HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

Prof. Tiberiu CiobanuCORNEL GROFŞOREAN

ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ REFERITOARE LA BANATUL MEDIEVAL 

 

PROF. DR. TIBERIU CIOBANU (foto)

 

 În anul 1932, în Timişoara a avut loc un eveniment cu consecinţe benefice pentru dezvoltarea vieţii culturale de aici şi, implicit, pentru promovarea istoriografiei bănăţene, cu o atenţie specială spre evidenţierea realităţilor româneşti ale Evului Mediu din această provincie. E vorba de înfiinţarea Institutului Social Banat-Crişana (I.S.B.-C.) care, „timp de 14 ani (1932-1946), a reprezentat un centru de cristalizare a activităţii ştiinţifice şi civice a numeroşi intelectuali bănăţeni”[1]. Un loc însemnat în cadrul activităţii I.S.B.-C. îl ocupă editarea „Revistei Institutului Social Banat-Crişana” („R.I.S.B.-C.”), cu începere din anul 1933 şi continuând până în anul 1946. Pe tot parcursul apariţiei sale director al acesteia a fost dr. Cornel Grofşorean. În perioada 1933-1936, dr. Ioachim Miloia a deţinut funcţia de redactor al acestei reviste, fapt care a avut un rol important în alcătuirea profilului publicaţiei. Istoricul venea pe această prestigioasă poziţie după o fructuoasă experienţă de redactor la revista „Banatul” (1926-1930) şi de conducător al „Analelor Banatului” (1928-1932), care, din păcate, îşi sistase apariţia datorită dificultăţilor financiare. În programul celor două publicaţii – „Analele Banatului” şi „Revista Institutului Social    Banat-Crişana” – există puncte comune. În acest sens, se constată interesul comun pentru problemele fundamentale din trecutul Banatului, în mod special pentru aspecte reprezentative din perioada Evului Mediu al acestui ţinut.

    Bunăoară, în „Analele Banatului” (nr. 2, 1929, p. 65-66 şi nr. 3, 1929, p. 12-37) a apărut studiul Districtus Walachorum. Cercurile româneşti bănăţene de Iuliu Vuia. Districtele româneşti din Banat – una din cele mai importante teme ale istoriografiei noastre privind Evul Mediu al acestui ţinut – vor beneficia de prezentări ample şi în paginile „R.I.S.B.-C.”. Exemplificăm cu trei studii de N. Tomiciu: Capitol introductiv la o viitoare istorie a Banatului Severin, mai precis a celor opt districte valahe (numărul pe mai-iunie 1938, p. 15-20); Districtele valahice privilegiate (numărul pe septembrie-decembrie 1942,  p. 595-606); Privilegiile românilor în cadrul districtelor valahe bănăţene (numărul pe septembrie-decembrie 1944, p. 367- 389). Ioachim Miloia anunţa că „«Analele Banatului» va publica tot ce este viaţă bănăţeană din trecut şi prezent, înfăţişată în lumina documentelor” (subl. lui I. M.). În articolul program La început de drum, din nr. 1  (ianuarie-februarie 1933) al „Revistei Institutului Social Banat-Crişana” se prevede ca „publicaţia să fie icoana fidelă a stăruinţelor noastre îndreptate către cunoaşterea oamenilor, stărilor şi faptelor sociale din trecutul şi prezentul acestei părţi de ţară”. Mai  târziu, Traian Topliceanu, în articolul Un cărturar bănăţean-Ioachim Miloia, apărut în „Revista Banatului”, Timişoara, 1944, nr. 1-3, p. 7-8, precizează că Miloia a fost coautorul  articolului-program La început de drum. Prin implicarea lui Miloia la conturarea profilului „Revistei Institutului Social Banat-Crişana” – el urmărind ca această publicaţie să aibă în vedere şi valorificarea cercetărilor din domeniul trecutului Banatului – se va continua partea principală a programului pe care îl avusese „Analele Banatului”.

   Amănunte referitoare la platforma ideologică redacţională a „Revistei Institutului Social Banat-Crişana”, formulată la început de drum, sunt dezvăluite de Cornel Grofşorean şi întru-un articol apărut în această publicaţie mai târziu, în anul 1938 (nr. 21, ianuarie-martie, p. 69). Din acesta desprindem că, iniţial, conducerea revistei era preocupată de crearea unei pedagogii sociale, care să stimuleze gândirea specifică a cititorilor ei. „Cu această ţintă am plecat la drum în 1932” – mărturisea Cornel Grofşorean. Ţelul principal al acestei gândiri politice constă în „imperativul de apărare naţională”, în special a graniţei de vest, pentru că acest spaţiu era „atât de aprig contestat pe la toate Conferinţele şi Congresele internaţionale” şi în „manifestările publicistice ungureşti”[2]. Se considera că „adevărul românesc era evident, trebuia scos la lumină” şi că propaganda străină trebuia combătută cu argumente „scoase din documente istorice”[3]. În atenţia Institutului şi a redacţiei revistei sale a stat preocuparea pentru evidenţierea greşelilor, a aserţiunilor tendenţioase din domeniul istoriei, existente  într-o seamă de lucrări „editate de Societatea Monografică a Ţării Ungureşti (Országos Monografiai Tarsoság) cu sediu în Palatul Academiei Maghiare, condusă de Rákosy Jenö, şi având ca redactor pe numitul Borovsky Samu (…). Cine a luat în mână un volum din această colecţie de pretenţie monografică, bunăoară aceea de Borovsky Samu, va găsi acolo o mulţime de erori şi presupuneri” – se subliniază în Raportul redacţiei asupra revistei Institutului Social Banat-Crişana 1932-1942, publicat în „Revista Institutului Social  Banat-Crişana”, număr jubiliar, mai-august 1942, p. 315. În Raport se afirmă cu satisfacţie că „dacă rostul Institutului Social Banat-Crişana s-ar fi mărginit numai la combaterea greşelilor săvârşite în aceste pretinse monografii, raţiunea existenţei sale ar fi pe deplin justificată”. În continuare se arată că şi după Marea Unire, vecinii noştri au publicat lucrări de acest fel. De aceea – precizează raportorul – „noul Institut avea ca prim scop combaterea propagandei străine prin aceleaşi mijloace, acelea ale ştiinţei, cu deosebirea că adevărul românesc nu avea nevoie de nici o interpretare tendenţioasă. El era evident, totuşi, trebuia scos la lumină. Trebuiau adunate toate documentele de care se servea propaganda străină, ca, apoi, să fie pe rând combătute”. Se subliniază că ideea unei asemenea activităţi a fost a lui Cornel Grofşorean şi că documentele strânse au fost publicate în revista Institutului. Că respectivele surse istorice prezintă o importanţă documentară deosebită este învederat de faptul că o mare parte din acestea au fost publicate de Vasile M. Theodorescu în opera sa Transilvania sub maghiari şi români, editată în anul 1941. Autorul acestei lucrări, prezentând izvoarele sale documentare, a apreciat activitatea Institutului din Timişoara şi a revistei sale, în mod special aceea a lui Cornel Grofşorean, nutrită de o fermă atitudine patriotică[4]. S-a remarcat că  Institutul Social Banat-Crişana „se poate mândri cu rolul său precursor (…) în combaterea propagandei străine, cu mult înainte de înfiinţarea Ligii şi înainte de apariţia extrem de valoroasei publicaţiuni trimestriale «Revue de Transilvanie», condusă cu atâta pricepere de profesorul Silviu Dragomir din Cluj”[5].

  Cornel Grofşorean susţinea că, în cadrul Institutului Social Banat-Crişana, trebuie „să se cerceteze problemele privitoare la starea socială a regiunii de-a lungul frontierei de Vest şi să contribuie la răspândirea cunoştinţelor despre starea economică, culturală şi spirituală a Banatului, despre istoria sa adevărată”[6]. Din punct de vedere tematic, ca frecvenţă şi pondere a materialelor apărute în revista Institutului, după studiile documentare şi informaţiile din viaţa naţională şi internaţională privind „realitatea minorităţilor”, pe al doilea loc urmează materiale de istorie locală, elaborate în spiritul sociologiei istorice, publicate pentru a „apăra şi legitima o graniţă”[7]. Din perspectiva acesta, s-a acordat o mare importantă evidenţierii realităţilor autohtone din Evul Mediu din Banat, spre a se pune în lumină continuitatea neîntreruptă a puternicului potenţial românesc pe locurile existenţei sale. În acest scop, Cornel Grofşorean şi-a atras un grup de cercetători valoroşi, precum Gheorghe Cotoşman, Ştefan Mauciulea, Victor Motogna, Traian Popa, Nicolae Tomiciu, Valeriu Şotropa ş.a., care au publicat studii reprezentative[8] în „Revista  Institutului Social Banat-Crişana”. Se constată o contribuţie fundamentală a profesorilor universitari clujeni Victor Motogna şi Ştefan Manciulea, ajunşi la Timişoara în urma mutării temporare aici a Facultăţii de Geografie din Cluj, după răpirea Ardealului, prin Dictatul de la Viena.

În scopul valorificării într-o sinteză a lucrărilor de istorie publicate de Institut şi pentru completarea acestora cu materiale referitoare la toate epocile din trecutul Banatului, Cornel Grofşorean, împreună cu membrii Secţiei de istorie ai Institutului Social            Banat-Crişana, hotărăsc să elaboreze Istoria Banatului. Despre această iniţiativă îl informează pe Dimitrie Gusti, într-o scrisoare din 15 iulie 1943: „Cu oarecare satisfacţie şi mândrie am onoarea a vă aduce la cunoştinţă că Institutul nostru a hotărât redactarea Istoriei Banatului, angajându-se la această frumoasă lucrare câţiva domni profesori universitari şi o pleiadă de intelectuali din Banat”[9]. Acest colectiv de cercetători era compus din prof. univ. Victor Motogna, prof. univ. A. Borza, prof. univ. T. Morariu, prof. N. Tomiciu, prof. Şt. Lupşa, prof. N. Ilieşiu, prof. Tr. Topliceanu, prof. V. Ardeleanu, prof. Tr. Birăiescu şi dr. E. Botiş.

După două zile, în următoarea scrisoare (din 17 iunie 1943), Cornel Grofşorean l-a informat pe D. Gusti că „au fost însărcinaţi din partea Ministerului Afacerilor Externe ca să pregătească un material documentar – până la 1 august – referitor la realizările făcute în decurs de 24 de ani în Banat, sub dominaţie română. Materialul este distribuit şi se lucrează la el cu asiduitate; natural, o facem cu elan, însufleţire şi dezinteresat, căci cei în drept n-au parale pentru onorarea referenţilor”[10]. În aceeaşi scrisoare îşi exprimă bucuria prilejuită de primirea unor bani de la forurile din Capitală, sumă aşteptată pentru cheltuielile necesare elaborării lucrării despre istoria Banatului: „Nu ştiu cum să vă mulţumesc! Când am primit ştirea telefonică referitoare la subvenţia de 300.000 lei, am săltat ca un copil de bucurie, căci mă aflam chiar într-un marasm sufletesc, datorită faptului că nu aveam posibilitatea ca să efectuăm un plan admirabil: întocmirea unei lucrări istorice a Banatului, abandonând schema istoriei maghiare – cum fură toate celelalte istorii scrise – şi încadrând trecutul (Banatului – n.n. T.C.) în istoria poporului român”[11].

Angajarea în elaborarea celor două lucrări de sinteză, Realizările din Banat în cei 24 de ani de la unirea cu Ţara (documentar solicitat de Ministerul Afacerilor Străine pentru a fi folosit de Biroul Păcii, la tratativele de la sfârşitul războiului) şi Istoria Banatului, l-a determinat pe Cornel Grofşorean să-l asigure pe Dimitrie Gusti că membrii Institutului din Timişoara îşi fac datoria cu deplină responsabilitate: „Cum vedeţi, deci, Dle profesor, suntem discipolii Dvoastră sârguincioşi şi credincioşi, stând neclintiţi la datorie, la colţul acesta de ţară din nou contestat, din nou periclitat”[12]. Dimitrie Gusti preţuia activitatea Institutului, strădania pilduitoare a lui Cornel Grofşorean pentru a continua munca în grelele condiţii generate de conflagraţia mondială, atunci în plină desfăşurare. Aceasta reiese şi din scrisoarea de felicitare primită de la  Gusti, de Anul Nou 1944: „Rog pe Dl Preşedinte Dr. Grofşorean să primească cele mai calde urări de realizări strălucite ale Institutului condus de Domnia Sa cu atâta succes, pentru 1944. Cele mai cordiale mulţumiri pentru amabilele cuvinte şi cu aceeaşi veche prietenie admirativă”[13].

  Fără îndoială că, la baza acelei „prietenii admirative” au stat o seamă de afinităţi, anumite trăsături asemănătoare ale viziunii lor despre existenţă. Dimitrie Gusti spunea: „Crezul meu ar putea fi mărturisit în următoarea frază: Gândul se trăieşte, viaţa se gândeşte. Aceasta tocmai pentru că cele două mari forţe în care eu cred în primul rând sunt cunoaşterea şi organizarea”[14]. Şi Cornel Grofşorean dobândise multă „cunoaştere”; totodată era înzestrat cu un excelent spirit organizatoric. Atunci însă, în învolburaţii ani '44, aceste „forţe” ale sale nu mai aveau teren prielnic de manifestare. De pildă, în 1945, „în lipsă de încăperi potrivite”[15], Institutul n-a putut să-şi desfăşoare activitatea şi, în plus, datorită fondurilor financiare reduse, n-a apărut nici un număr al revistei. În anul 1946, beneficiind de sprijinul financiar al Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, Institutul a tipărit două numere ale revistei, care au fost ultimele apariţii ale acestei importante publicaţii timişorene. În nota introductivă a primului număr de atunci (ianuarie-iulie, 1946), redacţia (de fapt Cornel Grofşorean) considera, pe bună dreptate, că „Institutul şi-a făcut datoria cu vârf şi îndesat, sperând ca, în viitorul apropiat, să-şi reia activitatea neprecupeţită”[16]. Din nefericire, pentru acest Institut şi pentru revista sa, n-a mai existat viitor.

Pentru faptul că Institutul îşi făcuse datoria, dă seamă şi volumul de studii, publicat de Secţia de istorie a instituţiei în 1944. Acesta era menit să stea la baza elaborării unei părţi din planificata Istorie a Banatului. Lucrarea se intitulează Banatul de altădată. Studiu istoric, vol. I, Timişoara 1944. În caseta redacţională sunt cuprinşi: Director – Cornel Grofşorean. Comitetul de redacţie – Traian Birăescu, şeful Oficiului [de] Statistică al Municipiului Timişoara; prof. univ. dr. Al. Borza, Aurel Bugariu, A. Cucu, insp. gen. Ion Negru, prof. Ştefan Manciulea, prof. Marius Moga, prof. univ. dr. Victor Motogna, Valeriu Şotropa, prof. Traian Topliceanu. (Acest colectiv de cercetători îşi asumase sarcina de a elabora Istoria Banatului). Menţionăm din acest volum studiile de istorie medie: Partea I –prof. Victor Motogna, Contribuţii la istoria românilor bănăţeni în Evul Mediu; idem, Banatul românesc în epoca migraţiunii popoarelor; idem, Banatul românesc în cele dintâi veacuri ale stăpânirii ungureşti; prof. Traian Popa, Români în Banatul medieval; Valeriu Şotropa, Viaţa românilor în Evul Mediu. Partea a II-a – prof. Ştefan Manciulea, Elemente etnice străine aşezate în Banat între 1000 şi 1870; Victor Motogna, Banatul românesc în prima jumătate a veacului al XV-lea; idem, Trecutul românilor din Banat în epoca lui Ioan Huniade (1437- 1457); Valeriu Şotropa, Viaţa românilor în Evul Mediu (II); Traian Popa, Familia Mutnic.

   Constatăm că prestigiosul om de cultură Cornel Grofşorean şi-a adus o foarte importantă contribuţie la dezvoltarea interesului pentru Evul Mediu în istoriografia românească din Timişoara, prin tematica de cercetare a Institutului Social Banat-Crişana şi prin conţinutul revistei sale, în ultimul deceniu al perioadei interbelice şi în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Studiile publicate în „Revista Institutului Social Banat-Crişana” şi în volumul Banatul de altădată vădesc un stadiu înaintat al cercetărilor istorice, care prefigurau o interesantă lucrare de sinteză a istoriei medievale a acestei provincii. Dar Cornel Grofşorean n-a fost numai un catalizator al afirmării medievisticii bănăţene, ci şi un autor al unor temeinice studii de istorie medievală: În ţara dacilor („Revista Institutului Social Banat-Crişana” , nr. 27, nr. 28-29, nr. 33-34, 1940), lucrare apărută şi în volum separat (extras de 80 p.), având subtitlul: Studiu juridic asupra dreptului cutumiar român din Valea Almăjului (Bănat), 80 p.; încă trei studii publicate în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”: Din obiceiul pământului (nr. 30, aprilie 1940); Originea comunităţii familiale la români în coroborare cu Jus Valahicum (numărul pe mai-august 1942) şi Un cuib de vulture daco-valah (numărul pe mai-iunie 1943, p. 221- 280). Ultima lui lucrare istoriografică apărută în volum a fost Banatul de altădată şi de totdeauna. Sinteza problemelor istorice şi social-politice (Timişoara, 1946), studiu alcătuit în baza unor informaţii din materialele Institutului elaborate pentru Istoria Banatului şi pentru raportul Realizări în Banat după Unirea din 1918. Şi lucrarea aceasta îşi are un loc binemeritat în istoriografia românească bănăţeană, fiind o succintă prezentare a momentelor semnificative ale istoriei românilor bănăţeni până la anul 1918 (cu o atenţie specială pentru Evul Mediu), apoi a perioadei de după Marea Unire – o elocventă trecere în revistă a realizărilor din Banatul interbelic, acestea înscriindu-se în istoria trăită de Cornel Grofşorean şi, în multe cazuri, marcată de puternica sa personalitate.

Amplul studiu În Ţara Dacilor. Studiu juridic asupra dreptului cutumiar român din Valea Almăjului (Bănat) de Cornel Grofşorean a apărut în serial în „Revista Institutului  Social Banat-Crişana” (nr. 27, nr. 28-29, nr. 33-34, 1940) şi într-un volum separat (extras) de 80 pagini. Acesta este un studiu de istoria dreptului la români, în care autorul se străduieşte să  demonstreze că există o „tradiţie familială ancestrală a traco-daco-valahilor”[17]. Autorul justifică tradiţia respectivă prin aceea că „în Dacia, alături de dreptul roman, impus de cuceritori, a trăit şi dreptul consuetudinar al dacilor”[18], care se baza pe principiul proprietăţii private şi pe comunitatea familială. Acesta n-are nimic cu zadruga, zemstvo, mir, comunitatea sătească a dreptului cutumiar slav, care nu s-a bazat pe comunitatea familială ca entitate socială şi deţinătoarea dreptului de proprietate, ci pe comunitatea proprietăţii  săteşti[19]. La traco-daci, familia era proprietara exclusivă a bunurilor, de aceea familia fusese considerată ca unitate socială a organizaţiei de stat. Grofşorean conchide: „Azi, principiile ce guvernează această formă socială ancestrală nu sunt sancţionate prin lege. Din contra, sunt pe deplin abandonate. Totuşi românul i-a dat un concept nou, trăit real peste cadrele legii scrise. Anume părinţii îşi menţin dreptul de proprietate până la moarte. Copiii, chiar căsătoriţi (care rămân în casă) ginerele, nora, deşi au avere proprie, intră în comunitate familială şi-şi pierd dreptul – benevol – de a dispune de averea lor, fiind şi această avere, precum şi averea separată a copiilor (dobândită  prin moştenire), administrată de către capul familiei”[20]. O asemenea situaţie se putea constata încă prin anii '40 ai veacului trecut, Grofşorean fiind documentat asupra acestei probleme din anchetele sociologice din Valea Almăjului şi din alte zone ale Banatului.

Ideile acestea mai apar încă în două articole ale lui Cornel Grofşorean, anume Din obiceiul pământului (în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, aprilie, 1940) şi  Originea comunităţii familiale la români în coroborare cu jus valahicum (în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, mai-august, 1942). Toate cele trei lucrări ale lui Grofşorean conţin ipoteze  îndrăzneţe din domeniul istoriei dreptului la români, probabil mai concludente pentru jurişti decât pentru istorici. În schimb, trecerea în revistă a unor monografii germane din Banat pune în lumină comentarii istorice pertinente din partea lui C. Grofşorean[21]. Aceste lucrări au apărut în perioada interbelică. Grofşorean începe cu comentarea monografiei comunei Recaş de Dr. Josef  Stitzi[22]. Şi acest autor – menţionează Grofşorean – „ca mai toţi istoricii maghiari şi şvabi, afirmă că în epoca casei dominatoare a familiei de Anjou fusese colonizaţi românii în regiunea satului”[23]. În privinţa denumirii localităţii, recenzentul constată: „Autorul afirmă – fără dovezi, bazându-se  exclusiv pe toponimia satului – că populaţia arhaică a comunei a fost de origine slavă (bulgară), deoarece din numirea râului Rieca s-a format numele comunei – Rycaş (în textul german Rykasch (...). Să reţinem acest moment interesant – scrie Grofşorean – deoarece ne afirmă preexistenţa comunei cu toponimia ei, Rycaş, apoi transformarea ulterioară într-o denumire maghiară”[24], în Rygateluke, cum apare într-un document emis de Carol Robert în 9 iulie 1318. Grofşorean observă că în acest document apar în vecinătatea localităţii Rygateluke domeniile unor proprietari români: Budafi (Bude), Baraba, Paul Dedalu etc.[25] Autorul acestor „marginalii” concluzionează că „din numele acestor latifundiari vecini, reiese că în epoca Angevinilor au existat în şesul Timişului moşieri români, nobili de viţă veche, care nu pot să fie consideraţi ca nişte colonişti pripiţi. Ori dacă pe acele timpuri avem aci nobili valahi, trebuie să fi fost şi o populaţie valahă numeroasă, din a cărui mijloc s-a ridicat această nobilime (sublinierea lui C. Grofşoren), sprijinindu-şi puterea politică pe masa mare a poporului de etnie identică”[26].

O largă prezentare îi face Grofşorean monografiei plăşii Buziaş, de data aceasta referindu-se la  mai multe localităţi, adică la acelea care erau cuprinse în respectiva unitate teritorial-administrativă: Buziaş, Sârbova, Chevereşu-Mare, Dragşina, Uliuc, Icloda,  Sacoşu-Turcesc, Blajova, Vucova, Duboz, Cadar, Racoviţa, Dragoeşti, Ficătar,            Ohaba-Forgaci, Sacoşul-Unguresc (Sacoşul-Mare), Sinersig. Grofşorean notează şi comentează denumirile toponimice ale localităţilor, atestarea aşezărilor în documentele medievale, nobilii şi cnezii români menţionaţi în acestea.

Recenzentul se mai referă la lucrările Kurze Geschichte der banater Deutschen von 1717 bis 1848 de Leo Hoffmann (Timişoara, 1925), la monografia comunei Orţişoara[27], la monografia oraşului Timişoara[28], la monografia comunei Liebling (1786-1936) de Balthasar Glas (Timişoara, 1937) şi la broşura Vie die schwäbischen Gemeinden einstanden sind de Karl von Möller (Timişoara, 1923). Insistând asupra unor localităţi din aceste monografii, Grofşorean subliniază starea acestora dinaintea colonizărilor efectuate de Curtea de la Viena, evidenţiind că în urma ocupaţiei turceşti a Banatului aici a rămas o populaţie românească înstărită, aceasta depăşind, de cele mai multe ori, localităţile şvăbeşti în privinţa dărilor către stăpânirea imperială. Analiza făcută de Grofşorean monografiilor amintite – pe parcursul a aproape 40 de pagini de revistă – se constituie într-un adevărat studiu privind monografismul german din Banatul interbelic, contribuie la dezvăluirea pentru cititorul român a viziunii istorice a autorilor germani în privinţa autohtoniei românilor în această provincie şi a contribuţiei lor la dezvoltarea vieţii social-politice a acestui ţinut multinaţional.

Într-o notiţă din „Revista Institutului Social Banat-Crişana” (luna aprilie 1940), intitulată Privilegiile nobiliare ale românilor din cele 8 districte valahe, înainte de a publica textul în limba latină al diplomei lui Ladislau al V-lea Postumul din 1457, Grofşorean îşi defineşte concepţia sa istorică referitoare la Banatul medieval. El se pronunţă ferm pentru prezenţa continuă a românilor şi îi combate pe acei istorici care-i aduc târziu pe români de la sud de Dunăre şi-i consideră un popor „fără istorie”. „Istoricii stăini se complac de a prezenta poporul român de dincoacea de Carpaţi ca un popor fără istorie, socotind, conform tradiţiei învechite a istoriografiei, numai aceea ca istorie ce fu săvârşită de regi, principi, mari căpetenii de oştiri, cuceritori etc. Ori istoriografia modernă a trecut peste acest punct de vedere strâmt, socotind cum zice P. Hesse – Die Weltgeschichte ist Bannerngeschichte. Dacă deci privim istoria Banatului prin acestă prismă firească şi logică, atunci, noi, bănăţenii, avem un mare trecut istoric. Dar chiar dacă am accepta principiul istoriografiei tradiţionaliste, românii bănăţeni şi sub acest aspect îşi au locul lor bine stabilit în istorie, fiind până la bătălia de la Mohács conduşi şi administraţi de o nobilime[29] (sublinierea lui C. Grofşorean) care încetul cu încetul s-a desnaţionalizat, părăsind poporul de rând”[30].

Prin aceste opinii, Grofşorean, cu serioase lecturi referitoare la mişcarea istoriografică europeană a vremii sale şi la curent cu progresele scrisului istoric german, se dovedeşte un atent analist. Fără să fie istoric de formaţie, el vădeşte aplecare spre istoria comunităţilor, a marilor grupuri anonime, a fenomenelor colective, după principiul exprimat în epoca interbelică şi de marii istorici de la „Annales”. Fireşte, o face în spirit naţional, ca toţi contemporanii săi din partea noastră de Europă.   

Între cei care au colaborat la activitatea „Institutului Social Banat-Crişana” şi a revistei sale, sub oblăduirea lui Cornel Gorfşorean, s-a aflat şi Nicolae Tomiciu, des citat de majoritatea bibliografiilor districtelor româneşti din Banat, mai ales prin lucrarea Districtele valahe privilegiate (publicată în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”,         septembrie-decembrie, 1942). Faptul este oarecum de mirare, deoarece amintita lucrare nu are nici o trimitere bibliografică. La sfârşit, autorul spune că „a consultat pentru rândurile de faţă următoarele lucrări”[31] şi înşiră opt titluri, fără an şi loc de apariţie. Textul însuşi al articolului este tern, preluat de la alţi autori şi plin de „panseuri” aberante de „filosofie a istoriei”:  „...istoria fiind rezultatul unor operaţiuni repetate şi uneori foarte intense de sondaj, vertical şi orizontal în viaţa dintr-o anumită epocă a unui fragment uman, operaţia ar părea cu neputinţă fără luminarea şi studierea concomitentă a ţesuturilor învecinate, cu care fragmentul în chestie se găseşte într-o interpătrundere cu atât mai strânsă, cu cât ea este organică, sub raport geografic, politic, economic, social etc.”[32]. La fel de modeste, fără nici o contribuţie ştiinţifică din partea acestui autor, sunt şi lucrările Capitol introductiv la o viitoare istorie a Banatului  Severin, mai  precis a celor opt districte valahe (studiu publicat în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, nr. 24, din anul 1938) şi Caransebeşul în sec. XIV-XVIII (material apărut în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, pe lunile aprilie-mai 1936).

  

PROF. DR. TIBERIU CIOBANU (foto)

 

[1] Carmen Cornelia Bălan, Institutul Social Banat-Crişana (1932- 1946 ). Recuperarea culturală şi sociologică a moştenirii Institutul Social Banat-Crişana, Editura Augusta , Timişoara, 2001, p. 8.

 

[2] I. Negru, După 10 ani de activitate, în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, număr jubiliar, Timişoara, mai-august 1942, p.299- 300.

[3] Cornel Grofşorean, Fascism, naţionalism-socialism, comunism naţional, în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, Timişoara, ianuarie-martie 1938, p. 4.

[4] Vasile M. Theodorescu, Transilvania sub maghiari şi români, Bucureşti, 1941, p. 96.

[5] „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, număr jubiliar, 1932-1942, p. 316.

[6] Carmen Cornelia Bălan,  op. cit., p. 208.

[7] Ibidem.

[8] Gheorghe Cotoşman, Românii, autohtonii Banatului. Vechimea organizaţiei naţionale şi bisericeşti la românii bănăţeni  („Revista Institutului Social Banat-Crişana”, Timişoara, mai-august 1942, p. 403-416); Ştefan Manciulea, Elemente etnice aşezate în Banat între anii 1000-1870 („Revista Institutului Social Banat-Crişana”, Timişoara, noiembrie-decembrie 1943, p. 329-392); Victor Motogna, Contribuţii la istoria românilor bănăţeni în Evul Mediu („Revista Institutului Social Banat-Crişana”, Timişoara, iulie-august 1943, p. 3-30); Idem, Banatul românesc în epoca migraţiunilor popoarelor barbare („Revista Institutului Social Banat-Crişana”, Timişoara, iulie-august 1943, p. 31-61); Idem, Trecutul românilor în epoca lui Iancu Huniade („Revista Institutului Social Banat-Crişana”, Timişoara, mai-august 1944, p. 539-576); Idem, Banatul românesc în prima jumătate a veacului al XV-lea  („Revista Institutului Social Banat-Crişana”, Timişoara, mai-august 1944, p. 449-480); Traian Popa, Românii din Banatul medieval („Revista Institutului Social Banat-Crişana”, Timişoara, noiembrie-decembrie 1943, p. 113-148); Nicolae Tomiciu, Caransebeşul în sec. XIV- XVIII („Revista Institutului Social Banat-Crişana”, Timişoara, aprilie-mai 1936, p. 8-24); Idem, Sate româneşti şi sate ungureşti în Banat. Epoca de aur în istoria Banatului („Revista Institutului Social Banat-Crişana”, Timişoara, iulie-octombrie 1940, p. 27- 41).   

[9] Carmen Cornelia Bălan,  op. cit., p. 283.

[10] Ibidem, p. 285.

[11] Ibidem, p. 284.

[12] Ibidem, p. 285.

[13] Ibidem, p. 294.

[14] Ibidem, p. 53.

[15] Ibidem, p. 52.

[16] „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, an XIV, Timişoara, ianuarie-iulie 1946, p. 1.

[17] Cornel Grofşoreanu, În ţara Dacilor, în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, nr. 30, Timişoara, aprilie 1940, p. 276.

[18] Ibidem, p. 277.

[19] Ibidem, p. 270.

[20]  Ibidem.

[21] Cornel Grofşorean, Pe marginea unor monografii germane în Banat, în „Revista Institutului  Social   Banat-Crişana”, Timişoara, ianuarie-aprilie 1943, p. 152-190.

[22] Dr. Josef Stitzi, Aus der Vergangenheit und Gegenwart der Grossgemeide Rekasch, Timişoara, 1924.

[23] Cornel Grofşorean, op. cit., p. 153.

[24] Ibidem, p. 152-153.

[25] Ibidem, p. 153.

[26] Ibidem.

[27] Prof. univ. Johann Dengl, Geschichte der Gemeinde Orzidorf, Timişoara, (f.a.).

[28] Col. Fr. Bindar, Alt Temesvar, Timişoara, 1934.

[29] Părerea lui C. Grofşorean este confirmată şi de numeroasele studii publicate în ultimele două decenii, mai ales de cercetătoarea Ligia Boldea: Câteva opinii privitoare  la originea şi evoluţia nobilimii române din Banat (sec. XIV-XV), în „Acta Musei Napocensis” XXIV-XXV, Cluj-Napoca, 1989, p. 1119-1125; Câteva consideraţii privitoare la familia nobilă de  Măcicaş, sec. XV-XVI, în „Sargetia”, XX, Deva, 1986-1987, p. 171-177; Înnobilare şi confesiune în lumea feudală românească în Banat (sec. XIV-XVI), în „Banatica” XIII/2, Reşiţa, 1985, p. 27-44; Probleme ale studiului genealogic al familiilor nobile bănăţene, în „Buletinul comisiei de heraldică, genealogie şi sigilografie a Academiei Române-Filiala Cluj-Napoca”, I-II, Cluj-Napoca, 1995-1996, p. 29-76; Situaţia social-economică şi juridică a nobilimii române din Banat (sec. XIV-XVI) în „Banatica” XII, Reşiţa, 1993, p. 13-24.

[30] Grf [Grofşorean], Privilegiile nobilitare ale românilor din cele 8 districte valahe, în „Revista Institutului  Social Banat-Crişana”, Timişoara, aprilie 1940, p. 370.

[31] Nicolae Tomiciu, Districtele valahe privilegiate, în „Revista Institutului  Social Banat-Crişana”, Timişoara, septembrie-decembrie 1942, p. 506.

[32] Ibidem, p. 595.

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com