi acestei crime, coordonată şi de Ambasada RSR din Bonn (iată deci că fostul ambasador, Marcel Dinu nu s-a ocupat numai de matrapazlâcuri), plus câteva nume, incluiv cel al criminalului, un anume "Frolof". Desigur, s-au găsit imediat şi voci care să contrazică relatarea respectivă, dar care nu au ştiut un amănunt, pe care eu l-am dat deja publicităţii: s-a găsit un carnet (cu însemnări confidenţiale) al politicianului german Uwe Barschel, în care îşi notase data şi ora la care trebuia să se întâlnească cu acel Frolof, menţionându-i în scris numele de "Rolof". Este adevărat, lipsea "F" de la începutul numelui, dar într-o convorbire telefonică nu e greu să nu reţii o literă dintr-un nume. Este deci clar că Securitatea a avut un amestec esenţial în această afacere care stârnit (şi încă mai stârneşte) mari reverberaţii în Germania Federală.
- După ce aţi aflat toate acestea ce aţi păţit?
- Nimic deosebit, decât telefoane de ameninţare, în limba română, unele le-am primit din România (mi-am dat seama după zgomotul de fond) şi altele de aici, din Germania. Însă degeaba primesc aceste telefoane pentru că chiar presa germană scrie periodic despre
descoperirea unui cutare spion sau cutare agent trimis de Securitate. Astfel am aflat şi noi despre aşa numitul "Theodor B." (nemţii nu i-au dezvăluit încă adevărata identitate), arestat pentru spionaj în favoarea Securităţii, în cadrul concernului "Daimler Benz".
- Dar cum a reuşit Securitatea să penetreze concerne atât de importante, precum "Siemens" sau "Daimler Benz"?
- E simplu. Sunt pregătite cadre corespunzătoare şi aruncate în cantitate mare pe piaţa muncii germană. Câţiva reuşesc să se infiltreze, prin angajarea la aceste concerne importante. Apoi, prin clasicile liguşeli, prin corupţie şi mai ales prin şantaj, promovează în posturi importante. Santajele ţin aproape exclusiv de viaţa privată a partenerului german, sunt exploatate relaţiile adulterine, homosexuale etc. Bineînţeles, totul probat cu fotografii, casete video şi aşa mai departe. La asta s-a priceput întotdeauna Securitatea - este metoda ei
caracteristică.


Liviu Vălenaş


NOTE:


1. Materialul publicat în acest capitol este o selecţie din două interviuri mai lungi acordate de Doru Braia autorului în primăvara anului 1996 pentru Televiziunea Oradea (TVO), care le-a transmis integral (inclusiv în reluare) la puţin timp, la ore de vârf.
2. Preotul Mircea Basarab a făcut parte din suita patriarhului Teoctist cu prilejul vizitei sale în Germania, din luna mai 2003. Cu acest prilej am avut o dscuţie cu preotul Basarab la Nürnberg şi i-am prezentat toate acuzele împotriva sa făcute publice (la TV Oradea) de Doru Braia. Mircea Basarab nu le-a comentat în mod special, le-a negat doar în bloc, afirmând că Doru Braia este un "iresponsabil".
3. Ulterior senator pe listele Partidului Socialist al Muncii...
4. Colaborator extern, ulterior a fost declarat de conducerea departamentului românesc de la RFE, "indezirabil". Nu cunoşatem raţiunea acestei măsuri.
5. După Revoluţie Marcel Dinu a fost rechemat în Centrala Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti, dar, spre surprinderea tuturor, nu a fost pensionat, ci avansat! A funcţionat o vreme ca ambasador în Republica Moldova şi Israel, apoi a fost negociator-şef în tratativele cu Ungaria (pentru redactarea tratatului de prietenie dintre cele două ţări, parafat în 1996) şi a fost promovat la funcţia de director în MAE, adică a doua persoană ca importanţă în ministerul de externe! Cariera post-decembristă a lui Marcel Dinu ilustrează, încă o dată, de o manieră categorică, recuperarea tuturor cadrelor regimului Ceauşescu de către noii guvernanţi de după 22 decembrie 1989.
6. Si în prezent moartea primului ministru Urwe Barschel, găsit sedat (îmbrăcat ?!) în cada de baie a apartamentul său din hotelul Beau Rivage din Geneva, este învăluită în mister. Procuratura elveţiană şi germană a închis - pe moment - ancheta, stabilind că Uwe Barschel s-a sinucis. De menţionat că acest caz a fost instrumentat de o procuroare stagiară din Geneva, fusese unul din primele ei cazuri şi dintr-o serie de greşeli profesionale elementare s-au şters indiciile cele mai importante. Familia lui Uwe Barschel respinge în continuare, categoric, teza sinuciderii, opinie însuşită de majoritatea presei germane, care a mai evocat din când un posibil amestec al Securităţii în acest caz.


 

  Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Webmaster (editor) : conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]    

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.