HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

DOSARUL „CADRILATERUL” (1938-1940) - MĂRTURII (3)

Nicolae Răzvan Mitu

 

Eforturile României în direcţia unei ameliorări a relaţiilor cu Uniunea Sovietică, prin intermediul Turciei, nu se concretizează. Se observă, în schimb, o destindere în raporturile bulgaro-sovietice: vizita lui Potemkin la Sofia este urmată de contravizita unei delegaţii parlamentare bulgare la Moscova. Totuşi deschiderea Sofiei către Moscova era una timidă, comuniştii bulgari fiind supuşi în continuare persecuţiilor. În 1940, opinia publică bulgară nutrea profunde sentimente antisovietice, temându-se de „modelul baltic”;  circula chiar conceptul de „baltizare” a Bulgariei[[1]]. Mult mai bune erau raporturile diplomatice ale Bulgariei cu Ungaria, adversară a României, în zonă. Înţelegerea Balcanică devenea din ce în ce mai ineficientă, Iugoslavia fiind tot mai distantă după 1937. Guvernul Dragiša Cvetković, instituit în februarie 1939[[2]], avea în fruntea Ministerului de Externe pe Cinkar Marković, fost ambasador la Sofia şi Berlin. Acesta continua politica guvernului precedent, iniţiată cu doi ani în urmă, de Stoiadinović. La Belgrad şi Sofia se vorbea acum despre reconcilierea şi frăţia dintre slavii sudici: problema Macedoniei părea că dispăruse pentru totdeauna. Scopul minimal pentru care fusese creată Inţelegerea Balcanică, în urmă cu 5 ani, anume contracararea revizionismului bulgar, nu mai era de actualitate la Belgrad. Starea de spirit a populaţiei din Bulgaria nu era însă favorabilă războiului: „Cui îi trebuie Dobrogea să se ducă după ea”[[3]]reacţionau cel mai adesea soldaţii bulgari în faţa propagandei oficiale. Nici populaţia civilă, care trebuia să contribuie la masivă campanie de construit şosele, nu privea cu ochi buni posibila angajare a ţării într-un război[4]. Evenimentele din 23/24 august au spulberat însă, speranţele românilor. Pentru România, apropierea germano-sovietică nu anunţa nimic bun. Pentru bulgari însă, pactul Ribbentrop-Molotov a însemnat cu siguranţă, o veste bună, pentru că apropia cele mai populare Mari Puteri ale momentului. Succesele rapide obţinute de germani în vara lui 1940, sporiseră temerile românilor şi speranţele revizioniştilor bulgari. Cu două zile înainte ca Franţa să încheie armistiţiul, Bogdan Filov declara: „Bulgaria va continua politica de neutralitate şi de pace. Voim o înţelegere cu toate ţările  şi în special cu ţările vecine şi sperăm să obţinem bune rezultate printr-o asemenea politică”[[5]].

 

Uniunea Sovietică susţinea revizionismul bulgar. Conducătorii de la Kremlin vizau dominarea Balcanilor prin realizarea unei joncţiuni teritoriale cu Bulgaria, pe seama României, acţiune urmată de sovietizarea micului stat slav din dreapta Dunării, prin „metoda baltică”, adică prin adâncirea progresivă a apropierii sovieto-bulgare. Acest scenariu convenea şi britanicilor;Foreign-Office-ul privea U.R.S.S. ca pe un virtual aliat contra lui Hitler, şi aştepta cu nerăbdare ruptura germano-sovietică[[6]]. Al Treilea Reich nu avea încă nici un interes în destabilizarea situaţiei din sud-estul Europei. După ce, în urma unor note ultimative, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia şi alte teritorii româneşti la 28 iunie 1940, pretenţiile ungare şi bulgare împingeau România la o apropiere mult mai strânsă de Germania. La 1 iulie 1940, România renunţa la garanţiile franco-britanice, iar la 4 iulie1940 se constituia un nou guvern, al „disperării regale” avându-l în frunte pe Ion Gigurtu, iar la Externe, pe Mihail Manoilescu. Bulgaria a încercat să fructifice conjunctura  creată. După încercarea nereuşită a regelui Boris al III-lea de a atrage Germania în susţinerea cauzei bulgare şi după refuzul Berlinului în această privinţă, a urmat o activitate febrilă a comuniştilor bulgari şi ale altor forţe apropiate acestora. De exemplu, la 29 iunie 1940, nucleele comuniste din oraşul Varna, răspândiseră zvonul unei iminente anexări a Cadrilaterului la Bulgaria în urma unei note ultimative adresata de U.R.S.S.  României[[7]]. În replică, presa controlată de autorităţi, sugera , că Bulgaria va obţine teritoriile dorite , la masa tratativelor, cu sprijinul puterilor Axei. Această informaţie apărea în ziarul bulgar „Zora”, din 5 iulie 1940.[8] . Un semnal   încurajator pentru guvernanţii de la Sofia a survenit la 6 iulie 1940, chiar de la Bucureşti. Într-un interviu acordat ziarului „Utro”, premierul român declara: „Interesele celor două state (România şi Bulgaria n.n.) impun ca ele să trăiască întotdeauna ca nişte vecini buni, în pace şi înţelegere, să înlăture toate litigiile care le despart, pentru că numai în modul acesta vor putea să progreseze”[[9]]. Dincolo de limbajul diplomatic, Ion Gigurtu recunoştea existenţa unor litigii nerezolvate cu Bulgaria, ca şi disponibilitatea României de a se aşeza la masa negocierilor.

 

 

România era complet izolată. După 1 iulie, raporturile sale cu Marea Britanie se înrăutăţesc, fără ca ameninţarea unor noi acte de ostilitate din partea U.R.S.S. să fi dispărut şi fără ca relaţiile româno-germane să se îmbunătăţească. După ce la 26 iulie, delegaţia română, compusă din Gigurtu şi Manoilescu a avut o întrevedere cu Hitler, a urmat, la 27 iulie vizita delegaţiei bulgare-Filov şi Popov. În jurnalul său, Filov a notat evenimentele acelei zile; însemnări care lămuresc puncte esenţiale din istoria cedării Cadrilaterului: „Ribbentrop începe o lungă expunere despre politica lor balcanică.Remarcă prietenia militară cu Bulgaria din timpul războiului mondial căreia îi acorda o mare importanţă. Doresc să menţină pacea în Balcani Nu au nici un fel de interese teritoriale. Îi interesează numai ca expansiune economică, chiar dacă nu atât de mult ca înainte […]. Regele român a scris Fűhrerului, care i-a răspuns telegrafic şi i-a recomandat să se înţeleagă cu vecinii […]. Führerul consideră că românii au două căi: să încerce să amâne problema prin tergiversarea negocierilor; aceasta se va sfârşi pentru ei cu o catastrofă; a doua cale este de a se înţelege cu vecinii; dacă nu reuşesc iară îi aşteaptă o catastrofă. Germania respinge arbitrajul; poate numai să sfătuiască şi să ajute în timpul tratativelor. Problema dobrogeană e mult mai uşoară decât cea transilvăneană […]. Am făcut pe scurt obiecţiile noastre […]. Am cunoscut pe români, ne vor juca feste şi vor amâna; persecuţiile româneşti în Dobrogea de sud din ultimele zile reclamă o rezolvare rapidă a problemei. Ribbentrop speră că românii se vor grăbi, avea asigurări de la ei în acest sens. La plecarea spre oaspeţi, am mulţumit încă o dată lui Ribbentrop pentru invitaţie şi i-am spus că bulgarii au mare încredere în Germania datorită prieteniei militare, şi de aceea şi aşteptările sunt mari”[[10]].  În aceeaşi zi, Filov se întâlnea cu Hitler, la vila acestuia de la Obserstalberg.Referitor la discursul lui Hitler, diplomatul bulgar notează: „Spune mai întâi că Ribbentrop ne-a vorbit despre atitudinea lor.Începe apoi o expunere identică cu cea făcută de Ribbentrop cu unele ocoluri tipice. Politica lui Titulescu a fost fatală pentru România.România nu poate să păstreze teritorii pe care nu le-a câştigat pe câmpul de luptă. Nu există pentru Rege altă salvare decât să cedeze. Ţine mult la camaraderia de arme a bulgarilor şi de aceea ia apărarea intereselor noastre. Simte o obligaţie morală să ajute Bulgaria, care a suferit împreună cu Germania. A dat sfaturi insistente românilor să se înţeleagă cu noi şi cu ungurii […]. Führerul vrea să vadă harta; atunci i-am oferit harta adusă de noi cu diferitele graniţe şi am dat explicaţii detaliate în legătură cu problema dobrogeană. Am explicat de ce considerăm că nu putem să negociem cu românii şi că ei vor voi să se târguiască. Am spus că noi nu putem să facem tocmeli şi să cerem numai ceea ce ne-a fost luat prin constrângere în 1913, fără luptă. El observă că într-adevăr şi în faţa lui miniştrii români şi-au arătat înclinaţia de a se târgui; unul vorbea de un ţinut, altul spunea că din el ar putea să se cedeze o parte. Este vorba şi de inima Reginei de la Balcic. Führerul spune că nu se poate vorbi despre inimă când pot să cadă capete de regi. Argumentele noastre şi modul de punere a problemelor i-au făcut o impresie puternică. El spune că găseşte impresiile noastre, inclusiv Silistra, drept rezonabile şi că problema aşa trebuie să se rezolve. Se întoarce către Ribbentrop şi subliniază energic să sugereze românilor că dorinţa sa este ca problema să fie astfel rezolvată. Să se facă demersuri atât la Berlin pe lângă ministrul român, cât şi la Bucureşti. Nici Führerul, nici Ribbentrop nu au făcut nici cea mai mică aluzie la ceva obligaţii din partea noastră.[[11]]. O ultimă însemnare din Jurnal”, relevă faptul că pe primul text al comunicatului oficial, Hitler a adăugat cu mâna sa epitetul sincer” lângă cuvântul spirit” Deci convorbirile bilaterale s-au desfăşurat” în spiritul liber al prieteniei tradiţionale”[[12]] .

 

Experţii români de la Ministerul Afacerilor Străine, ca şi cei de la Marele Stat Major,încep elaborarea de proiecte şi variante pentru noua frontieră între România şi statul bulgar. La Bucureşti încă se mai spera în salvarea” anumitor zone din teritoriu anexat în 1913, în speţă a zonelor Silistra, Balcic şi Turtucaia.

 

Nicolae Răzvan Mitu

 

 

[1] Apud. Idem p. 137

[2] Holm Sundhaussen, op. cit., p. 64

[3] A.M.R., fond Divizia 9 Infanterie, dosar nr. crt. 1406/1939, f. 12

[4] Ibidem, f. 778

[5] ***, Discurs al Domnului Bogdan Filov, în Universul, anul LVII, nr. 164/ 17 iunie 1940, p. 15

[6] Krăstiu Mančev, Valerian Bistrikţi, op.cit., pp. 290-296

[7] AMR, fond Divizia 9 Infanterie, dosar nr. crt. 1542 /1940, f. 44

[8] Ibidem, f. 254

[9] ***, Interviu al domnului inginer Ion Gigurtu- în « Universul » , anul LVII, nr. 158/ 8 iulie 1940, p. 1

[10] Apud C. Iordan, Minorităţi etnice în Balcani… p. 138

[11] Ibidem, p. 139

[12] Ibidem

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com