Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Colinde, Colinde

Julia Maria CRISTEA, Viena

Etnografie

Comentarii de la cititori la subsidiar

 

 

Cred că nici o sărbătoare creştină, nu este atât iubită ca şi Crăciunul. Nu numai darurile pregătite în taină şi aşteptate de mic şi de mare. Nu numai miracolul Pomului de Crăciun, care în “Noaptea sfântă” răspândeşte acea atmosferă magică, care te transpune într-o lume feerică, de visare, de pace şi linişte sufletească, de poveste mirifică trăită aevea…deşi a doua zi, magia dispare, asemenea Las Vegasului fără feeria de culori din timpul nopţii…

Eram copil, şi-n apropierea ajunului, zile întregi pândeam, cu urechea pe la uşi, încercând să aflu dacă se pregăteşte ceva, ce se întâmplă, vine sau nu Moş Crăciun, şi dacă vine, cum reuşeşte să aducă aşa, dintr-odată, coşcogea bradul plin cu bomboane învelite în hârtie de mătase şi lanţuri din şiclu (cum se spunea în Ardeal la hârtia lucioasă, colorată), ce atingea cu vârful tavanul. Şi cum nu rămâneau afară urme în zăpada pufoasă?

- Vine cu sania, din cer şi lasă bradul prin coşul casei, ne spunea bunica. Asta era prea de tot, nu era de crezut dar ne temeam de orice erezie, să nu afle bunul Moş şi să-l întoarcem din drum.În ajun, nouă copiilor nu ne mai ardea nici de mâncare, nici de “bulgăritul cu zăpadă” nici de săniuş. Eram în aşteptare şi orele se târau ca lunile, până se înopta. Noroc cu cetele de colindători, care ne scoteau din tensiunea aproape dureroasă.

Întâi veneau copiii, cu fraţii mici, ce post mai mult de figuranţi, ce-şi şteargeau cu mâneca hainei, nasul mult prea curgător. Steaua, modestă, în cinci colţuri, făcută artizanal dintr-un ciur şi stinghii din lemn, totul învelit în hârtie lucioasă şi ormanentat cu poze religioase, lanţuri de “sclipici”, după talentul şi priceperea “meşterului”, înfiptă într-un par, era săltată în ritmul muzici. Colinda erau mereu aceeaşi: “steaua sus răsare / ca o taină mare, / steaua străluceşte / şi lumii vesteşte / şi lumii vesteşte, /că astăzi curata,/ prea nevinovata / fecioara Maria, / naşte pe Mesia/…şi drama religioasă în versuri populare continua până la ultima strofă, căci niciodată părinţii nu i-au lăsat să stea afară în gerul cumplit, ci îi primea în casă, la căldură focului de lemne şi în aroma îmbietoare a cozonacilor.    După ce-şi luau răsplata cântecului şi urărilor - covrigi pe care-i puneau pe un băţ, şi nuci, şi mere, şi bani (ce-i ascundeau într-o traistă vărgată din cânepă, purtată de cel mai mare dintre ei), plecau grăbiţi, să apuce să colinde pe la cât mai multe case.

Veneau apoi ţăranii din Veza, Sâncel, Spătac, Ciufud, Pănade, Jidvei, Mânărade, Micăsasa, Tiur, Bucerdea şi care or mai fi fost, sate aflate în apropierea Blajului. Corul lor era  mai altfel, şi colindele parcă mai puţin religioase, nu pricepeam cum în toiul iernii se vorbea de “florile dalbe, flori de măr”. Dar îmi plăceau costumele lor identice, cioarecii (pantalonii) din stofă de lână bătută la piuă, şi cămăşoaia albă, cusută în cruciuliţe la gât şi mâneci, şi brăcinarul din piele cu care erau încinşi şi mirosul de oaie udă ce ieşea din bunzile (cojoacele) lor şi din căciulile pe care le ţineau cu sfioşenie în mână.

Urmau la rând studenţii, blăjenii plecaţi la facultăţile din Cluj sau Timişoara, care întotdeauna se întorceau să petreacă în familie, cea mai frumoasă sărbătoare.

Ca în încheiere să vină teologii ce urmau seminarul în “Mica Romă”, pentru a deveni preoţi. Corul şi colindele lor erau aceleaşi în fiecare an, dar atât de frumoase. Mă impresionau atât de mult încât, le-am învăţat pe dinafară şi, niciodată mai târziu, colinde ca la Blaj, în acei ani ai copilăriei, nu am mai ascultat.  Poate ceva similar ca notă emoţională, la St. Petersburg, cântate de un fantastic cor bărtbătesc de başi profunzi.

Mi le amintesc şi acum: Ce-aţi văzut păstori; O ce veste minunată; La nunta ce s-a întâmplat în Cana Galilei; Trei păstori se întâlniră…

Dar, cea mai aşteptată era Ghiuroaie, o ţigancă bătrână, bătrână, neagră, uscată şi boţită, care, indiferent când venea, avea “prioritate”şi ceilalţi aşteptau să-şi termine “repertoriul”, de fapt un singur cântec, cu unele cuvinte ininteligibile şi cu “aromă” puternică de palincă. Au trecut nenumărate decenii, dar nu l-am uitat, cel puţin parţial: “Este-o ceţă şi-o verdeţă, / Bună sera lu Crăciun / Dar nu-i ceţă, nici verdeţă / Bună sera lu Crăciun / Că-i un mândru curcubeu, / Bună sera lu Crăciun / Cu turma lui Dumnăzău, / Bună sera lu Crăciun. / Dar turma cine-o păzeşte? / Bună sera lu Crăciun / O păzeşte Sfântul soare / Bună sera lu Crăciun / Cu soru-sa cea mai mare / Bună sera lu Crăciun / Cu soru-sa mândra lună / Bună sera lu Crăciun …

După ce treceau pe rând toţi aceştia, auzeam clopoţelul care vestea venirea lui Moş Crăciun. De fapt numai bradul. Atunci, dădeam buluc în salonul, aflată în penultima porţiune a casei vagon, şi găseam pomul enorm, împodobit şi luminat feeric, iar sub el, maldăre de pachete. Niciodată nu ne-a trecut prin gând că în timpul concertelor colindătorilor, o “întreagă armată” – familiile ţăranilor, era mobilizată să aducă, monteze şi ornamenteze în timp record bradul, apoi să vină la colindat, aşa încât totul să fie credibil, nimeni nu lipsea din cei ai casei şi deodată bradul împodobit apărea ca din cer…

Bunul Moş Crăciun. Ce vremuri fericite… Ce vise împlinite…Şi ce păcat că Moş Crăciun nu există cu adevărat, să ne împlinească doar o singură dorinţă. Cea mai irealizabilă, dar mai arzătoare…

 

Tradiţia colindei

 

În cartea sa “Universul mitic al românilor”, V. Kernabach arată că denumirea de colindă derivă din cuvântul latin Calendae (Ianuariae), de unde s-a răspândit sub forme asemănătoare: la francezi – chalendes; la albanezi – kolendre; la slavii orientali - koleadka. În mitologia slavă - Koleada, „divinitate folclorică agrară” a devenit simbolul comun al colindelor de Crăciun şi de Anul Nou.

Un manuscris din sec. XIII, inclus într-o amplă lucrare a lui Charles du Fresne Du Cangea, apărută în 1678, descrie mai amplu sărbătoarea romană Saturnalia, care avea loc la Roma între 17 şi 23 decembrie. Aşa cum se relatează, în zorii zilei, doi copii, mergeau din casă în casă, cu ramuri de măslin şi sare, făcând urarea: „Gaudium et laetitia sit in hac domo; tot filii, tot porcelli, tot agni”(bucurie şi veselie să fie în casa asta, câţi copii, atâţia purcei, atâţia miei)

 

Se regăseşte aici „tiparul” clasic al colindelor de Moş Ajun, din Oltenia: „Atâţia miei / atâţia purcei / atâţia boi / atâtea oi / atâtea vaci / atâtea turmaci / atâtea bighioliţe / atâtea cârlăniţe”.(P.Caraman)

Simion Mangiuca. in studiul intitulat: “Colinda, originea şi însemnatatea ei astronomică şi calendaristică”, consideră că: “Originea colindei romane nu poate fi altceva decât un cult de soare… Colinda este un zeu de soare care umbla jur-imprejur prin zodiac şi în a cărui onoare se colindeaza in solstiţiul de iarna, în 25 decembrie, deoarece păgânii au serbat atunci dies natalis solis invieti”. În sprijinul acestei afirmaţii vine textul colindului: “Că vă vin colindători / Florile dalbe / Noaptea pe la cântători / Şi v-aduc pe Dumnezeu / Florile dalbe / Să vă mântuie de rău / Florile dalbe / Un Dumnezeu nou născut / Cu flori de crin învăscut / Dumnezeu adevărat, / Florile dalbe / soare-n raze luminat (V.Alexandri – culegere).

Deci, aşa cum s-a întâmplat ulterior cu toate tradiţiile – păgâne, datorită creştinismul, s-a făcut “un implant” al noii religii pe vechile tipare, în acest caz, colindele împărţindu-se în laice şi religioase.

Prof. Univ. Ivan Evseev, afirmă la rândul său: “colindatul este un ritual străvechi, cu funcţionalitatea magico-simbolică foarte complexă: augurală, apotropaică, de stimulare a fertilităţii solului şi fecundităţii oamenilor, de iniţiere a tinerilor, o manifestare artistică sincretică, o îmbinare a textului cântat cu recitative, muzică instrumentală, gestică etc. cu caracter propriu fiecărei zone folclorice în parte”.

R.Vulcănescu emite premiza asemănării colindului românesc cu “Daharma indiană”(legea nescrisă indiană), care se recita public, sau chiar cu imnurile vedice. Tot domnia sa a concluzionat că ”în colindele străvechi daco-romane, elementele creştine s-au introdus în ultimele trei secole ale erei noastre”, citând ca exemplificare “cuvinte cu substrat de colind” precum:”C-aşa-i legea din bătrâni,/ din bătrâni din oameni buni,/ Să se dea la sânt Crăciun,/ un colac şi-n vânat bun…

Textele – majoritatea cu caracter laic, inspirate din legende şi mituri, confirmă premiza existenţei acestui ritual tradiţional, încă dinnaintea creştinismului.

Colindele, gen spectacol ritual, în care se îmbină sincretic, muzica, recitativele, versurile cu dansul, cum sunt Turca, Cerbuţul, Bouriţa, Capra, Pluguşorul, Ursul, Vasilca practicate în zilele premergătoare Crăciunului, de Anul Nou sau de Bobotează, sunt ceremoniale de factură păgână, laică.

S-au scurs râuri de cerneală, analizându-se acest aspect, cu argumente pro şi contra, cu clasificări, cea mai clar conturată, pe înţelesul tuturor, fiind explicaţia dată de Prof. Univ. Ion Ghinoiu:

“Colindatul, este scenariul morţii şi renaşterii divinităţii adorate împreună cu timpul anual sau sezonal ce-l reprezintă, compus din texte ceremoniale (colinde, formule magice, dansuri, scenete, gesturi, recuzită rituală şi sacrificii, interpretat din casă în casă, pe uliţele sau în anumite locuri din vatra şi moşia satului, de o ceată sacră. În calendarul popular, fenomenul Colindat, apare sub diferite denumiri zonale în perioadele solstiţiului de iarnă (Bocetul Andreiului, Boura, Cerbul, Colindatul Feciorilor, Colindatul copiilor, Chiralleisa, Iordănitul, Îngropatul lui Moş Vasile, Pluguşorul, Semănatul, Steaua, Sorcova, Turca, Ursul, Vasilca), echinocţiului de primăvară (Blojul, Colindatul cu Joimărica, Colindatul cu Toaca, Cucii, Junii Braşoveni, Lăzăriţa, Sulu), solstiţiul de vară (Boul Înstruţat, Căluşul, Dansul Drăgaicei) şi echinocţiul de toamnă (Cântecele de Sântămărie sau de pelerinaj, Focul lui Sâmedru). De la formele preistorice ale ceremonialului sacru, în care substitutele Zeiţei Mamă neolitice şi Zeului tată indo-european, în ipostazele lor fitomorfe, zoomorfe sau antropomorfe, mureau şi renăşteau (…) s-a ajuns la colindatul de astăzi, care aduce credincioşilor numai vestea Naşterii Fiului lui Dumnezeu la solstiţiu de iarnă, întrucât părinţii bisericii, au fixat moartea, înhumarea, Învierea şi Înălţarea Domnului la echinocţiul de primăvară.Colindatul este cea mai răspândită şi mai complexă tradiţie a românilor”.

Mi-am permis să citez un paragraf atât de întins, deoarece consider că este deosebit de interesant de cunoscut rădăcinile acestei tradiţii, a unei “complexe religii folclorice româneşti, sacră prin apărarea datinilor şi profană prin absenţa dogmelor rigide, înlocuite cu simple interdicţii tabuale”.(V. Kernabach).

Cercetările specialiştilor, au arătat interferanţa elementului profan – ţinând de datinile ancestrale şi elementul religios – sărbătoarea Naşterii Mântuitorului, mai mult chiar, unele texte din Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, începând din sec. XVII au fost cântate ca şi colinde.

Monica Brătulescu afirmă că ar exista 74 de tipuri de colindă răspândite pe ambele versante ale Carpaţilor.

Am atins doar tangenţial acest subiect atât de vast, de interesant, al colindelor româneşti. S-au scris zeci de cărţi şi tratate, e greu să faci un «summum» al tuturor, în câteva rânduri.

Prin analogie cu acestea, vreau să arăt câteva similitudini  în alte ţări europene.

Vechea tradiţie din Bulgaria a colindătorilor bătrâni, trecuţi cu mult de vârsta maturităţii, este pe cale de dispariţie. Acum copiii şi tinerii necăsătoriţi, umblă în ajunul Crăciunului din casă în casă, cântând “Koledari” şi urând gazdelor sănătate, bogăţie şi mulţumire. Ca răsplată ei primesc bani, mici cadouri şi un “kravai”, aceasta fiind o pâine mică, rotundă, cu o gaură la mijloc, făcută special pentru a putea fi pusă pe un băţ.(identic ca şi covrigii oferiţi la români).

În Polonia şi ţările din fosta Bielorusie, cântecele de Crăciun poartă denumirea de “Kolędowanie”şi ritualul colindatului din casă în casă, este asemănător.

În Ungaria, în prima zi de Crăciun, tinerii, costumaţi în păstori, Maria, Josef şi Magii, merg din casă în casă, reconstituind mici scene din “drama” de la Bethléem – tradiţie asemănătoare cu cea a Vicleimului românesc, sau Irozilor. Evident, sunt răsplătiţi cu mâncare, băutură şi bani. Sunt doar câteva exemple.

Ceea ce mi se pare elocvent, este felul în care colinda, “izvorăşte” din sufletul colectiv, ca o reacţie, un mod de a răspunde prin cântec în anumite împrejurări, specific poporului nostru.

“Prin părţile Bucovinei, exista o veche credinţă, prin care oamenii îşi cam uitaseră de Dumnezeu. Acesta însă le-a dăruit colindele, ca, în fiecare an la Naşterea Mântuitorului, să-şi amintească de Dumnezeu şi astfel să nu mai păcătuiască. Tot aici se spune că atunci când nu vor mai exista colindele pe pământ, dracii şi diavolii vor ieşi din bârloguri şi lumea va încăpea pe mâna lor”. (N.Voronca)

Colinda reprezintă culmile, intensele trăiri ale sufletului românesc, felul cum vibrează şi se exprimă prin cântec şi versuri, toate laolaltă constituie un panoptic spiritual al creativităţii unui popor, un numitor comun de “ardere lăuntrică” şi simţire, ele fiind anonime, ieşite direct din suflet, prin trăirea intensă ca dragostea, şi nu “travaliul” specialiştilor, căutători să respecte legile armoniei, melodiei, contrapunctului etc.

Ele sunt oglinda sufletului românesc, atât de plin de nuanţe ca şi infinitele culori ale anotimpurilor, de prospeţime şi bogăţie, fertil, creator, aşa ca şi pământul pe care-l iubeşte cu pasiune.

Nu dintr-un exces de patriotism – întâlnit mai ales la aceia care plecând, au nostalgia cumplită a locului de care aparţin, a propriei identităţi, pot să afirm că asemenea colinde ca la noi, nu vei găsi nicăieri. Poate prin faptul că sufletul nostru a fost modelat în focul trăirii intense din Noaptea Sfântă, a amintirilor de neşters, iar pe tărâmuri străine, acestea dor

 

Julia Maria Cristea

din volumul Sărbători, tradiţii, ritualuri, mituri

 

Comentarii de la cititori

 

-------------------------------------------

-- Formular: Parerea

-------------------------------------------

 

1. Ce doriti sa ne transmiteti?:SINCERE FELICITARI

2. Tema / articolul / autorul::COLINDE - OBICEIURI DE CRACIUN / JULIA MARIA CRISTEA

3. Numele si prenumele Dvs.: CONSTANTINESCU, ADRIAN

4. Adresa Dvs. E-mail: const46@yahoo.de

5. Numarul Dvs. de telefon (fix):

6. Numarul Dvs de telefon (mobil):

7. Textul mesajului Dvs.:Sincere felicitari doamnei Cristea de la Viena, una dintre cele mai vechi colaboratoare a revistei literare electronice AGERO din RFG care, de citiva ani buni, intotdeauna in ajunul Sarbatorilor de Iarna ne prezinta aspecte inedite despre istoria si obiceiurile nationale, internationale ale acestora. Intr-adevar, si eu banuiam ca "Stille Nacht, Heillige Nacht" si "O Tannenbaum" sunt actualmente cele mai cunoscute in lumea crestina. Chiar si in Romania, in Vechiul Regat (deci nu in Ardeal, Banat sau Bucovina care au fost secole sub influenta germanica /a ustriaca).

 

A.CONSTANTINESCU

RFG

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor şi redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]