Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Dr.  Stelian  BAJUREANU - DOAMNA OLGA

 

 

Ultimul Val

 

După 1940, familia avocatului Dimitrie Onofrei se afla la Cernăuţi, pentru anumite aranjamente „financiare” ale unei firme, cu acceptul ocupantului sovietic. Afacerile pentru care venise mergeau foarte bine. Erau în relaţii bune cu reprezentantul puterii noi instalate în urma Ultimatului lui Stalin care era conform aranjamentelor secrete ale marxiştilor fraţi Molotov şi Ribbentrop de dezmembrare şi desfiinţare a Poloniei, României, Ţărilor Baltice etc. De ce Polonia şi România? Singurul lucru exact ce-l cunoaştem este că holocaustul marxist a început odată cu preluarea puterii de către aceştia în Uniunea Sovietică. Ştim că Al doilea Război Mondial n-a fost câştigat de armatele Statelor Unite, Angliei, României şi Franţei ci de către marxiştii internaţionalişti cunoscuţi sub numele de comunişti sau „Ciuma roşie”. Paradoxul paradoxurilor este că acest război l-au câştigat marxiştii internaţionalişti, încă, de a începe! Mai ştim că pentru o victimă lichidată, pe Terra, sau care s-a presupus că a fost lichidată de marxişti naţionalişti – cunoscuţi sub numele de fascişti sau „Ciuma brună” – marxiştii internaţionalişti au asasinat circa o sută de oameni.

 

Mai ştim că pentru unele dintre cele mai mari crime făcute de marxiştii internaţionalişti, cum a fost suprimarea tuturor ofiţerilor Poloniei, a lui Iorga, Madgiaru, ale tuturor marilor inteligenţe şi valori româneşti etc. noi comuniştii am „confecţionat” şi probe „indubitabile” că aceste monstruozităţi au fost realizate nu de noi ci de fraţii noştri fasciştii. Cei mai necruţători duşmani ai fasciştilor („Ciuma brună”) au devenit comuniştii („Ciuma roşie”), fraţii lor de ieri întru vărsarea de sânge nevinovat şi sfârtecarea de popoare! Cei mai înverşunaţi vrăjmaşi  ai (comuniştilor) „Ciumei roşii” au rămas (fasciştii) au rămas componenţii „Ciumei brune”. Vom ajunge mai aproape de adevăr numai prin integrarea armonică a contrariilor monstruoase lansate de cele două feluri de ciume: „roşie” şi „brună” care au dat foc Terrei şi au reîmpărţit lumea.  Între timp marxiştii şi-au dat din nou mâinile şi au devenit marxişti cu feţe „umane” sau aşa zisa social-democraţie modernă. Aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Sunt ţări unde supravieţuitorii închisorilor comuniste n-au fost încă amnistiaţi. Prin reconciliere naţională marxiştii au înţeles operaţia „perfect legală” de rejefuire a victimelor Holocaustului lor! Victimele. Toate victimele. Sutele de milioane de victime. Credeţi că prin lichidarea lor fizică şi psihică au dispărut?

 

Nu! Jertfiţii, sacrificaţii urmează să vorbească şi să depună mărturie şi în faţa TRIBUNALULUI MORAL AL LUMII. Judecata de apoi nu-i o vorbă goală. Credeţi că Rugăciunea Domnească e zadarnică? Voia Lui se va împlini nu numai în Ceruri dar şi pe Pământ! Ştiţi prea bine cu urmele Holocaustului marxist al „ciumelor roşii şi brune” nu pot fi şterse. Ele se adâncesc cu timpul. Se şterg mai uşor urmele facerilor de bine care sunt mult mai puţine. Binele nu poate fi făcut oricui şi cu forţa precum răul. El se face foarte greu. Şi, mai ales binele durabil adică consonant reversibil. Este vorba de binele, cum spuneau moşii noştri, care este plăcut şi lui Dumnezeu. Marxismul nu poate fi cârpit sau reformat cum cred unii! Marxiştii adevăraţi, pur sânge, s-au transformat într-o nouă specie nouă de capitalişti, un fel de briganzi cu ştaif, de Premiul Nobel şi fără nici un Dumnezeu, asociaţi în mafii internaţionale capabile să jefuiască şi să ducă în sapă de lemn popoare întregi! Aceştia şi înaintaşii lor au format creierele Holocausturilor marxiste. Este vorba de crema marxiştilor care, între timp, s-au şcolit foarte mult. Adevăraţii creatori de grupuri internaţionale de terorism şi ţinte false de pericole ce ameninţă pacea şi siguranţa lumii etc. De obicei toate grupările teroriste create şi finanţate de ei sunt de stânga şi calificate drept fasciste şi nu bolşevice! Au ajuns la un fel de desăvârşire în arta creării şi exploatării tuturor circumstanţelor sociale, politice, economice etc. pentru a-şi atinge scopurile fixate încă înainte de Primul Război Mondial!

 

Doamna Olga împreună cu sugarul şi răsfăţatul familiei, Mihăiţă şi cu Lenuţa sora lui de aproape doi ani, au petrecut o săptămână la Sadagura în casa Olărenilor. Catinca gazda dar şi prietenele ei şi doamnele de pe toată strada s-au apucat să facă cele mai gustoase şi aromate bunătăţi. Copiii s-au adunat în curte, s-au dat în leagăne şi s-au jucat mai frumos ca nici când. Au scotocit prin sipete şi lăzile de zestre şi au scos de acolo cele mai frumoase cămăşi şi iţari, ii şi fote, coroniţe, rochii şi rochiţe de mirese, măşti şi costume de irozi, capre şi urşi şi au organizat un spectacol nemaivăzut pentru … Lenuţa – Ileana Cosânzeana şi Mihăiţă … Arhanghelul Mihail.  Unde sunt pe lume femei mai harnice, gospodine, curate şi frumoase ca în Bucovina! Româncuţe care-şi poartă, de sărbători, copiii şi bărbaţii în cămăşi şi haine făcute de ele din pânze anume ghilite şi zolite cu cenuşă de lemn de nuc. Tot cu această cenuşă ele fac, din unturi vegetale şi animale dintre cele mai nobile, săpunul cel mai fin care conţine cele mai puţine grăsimi nesaponificate. Albituri ce sfidează albul zăpezii. „Bucovină, Bucovină veselă grădină cu fermecătoare flori şi mândri feciori”. „Bucovină, Bucovină, copila noastră cea mai bună, frumoasă şi harnică ai fost sfârtecată şi pângărită de hoţii de cai şi bănci care ţi-au împrăştiat floarea fiinţelor tale româneşti de la Vorkuta la Vladivostok şi ţi-au scos şi morţii din morminte.

 

Când tovarăşii lui Lenin au observat că românii nu consumă săpunul fabricat de ei din sodă caustică cu otrăvuri mortale şi grăsimile ce se aruncau la câini au lansat atacul mincinos că românii sunt cei mai nespălaţi oameni din lume!!!

Ce frumoasă era Lenuţa în costumul ei bucovinean de mireasă! Mihăiţă a gângurit, şi-a ţipat bucuria cum fac sugarii şi pentru prima dată şi-a strigat, clar, tatăl. Dar cu o anumită desperare care … a neliniştit-o pe Doamna Olga şi a îngrozit-o pe Ma-Mare Anica,  străbunica Olărenilor. Da jalea lui Mihăiţă a îngrozit-o. Oare ce se întâmplă Doamne?

Se ‘noptase de mult. Cea mai mare parte din musafiri, obosiţi de atâta joacă şi hârjoneală au plecat pe la casele lor. Pe rând, gazda şi musafirii rămaşi au adormit într-un somn profund. Numai Mihăiţă şi Lenuţa, din când în când, între braţele fetiţelor, ca îngeri serafici, şi-l strigau desluşit pe tatăl lor. Apoi s-a întrgit o linişte duioasă întreruptă de glăsciorul de argint al Ilenucă-i care-şi chema sora şi fraţii mai mari. Doar mătuşa Anica era trează şi se ruga fierbinte Maicii Preacurate. Câte odată îşi îndrepta genunchii şi se apropia de Doamna Olga şi odoarele sale spre a le face semnul crucii şi a le şopti cuvinte însufleţitoare. La fel a mai făcut doar cu fetiţa ceferistului, nepotu-su care-i chema, în şoapte duioase pe cei unsprezece fraţi şi surori.

 

Străbunica a stins lampa. Casa cea mare a rămas luminată numai de candela de la icoane. Contrar obiceiului locului toţi dormeau, în cele mai frumoase îmbrăcăminţi de sărbătoare fără să se fi pregătit pentru odihna cea mare. Urma să se servească masa. Ma-Mare a făcut acelaşi lucru şi în celelalte camere fără să trezească pe nimeni!? Marea i-a fost mirarea când, la bucătărie, a găsit-o şi pe Diniţa picotind peste oboroaca cu ciucălăi. Jeraticul dăduse în spuză. Doar oalele cântau melodii de parcă ar fi fost butoaie în care vinul era în toiul fiertului. Această simfonie sonoro-olfactivă era acompaniată, din când în când, doar de sfârâitul înfundat al oalelor şi tingirilor din cuptorul de pâine astupat de gurarul lipit cu lut ca să nu se piardă aromele sărmăluţelor, fripturilor de curcan frăgezit cu rom şi a zemurilor – umplute cu borş de tărâţe de grâu – de rămăşiţe ce nu merg la tingire!

Venerabila dăscăliţă Anica s-a retras în camera ei cu vedere largă spre grădina cu flori şi zarzavat. A deschis fereastra şi s-a aşezat în fotoliul ei preferat unde, de obicei, coase sau brodează la gherghef sau citeşte cărţile sfinte ale neamului. Fără să mai stângă lumina a adormit, pe dată, într-un somn greu şi plin de coşmaruri! Parcă un stol (?!) de cucuvăi şi bufniţe s-au abătut asupra satului şi s-au încartiruit la anume case după care s-au aşezat la un taifas molcom dominat de tânguirile duioase al bufniţelor … . Luna plină încerca disperată să iasă dintre brazii cimitirului ca să vadă ce-i cu vârtejul uriaş de praf şi zgomot din străfunduri care vine dinspre Cernăuţi spre Sadagura. Bietele păsări de pradă au venit în ajutorul gospodăriilor peste care urma să se abată urgia. Ele nu ştiau (sau ştiau!?) că de cum a început înserarea, în cea mai deplină linişte, satul fusese închis de un uriaş lanţ de soldaţi, aşezaţi la câţiva metri unul de altul şi, ascunşi în lanurile de popuşoi, răsărită, perdele de salcâmi, livezi şi vii. Peste zeci de ani am aflat de la venerabila rusoaică arhitecta Larisa Botkin, surghiunită la Cernăuţi, că deportarea românilor a purtat numele de cod „Nacht und Nebel” (noapte şi ceaţă).  Luna s-a ridicat peste brazi şi turla bisericii şi a rămas încremenită de spaimă. Primii au început să urle cânii secondaţi de ţipetele cucuvelelor după care a tunat răgetul vitelor, zbieratul oilor şi guiţatul porcilor de parcă erau tăiaţi toţi deodată. Găinile cotcodăceau parcă toate ar fi sărit de pe cuibare. Cocoşii s-au lăsat să mai acompanieze găinile şi au început să strige un cucurigu care întărea urletul prelung şi sfâşietor al câinilor şi cucuvelelor. Strigătul lor era din ce mai ascuţit şi de nesuportat. Parcă doreau să fie auziţi de Dumnezeu pentru a opri prăpădul ce se abătea neînduplecat asupra oamenilor şi a tuturor vieţuitoarelor. Zgomotul maşinilor s-a luat la întrecere cu ţipetele a tot ce era viu în Sadagura. S-au aprins reflectoarele. Satu arăta ca un vulcan în toiul erupţiei. Ciobănescul Ţuri a rupt lanţul şi a intrat în camera Doamnei Anica. A prins-o de rochie şi a dus-o la poartă unde inginerul Moncescu bătea şi striga fără spor din cauza vacarmului infernal. Odată cu inginerul au năvălit în curte şi câţiva soldaţi cu armele aţintite spre uşi şi fereşti şi tovarăşul procuror Neullandov. Luna, „Regina Nopţii” n-a mai văzut aşa ceva de pe vremea marii secete din 1917-1918, din Rusia. Când, încet, încet, aproape tot ce era viaţă se stinsese. Se zice că supravieţuitorii l-au rugat pe „Marele Lenin” să vină şi să le ia tot aurul, odoarele bisericeşti, operele de artă şi tot ce crede el şi să cumpere mâncare celor ce or mai rămâne în viaţă. Şi, „Marele Lenin” le-a „îndeplinit” dorinţa cea de pe urmă, în cea mai desăvârşită taină. A dat un ordin scris executanţilor să nu se înspăimânte, de sutele de cadavre de la intersecţiile de drumuri şi să confişte, în două săptămâni, tot ce au mai de preţ înfometaţii. Cu această avere, spunea el, vom impune statul nostru, Sovietele, la Geneva, cu prevederea sau condiţia ca operaţiunea (ca tot Holocaustul „Ciumei roşii”) să fie stric secretă. Într-adevăr „Marele Lenin” a cumpărat armament, muniţii, şi hrană. Dar, numai pentru Armata Roşie. Aşa au rămas pustii şi năpădite de vegetaţie sălbatică şi pânze de păienjeni, fără să fie nici un lucru sau os clintit din locul lui, zeci de mii de sate. Un martor ocular, sculptor în os şi lemn a constatat, după cel de Al doilea război mondial, că multe din acele grămezi de oase omeneşti erau ciuruite de gloanţe. Această uriaşă avere a creat unul dintre cei mai mari magnaţi ai lumii şi a ajutat la desfiinţarea, îmbucătăţirea, … , îmbogăţirea şi înfiinţarea unor state ale Terrei. Apusul şi întreaga lume a fost îmbrobodită cu minciuna că ţăranii din aceste sate au fost deportaţi de Stalin în Siberia pentru că s-au opus să intre în kolhozuri! Stimaţi cititori vă rog să mă iertaţi, că înainte de a trece la prezentarea „consideraţiilor unor martori ai mei”, Skaraoski, personal, a intervenit şi a asigurat-o pe lună, protectoarea îndrăgostiţilor, că Stalin faţă de Lenin, era un cârpaci neajutorat, în organizarea unor asemenea operaţiuni! Dumneavoastră credeţi aş ceva? Unii zic că accesul la dosarele confidenţiale, în care toţi martorii şi executanţii au fost lichidaţi, este posibil doar după o sută de ani, adică în 2019. Domnul inginer Moncescu, era pe lângă un inginer agronom cu mare faimă şi un extraordinar pictor de portrete, peisaje şi naturi statice. Operele lui plastice le găseşti peste tot în Bucovina, Basarabia ca şi în celelalte provincii româneşti dar şi în afara României, în toată Europa şi dincolo de Urali. El a fost un fel de Artur Verona dar cu mult mai prolific. Peste ani ne-am făcut unul altuia portretele. Portretul lui a fost achiziţionat imediat de o instituţie culturală românească. În Bucovina şi Basarabia a făcut tablourile acelea uriaşe cu Lenin şi Stalin care ne-a „eliberat” de câteva ţinuturi româneşti, de cei mai mari şi vrednici creatori ai acestei ţări şi, era să uit, de marxiştii naţionalişti sau fasciştii lui Ana Pauker, pe care i-au folosit, inclusiv, pentru uciderea lui Duca, Iorga, Mdgiaru etc. Totuşi, cel mai mare pictor de portrete român rămâne Aurel Popescu-Dorohoi!!! Operele lui se află răspândite pe întreg pământul pe care l-a înconjurat, de două ori, pictând. El a fost şi al doilea român, după Emil Racoviţă, la Polul Sud.

 

Domnul Moncescu făcea parte din organizaţia locală a PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice) şi era bun prieten al procurorului şef care era un mare colecţionar de artă, de obiecte din aur şi acte româneşti de proprietate. Domnul Procuror şef avea drept consilier personal, specialist în artă şi obiecte de patrimoniu pe domnul avocat Polak din Iasnaia Poliana lui Tolstoi care deja avea încropită o bună brumă de avere în Ţara Sfântă. Toate actele familiilor Başota şi Pillat făceau parte, deja, din colecţia sa personală spre a fi valorificată ulterior. La ora când scriu aceste rânduri o parte din pământurile familiei Pillat de la Miorcani, Păltiniş şi Horodiştea („Aşezare din perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului; sfârşitul mileniului trei şi începutul mileniului doi î. H. care a dat numele culturii Horodiştea-Folteşti din această perioadă”. Fosta Carsidavă din geografia lui Ptolemeu) au şi ajuns în mâinile urmaşilor tovarăşului procuror şef de la Cernăuţi cu excepţia pământurilor Anastasie Başota care au fost date în administraţia personală a şefilor de stat români pentru întreţinerea celebrelor şcoli de la Şendriceni şi Herţa unde au  învăţat, gratuit, toţi copiii supradotaţi ai românilor cu stare modestă de pretutindeni asemenea şcolii din Şcheiul Braşovului, Putna şi altele.

 

Târguiala

 

Domnul inginer i-a spus venerabilei doamne Anica că el a intervenit personal la procurorul şef care l-a deportat deja pe domnul avocat Onofrei cu cei trei copii mari şi chiar pe nepotul său ceferistul cu cei unsprezece copii găsiţi acasă deşi ceferistul este membru în Comitetul local al PCUS. „Eu am venit să vă spun că dacă vă împăcaţi cu procurorul Neullandov nu vă ia strănepoata, negăsită acasă, în surghiun şi pe Doamna Olga n-o mai desparte de copii şi o lasă să fie duşi împreună cu ea. Procurorul şef are dreptul să stabilească. Este ultimul transport. Daţi tot aurul şi tot ce vă cere. Acum este în toane bune”. Şi, domnul Moncescu s-a făcut nevăzut.

Buna mamă Anica s-a dus imediat în camera Doamnei Olga. Vacarmul a crescut în intensitate. A trebuit să ţipe cât au ţinut-o rărunchii ca să se audă ce a aflat. S-au înţeles pe dată ce trebuiau să facă. Dumnezeu le-a dat o putere nemărginită! S-au hotărât ca nimeni să nu afle planul lor. A apărut chiar şi procurorul şef. Târguiala a fost enorm de dură. Doamnele au fost jecmănite de tot aurul şi toate bunurile de preţ cu acte în regulă semnate şi de Domnul Olaru şi soţia sa. Surpriza a fost că Domnul Onofrei a semnat şi actele de vindere cumpărare ale unei proprietăţi de la Predeal. Acele acte au fost autentificate ca şi cum ar fi fost încheiate în Bucureşti între familia Onofrei şi un nepot al domnului procuror şef care a şi fost pus în posesie în timpul războiului. Doamna Olga a fost dusă la gară împreună cu copiii chiar de maşina domnului procuror şef.

 

Drumul spre Siberia

 

Acel drum a durat o veşnicie de frică ca nu cumva să-i fie luaţi copiii de la piept! Mulţi, foarte mulţi surghiuniţi au murit iar alţii au fost, pur şi simplu împuşcaţi. Unii mai bătrâni, au hotărât să dea, pe rând, porţiile lor de apă şi terci Doamnei Olga şi copiilor şi … sufletele lui Dumnezeu!

 

Siberia

 

Au avut imensul noroc să fie repartizaţi într-o pădure şi nu în câmp pustiu cum au păţit alţii. Au primit câte un târnăcop şi câte un topor şi atât. După ani şi ani au primit şi câte ceva de ale gurii. Cel mai mult au primit de la Brejnev; chiar şi câte o jumătate de sac de mazăre furajeră pe an. În acelaşi kolhoz a fost adusă şi o cehoslovacă care avea tot doi copii şi acelaşi statut ca şi Doamna Olga. Numai că această doamnă a fost luată, în ultimul val, din Lvov.

 

Rugăciunea

 

Se făcea în fiecare dimineaţă şi seară. Era simplă. Rugăciunea Domnească urmată de: „Copiii ţara noastră se cheamă România şi este străjuită de Dunărea, cel mai mare fluviu al Europei, şi de râurile Tisa şi Nistru. Munţii noştri se numesc Carpaţi. Capitala ţării noastre este oraşul Bucureşti sau Parisul Orientului. Tatăl vostru se numeşte Onofrei Ştefan. Fratele vostru mai mare are numele tot de Ştefan ca să ducă mai departe cinstea tatălui vostru. Sora voastră se cheamă Olga ca să amintească de mama ei. Al treilea frate al vostru este Ion. Voi toţi v-aţi născut la Bucureşti. Fiecare dintre cei doi Ştefani, Olguţa, Ionel şi noi suntem la o mie de kilometri unii de alţii. Fraţii şi sora voastră au numele schimbate ca să nu-i mai întâlnim decât pe lumea cealaltă … !!! Într-un an s-a întâmplat o mare minune. Tăietorii de lemne au descoperit într-un copac uriaş o iconiţă şi o carte de rugăciuni scrise în limba română. Din însemnările de pe carte Doamna Olga a aflat că românii care au ascuns icoana şi cartea erau basarabeni vizionari surghiuniţi în secolul XIX. Oamenii au tăiat cu o beschie, firiz sau joagăr mare trunchiul de copac şi au făcut din el un altar pe care l-au dus în coliba româncei. Conturul acestui altar era conturul României făcut de Tisa, Dunăre, Nistru şi Ceremuş!

 

Memoriile

 

Doamna Olga era o femeie foarte instruită. Ştia mai multe limbi străine. Ea i-a apropiat pe oamenii kolhozului şi i-a făcut să se înţeleagă între ei. Toţi „kolhoznicii” au ajuns la concluzia că românca şi ceha au fost deportate din greşeală. Aşa că anual Doamna Olga şi ceha trimeteau câte un memoriu. După 36 de ani au primit de la Brejnev, aprobarea de a se întoarce cu copiii în ţările lor.

 

Piteşti

 

Familia Onofrei a fost repartizată să i-se facă actele de repatriere la Piteşti. Primul secretar, un om de mare sensibilitate şi omenie, i-a îmbarcat pe cei trei eroi ai povestirii noastre în maşina sa oficială. Le-a pus la dispoziţie un microbuz cu cadre medicale şi câţiva mari oameni de cultură şi o maşină de teren pentru intervenţie şi acces în locuri mai dificile şi i-au trimis pentru câteva săptămâni să-şi vadă patria lor! Primul secretar s-a dus la Bucureşti cu gândul expres să obţină aprobarea Cabinetelor ca să-i instaleze pe surghiuniţi chiar în casele lor din capitală. Au obţinut decretul nesperat! Nici vorbă să fie aplicat decretul în două săptămâni. Noroc de primarul capitalei care a obţinut pentru Doamna Olga pensie de deţinut politic comunist, loc de muncă pentru Mihai, profesorul universitar de matematică din Vladivostok şi pentru Ileana un post de curieră nefiind calificată. Şi, le-a dat pentru fiecare membru al familiei câte un apartament. S-a îndeplinit şi condiţia bizară ca toate apartamentele să fie pe aceeaşi scară şi acelaşi palier. Apartamentele au fost mobilate şi dotate cu tot ce este necesar şi înfrumuseţate cu tablouri şi obiecte de artă puse la dispoziţia Onofreilor de mari creatori români.

 

Reîntoarcerea la Piteşti prin Bucureşti

 

La Bucureşti Mihai a ajuns în culmea exuberanţei. La toate muzeele şi instituţiile vizitate i-au primit numai oameni de primă mână cu o dragoste şi o bucurie nedisimulată de parcă se întâmplase marea şi dreapta unire a românilor din nou. Să-ţi păstrezi credinţa şi limba 36 de ani, absolut singur printre străini este un adevărat miracol care atestă puterea nemărginită a gândurilor şi simţirilor. După ce au luat în primire apartamentele s-a citit, clar, pe feţele lor o bucurie copleşitoare dar care s-a transformat brusc într-un plânset sfâşietor şi strigăte sincrone ale numelor surorii şi fraţilor mai mari cât şi numele tatălui lor. Primul Secretar a avut ideea să-i ducă pe fericiţii noştri buni români să le arate casa în care s-au născut şi au trăit alături de părinţi şi bunici. Ideea n-a fost rea. Oaspeţii au fost primiţi cu toată căldura de o tânără foarte binevoitoare care de îndată le-a declarat stăpânilor casei că familia sa se va muta în altă parte şi ei, adevăraţii proprietari, vor primi înapoi somptuoasa vilă. Tânăra chiriaşă a rugat-o pe Doamna Olga s-o însoţească în pod unde-i va face o mare surpriză. Mihai a luat-o înaintea mamei sale. Ajunşi toţi în pod Doamna Olga a avut un moment de mare slăbiciune. Cu o bucurie supraomenească a îmbrăţişat-o pe chiriaşă şi a rugat-o s-o păsuiască să descopere singură surpriza. S-a făcut o linişte de fiecare dintre cei prezenţi îşi puteau asculta propriile inimi de parcă erau toţi într-o peşteră adâncă. Doamna Olga s-a îndreptat, cu mişcări sigure de felină, spre o ladă cu zestre. A deschis-o şi a băgat măna (printre cotoroanţe), cu siguranţă, într-un colţ numai de ea ştiut şi a scos un album mare îmbrăcat cu mătase albastră. Chiriaşa dezamăgită a mărturisit: – Doamnă aici aveţi o avere uriaşă pe are noi am întreţinut-o şi am păstrat-o! Puteţi s-o luaţi! – Dar averea mea cea mai mare este aici şi a ridicat cu ambele mâini frumosul album deasupra capului precum preotul Sfânta Scriptură. A făcut crucea cu el. Apoi l-a coborât în dreptul buzelor şi l-a sărutat!!! Aura ei a devenit vizibilă. În gând mulţumea, fierbinte, lui Dumnezeu că i-a păstrat dovada că nu este spioană rusă şi autorităţile româneşti nu o vor mai putea trimite înapoi în coliba din Siberia cum au făcut cehii cu prietena ei! A continuat deschizând diferite sipete şi sofci (lăzi cu îmbrăcăminte, încălţăminte, şi pălării etc.): – Da, aici sunt costumele naţionale ale familiei. Acolo în lada aceea sunt pălăriile mele şi ale Olguţei. Lenuţa a ridicat capacul şi într-adevăr erau pălării de damă! Dar averea mea cea mai mare v-o arăt acum, arătând albumul! Şi, s-au îndreptat spre salon unde au fost invitaţi de o doamnă mai în vârstă. Toţi s-au coborât în salon şi s-au năpustit asupra albumului de familie. Cel mai mult s-au bucurat Ileana şi Mihai că şi-au văzut fraţii, sora, tatăl, bunicii şi o droaie de unchi, mătuşi şi verişori! Primul secretar, la propunerea chiriaşei foarte amabile a transportat toate lăzile de zestre în maşina de intervenţie care-i însoţea.

Doamna Olga, copiii şi însoţitorii de încredere au vizitat toată casa. În sufragerie doamna Olga s-a înălbit complet şi a întrebat cine erau bărbaţii dintr-o fotografie mare. – Sunt tovarăşii Neullander, Polack, Georgescu şi prietenul său tovarăşul Leonte. A răspuns însoţitoarea. „Procurorul şef de la Cernăuţi cel care i-a deportat soţul şi cei trei copii cărora, probabil, le-a schimbat numele!? Procurorul şef care ne-a luat sufletele şi toată averea. El conduce România şi Cehoslovacia. De el depinde dacă nu vom fi trimişi din nou în Siberia, a gândit Doamna Olga. Numai el ştie dacă mai sunt în viaţă, au numele schimbat sau nu şi unde sunt Ştefan, Ştefăniţă, Olguţa  şi Ionel”!!!

Era procurorul şef de la Cernăuţi şi prietenii săi, acum conducători cheie ai Partidului Comunist din România, care au sfidat Decretul de retrocedare a casei Onofreilor. Cei care obţinuseră tot ce au dorit de la Ştefan şi Olga Onofrei! Prietenii şi urmaşii acestor păpuşari au furat şi Revoluţia din 1989 şi şi-au omorât bestial păpuşile alese, confecţionate sau cumpărate de ei.

Din acel moment Doamna Olga a început să tremure. Copiii s-au alăturat strâns de mama lor cu care au intrat în consonanţă. A fost aduşi de urgenţă profesorii Arsene, Dănăilă şi alţi specialişti. Concluzia: „Eroii noştri probabil au fost ameninţaţi cu moartea fără ca cei ce răspundeau de securitatea lor să fi fost în stare să observe ceva suspect”.

Din acel moment, timp de două săptămâni, eliberaţii noştri din surghiun mergeau inclusiv la toaletă strâns încleştaţi unul de altul.

 

Valea lui Ivan-Argeş

 

Dintr-o bună zi, dată de la Dumnezeu, Mihai şi cu Ileana s-au dus la serviciu iar Doamna Olga la biserică unde a aprins lumânări şi s-a rugat pentru soţ şi ceilalţi copii. A cumpărat o lumânare pe care a aprins-o în faţa casei ei. Şi, a vegheat lumânarea până a ars în întregime! Îndată a intervenit garda de corp şi de pază a casei s-o lichideze pe Doamna Olga. Dar, a fost anihilată de vecini şi de cei puşi să-i apere viaţa. Un vecin cu suflet mare i-a pus la dispoziţie o cameră de unde Doamna Olga putea să privească, când dorea, cel mai bine casa ei. I-a aprins şi o candelă. De multe ori adormea în fotoliul de veghe şi vecinii o culcau peste noapte la ei. Familia Onofrei a refuzat toate invitaţiile făcute de numeroşi cunoscuţi. Nici cum doctorii n-au putut comunica cu ei decât întâmplător. Primul secretar al judeţului Argeş, aflând că minunea a avut loc, a pus mâna pe telefon, nu numai pentru a da vre-un ajutor ci pentru a invita familia Onofrei, pentru duminica următoare, la Valea lui Ivan ca să se întâlnească cu primii lor prieteni noi făcuţi la Piteşti. Miracol. Invitaţia a fost acceptată cu plăcere. A avut loc o petrecere de pomină. Spre sfârşitul ospăţului Doamna Olga şi cu Primul secretar s-au retras la o masă mai lăturalnică de sub un brad falnic şi au discutat de ale lor. Doamna Olga: – Tovarăşe Prim secretar sunteţi un om mare şi vorbiţi aşa de frumos şi ales româneşte! – Doamnă Olga nu sunt de loc mare. Noi ne-am vândut ţara şi sufletul de moment ce nu avem grijă de românii noştri ori unde ar fi. Drept dovadă că suntem aşa, cu Decretul Preşedintelui României în mână nu-i putem scoate pe nişte venetici, trimişi de Moscova sau mai ştiu eu de ce Internaţională Comunistă, din casa Dumneavoastră! – Nu eu, nu noi suntem oameni mari ci Dumneavoastră care n-aţi pierdut nici o clipă speranţa de reîntoarcere în patrie. – !?! – Doamnă să vă spui drept la masă se află doi din cei mai mari medici ai noştri care merg, lunar, în America să acorde consultaţii şi să facă operaţii pe creier cu microscopul electronic. Nu ştim de ce, la un moment dat, toţi membrii familiei vă ţineţi încleştaţi puternic unul de altul?

 

Prevederea

 

Doamna Olga a răspuns: – Este foarte simplu. Apoi îşi chemă copiii la masa lor. Aceştia au venit de îndată şi au întrebat-o pe mama lor de ce i-a chemat. – Vă rog să faceţi ca şi mine şi să vă depuneţi dinţii falşi pe masă! Copiii s-au executat pe loc şi au plecat să nu piardă şirul discuţiilor care era foarte palpitant pentru ei. După care Doamna Olga a continuat: – Tovarăşe Prim Secretar, în kolhozul din Siberia a venit odată cu noi o cehă cu doi copii mici ca şi mine. Ea a primit aprobarea de repatriere prima şi a plecat în Cehoslovacia înaintea noastră. Acolo au vizitat ţara lor, ca şi noi, câteva săptămâni dar la sfârşit n-au fost primiţi fiind consideraţi spioni ruşi şi au venit înapoi în kolhoz. Noi am hotărât să ne punem aceşti dinţi falşi în care este otravă suficientă  să omorâţi şi o sută de persoane. Şi, a continuat: – Vă rog să daţi să se verifice această otravă la un laborator! Dumnezeu ne-a ascultat ruga şi ne-a venit aprobarea de repatriere înainte ca fata să împlinească 36 de ani. Dacă aprobarea venea mai târziu copiii s-ar fi căsătorit şi am fi rămas acolo. În caz că şi ai noştri ar fi procedat ca şi cehii am hotărât să ne omorâm pentru a fi înmormântaţi măcar noi cei trei membrii din cei şapte ai familiei Onofrei în ţărâna ţării noastre!

 

Stelian Bajureanu,  

marţi, 18 noiembrie 2008.

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com